30/04/2026
CERC DE LECTURĂ - 30.04.2026
“Zece zile fără ecrane” scrisă de Sophie Rigal-Goulard este cartea din care am citit astăzi împreună cu elevii clasei a IV-a A de la Școala Gimnazială Săveni, coordonați de doamna învățătoare Luminița Pascal.
Cartea spune poveste unor elevi de vârsta lor care sunt provocați să renunțe timp de zece zile la ecrane. Deși la început li se pare imposibil de realizat, cu timpul își dau seama că “ petrecând mai puțin timp în fața ecranelor reușim să vedem mai bine celelalte lucruri”.
A fost o activitate interactivă în care am discutat despre dependența de ecrane, cm putem reduce timpul alocat acestora și cât de sigură este interacțiunea online.
La sfârșitul activității am făcut un referendum, exact cm au făcut eroii din carte, dar provocarea a fost să citească, iar ei au votat afirmativ provocării propuse de noi.