01/12/2025
Un sincer mulțumesc vreau să transmit tuturor celor care s-au alăturat nouă, Primăriei Comunei Periam, la organizarea evenimentului prilejuit de sărbătorirea zilei naționale a Romăniei în localitatea noastră.
Sergiu Dărău împreună cu toată echipa, Casian Abrudan, Corneliu Geană, Seba Blaga, Dorel Rus, Adrian Rus, Sorin Tărău, Vasile Popuș, Dumitru Bulz, Cornel Bota, vă mulțumesc din suflet iar tot ceea ce faceți să vi se întoarcă înzecit! De asemenea vă mulțumesc și dumneavoastră cadrelor didactice pentru implicare în pregătirea copiilor pentru susținerea acestui eveniment: doamnei director Daniela Dragomir, domnului director adjunct Valentin Ciapă, doamnelor Luminița Bobu, Diana Hojda, Pompilia Vătavu, Nicoleta Nevrencean, Miroslava Todorov, Iasmina Rohoznean, Rita Erdelean, domnului Daniel Trifon.
Formației de dansuri populare condusă de către domnul Ghiță Ardelean, care de câțiva ani ne faceți cinste peste tot în țară cât și în străinătate, vă adresez de asemenea mulțumirile mele, voi fiind un semn că tradițiile și spiritul românesc sunt încă vii și în comunitatea periamoșeană.
Tuturor vă doresc numai bine!