PES Activists Olt

PES Activists Olt Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from PES Activists Olt, Political organisation, Slatina.

13/09/2026

❤️"PESte Tot la Școală" pentru 100 de copii din Clasa Pregătitoare, din orașul Scornicești și din satele aparținătoare!
❤️Mulțumim celor de PEste tot, care au adus zâmbete și speranță în aceste comunități!
PES activists Romania
Victor Negrescu
Marius Iancu
Daniel Tudor
Ionuț Pirvu
PSD Scornicesti
PES Activists Slatina
Pes Activists Caracal
Pes Activists Balș
PES Activists Piatra-Olt

13/09/2026

Mănăstirea Râmeț. Istorie, națiune și identitate.

13/09/2026
10/09/2026

La revenirea la Bruxelles, am avut o discuție foarte bună cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, despre prioritățile următoarei perioade și viitorul instituției noastre.

Am discutat despre agenda mea de vicepreședinte al Parlamentului European, dar și despre activitatea grupului de reflecție privind viitorul Parlamentului European, pe care îl coordonez.

Avem nevoie de un Parlament European mai eficient, mai transparent și mai apropiat de cetățeni, capabil să reacționeze mai rapid la noile provocări și să își consolideze rolul democratic într-o Europă aflată în schimbare.

Am abordat și principalele evoluții politice și instituționale din perioada următoare. Dincolo de diferențele politice, cred în dialog, cooperare și în capacitatea de a construi împreună atunci când este vorba despre viitorul Europei.

Urmează o perioadă intensă, cu multe decizii importante. Obiectivul meu rămâne același: un Parlament European mai puternic, mai modern și mai aproape de oameni.

10/09/2026

Sesiunea parlamentară a început cu un vot important în Comisia pentru Sănătate Publică privind bugetul european pentru 2027. În calitate de responsabil din partea grupului social-democrat pentru acest raport, am obținut includerea mai multor priorități concrete în poziția Parlamentului European:

- mai mulți bani pentru sănătate și revenirea finanțării EU4Health cel puțin la nivelul din 2026, amendamentul nostru fiind preluat integral;
- sprijin european pentru medicina de familie, medicina rurală, farmaciile comunitare și telemedicină, mai ales în zonele slab deservite;
- investiții în personalul medical, formare, competențe digitale, condiții mai bune de muncă și măsuri pentru păstrarea și revenirea profesioniștilor din sănătate;
- susținerea universităților de medicină și farmacie și a spitalelor universitare în pregătirea și păstrarea personalului medical;
- o atenție specială pentru sănătatea mintală și bunăstarea digitală a copiilor și tinerilor, inclusiv efectele utilizării excesive a ecranelor, consumului de substanțe și jocurilor de noroc;
- sprijin pentru pediatrie și neonatologie, prevenție, screening și diagnostic precoce;
- acces mai bun la diagnostic și tratament pentru copiii cu boli rare și complexe, inclusiv acces transfrontalier la expertiză medicală;
- o atenție mai mare acordată îngrijirii pe termen lung, îngrijirii paliative și serviciilor pentru persoanele cu dizabilități, inclusiv printr-o mai bună integrare a serviciilor medicale și sociale și sprijin pentru aparținători;
- sprijin pentru reducerea inegalităților teritoriale și sociale în accesul la sănătate, cu o atenție specială pentru zonele rurale, montane, îndepărtate și slab deservite, precum și pentru copii și pacienții vulnerabili;
- suport pentru consolidarea asistenței medicale transfrontaliere și a mobilității pacienților, în special a pacienților care au nevoie de transplant și a celor cu boli rare sau complexe, atunci când expertiza, diagnosticul sau tratamentul necesar nu sunt disponibile la nivel național;
- rezerve strategice de medicamente esențiale și echipamente medicale, pentru a fi mai bine pregătiți în situații de criză.

Sunt rezultate concrete obținute prin amendamente, negocieri și compromisuri. Vreau ca bugetul european pentru sănătate să se vadă acolo unde contează: în accesul oamenilor la servicii medicale mai bune, în sprijinul pentru personalul medical și în protejarea copiilor și a pacienților vulnerabili.

