PNL Râmnicu Sărat

PNL Râmnicu Sărat PAGINA OFICIALĂ a Partidului Național Liberal, organizația Râmnicu Sărat. Prin intermediul ei am creat o interfață și pentru comunicarea în mediul online.

PNL a fost oficial fondat la 24 mai 1875, când un grup de liberali, printre care Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, Gh. Vernescu, Tache Anastasiu, au pus bazele formațiunii politice care avea să marcheze istoria României moderne. Originile mișcării liberale trebuie însă căutate cu mult mai devreme, în perioada pașoptistă, momentul 1875 constituind doar instituționalizarea și coagu

larea unor grupări care existau deja pe scena politică. După 1866 liberalii au jucat practic rolul principal în procesul de modernizare a României. Primul președinte al Partidului Național Liberal a fost Ion C. Brătianu. În 1877, în timpul guvernării liberale, România și-a proclamat Independența. PNL a contribuit semnificativ la dezvoltarea și reformarea societății românești, fiind primul partid care a pledat, în 1892, pentru introducerea sufragiului universal. În toată această perioadă, liberallismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă, iar liberalii au acționat sub principiul „Prin noi înșine!" care este și astăzi deviza Partidului Național Liberal. La finele Primului Război Mondial România și-a împlinit obiectivul național al Marii Uniri, în timp ce la putere se afla tot un cabinet liberal. De altfel, PNL s-a aflat la guvernare aproape neîntrerupt între 1914 și 1919 (cu excepția perioadei martie - noiembrie 1918). Perioada interbelică a fost una prolifică pentru România și pentru liberali, care au promovat reforma agrară, organizarea administrativă unitară, o nouă legislație electorală și măsuri de refacere a economiei. Liberalii s-au aflat la putere în perioada 1922-1928 (cu o mică întrerupere între martie 1926 și iunie 1927) și apoi în intervalul 1933-1937. Activitatea PNL a fost suspendată între 1938 și 1944, când a fost reluată doar pentru o scurtă etapă. După cel de-al Doilea Război Mondial regimul comunist a stopat progresul României în termeni de construcție democratică. Instaurarea unui sistem totalitar a însemnat abolirea pluralismului politic și dizolvarea partidelor politice democratice, inclusiv a PNL, care și-a încetat activitatea în noiembrie 1947. Mulți dintre fruntașii liberali au murit în închisorile comuniste, plătind cu viața credința în principiile democratice și valorile liberale, în vreme ce alții au fost fortați să ia calea exilului. Timp de aproape 50 de ani, liberalii din exil, mulți dintre ei foști lideri ai studenților și tineretului PNL, au continuat să-și promoveze ideile și crezurile și au păstrat viu spiritul PNL.



În 1989, după căderea comunismului, o parte dintre aceștia s-au întors în țară pentru a reorganiza și reconstrui Partidul Național Liberal, cărora li s-au alăturat personalități din țară. Printre cei care au repus bazele formațiunii liberale s-au numărat Dan Amedeo Lăzărescu, Nicolae Enescu, I.V.Săndulescu, precum și Radu Câmpeanu, primul președinte postcomunist al PNL. În primele zile ale anului 1990, PNL s-a reînregistrat ca partid politic și a început o nouă etapă din existența sa politică.



În anii ‘90 mișcarea liberală a experimentat o perioadă relativ tumultoasă, caracterizată prin sciziuni succesive, fragmentări și tentative de unificare. Toate au făcut parte din procesul de construcție instituțională a PNL, care a reușit să aducă sub sigla sa nu doar grupările care se revendicau din zona liberalismului, ci s-a impus ca pol de centru-dreapta pe scena politică din România. Procesul reunificării liberale a început sub președinția lui Mircea Ionescu - Quintus. Ca parte a Convenției Democratice, alianța opoziției unite, PNL a participat la coaliția de guvernare din perioada 1996-2000, deținând portofolii importante în cabinet, precum finanțele și economia pentru o perioadă sau cel al justiției. După 2001 PNL și-a întărit poziția absorbind și alte partide considerate compatibile ideologic și și-a continuat procesul de consolidare organizatorică internă, extinzându-și baza locală și sporindu-și forța filialelor din teritoriu. În 2003 PNL a devenit parte a Alianței Dreptate și Adevăr - Alianța DA PNL-PD, iar după alegerile parlamentare din 2004, președintele PNL de atunci, Călin Popescu-Tăriceanu, a devenit primul premier liberal al României după căderea comunismului. În timpul guvernării PNL, România a atins un nivel de dezvoltare economică fără precedent, sub impulsul unor politici liberale, incluzând reducerea fiscalității, încurajarea inițiativei private și a investițiilor. Din punct de vedere politic, forța electorală a PNL l-a transformat într-unul dintre cele 3 partide mari din România.



