Primăria Prundu Bârgăului

Primăria Prundu Bârgăului Comuna Prundu-Bîrgăului este una din cele mai mari comune din județul Bistrița-Năsăud și situată la 23 km de Bistriţa şi la 62 km de Vatra Dornei.

Comuna are în componență două sate: Prundu Bârgaului și Susenii Bârgăului.

Primarul comunei Prundu Bârgăului, Doru Crișan, împreună cu administratorul public, Vasile Turc, s-au întâlnit astăzi cu...
11/02/2026

Primarul comunei Prundu Bârgăului, Doru Crișan, împreună cu administratorul public, Vasile Turc, s-au întâlnit astăzi cu cei mai mari contribuabili ai comunei – persoane fizice și juridice – care au achitat în anul 2025 cele mai mari taxe și impozite locale.

Întâlnirea a reprezentat atât un gest de apreciere pentru contribuția semnificativă adusă la bugetul local, cât și un cadru de dialog deschis privind direcțiile strategice de dezvoltare ale comunei.

În cadrul discuțiilor, primarul Doru Crișan a prezentat situația investițiilor realizate și aflate în derulare. În anul precedent, la nivelul comunei au fost realizate și decontate investiții în valoare de aproximativ 11,5 milioane de euro, iar în acest an sunt în implementare proiecte ce depășesc 28 de milioane de euro. Au fost prezentate lucrările aflate în execuție, precum și proiectele noi, depuse pentru finanțare.

Un punct important al dezbaterilor l-a constituit Centrul de zi de asistență și recuperare cu echipă mobilă de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice, investiție aflată aproape de finalizare.

Participanții au propus diversificarea serviciilor medicale oferite în cadrul centrului, iar primarul și-a exprimat întreaga deschidere față de aceste inițiative. În perioada următoare va avea loc licitația pentru dotarea obiectivului, urmând să fie identificate cele mai eficiente soluții pentru funcționarea acestuia. Totodată, edilul a evidențiat eforturile susținute pentru atragerea de specialiști în comună, echipa medicală de la dispensarul medical fiind recent completată cu un medic reumatolog și un medic gastroenterolog.

De asemenea, a fost prezentat proiectul viitorului bazin didactic de înot și agrement, aflat în etapa de obținere a avizelor, precum și modul în care acesta va fi integrat în ansamblul investițiilor din zonă. În aceeași zonă se află în curs de realizare obiectivul „Centru de dezvoltare a abilităților sportive”. Împreună, aceste investiții vor constitui un veritabil hub sportiv și educațional dedicat copiilor, tinerilor și întregii comunități.

Un alt proiect major depus pentru finanțare este cel privind termoficarea comunei, considerat un demers strategic pentru dezvoltarea durabilă a localității.

În acest context, a fost discutată și situația iluminatului public, realizat cu tehnologie de ultimă generație, însă care generează în continuare costuri ridicate la bugetul local, factura lunară de energie electrică fiind de aproximativ 60.000 de lei. Proiectul de termoficare prevede implementarea unui sistem de cogenerare, prin care producerea energiei termice va genera simultan și energie electrică. Această soluție ar putea contribui semnificativ la reducerea cheltuielilor cu utilitățile și la eficientizarea utilizării fondurilor publice.

O altă temă importantă a vizat viitorul tinerilor din comună. Participanții au solicitat identificarea unor soluții prin care elevii care termină liceul la Prundu Bârgăului să fie încurajați să revină în comună după absolvirea studiilor universitare.

Primarul Doru Crișan a subliniat că administrația locală caută variante concrete în acest sens și a menționat demersurile pentru aprobarea unei clase cu profil turism, începând cu acest an, în concordanță cu proiectele de dezvoltare din acest sector și cu solicitările venite din partea investitorilor din turism și HoReCa.

De asemenea, edilul și-a exprimat dorința înființării, anul viitor și a unei școli postliceale în comună cu profil de turism, care să pregătească specialiști în domeniu și să ofere oportunități reale tinerilor.

Întâlnirea s-a desfășurat într-o atmosferă deschisă și constructivă, în care dialogul și ideile concrete au fost în centrul discuțiilor.
Administrația locală își reafirmă deschiderea față de colaborarea cu mediul economic și cu toți contribuabilii comunei, considerând că dezvoltarea localității Prundu Bârgăului se construiește prin parteneriat, implicare și soluții asumate.