🇪🇺🇷🇴Echipa Pes Activists se prezintă și își prezintă proiectele!📹În seara aceasta, de la 20.20, în cadrul emisiunii "Imp...
10/09/2026

🇪🇺🇷🇴Echipa Pes Activists se prezintă și își prezintă proiectele!
📹În seara aceasta, de la 20.20, în cadrul emisiunii "Imperativ", moderată de Laura Mira!
PES Activists Slatina
PES Activists Piatra-Olt

'PESte Tot La Școală" - 100 DE ZÂMBETE, O NOUĂ TRADIȚIE LA SCORNICEȘTI🐻Prima zi din viața de școlar înseamnă pentru cei ...
07/09/2026

'PESte Tot La Școală" - 100 DE ZÂMBETE, O NOUĂ TRADIȚIE LA SCORNICEȘTI

🐻Prima zi din viața de școlar înseamnă pentru cei 100 de prichindei din Scornicești și un ghiozdan nou, plin cu rechizite colorate, un ursuleț de pluș și întâlnirea cu echipa Pes Activists Olt.

🇪🇺🇷🇴Acțiunea organizată în fiecare an de PES activists Romania, ", a ajuns la Scornicești!

💯Alături de cea mai nouă organizatie Pes Activists, Pes Activists Scornicești și de PSD Scornicesti, am oferit ghiozdane și rechizite celor 100 de copii din clasa pregătitoare, din Scornicești și din satele care îi aparțin.

❤️Mulțumim pentru sprijin tuturor oamenilor cu suflet care ne-au fost alături și au susținut financiar
această acțiune, primarului orașului Scornicești, Daniel Tudor, deputatului Marius Iancu și lui Ionuț Pirvu, președintele PSD Scornicești!

🤝Iar primarul orașului Scornicești a promis că această acțiune va deveni o tradiție și, în fiecare an, elevii din clasa pregătitoare vor primi ghiozdane și rechizite.

❤️Ca întotdeauna, echipele de activiști din județ sunt prezente în comunitătile județului Olt!

🇪🇺🇷🇴 Mulțumim PES Activists Slatina, Pes Activists Caracal, Pes Activists Balș și PES Activists Piatra-Olt!
Suntem PESte Tot, ne implicăm, activăm și schimbăm împreună destine, oameni, comunități!

Victor Negrescu: Promovez cu drag lucrurile făcute la noi.
06/09/2026

Victor Negrescu: Promovez cu drag lucrurile făcute la noi.

Am primit multe căni de-a lungul anilor în Parlamentul European. Cele din fotografii sunt doar câteva dintre cele pe care le-am păstrat. Voi pe care o preferați?

Eu le prefer pe cele produse la noi, în județul Alba, pe care am onoarea să îl reprezint în Parlamentul European. Poate că prea puțini știu că Alba Iulia are o tradiție importantă în industria porțelanului și a ceramicii, iar fabrica Apulum, înființată în 1970, este unul dintre cei mai importanți producători din România și din Europa de Sud-Est.

Așa că da, promovez cu drag lucrurile bune făcute la noi. Un pic de „suveranism” cu produse fabricate în România nu cred că supără pe nimeni. 😄🇷🇴 Până la urmă, patriotismul economic începe și cu lucrurile mici. Acum câțiva ani am promovat, în același spirit, campania .

Cât despre colecția de căni… dacă ar fi să-i ascult pe cei care caută mereu câte un motiv de critică, probabil că acesta este secretul pentru care am fost desemnat anul acesta parlamentarul anului pentru excelență în guvernanță și colaborare europeană și am fost clasat al patrulea cel mai influent eurodeputat. 😄

Glumesc, evident. Pentru asemenea rezultate este nevoie de multe cafele, dar mai ales de multă muncă pentru a mișca lucrurile în Parlamentul European.