În 2009, senatorul Crin Antonescu a devenit președintele PNL și a adus formațiunea politică la cel mai mare scor din ultimele două decenii. De asemenea, Crin Antonescu a fost, după Radu Câmpeanu în 1990, primul liberal care a intrat în competiția prezidențială, în 2009. Programul lui Crin Antonescu din 2009 s-a intitulat „România bunului-simț." În 2010, ca recunoaștere a performanței politice, Crin Antonescu a fost reconfirmat în funcția de președinte, iar moțiunea pe care a prezentat-o Congresului PNL - „Prin noi înșine, acum!" - a devenit documentul programatic al PNL.

29/05/2026

Stoica Stefan, deputat PNL: După Galați, mai poate cineva spune că România nu are nevoie de apărare?

O dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din Galați, rănind două persoane.
În fața unor astfel de realități, cine susține că România nu trebuie să investească în apărare și în capacitatea de a-și proteja cetățenii ignoră riscurile de securitate cu care ne confruntăm.

În aceste condiții, decizia PSD de a ataca la CCR OUG privind programul SAFE este una greu de înțeles și contrară interesului strategic al României.

PSD s-a aliat cu AUR pentru a bloca un program care oferă României resurse importante pentru dezvoltarea capacităților de apărare și pentru protejarea cetățenilor în fața unor amenințări tot mai evidente.

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că astăzi va fi semnat contractul SAFE, iar în cel mai scurt timp vor începe procedurile pentru achiziția și livrarea capabilităților anti-dronă. În timp ce Guvernul face pași concreți pentru întărirea securității naționale, PSD și AUR aleg să se opună acestui demers.

Mai este ceva de comentat?

24/05/2026
23/05/2026

𝟐𝟎𝟐𝟔: 𝐕𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐬𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐢𝐞𝐬̦𝐭𝐞 𝐜𝐮 𝐫𝐚̆𝐝𝐚̆𝐜𝐢𝐧𝐢 𝐚𝐝𝐚̂𝐧𝐜𝐢. 𝐏𝐍𝐋 𝐬̦𝐢 𝐍𝐨𝐮𝐚 𝐌𝐨𝐝𝐞𝐫𝐧𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐞𝐢 🇷🇴🚀

Încheiem astăzi cronologia noastră, dar nu și drumul nostru. De la Independența din 1877, la Regatul din 1881, Marea Unire din 1918, Constituția din 1923 și Integrarea Euro-Atlantică din 2004-2007, PNL a fost arhitectul fiecărei etape care contează.

𝐀𝐬𝐭𝐚̆𝐳𝐢, 𝐢̂𝐧 𝟐𝟎𝟐𝟔, 𝐧𝐞 𝐚𝐟𝐥𝐚̆𝐦 𝐢̂𝐧 𝐟𝐚𝐭̦𝐚 𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐧𝐨𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐯𝐨𝐜𝐚̆𝐫𝐢 𝐢𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐜𝐞: transformarea profundă a statului pentru a răspunde nevoilor noii generații.

Pentru PNL, anul 2026 nu este doar un număr în calendar, ci punctul în care reformele de astăzi pot deveni realitatea de mâine. Suntem singurul partid care are și harta viitorului, și busola istoriei. Noi nu doar schimbăm lucruri, ci le așezăm pe o fundație care să reziste generațiilor următoare.

𝐏𝐥𝐚𝐧𝐮𝐥 𝐧𝐨𝐬𝐭𝐫𝐮 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐬𝐜𝐫𝐢𝐬: Modernizăm România fără să-i pierdem identitatea. Construim viitorul pe fundația solidă a tot ceea ce am realizat împreună în ultimii 151 de ani.

📍 𝐑𝐞𝐟𝐨𝐫𝐦𝐞 𝐜𝐮 𝐯𝐢𝐳𝐢𝐮𝐧𝐞: Investim masiv în infrastructură, digitalizare și energie verde. Nu doar reparăm, ci construim o Românie competitivă în economia globală.
📍 𝐃𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢𝐭̦𝐢𝐢: Continuăm modelul liberal care a demonstrat că prosperitatea vine din susținerea antreprenorilor și a investițiilor publice majore.
📍 𝐓𝐫𝐚𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐞 𝐬̦𝐢 𝐈𝐧𝐨𝐯𝐚𝐫𝐞: Rămânem fideli valorilor noastre istorice – libertatea, familia, credința și proprietatea – în timp ce adoptăm tehnologiile viitorului.