„Dezvoltarea comunei se bazează pe un parteneriat real între administrație și mediul economic”, a subliniat primarul Doru Crișan, reafirmând importanța transparenței și a colaborării.

📌 În urma articolelor apărute în presă și a sesizărilor primite, dorim să aducem câteva clarificări privind activitatea ...
26/09/2025

📌 În urma articolelor apărute în presă și a sesizărilor primite, dorim să aducem câteva clarificări privind activitatea Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor din Prundu Bârgăului.
🏛️ Primăria Prundu Bârgăului respectă și înțelege nemulțumirile exprimate de cetățeni, însă considerăm necesar să prezentăm contextul real:

👥 𝑆𝑒𝑟𝑣𝑖𝑐𝑖𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝐸𝑣𝑖𝑑𝑒𝑛𝑡̦𝑎̆ 𝑎 𝑃𝑜𝑝𝑢𝑙𝑎𝑡̦𝑖𝑒𝑖 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑃𝑟𝑢𝑛𝑑𝑢 𝐵𝑎̂𝑟𝑔𝑎̆𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑖̂𝑛𝑓𝑖𝑖𝑛𝑡̦𝑎𝑡 𝑖̂𝑛 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑢𝑙 𝑟𝑎̂𝑛𝑑 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑑𝑒𝑠𝑒𝑟𝑣𝑖𝑟𝑒𝑎 𝑐𝑒𝑡𝑎̆𝑡̦𝑒𝑛𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑑𝑖𝑛 𝑙𝑜𝑐𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒.
🤝 Din respect pentru cetățenii din alte localități care nu au găsit locuri disponibile la Bistrița, am acceptat – ca măsură de sprijin – ca în zilele de 𝐦𝐚𝐫𝐭̦𝐢 𝐬̦𝐢 𝐣𝐨𝐢 să putem procesa și cererile acestora.
⚖️ Limitarea la două zile pe săptămână nu este un act de discriminare, ci o măsură organizatorică absolut necesară.

🏡 𝐂𝐞𝐭𝐚̆𝐭̦𝐞𝐧𝐢𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐏𝐫𝐮𝐧𝐝𝐮 𝐁𝐚̂𝐫𝐠𝐚̆𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐛𝐞𝐧𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐳𝐚̆ 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐚𝐧𝐞𝐧𝐭 𝐝𝐞 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭 𝐬𝐞𝐫𝐯𝐢𝐜𝐢𝐮, 𝐜𝐡𝐢𝐚𝐫 𝐬̦𝐢 𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐩𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐚𝐫𝐞. Pentru cetățenii altor localități, programul rămâne fix: 𝐦𝐚𝐫𝐭̦𝐢 𝐬̦𝐢 𝐣𝐨𝐢 📌

👩‍💼 𝑃𝑒𝑟𝑠𝑜𝑛𝑎𝑙𝑢𝑙 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑑𝑒𝑠𝑒𝑟𝑣𝑒𝑠̦𝑡𝑒 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑠𝑒𝑟𝑣𝑖𝑐𝑖𝑢 𝑝𝑟𝑜𝑣𝑖𝑛𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑐𝑎𝑑𝑟𝑢𝑙 𝑃𝑟𝑖𝑚𝑎̆𝑟𝑖𝑒𝑖 𝑠̦𝑖 𝑎𝑟𝑒 𝑠̦𝑖 𝑎𝑙𝑡𝑒 𝑎𝑡𝑟𝑖𝑏𝑢𝑡̦𝑖𝑖 – Registrul Agricol, Asistență Socială etc. În special în perioada concediilor, resursele sunt și mai reduse. De aceea, pentru a nu bloca activitatea instituției și pentru a putea răspunde prompt comunității locale, am stabilit acest program.

