PNL Scoarta

PNL Scoarta Pagina oficiala a organizatiei PNL Scoarta.

11/01/2026

Gânduri pentru noul an

Din punct de vedere politic, salut inițiativa conducerii centrale a Partidul Naţional Liberal de a solicita organizațiilor județene să aducă și oameni noi în politică și în partid și sper ca mesajul să ajungă și acolo unde trebuie! Avem deja mulți oameni noi în partid, cărora Partidul Național Liberal Gorj nu le-a dat șanse sau care nu și-au asumat până în acest moment foarte multe responsabilități pentru că în rutina partidelor clasice pentru a evolua, chiar și fără a fi sărit o treaptă, e nevoie de multe ,,abilități"!

Nu înțeleg tăcerea care s-a instaurat în rândurile noastre, a celor care nu suntem așa vechi încât să avem așa multe să ne reproșăm, fiindcă această tăcere înseamnă complicitate pentru ceea ce ar mai putea fi în viitor...inclusiv pentru fiecare dintre noi în comunitățile pe care le reprezentăm! Cred că uzura oamenilor din politica de la nivel local este și o urmare a hotărârilor care se iau la vârful organizațiilor județene sau a organizației naționale, fără a ține cont de realitatea transmisă din rândurile comunităților locale! Tot timpul am transmis situația reală, chiar dacă asta nu m-a ajutat cu nimic, iar rezultatele obținute au confirmat niște evaluări logice pentru toată lumea, mai puțini pentru strategii noștri, nu!

Eu nu pot decât să salut inițiativa de a împrospăta liniile în partid și cred că și cei vizați să înteleagă asta, fiindcă nu mai avem nevoie de încă ,,un festival al democrației"! Pe viitor îmi voi asuma un spirit mai critic, care va rămâne doar în interiorul forurilor la care statutar pot să particip, fără a escalada în disensiuni care nu ar avea rezultate, dar dacă nu se vrea o reîmprospătare și doar o vânătoare de vrăjitoare împotriva celor care sunt incomozi, voi înțelege ce drum este de urmat!

Cred că cei care mai au un nivel ridicat de inteligență în politică ar trebui să fie destul de maturi să înteleagă că dacă nu avem un mesaj care să transmită moderație nu facem decât să radicalizăm oamenii care oricum sunt săturați de încercarea fiecărui partid din coaliția de guvernare a Guvernul României de a pasa orice eșec sau responsabilitate pe umerii partenerului de coaliție! Această critică între parteneri nu face decât să distrugă orice farâmă de încredere a poporului în partidele ce cuprind coaliția și întărește opoziția! Observ în continuare că se merge pe aceeași strategie de a jigni inteligența cetățenilor! Poate că mesajul va fi mai clar la 8%, cm a fost știm noi când! Dublul limbaj și corupția care există nu face decât să radicalizeze oamenii!

Pe final, vă împărtășesc o dorință pe care o am, respectiv aceea de a nu fiu condus de cei care nu au înțeles mandatul pe care l-au transmis cetățenii și de cei care se pricep doar la critici!
Din punctul de vedere al ierarhiei politice aș vrea să văd mai multe fețe care pot privi colegii în ochi și în momentul în care nu există activități politice intense și care înțeleg că dialogul trebuie să existe și atunci când nu pui omul la treabă! Trebuie să avem și soluțiile iar pentru asta trebuie ca partidele să livreze oameni pregătiți profesional și să înlocuiască modalitatea actuală de promovare a resursei umane din interior, modalitatea care nu este foarte transparentă și care nu are criterii clare!

În concluzie, pentru noul an trebuie să reevaluez relația pe care o am cu îndeletnicirile din viață care nu îmi aduc așa multe plusuri!

Să auzim doar de bine!

08/01/2026

La 8 ianuarie 2026 se împlinesc 153 de ani de la nașterea lui Iuliu Maniu, una dintre cele mai mari personalități ale istoriei României moderne și, fără îndoială, cel mai important om politic român al secolului al XX-lea. Om al principiilor, lider al Marii Uniri, apărător al democrației și martir al regimului comunist, Iuliu Maniu rămâne un reper moral și politic fără echivalent în istoria națională.
Iuliu Maniu s-a născut la 8 ianuarie 1873, la Bădăcin, în Transilvania aflată atunci sub dominație austro-ungară, într-o familie profund angajată în lupta națională românească. Educația sa juridică, realizată la Cluj, Budapesta și Viena, i-a oferit nu doar o solidă cultură politică occidentală, ci și convingerea că drepturile naționale și libertățile democratice trebuie apărate prin lege, nu prin compromis.
Încă din tinerețe, Maniu s-a afirmat ca lider al Partidului Național Român din Transilvania, devenind una dintre cele mai respectate voci ale românilor oprimați din Imperiul Austro-Ungar.
Numele lui Iuliu Maniu este indisolubil legat de Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. În calitate de președinte al Consiliului Național Român Central, el a fost principalul organizator politic al procesului care a condus la unirea Transilvaniei cu România.
Maniu a fost garantul caracterului democratic și reprezentativ al Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia și a susținut ferm ideea că unirea trebuie să se bazeze pe voința liber exprimată a poporului, nu pe impunere sau oportunism.
După 1918, Iuliu Maniu devine una dintre figurile centrale ale vieții politice românești. Ca lider al Partidului Național Țărănesc și de trei ori prim-ministru al României, el a promovat:
• statul de drept,
• respectarea Constituției,
• pluralismul politic,
• orientarea fermă a României către valorile occidentale.
Maniu s-a opus cu aceeași consecvență:
• autoritarismului carlist,
• dictaturii legionare,
• regimului antonescian,
• și, în final, instaurării comunismului.
Această consecvență morală îl diferențiază radical de majoritatea liderilor politici ai epocii.
După 1945, Iuliu Maniu a devenit simbolul rezistenței democratice împotriva sovietizării României. Refuzul său categoric de a colabora cu regimul comunist a dus la arestarea sa în 1947, în urma unui proces politic fabricat.
Condamnat la temniță grea, Iuliu Maniu a murit la Sighet, în 1953, în condiții de detenție inumane, fiind îngropat într-o groapă comună. Moartea sa reprezintă una dintre cele mai tragice expresii ale distrugerii elitei politice românești de către regimul comunist.
La 153 de ani de la nașterea sa, Iuliu Maniu rămâne:
• un model de verticalitate morală,
• un etalon al responsabilității politice,
• un simbol al demnității naționale.
Într-o epocă marcată de compromisuri și oportunism, figura lui Iuliu Maniu demonstrează că politica poate fi un act de conștiință, iar puterea – un instrument în slujba națiunii, nu un scop în sine.
Sursă foto: MNIR

