PRO Romania Negrești

PRO Romania Negrești Formatiune politica de Centru- Stanga cu viziune liberala! Iar oamenii din echipa PRO România sunt oameni cu o gândire social liberală și progresistă.

Suntem de centru stânga, social-democrați europeni, cu vederi liberale în economie și în zona drepturilor democratice fundamentale. În guvernare am promovat proiecte sociale coerente și consecvente măsuri, liberale în economie. Iar proiectele noastre se vor adresa tuturor celor care cred în dezvoltare socială și economică stabilă și predictibilă. În toată Europa, mișcările de stânga au pierdut pen

tru că nu s-au adaptat la schimbarile tehnologice și sociale, iar dreapta pierde în fața extremiștilor pentru că luptă pe terenul populismului și al demagogiei. Noi vom fi radicali în promovarea dezvoltării României. Acest lucru nu se poate face nici cu populism, nici cu incompetență sau opoziție oarbă.

01/12/2020
30/11/2020

https://fb.watch/24wyuB6Oop/
PRO România este singurul partid care are un plan anti-criză. Nici un român nu va fi abandonat. Este vitală și susținerea din partea statului român pentru IMM-uri.


Dacă cei mai mulți cetățeni respectă restricțiile impuse de starea de alertă, iată că liberalii le încalcă cu senină nep...
27/11/2020

Dacă cei mai mulți cetățeni respectă restricțiile impuse de starea de alertă, iată că liberalii le încalcă cu senină nepăsare.

Aceștia s-au întâlnit la un hotel din Capitală pentru a lansa un Plan de Redresare și Reziliență, depășind numărul maxim de participanți permis de lege (20 persoane). La întâlnire au participat, de asemenea, președintele țării și primarul Bucureștiului.

În vreme ce la Constanța credincioșii sunt scoși afară din biserici cu mascații, în centrul Capitalei se fac șuete politice care încalcă restricțiile, iar poliția le tolerează.

Guvernanții și politicienii din anturajul lor sfidează astfel o țară întreagă, arătând că lor nu li se aplică regulile.

Atunci când se consideră mai presus de lege, când drepturile și libertățile cetățenești sunt încălcate sub pretextul unei crize sanitare, un guvern își pierde legitimitatea și trebuie să plece.

Pe 6 decembrie, stopăm criza! 🇷🇴Alege un premier anticriză.


Singurul parlamentar vasluian care și-a asumat implementarea unui proiect de importanță uriașă pentru județul Vaslui, ca...
27/11/2020

Singurul parlamentar vasluian care și-a asumat implementarea unui proiect de importanță uriașă pentru județul Vaslui, care își va duce mai departe efortul, pentru ca Drumul Expres Tișița – Albița să devină realitate:

„În ce mă privește, voi continua să lupt pentru ca Drumul Expres Tișița – Albița, mai cunoscut ca «Autostrada Vasluienilor», să meargă mai departe, de la etapa Studiului de Fezabilitate (în care se află acum!), la cea a construcției efective în teren. În primul mandat am reușit să obțin finanțare pentru documentația tehnică, contractul s-a semnat în Bârlad, acum îmi propun să continui demersurile pentru vasluieni: să mă asigur că nu va fi departe ziua în care vom avea primul kilometru de asfalt pe acest drum de mare viteză, singurul din județ!”

Votăm adevărații PROFESIONIȘTI!!!
24/11/2020

Votăm adevărații PROFESIONIȘTI!!!

MERITĂ VOTUL NOSTRU... Fostul președinte ANAF, Gelu Ștefan Diaconu, care este în campanie electorală prin județ pentru PRO România, fiind prima poziție pe buletinul de vot la Senat, a ajuns și la Focșeasca, satul său de suflet, satul copilăriei. Ce a descoperit acolo, l-a umplut de trist...