💻 𝑃𝑟𝑜𝑔𝑟𝑎𝑚𝑎̆𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑜𝑛𝑙𝑖𝑛𝑒 𝑛𝑢 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑔𝑒𝑠𝑡𝑖𝑜𝑛𝑎𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑃𝑟𝑖𝑚𝑎̆𝑟𝑖𝑎 𝑃𝑟𝑢𝑛𝑑𝑢 𝐵𝑎̂𝑟𝑔𝑎̆𝑢𝑙𝑢𝑖, ci de structurile județene și naționale.
𝑨𝒎 𝒕𝒓𝒂𝒏𝒔𝒎𝒊𝒔 𝒐𝒇𝒊𝒄𝒊𝒂𝒍 𝒄𝒂̆𝒕𝒓𝒆 𝒂𝒖𝒕𝒐𝒓𝒊𝒕𝒂̆𝒕̦𝒊𝒍𝒆 𝒄𝒐𝒎𝒑𝒆𝒕𝒆𝒏𝒕𝒆 𝒔𝒐𝒍𝒊𝒄𝒊𝒕𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒅𝒆 𝒂 𝒃𝒍𝒐𝒄𝒂 𝒑𝒓𝒐𝒈𝒓𝒂𝒎𝒂̆𝒓𝒊𝒍𝒆 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒛𝒊𝒍𝒆𝒍𝒆 𝒊̂𝒏 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒏𝒖 𝒑𝒖𝒕𝒆𝒎 𝒐𝒏𝒐𝒓𝒂 𝒄𝒆𝒓𝒆𝒓𝒊𝒍𝒆 𝒄𝒆𝒕𝒂̆𝒕̦𝒆𝒏𝒊𝒍𝒐𝒓 𝒅𝒊𝒏 𝒂𝒇𝒂𝒓𝒂 𝒄𝒐𝒎𝒖𝒏𝒆𝒊. Din păcate, aceste programări au continuat să fie generate, ceea ce a creat situații regretabile pentru persoanele care s-au deplasat în mod inutil.

🙏 Înțelegem frustrarea cetățenilor și regretăm situațiile neplăcute prin care au trecut. Vom îmbunătăți modul de comunicare publică și 𝒗𝒐𝒎 𝒊𝒏𝒔𝒊𝒔𝒕𝒂, 𝒊̂𝒏 𝒄𝒐𝒏𝒕𝒊𝒏𝒖𝒂𝒓𝒆, 𝒑𝒆 𝒍𝒂̂𝒏𝒈𝒂̆ 𝒂𝒖𝒕𝒐𝒓𝒊𝒕𝒂̆𝒕̦𝒊𝒍𝒆 𝒄𝒐𝒎𝒑𝒆𝒕𝒆𝒏𝒕𝒆 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒐 𝒔𝒐𝒍𝒖𝒕̦𝒊𝒆 𝒕𝒆𝒉𝒏𝒊𝒄𝒂̆ 𝒑𝒓𝒊𝒏 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒔𝒂̆ 𝒏𝒖 𝒎𝒂𝒊 𝒇𝒊𝒆 𝒑𝒆𝒓𝒎𝒊𝒔𝒆 𝒑𝒓𝒐𝒈𝒓𝒂𝒎𝒂̆𝒓𝒊 𝒊̂𝒏 𝒛𝒊𝒍𝒆𝒍𝒆 𝒊̂𝒏 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒏𝒖 𝒔𝒆 𝒑𝒓𝒆𝒊𝒂𝒖 𝒄𝒆𝒓𝒆𝒓𝒊 𝒅𝒊𝒏 𝒂𝒍𝒕𝒆 𝒍𝒐𝒄𝒂𝒍𝒊𝒕𝒂̆𝒕̦𝒊. Totodată, facem apel la înțelegere: resursele umane de care dispunem sunt limitate, iar perioada concediilor a redus și mai mult capacitatea noastră de procesare.

🔑 Rolul nostru principal este să asigurăm funcționarea instituției în interesul comunității locale. Totuși, dorim să fim un sprijin și pentru cei din alte localități – dar acest lucru este posibil doar în măsura resurselor de personal disponibile.

➡️ În perioada următoare, vom continua discuțiile cu instituțiile competente pentru a găsi soluții care să împiedice repetarea acestor situații.

✅ În concluzie, Primăria Prundu Bârgăului nu a intenționat niciodată să își bată joc de cetățeni sau să refuze servicii publice în mod abuziv.

🤝 Ne dorim o colaborare corectă și transparentă cu toți cetățenii și instituțiile implicate. Vom continua demersurile pentru ca situații similare să nu se mai repete, printr-o comunicare mai eficientă și o coordonare mai bună cu structurile județene și naționale.

