09/12/2022
#9 decembrie Ziua internaţională împotriva corupţiei
Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a instituit în data de 31 octombrie 2003 Ziua internaţională împotriva corupţiei, care se sărbatorește în fiecare an la 9 decembrie și reprezintă un prilej pentru oamenii din întreaga lume de a conştientiza impactul negativ al acestui fenomen asupra cetăţenilor şi a societăţii.
Transparency International consideră coruptia ca fiind folosirea abuzivă a puterii încredinţate, fie în sectorul public, fie în cel privat, în scopul satisfacerii unor interese personale sau de grup.
Corupţia subminează democraţia, creează instabilitate în cadrul guvernelor, şi împinge ţările înapoi din punct de vedere economic. Ea apare în diverse forme, cm ar fi mita, modificarea injustă a proceselor şi rezultatelor electorale, muşamalizarea greşelilor sau reducerea la tăcere a avertizorilor de integritate (cei care semnalează cazuri de corupţie, în speranţa că se va face dreptate).
Guvernele, sectorul privat, organizaţiile neguvernamentale, mass-media şi cetăţenii din întreaga lume îşi unesc forţele pentru a combate corupţia. Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) şi Oficiul Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC) sunt în prima linie a acestor eforturi.
Rolul Zilei Internaţionale Anticorupţie este de a mări gradul de conştientizare al corupţiei de către cetăţeni şi de a câştiga sprijinul acestora în combaterea acesteia.