Penitenciarul Vaslui

Penitenciarul Vaslui Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Penitenciarul Vaslui, Public & Government Service, Strada Ciprian Porumbescu, nr. 4, jud. Vaslui, Muntenii de Jos.

🌿🥚 Tradiții culinare pascale – învățare prin experiență și autenticitateÎn atmosfera sărbătorilor pascale, Penitenciarul...
08/04/2026

🌿🥚 Tradiții culinare pascale – învățare prin experiență și autenticitate

În atmosfera sărbătorilor pascale, Penitenciarul Vaslui a desfășurat o activitate cu puternică încărcătură tradițională și educativă, în cadrul Muzeului Sătesc din sat Sauca, comuna Laza.

Participanții au avut ocazia să se implice direct în activități specifice acestei perioade:
👉 „boitul” ouălor folosind plante și metode tradiționale;
👉 pregătirea și coacerea colacilor în cuptor de lut;
👉 explorarea obiectelor de patrimoniu și a specificului gospodăriei tradiționale;
👉 interacțiunea directă cu războiul de țesut și cu meșteșugurile autentice.

Activitatea a fost realizată sub coordonarea directă a doamnei Bulboacă Rodica – meșter popular, inițiator și susținător al acestui demers, care a pus la dispoziție resursele, cunoștințele și cadrul autentic necesar desfășurării atelierului. Prin implicarea sa deplină, a oferit participanților nu doar tehnici de lucru, ci o experiență reală de conectare la tradiție și comunitate, motiv pentru care îi adresăm deosebite aprecieri și recunoștință.

Activitatea se înscrie în demersurile dedicate Sărbătorilor Pascale și contribuie la procesul de reintegrare socială, oferind participanților oportunitatea de a-și dezvolta abilități practice, de a lucra în echipă și de a se reconecta la valorile comunității.

Mai mult decât o activitate, a fost o experiență care a adus împreună tradiția, implicarea și sensul. ✨

Activitate în comunitate: „Pelerinaj și rugăciune” 🙏Un grup de persoane private de libertate a participat la o activitat...
02/04/2026

Activitate în comunitate: „Pelerinaj și rugăciune” 🙏

Un grup de persoane private de libertate a participat la o activitate cu o puternică încărcătură spirituală, prin vizitarea Mănăstirii „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din județul Vaslui și participarea la slujba religioasă.

Dincolo de dimensiunea religioasă, această experiență a oferit un cadru autentic pentru reflecție, liniște și reconectare cu valorile esențiale. Astfel de momente contribuie la dezvoltarea unei atitudini responsabile față de sine și față de comunitate, susținând procesul de schimbare și reintegrare socială.

Credem că pașii mici, dar asumați, pot deschide drumul către un echilibru real și către alegeri mai bune. 🤝

🎬 „7 ani și 9 luni” – O lecție despre limite și salvare, pe marele ecran Există momente în care arta reușește să străpun...
02/04/2026

🎬 „7 ani și 9 luni” – O lecție despre limite și salvare, pe marele ecran

Există momente în care arta reușește să străpungă betonul și să găsească umanitatea acolo unde mulți au încetat să o mai caute. Recent, într-o atmosferă încărcată de emoție, Penitenciarul Vaslui a marcat premiera scurtmetrajului „7 ani și 9 luni” pe marele ecran de la Happy Cinema Vaslui. 🍿✨

Departe de clișeele clasice, acest film explorează un subiect esențial pentru condiția umană: cunoașterea propriilor limite și acceptarea lor. 🛑 Mesajul transmis a fost unul de un realism frapant – doar înțelegând unde ni se termină puterile și unde încep responsabilitățile, putem face alegeri care salvează vieți. 🛡️

Acest demers, realizat cu deschiderea și susținerea conducerii unității noastre, a beneficiat de participarea extraordinară a actorului Doru Viorel Aftansiu. Prezența domniei sale a oferit greutate temei abordate, ghidând cu profesionalism echipa mixtă formată din cadre ale unității și persoane private de libertate. 🤝🎭
✨ Arhitecții acestei povești