📚Educația – investiția care clădește viitorulDragi părinți, profesori și elevi,📚De fiecare dată când începe un nou an șc...
08/09/2025

📚Educația – investiția care clădește viitorul

Dragi părinți, profesori și elevi,

📚De fiecare dată când începe un nou an școlar, emoția este aceeași: speranță, încredere și dorința de a construi un viitor mai bun pentru copiii noștri. Pentru mine, ca primar, această emoție se împletește cu responsabilitatea de a le oferi cele mai bune condiții aici, acasă, în comuna noastră.

🧮În ultimii ani, aproape 20 de proiecte dedicate educației au prins contur în Prundu Bârgăului, pentru ca școlile și grădinițele noastre să devină moderne, sigure și sustenabile.

🏗Anul acesta am făcut pasul cel mai important: a început cea mai mare investiție în educație din istoria Văii Bârgăului – Consorțiul Școlar Rural Valea Bârgăului, un campus educațional și sportiv de peste 47 milioane de lei, finanțat prin PNRR.

🏢Un proiect ambițios, structurat pe trei mari direcții:
🏤Hub Educațional – săli de clasă moderne, laboratoare, bibliotecă, ateliere, cantină și internat;
🤸‍♀️Centrul de dezvoltare a abilităților sportive – săli de antrenament, spații de instruire și vestiare;
🥅Centrul Sportiv – terenuri interioare și exterioare, zone pentru competiții și performanță.

✅️Un campus modern care va ridica nivelul educației pentru peste 1.000 de elevi din patru comune partenere și care va transforma Valea Bârgăului într-un model de dezvoltare prin educație și solidaritate.

🏗Proiectul a început în vara aceasta și va fi finalizat în prima parte a anului viitor.

✅️Pentru mine, aceasta nu este doar o investiție în ziduri și echipamente, ci o investiție în oameni, în comunitate și în viitor.

🙏Le mulțumesc tuturor celor implicați în acest proiect: colegilor mei, partenerilor din consorțiu, finanțatorilor și constructorilor pentru munca și seriozitatea lor.

🤝Împreună demonstrăm că educația este cheia prin care deschidem ușa spre un viitor mai bun pentru toți copiii noștri.

🫶Dragii mei, vă urez un an plin de realizări!

Cu respect,
Doru Toader Crișan
Primarul comunei Prundu Bârgăului

https://www.facebook.com/share/fHuqY6c9gVPHZxgW/
06/11/2024

https://www.facebook.com/share/fHuqY6c9gVPHZxgW/

🌟 Stimați membri ai comunității,

Vă reamintim că mâine, 07.11.2027, GAL FDZR BÂRGĂU-CĂLIMANI organizează primele întâlniri de informare și animare privind Strategia de Dezvoltare Locală a teritoriului pentru perioada de programare 2023-2027 în comunele Budacu de Jos și Prundu Bârgăului. 🌍
🗓️ Evenimentele vor avea loc după cm urmează:
• În comuna Budacu de Jos: în sala de ședințe a Primăriei, începând cu ora 10:00 🕙
• În comuna Prundu Bârgăului: în sala de ședințe a Primăriei, începând cu ora 14:00 🕑
✨ Ne dorim ca aceste întâlniri din comunitățile noastre să constituie oportunități reale pentru a afla informații despre noua Strategie de Dezvoltare Locală, despre finanțările pe care le puteți accesa prin GAL în perioada următoare și despre toate acțiunile și programele pe care le desfășurăm. 💼🌿
Vă așteptăm să fiți alături de noi pentru a dezvolta împreună comunitatea noastră! 🤝💚
📍 Aceste întâlniri se vor desfășura la nivelul fiecărei comune din teritoriul nostru.
Urmăriți site-ul nostru www.birgau-calimani.ro și pagina noastră de Facebook https://www.facebook.com/fdzrbargaucalimani pentru a afla când venim în fiecare localitate. 📲
Împreună suntem mai puternici! 🤝
Sky is the limit! 🚀🌠

05/11/2024
50 DE ANI DE CĂSĂTORIE!O viață de om trăită împreună, la bine și la greu, modele de urmat pentru zilele în care trăim!As...
04/06/2024

50 DE ANI DE CĂSĂTORIE!
O viață de om trăită împreună, la bine și la greu, modele de urmat pentru zilele în care trăim!
Astăzi felicităm cu mare drag, respect și admirație, șase cupluri din comunitatea noastră care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsătorie și care, ne dovedesc încă odată, că unitatea și stabilitatea din familie reprezintă stâlpul societății!
La mulți și sănătoși ani!

