11/07/2025
𝙄𝙣𝙛𝙤𝙧𝙢𝙖𝙧𝙚:
"Crearea unui spațiu prietenos pentru audierea minorilor victime ale infracțiunilor în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț"
Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț a finalizat un proiect de o importanță majoră pentru protecția drepturilor minorilor implicați în procedurile judiciare.
În cadrul unității a fost amenajată o zonă destinată exclusiv audierii minorilor, victime ale infracțiunilor. Această inițiativă face parte din proiectul „Protecția victimelor infracțiunilor,” finanțat prin programul „Justiție” al Mecanismului Financiar Norvegian 2014-2021.
Zona amenajată cuprinde două camere special echipate, gândite pentru a facilita o interacțiune delicată și adaptată nevoilor emoţionale ale minorilor în relaţia cu autorităţile. Dotările includ aparatură modernă pentru înregistrări audio-video, ce asigură o interacțiune menită să diminueze stresul resimțit de minori în procedurile judiciare penale. Alegerea mobilierului și a elementelor decorative a fost realizată cu atenție deosebită, vizând crearea unui mediu cald, primitor și adaptat sensibilității celor mici.
Procesul de amenajare a fost coordonat cu sprijinul procurorului specializat în investigarea cauzelor de abuz sexual cu victime minore, în colaborare cu tehnicianul criminalist, ambii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, reuşindu-se astfel configurarea unui spaţiu funcţional şi empatic, adecvat vârstei şi nevoilor emoționale ale copiilor.
Un aspect inedit al proiectului a fost implicarea elevilor talentați ai Liceului de Arte „Victor Brauner” din Piatra Neamț, care au transformat zona de acces spre camerele de audiere într-o operă artistică. Prin picturi vibrante și creative, aceștia au contribuit la crearea unui spațiu prietenos și estetic, menit să aline anxietatea minorilor, cu ocazia participării acestora în cadrul procedurilor penale.
Audierea minorilor se realizează în conformitate cu protocolul N.I.C.H.I.D.-R (National Institute of Child Health and Human Development)- Protocol de interviu cel mai validat , la nivel internaţional de comunitatea ştiinţifică, din punct de vedere al rezultatelor obţinute în urma aplicării lui , recunoscut pentru acurateţea informaţiilor obţinute prin mărturia copiilor victime, protecţia copiilor în ceea ce priveşte riscul re-traumatizării copilului pe durata audierii şi gradul important de depistare a mărturiilor false din partea copilului.
𝑰𝒎𝒑𝒐𝒓𝒕𝒂𝒏𝒕̦𝒂 𝒑𝒓𝒐𝒊𝒆𝒄𝒕𝒖𝒍𝒖𝒊:
Acest demers marchează un pas semnificativ în direcția armonizării procedurilor judiciare, asigurând respectarea principiilor justiției sensibile față de copii. Audierea minorilor victime ale infracțiunilor reprezintă o etapă critică în procesul de investigare, iar cadrul prietenos contribuie la reducerea traumatismelor psihologice asociate cu această experiență.
Spațiul special amenajat este utilizat nu doar în cadrul cauzelor aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, ci și pentru audierea minorilor victime în dosarele instrumentate de procurorii din cadrul unităților locale de parchet din județ. Astfel, se urmărește asigurarea unui standard unitar de protecție a copiilor în cadrul procedurilor judiciare desfășurate la nivelul întregului județ.
Prin acest proiect, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț continuă exemplul de bună practică, promovat de PICCJ si DGASPC, demonstrând că protecția victimelor și profesionalismul pot coexista în cadrul unei abordări moderne și empatice.
⬇️
http://ptneamt.mpublic.ro/presa/2025/2025-07-09_comunicat.htm