Recunoștința noastră se îndreaptă către echipa de producție care a transpus această viziune în imagini:

🎬 CRISTIAN PLĂMĂDEALĂ – Regizor

👁️ BOTNARU ANDREI – Director de Imagine

🌟 GEORGE IFRIM – Producător

🎥 SCÎNTEI ANDREI CRISTIAN – Cameraman

🎬 LASLĂU ALEXANDRU EMANUEL

🔊 GHEȚĂU DRAGOȘ – Sunetist

🙏 Mulțumiri și Recunoștință

Un gând de profundă apreciere partenerilor de la Happy Cinema Vaslui pentru găzduire și pentru cadrul spectaculos oferit acestui eveniment de gală. 🏛️🎞️

O mențiune specială și plină de recunoștință merge către colegii noștri din cadrul Penitenciarului Vaslui, care au fost alături de noi la vizionare. Prezența voastră în sală a confirmat spiritul de echipă și susținerea reciprocă în toate proiectele care ne definesc misiunea. 👊👮‍♂️💼

Un gând de deosebit respect transmitem foștilor directori ai instituției, a căror prezență la eveniment ne onorează și reconfirmă legătura de durată cu valorile acestui sistem. 🎖️🤝

🤝 Instituții Parteneri

Adresăm mulțumiri speciale reprezentanților instituțiilor și organizațiilor care au onorat premiera cu prezența lor, susținând prin acest gest importanța educației și a reintegrării sociale:
🔹 Tribunalul Vaslui | Judecătoria Vaslui | Serviciul de Probațiune Vaslui
🔹 ISJ Vaslui | IJJ Vaslui | IPJ Vaslui | DGASPC Vaslui
🔹 Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui
🔹 Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui
🔹 Serviciul de Asistență Socială - Primăria Vaslui
🔹 Școala Profesională Specială „Sf. Ecaterina”, Huși
🔹 Biserica Evanghelică | Organizația Martorii lui Iehova | Asociația Bărbaților Creștini

Cunoașterea limitelor este, în final, cea mai înaltă formă de libertate. 🕊️

„Lumină pentru suflet și privire” ✨La Penitenciarul Vaslui, am găzduit un atelier ocupațional dedicat Sărbătorilor Pasca...
02/04/2026

„Lumină pentru suflet și privire” ✨

La Penitenciarul Vaslui, am găzduit un atelier ocupațional dedicat Sărbătorilor Pascale, desfășurat în parteneriat cu Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui.

Activitatea a îmbinat latura educativă cu cea creativă, oferind persoanelor private de libertate oportunitatea de a explora tehnici artistice precum quilling-ul, pictura pe lemn și transferul de imagine.

Sub îndrumarea doamnei Ramona Palade, pedagog muzeal, și a doamnei Nițoi Paula-Andreea, muzeograf, participanții au realizat icoane pe suport din lemn, inspirate din simbolistica și valorile profunde ale acestei perioade.

Invitatele noastre au lucrat direct alături de participanți, într-un cadru deschis și constructiv, orientat spre dezvoltare personală și reflecție.

Astfel de inițiative contribuie la valorificarea pozitivă a timpului petrecut în detenție, încurajând exprimarea artistică și susținând procesul de reintegrare socială.

Mulțumim partenerilor noștri pentru deschidere, profesionalism și contribuția adusă acestei activități.

Într-un spațiu în care timpul capătă alte valențe, iar reflecția devine inevitabilă, activitățile de dezvoltare personal...
23/03/2026

Într-un spațiu în care timpul capătă alte valențe, iar reflecția devine inevitabilă, activitățile de dezvoltare personală pot deschide drumuri neașteptate către înțelegere și schimbare.

Prin metoda constelațiilor familiale a oferit participanților un cadru profund de explorare a propriilor rădăcini emoționale, a relațiilor semnificative și a tiparelor care, uneori, influențează alegerile de viață. A fost un exercițiu de sinceritate, curaj și conștientizare, în care fiecare pas spre înțelegere a devenit, în același timp, un pas spre asumare și echilibru interior.