Duminică frumoasă! ☕️🇪🇺

Victor Negrescu: "Am organizat și am participat, împreună cu primarul municipiului Craiova și președintele Asociației Mu...
05/09/2026

Victor Negrescu: "Am organizat și am participat, împreună cu primarul municipiului Craiova și președintele Asociației Municipiilor din România, Lia Olguța Vasilescu, și cu directorul ADR Sud-Vest Oltenia, Stelian Bărăgan, la o întâlnire de lucru cu reprezentanții DG REGIO din cadrul Comisiei Europene. Îi felicit pentru modul profesionist în care reprezintă interesele locale și regionale.
Am susținut împreună câteva priorități importante pentru România și pentru regiunea Sud-Vest Oltenia:

➡️ continuarea Fondului pentru o Tranziție Justă și după 2027, pentru ca regiunile afectate de tranziția energetică să beneficieze în continuare de sprijin european;

➡️ mai multă flexibilitate în programarea fondurilor europene, astfel încât autoritățile locale să poată finanța proiectele de care comunitățile au cu adevărat nevoie;

➡️ susținerea investițiilor pentru regenerare urbană și modernizarea orașelor;

➡️ soluții și finanțări europene pentru protejarea zonelor expuse riscului de inundații și pentru creșterea rezilienței comunităților.
Primarii și comunitățile cunosc cel mai bine problemele din teren, iar vocea lor trebuie să se regăsească în modul în care sunt gândite viitoarele fonduri europene."

Fondurile europene trebuie să răspundă nevoilor reale ale comunităților locale. De aceea, susțin ca vocea celor care dezvoltă comunitățile și construiesc proiecte să se audă mai puternic la Bruxelles.

Săptămâna aceasta am organizat și am participat, împreună cu primarul municipiului Craiova și președintele Asociației Municipiilor din România, Lia Olguța Vasilescu, și cu directorul ADR Sud-Vest Oltenia, Stelian Bărăgan, la o întâlnire de lucru cu reprezentanții DG REGIO din cadrul Comisiei Europene. Îi felicit pentru modul profesionist în care reprezintă interesele locale și regionale.

Am susținut împreună câteva priorități importante pentru România și pentru regiunea Sud-Vest Oltenia:

➡️ continuarea Fondului pentru o Tranziție Justă și după 2027, pentru ca regiunile afectate de tranziția energetică să beneficieze în continuare de sprijin european;

➡️ mai multă flexibilitate în programarea fondurilor europene, astfel încât autoritățile locale să poată finanța proiectele de care comunitățile au cu adevărat nevoie;

➡️ susținerea investițiilor pentru regenerare urbană și modernizarea orașelor;

➡️ soluții și finanțări europene pentru protejarea zonelor expuse riscului de inundații și pentru creșterea rezilienței comunităților.

Viitorul buget european trebuie construit și împreună cu autoritățile locale. Primarii și comunitățile cunosc cel mai bine problemele din teren, iar vocea lor trebuie să se regăsească în modul în care sunt gândite viitoarele fonduri europene.

Continuăm să susținem la Bruxelles proiectele și interesele comunităților locale din România.

🇷🇴Trebuie să fim parte din revoluția inteligenței artificiale!
04/09/2026

🇷🇴Trebuie să fim parte din revoluția inteligenței artificiale!

🇷🇴 Vocea României trebuie să se audă în Europa. Inclusiv atunci când se discută despre marile transformări care ne vor defini viitorul.

Am publicat în prestigioasa revistă europeană The Parliament Magazine un articol despre inteligența artificială, educație și competențele de care avem nevoie pentru ca Europa să rămână competitivă.

Mesajul meu este simplu: revoluția inteligenței artificiale nu trebuie doar urmărită. Trebuie să fim parte din ea. Iar România trebuie să fie printre țările care contribuie cu idei, proiecte și soluții.

Mă bucur cu atât mai mult că, începând cu 1 septembrie, a început oficial implementarea RO AI Factory, proiectul prin care România își construiește propria infrastructură de inteligență artificială și intră direct în rețeaua europeană a fabricilor de AI.

Este un proiect pentru care am lucrat și pe care l-am susținut la nivel european. O reușită importantă pentru România și un exemplu că putem transforma ambiția europeană în investiții concrete acasă.

Trebuie să fim prezenți acolo unde se iau deciziile, să ne facem vocea auzită și, mai ales, să aducem rezultate pentru România.

Articolul meu despre viitorul educației și inteligenței artificiale poate fi citit aici:
https://www.theparliamentmagazine.eu/news/article/the-digital-transformation-of-education-in-europe-cant-wait

Address

Slatina

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when PES Activists Olt posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to PES Activists Olt:

Shortcuts

Share