Casa Județeană de Pensii Vaslui

Casa Județeană de Pensii Vaslui Casa Judeteana de Pensii Vaslui

12/09/2024
03/09/2024

Drepturile de protecție socială se mențin în continuare pentru pensionarii care beneficiază de majorări ale cuantumurilor pensiilor

Pensionarii care, prin aplicarea noii legi a pensiilor, au mai mari de la 1 septembrie 2024 vor beneficia în continuare de drepturile de socială acordate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale pe care le aveau și până acum.

Guvernul a aprobat luni, prin Ordonanță de Urgență, ca majorarea rezultată în urma procesului de a pensiilor să nu se ia în calcul la stabilirea drepturilor la ajutorul pentru încălzirea locuinţei şi la suplimentul pentru energie.

”Această măsura are în vedere sprijinirea pensionarilor care prin recalcularea dreptului de pensie ar fi ieșit de sub incidenta aplicării prevederilor Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie. Aceste categorii de persoane sunt într-o situație de vulnerabilitate, iar acest sprijin material este esențial pentru asigurarea unui trai decent”, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu.

Actul normativ aprobat de Executiv mai prevede modificarea plafonului pentru beneficiarii Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor de la 1830 lei la 2020 lei, precum și modificarea limitei veniturilor lunare până la care se acordă sprijinul material reprezentat de tichetele sociale pe suport electronic pentru produse alimentare şi mese calde.

Astfel, limita veniturilor lunare realizate de pensionari și de persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, care au și calitatea de pensionari, crește de la 2.000 lei cât este în prezent, la 2.210 lei.

Majorările propuse iau în calcul rata medie anuală a inflației din anul 2023, comunicată de Institutul Național de Statistică, respectiv 10,4%.

27/08/2024
26/08/2024

Directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Vaslui, Isabel Bogdan, a dat asigurări ferme

26/08/2024

Nicio nu scade!

O mai spunem o dată ca să fim siguri că s-a înțeles:

NICIO PENSIE NU SCADE!

În rest, rămâne cm am stabilit - peste 3,8 milioane de pensii vor crește!

Postăm aici oficială pe care pensionarii cărora li se menține același cuantum al pensiei o vor primi.

26/08/2024

Crește valoarea indemnizației de însoțitor pentru pensionarii încadrați în gradul I de invaliditate

Indemnizația de însoțitor primită de încadrați în gradul I de va crește de la 1 septembrie 2024 cu suma de 224 de lei, de la 1.626 de lei, la 1.850 de lei. Această sumă este încasată cumulativ cu pensia de invaliditate.

În prezent, indemnizația de este calculată la 80% din punctul de pensie. Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii aduce o îmbunătățire și prevede un calcul al indemnizației de 50% din valoarea salariului minim brut pe țară garantat în plată.

Drept urmare, indemnizația de însoțitor crește cu 224 de lei de la 1 septembrie 2024.

Prin HG nr. 598/2024, Executivul a stabilit că începând cu 1 iulie 2024 salariul minim brut pe țară garantat în plată este de 3.700 de lei.

Facem precizarea că la nivelul lunii curente în evidențele Casei Naționale de Pensii Publice sunt circa 45.000 de pensionari încadrați în gradul I de invaliditate.

10/06/2021

COMUNICAT REFERITOR LA INDEMNIZAȚIILE ACORDATE COPIILOR PERSOANELOR CARE AU FOST PERSECUTATE DIN MOTIVE ETNICE
Legea nr.154/2021 a extins sfera beneficiarilor O.G. nr. 105/1999, în sensul acordării unor drepturi și copiilor persoanelor care au fost persecutate din motive etnice.
Începând cu data de 10.06.2021, data intrării în vigoare a Legii nr. 154/2021, casele de pensii analizează cererile depuse și emit hotărârile de stabilire a drepturilor cuvenite în temeiul legislației menționate anterior.
‼DREPTURILE ASTFEL STABILITE, SE ACORDĂ ȘI SE PLĂTESC ÎNCEPÂND CU DATA DE 1 IANUARIE 2022. ‼
Având în vedere termenele legale precizate mai sus și pentru a evita aglomerațiile nedorite la sediile caselor teritoriale de pensii, adresăm rugămintea către beneficiari să apeleze inclusiv la modalitatea transmiterii cererilor prin intermediul serviciilor poștale.
ÎN FINAL, REITERĂM FAPTUL CĂ DATA ACORDĂRII ACESTOR DREPTURI ESTE ‼‼1 IANUARIE 2022‼‼, INDIFERENT DACĂ CERERILE AU FOST DEPUSE LA O DATĂ ANTERIOARĂ ACESTEIA.

Address

Vaslui, Andrei Muresanu, Nr. 22
Vaslui
730113

Opening Hours

Monday 08:00 - 16:30
Tuesday 08:00 - 16:30
Wednesday 08:00 - 16:30
Thursday 08:00 - 16:30
Friday 08:00 - 14:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Casa Județeană de Pensii Vaslui posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share