10/04/2026
𝐃𝐢𝐩𝐥𝐨𝐦𝐚ț𝐢𝐚 𝐬𝐭𝐚𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐦𝐢𝐜𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐚 𝐝𝐞 𝐒𝐮𝐝-𝐄𝐬𝐭 î𝐧 𝐞𝐩𝐨𝐜𝐚 𝐦𝐨𝐝𝐞𝐫𝐧ă 𝐭𝐢𝐦𝐩𝐮𝐫𝐢𝐞
Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu și Societatea de Studii Transilvane găzduiesc o serie de prelegeri științifice dedicate diplomației statelor mici din Europa de Sud-Est în epoca modernă timpurie. Evenimentul este organizat în cadrul proiectului european de cercetare 𝐒𝐦𝐚𝐥𝐥𝐬𝐭 – 𝐓𝐡𝐞 𝐃𝐢𝐩𝐥𝐨𝐦𝐚𝐜𝐲 𝐨𝐟 𝐭𝐡𝐞 𝐒𝐦𝐚𝐥𝐥 𝐒𝐭𝐚𝐭𝐞𝐬 𝐢𝐧 𝐄𝐚𝐫𝐥𝐲 𝐌𝐨𝐝𝐞𝐫𝐧 𝐒𝐨𝐮𝐭𝐡-𝐞𝐚𝐬𝐭𝐞𝐫𝐧 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞, 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧ț𝐚𝐭 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐂𝐞𝐫𝐜𝐞𝐭𝐚𝐫𝐞 (ERC CoG, 101043451)*.
Într-un moment în care diplomația își (re)definește cu acuitate rolul în peisajul politic contemporan, acest ciclu de prelegeri oferă prilejul unei reflecții istorice asupra modului în care state aflate la periferia marilor imperii și la intersecția unor culturi politice diferite au știut să își construiască și să își apere autonomia prin mijloace diplomatice. Deși separate de diferențe fundamentale în privința tradițiilor juridice, a formelor de guvernare și a culturilor politice, entități atât de diverse precum Ragusa, Transilvania, Moldova, Țara Românească, Crimeea sau Ucraina Căzăcească au reușit să își păstreze un grad remarcabil de autonomie la frontiera dintre imperii și civilizații.
✓ Joi, 16 aprilie 2026, ora 17:00
• Zsuzsanna Cziráki (Österreichische Akademie der Wissenschaften – Institut für die Erforschung der Habsburgermonarchie und des Balkanraumes/ University of Szeged, Institute of History), 𝐃𝐢𝐞 𝐒𝐢𝐞𝐛𝐞𝐧𝐛ü𝐫𝐠𝐞𝐫 𝐒𝐚𝐜𝐡𝐬𝐞𝐧 𝐳𝐰𝐢𝐬𝐜𝐡𝐞𝐧 𝐇𝐚𝐛𝐬𝐛𝐮𝐫𝐠𝐞𝐫𝐧 𝐮𝐧𝐝 𝐎𝐬𝐦𝐚𝐧𝐞𝐧: 𝐀𝐮ß𝐞𝐧𝐛𝐞𝐳𝐢𝐞𝐡𝐮𝐧𝐠𝐞𝐧 𝐢𝐦 𝐅ü𝐫𝐬𝐭𝐞𝐧𝐭𝐮𝐦 𝐒𝐢𝐞𝐛𝐞𝐧𝐛ü𝐫𝐠𝐞𝐧
✓ Luni, 20 aprilie 2026, ora 17:00
• Gábor Kármán (Eötvös Loránd University, Research Centre for the Humanities, Institute of History), 𝐓𝐡𝐞 𝐃𝐢𝐩𝐥𝐨𝐦𝐚𝐜𝐲 𝐨𝐟 𝐄𝐚𝐫𝐥𝐲 𝐌𝐨𝐝𝐞𝐫𝐧 𝐒𝐦𝐚𝐥𝐥 𝐒𝐭𝐚𝐭𝐞𝐬 𝐚𝐭 𝐭𝐡𝐞 𝐁𝐨𝐫𝐝𝐞𝐫𝐥𝐚𝐧𝐝𝐬 𝐛𝐞𝐭𝐰𝐞𝐞𝐧 𝐂𝐡𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐚𝐧𝐢𝐭𝐲 𝐚𝐧𝐝 𝐭𝐡𝐞 𝐎𝐭𝐭𝐨𝐦𝐚𝐧 𝐄𝐦𝐩𝐢𝐫𝐞
• Marian Coman (Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” București, Academia Română / Universitatea din București), 𝐃𝐢𝐩𝐥𝐨𝐦𝐚𝐭𝐢𝐜ă ș𝐢 𝐝𝐢𝐩𝐥𝐨𝐦𝐚ț𝐢𝐞. 𝐎 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐢𝐯ă 𝐦𝐮𝐧𝐭𝐞𝐧𝐞𝐚𝐬𝐜ă
_________________________
* Proiectul SMALLST propune o analiză comparativă menită să readucă în atenție teme îndelung neglijate de istoriografia diplomatică: strategiile prin care aceste state și-au gestionat vulnerabilitatea structurală, influența poziției lor de frontieră culturală asupra practicilor și reprezentărilor diplomatice, precum și modalitățile prin care agenții diplomației au mediat între lumi politice profund diferite.
https://smallstates.org/