23/11/2020
Domnul Gelu Diaconu, fostul șef al ANAF, aflat pentru prima data in postura de candidat pentru alegerile parlamentare, e...
23/11/2020

Domnul Gelu Diaconu, fostul șef al ANAF, aflat pentru prima data in postura de candidat pentru alegerile parlamentare, este persoana potrivită și are calificarea necesară pentru a obține un post de parlamentar.


"Ma aflu intr-o situatie inedita pentru ca este prima experienta din zona politica pe care o traiesc si mai inainte de orice ar trebui sa multumesc organizatiei locale careia i-a apartinut initiativa propunerii ca eu sa figurez pe locul intai la lista de candidati pentru . Data fiind experienta profesionala dobandita in zona administratiei centrale, pe de alta parte experienta personala de vasluian, parintii mei traiesc in Vaslui, eu sunt un produs al zonei, cred ca ambele experiente ma pot califica pentru un mandat folositor comunitatii vasluiene in primul rand.

Am optat pentru dintr-o ratiune foarte simpla, am facut parte din echipa premierului Victor Ponta, cel care, d**a o perioada delicata din punct de vedere economic, a reusit sa reechilibreze indicatorii macroeconomici ai Romaniei. Din pacate, ulterior plecarii acestuia de la guvernare acesti indicatori au fost grav afectati si poate chiar cronicizati in ziua de astazi"

DANIEL OLTEANU: PĂRINTELE “AUTOSTRĂZII VASLUIENILOR”⏺ Deschide lista PRO România Vaslui la Camera Deputaților ⏺ Fost pre...
23/11/2020

DANIEL OLTEANU: PĂRINTELE “AUTOSTRĂZII VASLUIENILOR”
⏺ Deschide lista PRO România Vaslui la Camera Deputaților
⏺ Fost prefect de Vaslui, actual deputat
4 ani în Parlament, 4 ani de vot pentru oameni:
1️⃣ inițiator al “Autostrăzii vasluienilor” - Drumul Expres Tișița-Albița
2️⃣ vot PENTRU majorarea pensiilor
3️⃣ vot PENTRU majorarea salariilor
4️⃣ vot PENTRU dublarea alocațiilor copiilor
5️⃣ vot PENTRU eliminarea pensiilor speciale
6️⃣ vot PENTRU înființarea DNA-ului pădurilor
7️⃣ vot PENTRU alocarea a peste 1 miliard de lei prin PNDL pentru investiții în județul Vaslui: școli, grădinițe, dispensare, rețele de apă și canalizare, drumuri comunale și județene.
“ ” - drumul care va face ca oricine să parcurgă distanța de la Tișița la Albița în mai puțin de o oră și jumătate! Vasluienii vor avea șansa de a ajunge pe autostradă, când toate tronsoanele de legătură vor fi finalizate, la București (pe A7, autostradă aflată în faza finală de elaborare a proiectului tehnic), la Brașov - Sibiu - Arad și dincolo de graniță (pe A13, Brașov-Bacău, obiectiv pentru care s-a semnat contractul de realizare a SF + PT), dar și în Republica Moldova.
“În primul rând, avem nevoie să fim conectați cu România, ca să ne recâștigăm locul pe harta economică. Proiectul meu, Drumul Expres Tișița (Focșani) - Albița, devenit mai cunoscut ca , este vital pentru toți locuitorii din județ! M-am luptat să obțin finanțare pentru această investiție de infrastructură, singura din județul Vaslui.
a fost votată ca prioritate a Parlamentului European, contractul pentru Studiul de Fezabilitate a fost semnat în Bârlad, în luna Iulie 2020, dar PNL a șters ulterior acest obiectiv din lista de proiecte prioritare. PNL a sabotat interesele vasluienilor și va fi sancționat la vot”.
, deputat PRO România Vaslui

Address

Strada Mihail Sadoveanu
Negresti Tirg
735200

Opening Hours

Monday 09:00 - 17:00
Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00
Friday 09:00 - 17:00
Saturday 09:00 - 17:00
Sunday 08:00 - 12:00

Telephone

+40756285751

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when PRO Romania Negrești posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share