Penitenciarul Oradea

Penitenciarul Oradea Penitenciarul Oradea

🌏 Ziua Mondială de Prevenire a Suicidului - împreună pentru prevenție, speranță și dialog! 👥️🫂🗣🌐În fiecare an, la data d...
11/09/2026

🌏 Ziua Mondială de Prevenire a Suicidului - împreună pentru prevenție, speranță și dialog! 👥️🫂🗣

🌐În fiecare an, la data de 10 septembrie, este marcată Ziua Mondială de Prevenire a Suicidului, o zi dedicată conștientizării importanței sănătății mintale, a sprijinului oferit celor aflați în dificultate și, mai ales, a mesajului că prevenția începe prin a fi atenți unii la ceilalți.

🎯 Pentru a marca importanța acestei zile, dar mai ales, pentru a contribui la schimbarea perspectivei asupra suicidului, psihologii din cadrul Penitenciarului Oradea, împreună cu o parte din studenții și absolvenții programului de master Psihologie Clinică, Consiliere Psihologică și Psihoterapie, din Oradea, sub coordonarea doamnei profesor universitar dr. Simona Trip au inițiat prima activitate din cadrul proiectului "Lumină în Întuneric - Oferă ajutor!".

📌Activitățile realizate în cadrul primei întâlniri au vizat gradul de conștientizare, în rândul persoanelor private de libertate, cu privire la factorii de risc, semnalele de alarmă și modalitățile prin care pot oferi sprijin unei persoane aflate într-un moment vulnerabil.
📌Totodată, activitatea organizată a constituit un prilej de interacțiune, între studenți, participanți și persoanele private de libertate, fiecare împărtășind fie cunoștințele teoretice, experiențele individuale și cazuistica specifică mediului penitenciar, cât și momente de impas existențial.
📌Pe parcursul lunii septembrie, la nivelul penitenciarului, vor fi implementate alte activități de evaluare și intervenție specializată, adresate persoanelor private de libertate, cu scopul prevenirii riscului de suicid și a educării în sprijinul atenție sporite asupra indicatorilor emoționali propriu, dar și ai celor din jur.
📌Prevenirea suicidului nu se rezumă a interveni doar în situațiile de criză, înseamnă să fim deschiși spre dialog, empatie și sprijin, creând astfel medii în care oamenii să se simtă capabili să vorbească deschis și să solicite ajutor.

🇪🇺Activitățile dedicate Zilei Mondiale de Prevenire a Suicidului au constituit un prilej de prezentare a stadiului de derulare a proiectului HOPE – Holistic Outreach for (Former) Prisoner and Employee Mental Health (www.hope.liberateskills.eu).
⌛️🇷🇴🇩🇪🇮🇹🇬🇷Până la finalul anului 2027, în cadrul acestui proiect Erasmus+, Penitenciarul Oradea, împreună cu parteneri din Germania, Italia și Grecia vor dezvolta intervenții specifice care să contribuie la bunăstarea mintală a tuturor celor implicați în mediul de justiție penală, atât persoane condamnate, câtș și personal de penitenciar. ⚖️
📊📉📈 Totodată, au fost subliniate rezultatele unei analize prin care s-a evaluat modul de percepție al deținuților din cele 4 țări implicate asupra conceptului de sănătate mintală, precum si modalități concrete de cultivare a unui echilibru psihologic pe durata detenției.

Mulțumim reprezentanților Departamentului de Psihologie al Universității din Oradea pentru parteneriatul constant, orientat în direcția organizării de proiecte în sprijinul celor care trec prin experiența detenției!






Hoppenbank e.V. Interchange.eu Centrul Pentru Promovarea Invatarii Permanente
Euthrive Athens Lifelong Learning Institute

Un nou an școlar, o nouă oportunitate pentru educație și reintegrare     La Penitenciarul Oradea a fost deschis anul șco...
08/09/2026

Un nou an școlar, o nouă oportunitate pentru educație și reintegrare
La Penitenciarul Oradea a fost deschis anul școlar 2026–2027, în colaborare cu Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Orizont” Oradea și Liceul Tehnologic Special Nr. 1 Oradea.
📚 În acest an, 84 de persoane private de libertate, de la clasa pregătitoare până la clasa a XI-a, participă la cursurile de instruire școlară, beneficiind de sprijinul cadrelor didactice și de activități educaționale adaptate nivelului de pregătire.
La festivitatea de deschidere au participat conducerea Penitenciarului Oradea, preotul capelan și personalul sectorului reintegrare socială, alături de conducerea și cadrele didactice ale Centrului Școlar de Educație Incluzivă „Orizont” Oradea și ale Liceului Tehnologic Special Nr. 1 Oradea, precum și inspectorul școlar pentru învățământ special.
🤝 Evenimentul a evidențiat importanța colaborării dintre instituția penitenciară și unitățile de învățământ, educația reprezentând un element important al procesului recuperativ-educativ și al pregătirii pentru reintegrarea în comunitate.
🌟 Le dorim tuturor elevilor și cadrelor didactice un an școlar cu perseverență, rezultate și cât mai multe reușite!

07/09/2026

📢 INFORMARE PENTRU APARȚINĂTORI

📞 Vă informăm că, în data de 8 septembrie, începând cu ora 14:00, pentru aproximativ 12 ore, ca urmare a desfășurării unor lucrări de mentenanță, persoanele private de libertate NU vor putea utiliza rețeaua/ serviciul de telefonie.
🛒 De asemenea, în același interval de timp, persoanele private de libertate nu vor putea efectua cumpărături.
💻 Dreptul la comunicări online va fi asigurat .
Precizăm că lucrările au un caracter temporar și nu vor afecta exercitarea celorlalte drepturi ale persoanelor private de libertate.
Vă mulțumim pentru înțelegere.