Ciprian Ciucu: ,,Nu s-a pus niciodată problema stopării Programului Anghel Saligny, deci nu a câștigat cineva vreo dispu...
25/07/2025

Ciprian Ciucu: ,,Nu s-a pus niciodată problema stopării Programului Anghel Saligny, deci nu a câștigat cineva vreo dispută, pentru că nu a existat una. Da, proiectele din Programul Anghel Saligny vor fi evaluate individual, cu privire la stadiul real de implementare, și nu în funcție de nivelul plăților. Dar îndemn colegii să fie rezervați – resursele bugetare sunt aceleași, practic vor fi doar prioritizate după implementare, nu după plăți. Va dura mai mult, dar poate va fi mai bine. Proiectele nu vor fi oprite, doar temporizate, iar finanțarea lor va continua și în anul viitor!"

Ciprian Ciucu, Prim-vicepreședinte PNL: "Am participat astăzi la ședința Coaliției de Guvernare și fac câteva precizări, lucruri care pot fi susținute factual.

ℹ️ Zilele acestea au fost mesaje diferite în comunicarea partidelor în raport cu comunicarea Guvernului.

ℹ️ Nu am agreat o comunicare unitară a coaliției, de aici și faptul că presa preia, cm este normal, știri de la cei care le comunică, așa cm le comunică.

ℹ️ În Coaliție s-au discutat zeci de puncte, diferite măsuri cuprinse în pachete de reforme, reforme reale, de care România are nevoie pe mai multe planuri:

✅Starea bugetului – cm poate fi echilibrat prin tăieri de cheltuieli, reducerile bugetare sectoriale ale ministerelor de linie (prin reducerea aparatului instituțiilor centrale cu 20%, așa cm a fost agreat în Programul de Guvernare);

✅Investițiile prin Programul Anghel Saligny, fondurile de coeziune, diferitele programe guvernamentale, proiectele Companiei Naționale de Investiții. De unde se iau și unde se pun bani, ce facem cu proiectele aflate în derulare.
➡Nu s-a pus niciodată problema stopării Programului Anghel Saligny, deci nu a câștigat cineva vreo dispută, pentru că nu a existat una. Da, proiectele din Programul Anghel Saligny vor fi evaluate individual, cu privire la stadiul real de implementare, și nu în funcție de nivelul plăților. Dar îndemn colegii să fie rezervați – resursele bugetare sunt aceleași, practic vor fi doar prioritizate după implementare, nu după plăți. Va dura mai mult, dar poate va fi mai bine. Proiectele nu vor fi oprite, doar temporizate, iar finanțarea lor va continua și în anul viitor.

✅Pensiile magistraților, vârsta de pensionare, perioada tranzitorie – pentru a nu destabiliza sistemul - reforma va trebui să treacă și de Curtea Constituțională;

✅Reforma în sănătate și în asistența socială, sisteme publice abuzate. Apropo, am aflat – nu cu uimire – că în județul Caraș-Severin există o comună în care doar o singură persoană nu are certificat de handicap. Restul au cu toții, în diferite grade. Înțeleg că astfel de certificate pot fi procurate prin diferite filiere și îți vin acasă. Astfel, în loc să ne concentrăm resursele către persoanele care au nevoie, sistemul este abuzat. Filierele trebuie destructurate. Persoanele cu handicap de grad 1 au dreptul la însoțitor, iar principalul angajator este primăria, care îi angajează pe aceștia, potrivit legii. Este nevoie de reforme serioase pentru ca acest sistem să nu mai fie abuzat. Probabil va trece de la administrațiile locale la Guvern, pentru a fi mai bine controlat și executat, pentru a-i proteja pe cei care au nevoie și pentru a nu mai încuraja nemunca;

✅Pachetul de măsuri pentru reducerea cu 20% a cheltuielilor cu personalul din administrația locală și creșterea capacității financiare a primăriilor și consiliilor județene.

Acestea sunt doar cinci exemple de categorii de măsuri discutate astăzi, dar au fost zeci de puncte.

24/07/2025
29/05/2025
29/04/2025

Address

Scoarta
217425

Telephone

+40765337837

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when PNL Scoarta posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to PNL Scoarta:

Share