22/03/2024
16/02/2024

📣 𝐁𝐚𝐭𝐚𝐥𝐢𝐨𝐧𝐮𝐥 𝟖𝟏𝟕 𝐀𝐫𝐭𝐢𝐥𝐞𝐫𝐢𝐞 ’’𝐏𝐞𝐭𝐫𝐮 𝐑𝐚𝐫𝐞ș’’𝐫𝐞𝐜𝐫𝐮𝐭𝐞𝐚𝐳ă 𝐬𝐨𝐥𝐝𝐚ț𝐢 𝐠𝐫𝐚𝐝𝐚ț𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐞𝐬𝐢𝐨𝐧𝐢ș𝐭𝐢!

Vrei să devii militar de carieră?
Dacă ai cetățenia română și domiciliul stabil în România, vârsta între 18 și 45 de ani, minim 10 clase absolvite, permis de conducere, categoriile B și C – doar pentru arma “auto”, te așteptăm la sediul unității noastre, în fiecare zi de luni până vineri între orele 9.00 - 15.00, sau la numerele de telefon: 0263/265475, 0263/265420.
Ai încredere în tine!

✍️,📷 Dragoș Gheorghe

13/11/2023

Începem o nouă săptămână cu vești bune!

📝Contractul de finanțare pentru construirea și amenajarea Centrului de Zi de Asistență și Recuperare pentru Persoanele Vârstnice a fost semnat zilele trecute, lucru care ne apropie cu pași mari de transformarea viziunii noastre în realitate.

💶Cu finanțarea oferită prin Planul Național de Redresare și Reziliență, vom crea un spațiu dedicat îngrijirii și recuperării persoanelor în vârstă din comuna noastră și nu numai.

🏣Noul Centru de Zi va fi construit în curtea Centrului Medico-Social din Susenii Bârgăului și va deservi nu mai puțin de 1200 de vârstnici din comunele Prundu Bârgăului și Tiha Bârgăului. Această extindere a beneficiarilor reflectă angajamentul nostru ferm față de îngrijirea persoanelor în vârstă din întreaga noastră comunitate.

🏣Cu o capacitate zilnică de minim 50 de beneficiari în centru (la care se adaugă alți 25 de beneficiari care vor primi servicii de asistență la domiciliu), ne propunem să acoperim nevoile extinse ale comunității noastre în vârstă.

🏣Centrul va oferi o gamă variată de servicii adaptate nevoilor specifice ale persoanelor vârstnice. El va avea o suprafață de peste 880 mp și va avea:
▪️un spațiu destinat serviciilor medicale;
▪️spații dedicate serviciilor de îngrijire personală a beneficiarilor: frizerie, manichiură, pedichiură;
▪️spații multifuncționale de recuperare/reabilitare fizică, fizioterapie, respectiv: sală de kinetoterapie, sală masaj, sală fizioterapie, sală gimnastică medicală;
▪️spații multifuncționale pentru măsuri de recuperare/reabilitare psihică/cameră senzorială;
▪️cabinet consiliere psihosocială;
▪️spații multifuncţionale pentru activităţi de petrecere a timpului liber (mişcare şi activități fizice în sală/gimnastică, terapie ocupațională/ activităţi artistice, educaţionale ş.a.);
▪️sală multifuncţională/modulară pentru terapii de grup, terapii ocupaţionale;
▪️spațiu destinat servirii mesei;
▪️spații pentru activităţi de reabilitare fizică în aer liber (plimbări, dans, gimnastică de întreținere, activități în aer liber).

🚑Prin intermediul echipei mobile, vom asigura și asistența medicală la domiciliu pentru seniorii nedeplasabili, care nu pot ajunge la Centru.

🏣Centrul de Zi de Asistență și Recuperare pentru Persoanele Vârstnice este nu doar un proiect de construcție, ci o dovadă a recunoașterii valorii și importanței persoanelor în vârstă. Acești oameni buni au adus atât de multe contribuții în comunitatea noastră și cred că este datoria noastră să ne asigurăm că primesc înapoi sprijinul și grija de care au nevoie acum.

