29/04/2026
Astăzi, la Slobozia, am marcat Ziua Veteranilor de Război, în semn de respect pentru cei care au luptat pentru România în cel de-al Doilea Război Mondial.
În prezența autorităților locale, a reprezentanților instituțiilor publice și ai comunității, au fost desfășurate ceremonii militare și religioase dedicate cinstirii memoriei eroilor. Activitățile au inclus depuneri de coroane la Monumentul Eroilor, momente solemne în Parcul Catedralei și defilarea gărzii de onoare.
Reprezentanții Centrului Militar Județean Ialomița alături de militarii Batalionului 113 Artilerie Antitanc „Bărăganul” au participat la aceste momente, reafirmând angajamentul de a păstra vie memoria și valorile celor care au servit patria.
În județul Ialomița, memoria acestor fapte este păstrată și prin cei care au trăit istoria – veteranii noștri de război. Astăzi, au mai rămas doar doi:
👤 Moraru Gheorghe – 103 ani, Dridu, veteran al Regimentului 2 Vânători de Gardă, participant la campania din Cehoslovacia
👤 Tănase Nicolae – 105 ani, Gura Ialomiței, invalid de război, rănit în Munții Tatra, dar care și-a continuat misiunea, salvându-și camarazii
Am avut privilegiul de a-i vizita, de a le transmite respectul și recunoștința noastră și de a le asculta, încă o dată, lecțiile de viață.
🎖️ Respect și recunoștință veteranilor de război!
🎖️ Să nu-i uităm niciodată!