Am fost acolo la fiecare început de drum pentru România. Suntem aici și acum, cu aceeași determinare de a duce țara la următorul nivel.

Suntem Partidul Național Liberal. Suntem partidul care a modernizat România și partidul care o va duce în viitor.

Prin noi înșine. Pentru viitorul fiecărui român. ✍️

22/05/2026

SE DEBLOCHEAZĂ ACCESUL LA REȚELELE ELECTRICE

Premierul Ilie Bolojan, președintele PNL: ANRE a adoptat astăzi două reglementări care vor debloca accesul producătorilor de energie la rețelele electrice.

1. Creșterea garanției pentru racordare de la 5% la 20% din tarif.
2. Introducerea unei garanții de 30 de euro/kW, raportată la puterea instalată, pentru obținerea autorizației de înființare.

Firmele care își vor duce proiectul la bun sfârșit își vor primi garanțiile înapoi, iar cele care nu vor investi vor pierde banii și vor elibera accesul pentru alții.

Până acum, pentru că nu au existat garanții și termene ferme, au fost autorizate multe proiecte speculative, peste capacitatea rețelelor, blocând practic accesul sau crescând mult costul de racordare.

Noile prevederi vor fi publicate în Monitorul Oficial.

Este una dintre cele trei direcții de bază pe care trebuie să le urmărim pentru a scădea prețul energiei în țara noastră:
🔹 deblocarea accesului la rețelele electrice prin desființarea ATR-urilor speculative;
🔹 susținerea sistemelor de stocare în baterii sau cu acumulare prin pompaj, care să poată stoca surplusul de energie electrică din timpul zilei și să îl facă disponibil seara;
🔹 urgentarea finalizării investițiilor pentru a crește producția de energie și capacitatea rețelelor.

Mulțumesc conducerii ANRE pentru modificarea regulamentului.

Comunicatul ANRE poate fi consultat aici: https://anre.ro/24931-2/

19/05/2026

𝐏𝐍𝐋 𝐜𝐞𝐫𝐞 𝐏𝐒𝐃 𝐬𝐚̆ 𝐢̂𝐧𝐚𝐢𝐧𝐭𝐞𝐳𝐞 𝐨 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐮𝐧𝐞𝐫𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐟𝐮𝐧𝐜𝐭̦𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐦-𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐮 𝐬𝐚𝐮 𝐬𝐚̆-𝐬̦𝐢 𝐫𝐞𝐜𝐮𝐧𝐨𝐚𝐬𝐜𝐚̆ 𝐢𝐧𝐜𝐚𝐩𝐚𝐜𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐝𝐮𝐜𝐞 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚

Partidul Național Liberal solicită PSD să-și asume rezolvarea crizei politice în care a băgat țara prin înaintarea unei propuneri concrete de prim-ministru, din rândurile propriilor membri.

În condițiile în care PSD nu e capabil să ofere o astfel de variantă, cerem PSD să-și recunoască public incapacitatea de a conduce țara și să ofere spațiul necesar pentru formarea unui guvern democratic, pro-euroatlantic, fără participare PSD.

Reamintim românilor că au trecut două săptămâni de la votarea moțiunii de cenzură inițiată de PSD, iar România este ținută într-o stare de incertitudine politică din cauza lipsei totale de responsabilitate a lui Sorin Grindeanu și a celorlalți lideri ai partidului.

PSD a provocat actuala criză politică, dar refuză să își asume consecințele propriului demers. De două săptămâni, cetățenii asistă la spectacolul pesedist al fugii de răspundere, al manipulărilor și al ezitărilor.

Constatăm că PSD a tratat consultările cu președintele României într-o manieră superficială, complet neserioasă, ignorând obligația morală și logică de a avansa un nume concret și o cale parlamentară pentru a forma viitorul guvern.

Reamintim că, în urmă cu un an de zile, PNL și-a asumat clar, atât public, cât și în consultările cu președintele României, propunerea unui premier liberal – pe Ilie Bolojan.

Atragem atenția PSD că regula democratică e simplă: atunci când înlături o soluție existentă, tu trebuie să fii următoarea soluție.

Nu este vina Partidului Național Liberal sau a premierului Ilie Bolojan că PSD e incapabil, după două săptămâni, să-și asume guvernarea și să prezinte o formulă concretă de ieșire din criză.