🤝Cred că aceste servicii nu sunt doar necesare, ci și o expresie a respectului și recunoștinței noastre pentru seniorii noștri, care merită să trăiască această etapă a vieții lor cu demnitate și sprijin.

🙏Îmi imaginez centrul nu doar ca un loc unde se oferă îngrijire medicală și fizică, ci ca un cămin cald și prietenos, în care fiecare persoană în vârstă, se simte apreciată și iubită.

𝑺𝒕𝒊𝒎𝒂𝒕̦𝒊 𝒄𝒆𝒕𝒂̆𝒕̦𝒆𝒏𝒊, ✅După trei ani de eforturi am reușit, astăzi, să deschidem porțile Serviciului Public Comunitar Loc...
08/11/2023

𝑺𝒕𝒊𝒎𝒂𝒕̦𝒊 𝒄𝒆𝒕𝒂̆𝒕̦𝒆𝒏𝒊,

✅După trei ani de eforturi am reușit, astăzi, să deschidem porțile Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Prundu Bârgăului!

🟢Vă spun cu sinceritate că a fost unul dintre cele mai grele proiecte la care am lucrat în ultimii ani și asta nu pentru că ar fi fost nevoie de investiții consistente sau de lucrări dificile, ci pentru că colaborarea cu unele instituții ale statului se dovedește, din păcate, extrem de anevoioasă. Important este că am ajuns, într-un final aici: primele buletine pentru localinicii din comuna noastră au fost tipărite astăzi!

🏢Serviciul de evidență a persoanelor Prundu Bârgăului oferă în prezent servicii exclusiv pentru locuitorii comunei Prundu Bârgăului. Începând de astăzi, aveți posibilitatea să solicitați eliberarea cărții de identitate direct la sediul noului serviciu, amplasat în clădirea Centrului Multifuncțional, situat în imediata apropiere a primăriei.

🏢Clădirea Centrului Multifuncțional a fost supusă unor ample lucrări, cu scopul de a asigura condiții optime și de siguranță pentru desfășurarea activităților specifice Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor. În plus, anul trecut am investit în achiziționarea și instalarea echipamentului tehnic necesar și a infrastructurii adecvate pentru buna funcționare a acestui serviciu.

👩‍💻Echipa este formată din patru angajați ai primăriei care au fost detașați pentru această misiune. Pentru programare în vederea eliberării cărții de identitate puteți suna la telefon 0786982545.

✅Cred că este esențial ca toate instituțiile să funcționeze cu prioritate în folosul cetățenilor și să le faciliteze accesul la servicii esențiale. Prin deschiderea acestui serviciu ne străduim să oferim cetățenilor acces facil la servicii esențiale, contribuind astfel la îmbunătățirea calității vieții. Este un pas important în direcția bună și un exemplu clar al modului în care instituțiile ar trebui să lucreze în interesul cetățenilor noștri.

🙏𝑉𝑎̆ 𝑚𝑢𝑙𝑡̦𝑢𝑚𝑒𝑠𝑐 𝑡𝑢𝑡𝑢𝑟𝑜𝑟 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑟𝑎̆𝑏𝑑𝑎𝑟𝑒 𝑠̦𝑖 𝑖𝑚𝑝𝑙𝑖𝑐𝑎𝑟𝑒!

𝐂𝐮 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭,
𝑃𝑟𝑖𝑚𝑎𝑟𝑢𝑙 𝐶𝑜𝑚𝑢𝑛𝑒𝑖 𝑃𝑟𝑢𝑛𝑑𝑢 𝐵𝑎̂𝑟𝑔𝑎̆𝑢𝑙𝑢𝑖,
𝘿𝒐𝙧𝒖 𝑪𝙧𝒊𝙨̦𝒂𝙣

Address

Strada Bistricioarei Nr. 3
Prundu Birgaului
427230

Opening Hours

Monday 08:00 - 16:00
Tuesday 08:00 - 16:00
Wednesday 08:00 - 16:00
Thursday 08:00 - 16:00
Friday 08:00 - 16:00

Telephone

+40263265011

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Primăria Prundu Bârgăului posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share

Category