04/09/2026

Performanță și spirit de echipă la competiția de CrossFit de la Carei.

La Carei s-a desfășurat competiția de CrossFit organizată de Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare, cu ocazia aniversării a 133 de ani de la înființarea Jandarmeriei Rurale.
Competiția a reunit 13 echipe reprezentând structuri speciale, participanții fiind provocați să își demonstreze forța, anduranța, rezistența și capacitatea de adaptare în cadrul celor peste 28 de probe. Printre acestea s-au numărat înotul, AirBike, vâslitul, precum și diverse exerciții de forță și rezistență.
Echipa reprezentând Penitenciarul Oradea, formată din agent de poliție penitenciară Seutiuț Răzvan Andrei și locotenent Szőke László, reprezentant MApN, s-a clasat pe locul V în clasamentul final, în urma unei evoluții constante și a unui efort susținut pe parcursul întregii competiții.
Rezultatul obținut reflectă pregătirea, determinarea și spiritul de echipă demonstrate de cei doi sportivi, care au reprezentat cu onoare Penitenciarul Oradea.
Felicitări pentru implicare, perseverență și rezultatul obținut! 👏💪🏻

🕯️ Cu profund regret, Penitenciarul Oradea anunță trecerea la cele veșnice a colegului nostru, agent-șef adjunct de poli...
03/09/2026

🕯️ Cu profund regret, Penitenciarul Oradea anunță trecerea la cele veșnice a colegului nostru, agent-șef adjunct de poliție penitenciară Borod Leontin, agent conducător auto în cadrul Serviciului Logistică, la vârsta de 45 de ani.

Leontin a fost un bun coleg, un om muncitor, serios și responsabil, care și-a îndeplinit cu devotament atribuțiile profesionale și a fost apreciat de cei alături de care și-a desfășurat activitatea.

Plecarea sa lasă un gol în rândul colegilor și al celor care l-au cunoscut.

În aceste momente de profundă tristețe, suntem alături de familia îndoliată și le transmitem sincere condoleanțe.

Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-i așeze sufletul în lumină! 🕯️🙏

Update! 📣      Vă aducem la cunoștință faptul că activitatea de mentenanță comunicată prin anunțul anterior a fost amâna...
28/08/2026

Update! 📣
Vă aducem la cunoștință faptul că activitatea de mentenanță comunicată prin anunțul anterior a fost amânată pentru o perioadă ulterioară, urmând ca data și intervalul orar în care aceasta va fi efectuată să fie comunicate în timp util.
Totodată, vă informăm că, începând cu data prezentului anunț, exercitarea dreptului la convorbiri telefonice ESTE POSIBILĂ cu respectarea condițiilor și limitelor prevăzute de legislația în vigoare.

28/08/2026
🚗 Siguranța rutieră începe cu responsabilitatea fiecăruia dintre noi.Astăzi, 25.08.2026, s-a desfășurat o nouă etapă a p...
25/08/2026

🚗 Siguranța rutieră începe cu responsabilitatea fiecăruia dintre noi.

Astăzi, 25.08.2026, s-a desfășurat o nouă etapă a programului „În siguranță la volan, STOP accidentelor!”, în parteneriat cu Serviciul de Probațiune Bihor și cu sprijinul Serviciului Rutier și al Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Bihor.

Un impact deosebit l-a avut mărturia unei persoane private de libertate, condamnată pentru infracțiuni la regimul rutier. Din perspectivă psihologică, confruntarea cu experiențe reale contribuie la conștientizarea consecințelor propriilor alegeri și la dezvoltarea unui comportament responsabil.

Prin astfel de demersuri comune, instituțiile partenere își reafirmă angajamentul pentru prevenirea accidentelor, promovarea responsabilității și sprijinirea reintegrării sociale.

Responsabilitatea la volan salvează vieți!

🎯 DINCOLO DE SUCCES - Călătoria către transformare continuă!📌 Penitenciarul Oradea și Asociația Equip Leadership au reuș...
01/08/2026

🎯 DINCOLO DE SUCCES - Călătoria către transformare continuă!

📌 Penitenciarul Oradea și Asociația Equip Leadership au reușit să ducă la bun sfârșit activitatea în cadrul programului "Dincolo de succes" cu un grup de deținuți, marcând progresul prin prima activitate în comunitate, în compania membrilor familiilor.

📌 Prima întâlnire a avut loc în 01.08.2026, la Biserica Impact, reunind 16 persoane private de libertate și familiile acestora, într-un cadru relaxant și primitor.

📌 Emoțiile participanților au fost intense, dovadă că reintegrarea socială nu este posibilă fără sprijin, fără încredere și fără legături familiale puternice.

🫂 Prin dialog, jocuri, momente de reflecție și timp petrecut împreună, am redescoperit puterea legăturilor umane, a sprijinului reciproc și a șanselor reale la schimbare, piloni importanți în construirea unui viitor stabil și responsabil.

🤝 Mulțumim Asociației Equip Leadership, Bisericii Impact Oradea, precum și voluntarilor implicați în organizarea acestui program și, nu în ultimul rând, familiilor care au fost alături.

🎯 Dincolo de orice bariere, umanitatea și sprijinul reciproc rămân cheia transformării durabile!



30/07/2026

UPDATE:30.07.2026‼️

Address

Parcul Traian Nr 3
Oradea-Mare
410033

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Penitenciarul Oradea posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share