14/08/2026
📢 Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală al Spitalului de Boli Cronice „Sfântul Ioan” Târgu Frumos își extinde serviciile medicale!
În cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală sunt disponibile următoarele investigații:
🔹 Radiografii digitale – efectuate pe noul aparat de radiografie digitală (grafie fixă), cu interpretarea imaginilor de către dr. Ecaterina Ungureanu, medic specialist radiologie și imagistică medicală.
🔹 Osteodensitometrie DEXA – investigație utilizată pentru măsurarea densității minerale osoase, importantă în diagnosticul și monitorizarea osteoporozei.
Investigația DEXA se efectuează la recomandarea medicului, în baza unui bilet de trimitere pentru investigații paraclinice – DEXA sau contra cost.
📌 Important: pacientul primește rezultatul investigației DEXA și revine cu acesta la medicul care a recomandat examinarea, pentru interpretarea rezultatului în context clinic și stabilirea conduitei medicale.Interpretarea în cadrul cabinetului de endocrinologie al spitalului se realizează doar pentru pacienții consultați de medicul endocrinolog al unității și îndrumați de acesta către efectuarea DEXA. Pacienții care se prezintă cu recomandare de la medicul de familie, medicul reumatolog sau un alt medic specialist vor primi rezultatul investigației și vor reveni cu acesta la medicul trimițător.
🔹 Investigații RMN fără substanță de contrast
🔹 Investigații RMN cu substanță de contrast – începând cu 20 august 2026, în baza indicației medicale și a programării prealabile.
Investigațiile RMN sunt realizate pe aparatul SIEMENS MAGNETOM Flow 1,5 Tesla, cu interpretarea examenelor de către dr. Pricope Cosmin Vasilică, medic specialist radiologie și imagistică medicală.
Toate aceste echipamente medicale moderne au fost achiziționate prin proiectul FEDR „Investiții în infrastructura ambulatoriului Spitalului de Boli Cronice «Sfântul Ioan» Târgu Frumos”, cod SMIS 333880, contribuind la creșterea calității actului medical și la îmbunătățirea accesului pacienților la servicii de imagistică performante.
📌 Modalități de accesare a serviciilor:
• în baza biletului de trimitere, pentru pacienții asigurați, în condițiile contractului încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate;
• contra cost, pentru persoanele care nu dețin bilet de trimitere sau care doresc efectuarea investigațiilor în regim cu plată, conform Listei de tarife și comisioane aprobate la nivelul spitalului.
📞 Programări și informații:
0783 066 962
Investim în tehnologie. Investim în sănătatea dumneavoastră.
Vă așteptăm cu încredere!
Vă mulțumim pentru încrederea acordată!