23/04/2026
23 aprilie - ZIUA INTERNAȚIONALĂ A CĂRȚII Și
A DREPTURILOR DE AUTOR
*************************************
TRISTAN TZARA - 130 de ani de la naștere
***********************************************
Tristan Tzara (n. 1896, Moinești - d. 1963, Paris) – o voce pregantă a Rezistenței franceze, un scriitor care a revoluționat literatura
Este cunoscut faptul că încă de la începutul ascensiunii extremei drepte în Europa, antifascismul, utilizând un termen generic, a fost un atribut recunoscut al avangardiştilor români şi, evident, nu numai. Militând cu toate mijloacele, în principal, pentru libertatea individuală, mulţi dintre avangardiştii autohtoni din preajma şi din timpul celui de-al doilea război mondial s-au arătat a fi împotriva oricărui „dispozitiv ideologic al înrădăcinării”, specific fascismului, nazismului sau a oricărei configuraţii înrudite. Aşadar, avangarda, cm precizează şi Guy Scarpetta, în general, prin faptul că a rupt-o din start cu tradiţia, cu limbajele admise, consensurile estetice, valorile stabilite de un canon oficial ş.a., aprioric a fost privită drept „un negativ pur al ideologiilor de înrădăcinare” . Analizând lucrurile în conformitate cu ceea ce a scris în 1948 Tristan Tzara, ne dăm seama că, într-adevăr, în cazul dadaismul se justifică acel „apriorism” din enunţul de mai sus: „Dada s-a născut dintr-o necesitate morală, dintr-o voinţă implacabilă de a atinge un absolut moral, din sentimentul profund că omul, în centrul tuturor creaţiilor spiritului, trebuie să îşi afirme superioritatea asupra noţiunilor sărăcite de substanţă umană, asupra lucrurilor moarte şi asupra bunurilor prost câştigate. Dada s-a născut dintr-o revoltă care era pe atunci comună tuturor tinerilor, o revoltă care cerea o adeziune completă a individului la necesităţile naturii sale, fără referiri la istorie, logică, morala comună, Onoarea, Patria, Familia, Arta, Religia, Libertatea, Frăţia şi atâtea alte noţiuni corespunzătoare unor necesităţi umane, din care însă nu mai subzistau decât nişte convenţii scheletice, pentru că fuseseră golite de conţinutul lor iniţial. Fraza lui Descartes: Nu vreau nici măcar să ştiu dacă înaintea mea au existat alţi oameni, o pusesem lângă titlul uneia din publicaţiile noastre. Ea însemna că noi voiam să privim lumea cu ochi noi, că noi voiam să reconsiderăm şi să verificăm însăşi baza noţiunilor ce ne fuseseră impuse de părinţii noştri şi să le probăm justeţea” .
*
Cum nu se putea dezminţi, cel despre care André Breton povestea că spre sfârşitul lui 1919 a sosit la Paris ca un Mesia, s-a angajat cu toate resursele de care dispunea în lupta împotriva Regimului de la Vichy.
*
Martor al evenimentelor din Franţa acelor ani, Lucian Boz, într-o carte de-a sa, tipărită în 1945, sub egida editurii bucureştene Cartea Românească, îl va menţiona printre scriitorii Rezistenței franceze ( ai Maquis-lui) şi pe avangardistul născut la Moineşti, Samuel Rosenstock, alias Tristan Tzara. „Pierre-Jean Jouve, Louis Aragon, André Breton, Jules Supervielles, Tristan Tzara au activat intens în rândurile Rezistenţei Intelectualilor şi acum sunt împreună cu Paul Eluard printre cei mai citiţi şi apreciaţi poeţi ai Franţei” , susţine autorul român.
*
Pe lângă Tristan Tzara, scrie acelaşi Lucian Boz, din Rezistenţa franceză au mai făcut parte doi scriitori români: Benjamin Fondane sau B. Fundoianu şi Ilarie Voronca. Primul a fost ucis prin gazare şi incinerat pe 2 octombrie 1944, în lagărul de concentrare de la Auschwitz-Birkenau, iar celălalt, „miliardarul de imagini”, cm a fost supranumit de Eugen Lovinescu, un poet „de aici şi din altă parte”, după expresia soţiei sale Colomba, doi ani mai târziu, pe 4 aprilie 1946, îşi va curma singur viaţa.