Activitatea s-a desfășurat la Penitenciarul Vaslui, cu participarea unui grup de 10 persoane private de libertate, sub coordonarea doamnei psiholog Maria Caramalau.

Astfel de demersuri contribuie la construirea unui proces autentic de reintegrare, în care schimbarea nu este doar posibilă, ci devine o alegere conștientă.

Mulțumim colaboratorilor noștri pentru implicare, profesionalism și deschiderea de a aduce în acest mediu metode valoroase, care sprijină transformarea personală și reconectarea cu sinele.
Împreună, continuăm să susținem parcursuri reale de schimbare.

Psihoterapeut Amelia Simona Zvîncu
Asistent: Tamara Aurora Birsan

❤️ Dragostea pentru cuvânt și tradiție – exprimată prin scrisPenitenciarul Vaslui a răspuns cu deschidere invitației adr...
06/03/2026

❤️ Dragostea pentru cuvânt și tradiție – exprimată prin scris

Penitenciarul Vaslui a răspuns cu deschidere invitației adresate de Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui de a participa la concursul cultural „Cea mai frumoasă scrisoare de dragoste”, ediția a VI-a, desfășurat în contextul sărbătorii românești a dragostei – Dragobetele.

Prin intermediul Serviciului Educație, persoane private de libertate din cadrul unității au participat la această activitate cu lucrări literare realizate special pentru concurs, demonstrând creativitate, sensibilitate și capacitatea de a transpune în cuvinte gânduri și emoții autentice.

Participarea la astfel de inițiative culturale face parte din demersurile educative prin care instituția noastră urmărește stimularea exprimării artistice, dezvoltarea creativității și consolidarea valorilor culturale, contribuind totodată la procesul de reintegrare socială a persoanelor condamnate.

Activitatea s-a desfășurat în cadrul domeniului intelectual al programelor educative și recreative, având ca obiectiv încurajarea exprimării sentimentelor și valorizarea tradițiilor românești prin intermediul creației literare.

Mulțumim Bibliotecii Județene „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui pentru invitație și pentru oportunitatea oferită persoanelor private de libertate de a participa la un eveniment cultural care promovează dialogul, sensibilitatea și expresia artistică.

👏 Felicitări tuturor participanților pentru implicare și pentru curajul de a transforma gândurile în cuvinte!





📊Bilanțul activității Penitenciarului Vaslui – pentru anul 2025La data de 11.02.2026, la sediul unității, s-a desfășurat...
12/02/2026

📊Bilanțul activității Penitenciarului Vaslui – pentru anul 2025

La data de 11.02.2026, la sediul unității, s-a desfășurat activitatea de bilanț a rezultatelor obținute de Penitenciarul Vaslui în anul 2025 – un moment de analiză, reflecție și stabilire a direcțiilor pentru perioada următoare.
Evenimentul s-a desfășurat în prezența comisar-șef de poliție penitenciară dr. Florina BOTOFEI, Director al Direcției de Supraveghere Medicală din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, căreia îi mulțumim pentru participare, pentru dialogul deschis și pentru mesajul de susținere care reafirmă sprijinul constant al ANP în îndeplinirea misiunilor asumate de unitatea noastră.
Prin profesionalismul și implicarea întregului colectiv, din toate sectoarele de activitate, am reușit să consolidăm siguranța instituțională și să dezvoltăm programe și intervenții concrete pentru reintegrarea socială a persoanelor private de libertate.
Printre direcțiile în care s-au înregistrat progrese se numără:
🔹 îmbunătățirea condițiilor de detenție și gestionarea eficientă a capacității de cazare
🔹 investiții și lucrări de modernizare a infrastructurii
🔹 formarea profesională continuă a personalului
🔹 dezvoltarea programelor educaționale, de calificare și reintegrare
🔹 consolidarea serviciilor medicale și a măsurilor de siguranță
Deși anul 2025 a adus numeroase provocări, obiectivele stabilite au fost, în mare parte, atinse, iar experiența acumulată ne oferă încredere că vom continua să evoluăm și în 2026, cu aceeași implicare și cu forța întregii echipe.
Mulțumim tuturor colegilor și colaboratorilor pentru dedicare, echilibru și profesionalism.
Demnitate și Siguranță instituțională.

