Alianța pentru Unirea Românilor București

Alianța pentru Unirea Românilor București Organizația București a Alianței pentru Unirea Românilor AUR

14/06/2026

Alianța pentru Unirea Românilor constată că democrația bazată pe alegeri, partide politice și voința poporului este suspendată începând cu decembrie 2024.

Statul român se află într-un moment de mare cumpănă, iar propunerea intempestivă venită de la Palatul Cotroceni, într-o dimineață de duminică, fără ca Adrian Veștea să fie propus de vreun partid politic, nu face decât să sporească actuala criză pe care o parcurgem.

Separația puterilor în stat înseamnă că Legislativul nu poate fi subordonat Președinției. Când acesta se blochează, soluția constituțională o reprezintă alegerile anticipate. Soluția noastră este întoarcerea la popor și respectarea regulilor democratice. În acest sens vom dialoga cu toate părțile implicate.

AUR nu va accepta ca nimeni din statul român să își creeze regimuri personale, similare cu cele autoritare sau chiar totalitare. Constatăm cu tristețe că am avut dreptate în ceea ce am susținut. Europa este călcată în picioare tocmai de cei care pretind că o susțin cel mai vehement.

Pozițiile exprimate anterior de formațiunea noastră rămân neschimbate, ca și loialitatea față de cetățenii care au încredere în noi în număr mare. România nu are nevoie de trădători, ci de consens, dialog și speranță.

Credința creștină este pentru noi îndreptar pentru o viață socială mai bună și cale de salvare sufletească.Duminică bine...
14/06/2026

Credința creștină este pentru noi îndreptar pentru o viață socială mai bună și cale de salvare sufletească.
Duminică binecuvântată!

Senatorul AUR de București, Niculina Stelea, a participat la Parlament la o întâlnire cu Gurudev Sri Sri Ravi Shankar, p...
12/06/2026

Senatorul AUR de București, Niculina Stelea, a participat la Parlament la o întâlnire cu Gurudev Sri Sri Ravi Shankar, personalitate recunoscută la nivel internațional pentru activitatea sa în domeniul dialogului și al promovării păcii.

În cadrul discuțiilor au fost abordate subiecte de interes comun, precum sănătatea mentală, educația, dezvoltarea durabilă și agricultura sustenabilă, fiind evidențiată importanța cooperării și a schimbului de bune practici între state.

Totodată, a fost subliniat potențialul dezvoltării relațiilor dintre România și India, una dintre cele mai dinamice și importante economii ale lumii, printr-un dialog mai constant și mai aprofundat.

Senatorul de București, Niculina Stelea, s-a întâlnit astăzi cu cetățenii din Sectorul 2, participând la discuții direct...
10/06/2026

Senatorul de București, Niculina Stelea, s-a întâlnit astăzi cu cetățenii din Sectorul 2, participând la discuții directe despre problemele și preocupările comunității. În cadrul întâlnirii, aceasta a evidențiat importanța dialogului dintre aleși și cetățeni, subliniind că soluțiile eficiente pornesc de la nevoile oamenilor.

Niculina Stelea a transmis că va continua să fie aproape de bucureșteni și să susțină inițiative care contribuie la dezvoltarea orașului și îmbunătățirea vieții comunității.

Prin implicare și colaborare construim împreună.

10/06/2026
08/06/2026

Parlamentarii puterii au votat împotriva legii privind transparentizarea finanțării ONG-urilor, împotriva proiectului pentru alegerea primarilor în două tururi, împotriva proiectului privind reducerea numărului de parlamentari la 300, conform rezultatului referendumului, și împotriva unor proiecte destinate sprijinirii mediului de afaceri.

Aceste voturi ridică întrebări serioase despre prioritățile actualei majorități și despre măsura în care deciziile luate răspund așteptărilor cetățenilor privind transparența, reprezentativitatea și dezvoltarea economică.

Fiecare poate analiza aceste fapte și poate trage propriile concluzii.

08/06/2026
Liderul de grup al deputaților AUR,  Mihai Enache  ia atitudine cu privire la afirmațiile președintelui:"Nicușor Dan toc...
06/06/2026

Liderul de grup al deputaților AUR, Mihai Enache ia atitudine cu privire la afirmațiile președintelui:

"Nicușor Dan tocmai ne-a spus că românii o duc mai bine după 1 an cu el președinte și după guvernarea așa zis pro-occidentală. Probabil chiar crede asta, dacă își permite să desemneze un premier care NU a primit votul românilor ca să intre în parlament și implicit să guverneze. Frumoasă democrație, curat Caragiale!"

E timpul patrioților români!

Address

Uricani

Opening Hours

Monday 10:00 - 18:30
Tuesday 10:00 - 18:30
Wednesday 10:00 - 18:30
Thursday 10:00 - 18:30
Friday 10:00 - 18:30

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Alianța pentru Unirea Românilor București posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Alianța pentru Unirea Românilor București:

Share