11/09/2026
COMUNICAT
CLARIFICĂRI PRIVIND ACTIVITATEA DE ASISTENT PERSONAL PROFESIONIST
Având în vedere informațiile apărute în spațiul public și numărul ridicat de solicitări telefonice primite, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea aduce următoarele clarificări privind activitatea de asistent personal profesionist.
1. Ce este asistentul personal profesionist
Asistentul personal profesionist este persoana fizică atestată care asigură, la propriul domiciliu, îngrijirea și protecția unui adult cu handicap grav sau accentuat, în funcție de nevoile individuale ale acestuia. Acordarea îngrijirii și protecției la asistent personal profesionist reprezintă un serviciu social destinat prevenirii instituționalizării sau dezinstituționalizării persoanelor adulte cu dizabilități. Asistentul personal profesionist nu trebuie confundat cu asistentul personal al persoanei cu handicap grav. Asistentul personal îngrijește persoana cu handicap grav, de regulă la domiciliul acesteia, și este angajat de autoritatea administrației publice locale.
Asistentul personal profesionist primește și îngrijește, în propria locuință, un adult cu handicap grav sau accentuat pentru care a fost stabilită această măsură de protecție.
2. Cine poate beneficia de acest serviciu
Potrivit art. 45 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, poate beneficia de îngrijirea și protecția unui asistent personal profesionist adultul cu handicap grav sau accentuat care nu dispune de spațiu de locuit, nu realizează venituri ori realizează venituri până la nivelul salariului mediu pe economie.
Măsura nu se acordă automat, ci numai în urma evaluării situației și pe baza deciziei Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap.
Opinia persoanei adulte cu dizabilități trebuie luată în considerare la stabilirea acestei măsuri de protecție.
Îngrijirea și protecția nu pot fi asigurate, în calitate de asistent personal profesionist, de soțul, soția sau rudele în linie dreaptă ale persoanei adulte cu dizabilități.
Prin urmare, calitatea de asistent personal profesionist nu constituie o modalitate prin care o persoană poate fi angajată pentru îngrijirea propriului soț, a propriei soții, a părinților, copiilor, bunicilor sau nepoților.
3. Condițiile necesare pentru atestare
Persoana interesată trebuie să solicite atestarea la Direcția Generală De Asistență Socială Și Protecția Copilului în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința.
Solicitantul trebuie, între altele:
să fi absolvit învățământul general obligatoriu corespunzător prevederilor legale în vigoare la data absolvirii studiilor;
să dețină certificat de calificare sau certificat de competențe profesionale pentru ocupația de asistent personal profesionist;
să aibă o stare de sănătate corespunzătoare desfășurării activității;
să dispună de o locuință adecvată, cu o cameră separată pentru persoana sau persoanele adulte cu dizabilități care urmează să fie îngrijite;
să obțină acordul persoanelor adulte cu care locuiește;
să demonstreze, în urma evaluării sociale și psihologice, că poate asigura condițiile necesare îngrijirii și protecției unui adult cu handicap grav sau accentuat.
4. Documentele necesare atestării:
Cererea de atestare trebuie să cuprindă numărul persoanelor adulte cu handicap grav sau accentuat pentru care solicitantul apreciază că poate asigura simultan condiții corespunzătoare, disponibilitatea de a îngriji persoane adulte infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, precum și motivația pentru desfășurarea acestei activități.
Cererea se însoțește de:
copii ale actelor de stare civilă;
copie de pe dovada absolvirii învățământului general obligatoriu;
prezentare a solicitantului și a persoanelor cu care acesta locuiește, precum și acordul fiecărei persoane adulte din locuință;
adeverințe medicale privind starea de sănătate a solicitantului și a persoanelor cu care acesta locuiește;
copie de pe titlul de proprietate sau coproprietate ori de pe contractul de închiriere sau de comodat al locuinței, încheiat pentru o perioadă de minimum 3 ani, locuința trebuind să dispună de o cameră separată pentru persoana sau persoanele care urmează să fie îngrijite;
declarația autentică a coproprietarului sau coproprietarilor ori a proprietarului locuinței, după caz, privind acordul pentru desfășurarea activității;
copie de pe certificatul de calificare sau de pe certificatul de competențe profesionale ca asistent personal profesionist.
5. Cum se realizează evaluarea și atestarea:
Îndeplinirea condițiilor necesare pentru atestare este evaluată de Serviciul de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap.
Evaluarea cuprinde: interviuri cu solicitantul, vizite la domiciliul acestuia, interviuri cu persoanele cu care locuiește și, după caz, investigații suplimentare. Din echipa de evaluare fac parte cel puțin un asistent social și un psiholog.
Raportul de evaluare este analizat de Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, care aprobă sau respinge propunerea de atestare și, în cazul aprobării, eliberează atestatul.
6. Atestarea nu înseamnă angajare automată
Depunerea cererii și obținerea atestatului nu determină în mod automat încheierea unui contract individual de muncă. După identificarea unui adult cu handicap grav sau accentuat pentru care Comisia de evaluare a stabilit măsura de protecție la asistent personal profesionist, se desfășoară procesul de potrivire dintre persoana adultă cu dizabilități și persoana atestată.
Contractul individual de muncă începe să își producă efectele numai de la data emiterii dispoziției prin care adultului cu handicap îi este acordat serviciul și îi este desemnat asistentul personal profesionist.
În situația în care persoana atestată nu are în îngrijire un adult cu handicap grav sau accentuat, contractul individual de muncă nu poate produce efecte, respectiv se suspendă sau încetează, după caz, în condițiile legii.
Prin urmare, atestatul certifică îndeplinirea condițiilor profesionale, sociale și locative, dar nu reprezintă, prin el însuși, o decizie de angajare și nu garantează repartizarea imediată a unei persoane adulte cu dizabilități.
7. Natura și responsabilitatea activității
Activitatea de asistent personal profesionist presupune integrarea adultului cu dizabilități în locuința și în viața de familie a persoanei atestate, asigurarea continuă a îngrijirii și protecției acestuia, respectarea planului individual de servicii și colaborarea permanentă cu specialiștii DGASPC. Asistentul personal profesionist are obligația să respecte demnitatea, drepturile, autonomia și opinia persoanei adulte cu dizabilități, să o protejeze împotriva abuzului, neglijării și discriminării și să participe anual la instruirile organizate de angajator. Activitatea este monitorizată și controlată periodic de DGASPC, inclusiv prin vizite la domiciliul asistentului personal profesionist.
!!!IMPORTANT!!!
Informațiile apărute în spațiul public nu reprezintă un anunț de recrutare sau de angajare emis de DGASPC Tulcea.
La data prezentului comunicat, DGASPC Tulcea nu a anunțat organizarea unei campanii de selecție ori ocuparea unui număr determinat de posturi de asistent personal profesionist.
Persoanele interesate sunt rugate să consulte exclusiv informațiile oficiale publicate de DGASPC Tulcea și să nu se prezinte la sediul instituției înainte de verificarea condițiilor legale și a eventualelor anunțuri oficiale.
Cadrul legal aplicabil:
Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Hotărârea Guvernului nr. 548/2017 privind aprobarea condițiilor de obținere a atestatului, procedurile de atestare și statutul asistentului personal profesionist;
Ordinul ministrului muncii și justiției sociale nr. 1.069/2018 privind aprobarea Standardelor minime obligatorii pentru asigurarea îngrijirii și protecției adulților cu handicap grav sau accentuat la asistentul personal profesionist.