În același timp, considerăm că ascunderea PSD în spatele ideii unui premier tehnocrat reprezintă o tentativă de evitare a răspunderii politice a guvernării.

România traversează o perioadă complicată și vor fi necesare noi decizii ferme pentru reducerea deficitului bugetar, eliminarea risipei, limitarea împrumuturilor externe și consolidarea economiei naționale. Un premier tehnocrat nu va avea forța politică necesară pentru a promova măsuri dificile, uneori impopulare.

Mai mult, un premier tehnocrat, cu participarea PSD la guvernare, riscă să devină doar un paravan pentru o guvernare PSD pro-privilegii și anti-reforme.

Cerem, deci, PSD să iasă din lașitate și din minciună și să-și asume public responsabilitatea pentru soluționarea crizei pe care a provocat-o.

Biroul de presă al Partidului Național Liberal
19 mai 2026

10/05/2026

Premierul Ilie Bolojan, președintele PNL: 10 Mai – Ziua Independenței Naționale a României

Este data la care România a făcut un pas decisiv: și-a asumat, fără echivoc, statutul de stat independent.

În 1877, prin curajul și viziunea unor lideri precum Mihail Kogălniceanu și Carol I, România și-a proclamat independența și a demonstrat, pe câmpul de luptă, că libertatea se câștigă și se apără.

Atunci au fost puse bazele unui stat modern și funcțional.

Astăzi, provocarea este o funcționare mai bună a instituțiilor și a administrației, eficientă și corectă pentru toți cetățenii săi.

România are nevoie de reforme profunde în administrație, economie și servicii publice. Independența câștigată atunci ne obligă astăzi la responsabilitate și la continuarea modernizării statului, prin instituții solide, reducerea risipei și recâștigarea încrederii cetățenilor.

Așa cm prima generație de lideri ai României moderne a schimbat destinul țării, și noi avem datoria să ducem România mai departe, prin muncă, seriozitate și decizii corecte.

Dumnezeu să aibă în pază țara noastră!

La mulți ani, România!🇷🇴

09/05/2026

Premierul Ilie Bolojan, președintele PNL: Astăzi este Ziua Europei. E și ziua noastră. Un proiect construit în timp, cu efort și sacrificii, care azi face parte din realitatea noastră.

Europa înseamnă parteneriate puternice, încredere și solidaritate între țări care au ales același drum. Înseamnă că România nu este singură, ci lucrează alături de oameni și state care cred în aceleași valori și care construiesc împreună un viitor mai sigur și mai prosper.

Astăzi vorbim despre apartenența României la un spațiu al valorilor comune și despre o alegere pe care trebuie să o protejăm. Ne dorim o țară care parte dintr-o comunitate a regulilor, a muncii și a libertății sau întoarcerea la un sistem bazat pe privilegii, obediență și nedreptate.

Ani la rând, în România a supraviețuit un mecanism de putere cu rădăcini adânci în comunism, un sistem în care unii avansau prin relații, nu prin competență, în care resursele statului serveau rețele de influență, nu oamenii.

Astăzi, acest sistem reacționează. Pentru că reformele îi taie privilegiile și sursele de putere. De aceea, modernizarea României este o luptă grea.

Europa înseamnă exact opusul: instituții puternice, lege egală pentru toți, respect pentru banul public și șanse câștigate prin muncă.

Vrem o țară a șanselor egale, pentru fiecare dintre noi, sau o țară dominată de ură și dezinformare?

Le mulțumesc tuturor celor care ies astăzi în stradă pentru valorile democratice. Chiar dacă nu sunt în București, sunt alături de ei și de toți cei care cred într-o Românie europeană, modernă și dreaptă.

Democrația nu se apără o dată la câțiva ani. Se apără în fiecare zi.

La mulți ani, România! 🇷🇴
La mulți ani, Europa! 🇪🇺

24/01/2026

🇷🇴 24 Ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române 🇷🇴

Astăzi sărbătorim unul dintre cele mai importante momente din istoria României: Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza.

A fost primul pas decisiv spre statul român modern și începutul drumului către România de astăzi.

La 167 de ani distanță, lecția rămâne la fel de actuală: doar împreună putem construi o țară mai puternică, mai dreaptă și mai respectată.

La mulți ani, România! 🇷🇴
La mulți ani tuturor românilor!

Address

Victoriei
Ramnicu Sarat
125300

Opening Hours

Monday 09:00 - 17:00
Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00
Friday 09:00 - 17:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when PNL Râmnicu Sărat posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to PNL Râmnicu Sărat:

Share