PARTIDUL CONSERVATOR SATU MARE

PARTIDUL CONSERVATOR SATU MARE Doctrina conservatoare

Partidul Conservator împărtăşeşte şi promovează libertatea, proprietatea, toleranţa, responsabilitatea, egalitatea de sanse, solidaritatea- pe de o parte- si suveranitatea, separaţia puterilor în stat, piaţa liberă, statul de drept . Partidul Conservator susţine eliminarea lucrurilor gresite, a disfuncţionalităţilor, mentalităţile învechite ale oamenilor rău intenţionaţi, dar susţine modelele pozitive, lucrurile care funcţionează bine.

18/12/2023

It's got things and stuffs and etc.

21/11/2012

Daniel Constantin: Procesul de convergenţă care vizează subvenţiile agricole la hectar - obligatoriu

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a afirmat marţi că procesul de convergenţă care vizează subvenţiile agricole la hectar pentru România este obligatoriu şi doreşte ca media acestei subvenţii să fie în 2014 de 180 de euro la hectar.
'Plata pe suprafaţă ar fi trebuit să ajungă în România în 2016 la o medie de 180 de euro pe hectar. În momentul de faţă negociem pentru a ajunge în 2014 la această medie. Când (n.r. preşedintele Băsescu) a vorbit însă de convergenţă preşedintele a spus că nu e o chestiune obligatorie. Nu este vorba de obligativitate, este vorba de necesitatea acestui proces de convergenţă. Pentru că dacă pentru România plata este stabilită la 160 de euro pe hectar, în Franţa plata este de 363 de euro pe hectar, în Cehia 240 de euro pe hectar. Dacă la Consiliul European din 22-23 noiembrie se va accepta propunerea preşedintelui de mărire la şase ani a procesului de convergenţă asta înseamnă buget mai mic, asta înseamnă că fermierul român poate ajunge la media din Franţa sau Cehia cel mai devreme în 2020, cel mai târziu în 2022', a spus Daniel Constantin, la Parlament.
El a explicat că 'procesul de convergenţă este unul care face parte din reforma Politicii Agricole Comune care nu poate fi legiferată, aşa cm spunea preşedintele, în lipsa unui buget' şi că Ministerul Agriculturii a pus la dispoziţia lui Traian Băsescu un întreg aparat pentru a reprezenta cât mai bine interesele fermierilor la Bruxelles.
Daniel Constantin a explicat că e important ca ţara noastră să se lupte pentru un buget cât mai consistent, ca rata de co-finanţare pentru România să rămână la 15% şi nu la 25%.
'În lipsa acestor reglementări extrem de important pentru noi gradul de accesare pe fonduri europene va fi în continuare redus', a mai spus ministrul Agriculturii.
(Agerpres)

Pe faţada care dă spre Piaţa 25 Octombrie a Palatului Administrativ a fost amplasat în cursul zilei de marţi, 20 noiembr...
21/11/2012

Pe faţada care dă spre Piaţa 25 Octombrie a Palatului Administrativ a fost amplasat în cursul zilei de marţi, 20 noiembrie 2012 un tricolor imens în vederea pregătirilor şi marcării aşa cm se cuvine a zilei de 1 Decembrie – Ziua Naţională a României.

http://uslonline.ro/tufacisloganul/
23/04/2012

http://uslonline.ro/tufacisloganul/

In offline, candidatii USL si echipele de campanie vor fi principalii responsabili cu promovarea mesajului nostru. In online, insa, TU esti USL!Pentru ca vocea din .RO conteaza, mizam pe initiativa ta. Pe creativitatea de care suntem siguri ca vei da dovada. Vrem sa te implici!

17/04/2012

PDL vrea sa ramana la guvernare cu orice pret, asa ca a acceptat conditiile impuse de UDMR. Premierul Mihai Razvan Ungureanu a cedat, la randul sau, santajului UDMR si a fost de acord cu scindarea pe criterii etnice a Universitatii de Medicina si Farmacie din Tirgu Mures (UMF)!

Nu le-a pasat de sutele de studenti de la UMF care au protestat in strada impotriva acestei decizii. Nu au contat opiniile rectorului si profesorilor universitari. Nu i-a interesat opinia societatii civile. Pentru ca, in general, actuala putere nu este interesata de nicio alta parere care vine din afara triunghiului decizional PDL-UDMR-UNPR si aprobata.

Nu doar UDMR vrea separatism etnic la UMF, ci si PDL! De asta sunt parteneri de guvernare, pentru ca se inteleg si pentru ca isi accepta unii altora amenintarile si santajul.

Rolul premierului Ungureanu, in tot acest context, este cel de executant al ordinelor primite de la PDL si UDMR. Nu are niciun cuvant de spus. Tocmai de aceea, vrem sa-l dam jos! Vrem ca Guvernul Ungureanu sa cada la motiunea de cenzura. Dar, pentru asta, avem nevoie si de ajutorul tau!

La toate motiunile precedente, parlamentarii puterii au stat in banci si au refuzat sa voteze. Probabil, si de aceasta data marea majoritate a senatorilor si deputatilor PDL, UDMR si UNPR vor proceda la fel. Daca nu esti de acord cu scindarea UMF, daca vrei sa sustii motiunea USL, scrie-le celor de la putere si cere-le sa voteze, sa nu mai stea in banci. Opreste separarea etnica de la UMF! Implica-te!

11/04/2012
11/04/2012

Address

Vetis

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when PARTIDUL CONSERVATOR SATU MARE posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share