05/01/2026
Pamflet administrativ – ediția de iarnă
Comuna Oteșani, județul Vâlcea, pare să funcționeze într-o armonie desăvârșită cu spiritul administrației centrale: multă liniște, puțină mișcare și o eficiență… contemplativă.
Privind tabloul local, ai putea crede că primarul este o sosie administrativă a lui Nicușor Dan, iar viceprimarul joacă un rol inspirat din stilul lui Ilie Bolojan – varianta „de Oteșani”.
Astăzi, primăria este închisă. Nu pentru că ar fi o situație de urgență rezolvată, ci pentru că, probabil, încă se marchează trecerea în noul an într-o atmosferă tradițională: sarmale, băutură și clasicul ciolan administrativ.
Între timp, comuna se află sub nămeți, drumurile sunt blocate, mașinile rămân prin sate, dar — din perspectiva conducerii — pare a fi încă… vacanță.
Contrastul devine evident dacă ne uităm la Costești, Popești, Măldărești, Stroești sau Horezu, unde lucrurile au fost puse în mișcare de la primele ore. Parcă nici nu ar face parte din aceeași țară administrativă.
Revenind la Oteșani, acolo unde percepția publică despre alegeri încă ridică sprâncene și întrebări (rămase, desigur, strict la nivel de discuție și pamflet), nu ne rămâne decât să constatăm cu un zâmbet amar:
Trăiască administrația modernă, proeuropeană, aflată permanent… în concediu!