24/03/2022
„Toată iarna băteau războaiele, scoteau pânza. Toate iile se făceau pe pânză de bumbac topit, ţesut în război. Dacă era din bumbac neînnălbit nu o lucra până nu când nu înnălbea pânza, prin spălare repetată, întinsă pe iarbă proaspătă de primăvară. Asta se făcea vreme de patru-cinci zile, chiar o săptămână, până albea ca laptele. Dacă trebuia înnălbită n-o putea lucra iarna, aşa că aveau grijă să aibă trâmbe, valuri de pânză, din care se duceau şi tăiau. Unde le era măsura, trăgeau firul, nu tăiau la întâmplare. Nici o ie nu era cusută la maşină.“
Odată pânza tăiată pe măsură, se trecea la lucru cu mâna. „Cusătura începea întâi cu mânecile, cu platca, se terminau mânecile, după care se făceau pieptul, spatele şi după aceea se încheiau. Se cosea, se tivea la guler. Nici o ie în partea de jos nu este tivită, este lăsată pânza aşa cm e ea. Iile erau de două feluri: de sărbătoare şi de zi cu zi, care de altminteri nu se numesc ii, ci cămăşi. Toate cămăşile pe care le purtau femeile erau cu flori şi aveau mâneci largi ca să se poată mişca uşor în ele.
Iile erau cusute după modele naturale. Se lua o floare, femeia de la ţară o punea lângă ea şi o cosea pe ie. Am văzut situaţii, în copilăria mea, când femeile se opreau din cusut că nu înflorise ghiocelul şi ei îi trebuia un ghiocel sau o altă floare, pe care de multe ori o stiliza. Se zicea că a lu’ cutare are ie cu ghiocei sau are ie cu muşcate“.
Interesant e faptul că ia se lucra individual, în secret. Nu ştia nimeni când se face. Dacă se nimerea să vină o vecină sau altcineva pe la cea care cosea, ia se ascundea, să nu fure modelul.
„Toate iile sunt unicat, mă refer la cele de acum 100, 80, 70 de ani. De regulă, se făcea cam una pe an. Ceea ce e foarte interesant e faptul că femeile care au făcut nestematele acestea erau, în majoritatea cazurilor, analfabete, dar realizau aceste cusături monumentale, şi asta la lumina opaiţului sau a lămpii“
___________
Iile erau mândria oricărei fete de la ţară. Nu exista casă de om în care să nu se găsească măcar o astfel de nestemată.
Am aflat povestea iilor din satul oltenesc de odinioară de la profesorul Ştefan Bălănescu , cel care într-o viaţă de om a adunat împrejurul său tot ceea ce înseamnă artă populară autentic românească. A avut privilegiul să vadă cm se lucrau iile în satul copilăriei, Catane, şi nu numai. „Eu mă muncesc de o viaţă să fac rost de aceste nestemate, că sunt din ce în ce mai rare“, a mărturisit acesta.
MIRELA MARINESCU pentru Gazeta de Sud
Tot articolul aici
http://www.gds.ro/Local/2013-08-31/Nestematele+artei+populare/