*
Prins într-un răstimp potrivnic oricărui umanism, omul care a pus la cale revoluţia Dada, după căderea Franţei, ca urmare a ofensivei Germaniei naziste din cea de-a doua conflagraţie mondială, va considera că: „Vremea tăcerii şi fugii a trecut” . „ Hăituit de poliţia guvernului de la Vichy, Tzara s-a hotărât să se bată cu cele mai bune arme ale sale, cuvintele. A publicat câteva poeme în Confluences, revista de la Lyon condusă de René Tavernier, care s-a afirmat prin spiritul său de rezistent în diverse revistei elveţiene şi în ziare clandestine, precum Les Étoiles, fondată de Anglès şi Aragon la Lyon în februarie 1943” . Acum, Tzara, reîntîlnindu-se cu prietenii săi din tinereţe, Aragon şi Eluard, va deveni o voce pregnantă printre intelectualii care au constituit Rezistenţa Franceză. Militând pentru libertatea totală, oripilat de război, autorul tomului L’Homme approximatif , chiar în timpul Rezistenţei, va publica o broşură intitulată Une Route Seul Soleil, o plachetă de versuri în care se angajează într-o diatribă susţinută împotriva apologeţilor infernalei ideologii naziste. În nota biografică a cărţii, se arată în mod precis că: „De la începutul ocupaţiei germane, Tzara s-a retras mai întâi la Aix-en-Provence, apoi în departamentul Lot şi şi-a început rezistenţa printr-o tăcere exemplară. Apoi s-a organizat şi şi-a dăruit sufletul şi braţele luptei, devenind un apărător al omului împotriva tuturor forţelor ce voiau să-l aservească” .
*
După eliberarea Franţei, Tristan Tzara va mărturisi că aflat în mijlocul unui spectacol chinuitor, cel al realităţii războiului, „poezia devenise un mijloc de luptă la fel ca oricare altul. «Poezia s-a cufundat în Istorie», spunea el. Istoria a reaşezat complet lucrurile şi nu se poate face abstracţie de asta: «Poezia nu ar fi ceea ce este, ceea ce nu este, dacă războiul din Spania n-ar fi străbătut-o ca un cuţit, dacă München-ul nu ar fi făcut-o să roşească, cu acel roşu care e cea mai exaltată culoare cunoscută în lumea asta, dacă Vichy-ul n-ar fi fost ruşinea în care durerea însăşi s-a mânjit cu sângele atâtor nevinovaţi şi dacă naziştii nu i-ar fi dat acest suflu care a stârnit furtuna revoltei insurecţionale, a cărei importanţă şi glorie suntem încă prea tineri a le măsura»” .
Discret şi eficace, poetul care a văzut lumina zilei la Moineşti, remarcă François Buot, nu a căzut niciodată în capcana poemului-lozincă , şi-a scris cânturile disperării, ale tăcerii şi ale zorilor care vor veni cu o inderogabilă determinare specifică felului său de a fi, exploziv şi temperat totodată, o personalitate puternică, fidel unei tinereţi rebele, un solitar care, totuşi, a rezistat pe baricade până la capăt, indiferent de câte intemperii s-au abătut asupra istoriei şi, implicit, asupra lui însuşi.
*
După război şi până la capătul vieţii sale din 24 decembrie 1963, Tristan Tzara, un scriitor recunoscut al maquis-ului, s-a menţinut într-un militantism rezervat, găsind mereu un refugiu în poezie şi în artă, a fost un om liber, un poet, în fapt, angajat doar faţă „de viaţa în întregul ei în măsura în care poetul aşază omul în centrul preocupărilor sale” . Deşi dezamăgit de oameni, de istorie, nu s-a schimbat aproape deloc, şi totuşi, cm susţine un prieten de-al său, Pierre de Massot, nu mai era acelaşi . Cu toate acestea, chiar în ultimul interviu pe care l-a acordat, cu o lună înainte de a pleca din lumea noastră, Tzara surprindea prin simţul atât de acut pe care îl avea pentru actualitate, privind „lumea în schimbare din jurul lui cu acelaşi ochi proaspăt” .
Autor text: Alexandru Ovidiu Vintilă
Sursa foto: Internet [Portrait of Tristan Tzara, by Robert Delaunay (1923)]