05/08/2021
MARIN PREDA (5.08.1922, Siliștea Gumești, Teleorman – 16.05.1980, Mogoșoaia)
Prozator. Fiul lui Tudor Călărașu și al Joiței (n. Preda). Urmează cursurile Școlii Normale din Abrud (1937-1940), pe care o absolvă în 1941, la București, unde fusese transferată după Diktatul de la Viena. În același an se apropie de cercul revistei Albatros. Debutează cu o schiță (Pârlitu) în ziarul Timpul (1942), unde începe să lucreze în calitate de corector. Publică mai multe povestiri și nuvele în ziarele Timpul, Vremea, Evenimentul zilei. După satisfacerea stagiului militar (1943-1945), devine corector la ziarul România Liberă și colaborează, la unele din publicațiile epocii, cu povestiri și nuvele. În 1948, debutează editorial cu volumul Întâlnirea din Pământuri, carte ce aduce o viziune distinct proprie asupra lumii rurale și anunță nașterea unui mare prozator. Ca și nuvela Ana Roșculeț (1949), cartea devine ținta unor violente atacuri publicistice. Romanul Moromeții (1955) va fi considerat, încă de la apariție, o capodoperă; al doilea volum apare în 1967, exercitând o lungă și durabilă înrâurire asupra prozei românești contemporane. În romanele Risipitorii (1962; ed. definitivă 1969), Intrusul (1968), Marele singuratic (1972) și Delirul (1975) scriitorul conturează un vast univers epic, deschis deopotrivă spre fenomenul istoric și social, și spre viața lăuntrică a personajelor („Grija mea este de a dezvălui, prin orice mijloace, directe sau indirecte, o stare sufletească.”) A tradus (în colaborare) Ciuma, de Albert Camus (1965) și Demonii de F.M. Dostoievski (1970). Rodul unei colaborări sistematice la revista Lucrafărul, volume de articole, confesiuni, eseuri Imposibila întoarcere (1971) fixează cu îndrăzneală și precizie atitudinea scriitorului față de problemele vieții și ale artei contemporane; în Convorbiri cu Marin Preda (1973), carte realizată de Florin Mugur, aceste preocupări sunt extinse și adâncite, pornindu-se de la o suită de experiențe personale evocate memorialistic. Viața ca o pradă (1977) conține, de asemenea, o sumă de mărturii, având ca suport epic rememorarea începuturilor literare ale scriitorului. Apărut în 1980, cu câteva luni înainte de neașteptata stingere din viață a autorului, romanul în trei volume Cel mai iubit dintre pământeni a înregistrat un uriaș succes de critică și de public. Vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din 1968, director al Editurii Cartea Românească, de la înființare (1970), membru corespondent al Academiei Române (din 1974), Preda a fost distins de două ori cu Premiul de Stat (1952, pentru nuvela Desfășurarea și în 1955, pentru Moromeții), de două ori cu Premiul Uniunii Scriitorilor (1972, pentru Marele Singuratic și 1977, pentru Viața ca o pradă), și de alte două ori cu Premiul Asociației Scriitorilor din București (1968, pentru Intrusul și 1971, pentru Imposibila întoarcere)
Aurel Sasu, Dicționarul biografic al literaturii române, vol II, Pitești: Paralela 45, 2006