Mai aproape de familie, mai aproape de comunitateSâmbătă, am reluat seria de activități din noul an, în cadrul programul...
21/01/2026

Mai aproape de familie, mai aproape de comunitate

Sâmbătă, am reluat seria de activități din noul an, în cadrul programului „O zi cu tata”, prin desfășurarea celei de-a treia ieșiri în comunitate, intitulată „Meșteresc cu tata”, realizată alături de Asociația Bărbaților Creștini.

11 persoane private de libertate au avut ocazia de a se reîntâlni cu familiile lor, de a-și strânge copiii în brațe, de a lua masa împreună și de a petrece timp de calitate alături de cei dragi. A fost o zi încărcată de emoție, în care copiii și-au simțit tații aproape, iar tații au avut șansa de a fi prezenți, măcar pentru o zi, în viața familiei lor.

În acest context, copiii au construit scaune alături de tații lor, obiecte care le-au fost oferite la finalul activității, cu sprijinul Biserica creștină după evanghelie BETEL și al Asociația Bărbaților Creștini, cărora le mulțumim pentru implicare, deschidere și susținere constantă.

Privit în ansamblu, acest proiect transmite un mesaj clar: familia, sprijinul comunității și solidaritatea autentică sunt elemente esențiale în procesul de reintegrare socială.

Mulțumim tuturor colaboratorilor, voluntarilor și persoanelor implicate, precum și personalului din cadrul sectorului reintegrare socială și sectorului operativ, pentru profesionalism, empatie și dedicare. Implicarea dumneavoastră este apreciată la nivel instituțional și este, fără îndoială, profund resimțită de persoanele private de libertate și de familiile acestora.

O altă activitate care a reușit să aducă un strop de lumină și speranță în rândul persoanelor private de libertate din P...
23/12/2025

O altă activitate care a reușit să aducă un strop de lumină și speranță în rândul persoanelor private de libertate din Penitenciarul Vaslui s-a desfășurat astăzi, în cadrul proiectului „Speranța din cutie”, alături de Asociația Serviciul Umanitar pentru Penitenciare (ASUP).

Reprezentanții ASUP au fost alături de noi în interiorul unității și au creat un moment cu o puternică încărcătură emoțională, prin prezența corului lor, care a transmis, prin muzică și mesaj, valori esențiale precum speranța, solidaritatea, respectul, credința și demnitatea umană. A fost un moment care a oferit liniște, reflecție și un sentiment autentic de apropiere, atât de necesar în această perioadă a sărbătorilor.

Așa cm ne-au obișnuit, reprezentanții ASUP au continuat această întâlnire prin acțiuni concrete, oferind pachete pentru 80 de persoane private de libertate, contribuind astfel la a face sărbătorile puțin mai senine pentru cei care beneficiază mai rar de sprijin din exterior.

Activitatea s-a desfășurat cu implicarea colegilor noștri din Sectorul Reintegrare Socială și din sectorul operativ, fără de care nicio activitate – indiferent dacă se desfășoară în penitenciar sau în comunitate – nu ar fi posibilă.

Mulțumim tuturor celor implicați pentru prezență, deschidere și pentru modul constant în care aleg să transforme empatia și grija față de ceilalți în fapte.
Astfel de inițiative ne reamintesc că, dincolo de ziduri, umanitatea rămâne mereu un punct comun.

Address

Strada Ciprian Porumbescu, Nr. 4, Jud. Vaslui
Muntenii De Jos
737365

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Penitenciarul Vaslui posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share