Forța Dreptei Tifești

Forța Dreptei Tifești Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Forța Dreptei Tifești, Political Party, Strada principală, Tifesti.

15/04/2025
08/04/2025

Ieri m-am întâlnit cu una dintre cele mai puternice comunități de români din Torrejón de Ardoz – Regiunea Madrid, care trăiesc de ani buni în Spania și care nu și-au pierdut încrederea într-o Românie mai bună.

Am vorbit despre lucrurile care îi preocupă: calitatea serviciilor de sănătate din țară – mulți se gândesc să revină în România la vârsta pensionării. Recunoașterea diplomelor de către statul român obținute în Spania e o altă temă care trebuie soluționată mult mai agil și mai simplu de către instituțiile statului.

Le-am spus că soluțiile există — dar că e nevoie de voință și seriozitate. În viziunea mea pentru România Onestă – educația și sănătatea reprezintă teme de interes național. Sistemul de sănătate trebuie reformat și pentru beneficiarii lui și pentru profesioniștii lui, care încă aleg să părăsească România în număr mare.

Le mulțumesc românilor din Torrejón de Ardoz care au venit cu gânduri bune și întrebări sincere. Le mulțumesc că nu și-au pierdut speranța în șansa României!

Address

Strada Principală
Tifesti
627375

Telephone

+40768141487

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Forța Dreptei Tifești posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Forța Dreptei Tifești:

Share