26/10/2021
Vernisajul expoziției ,,Epidemii în istoria Țărilor Române. Mărturii documentare''-28 octombrie 2021
Aproape de ziua în care vor împlini 190 de ani de existență (31 octombrie 2021), Arhivele Naționale, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a României și Asociația Dar Development, vor vernisa joi, 28 octombrie 2021, începând cu ora 11.00, în sala Lapidarium a Muzeului Naţional de Istorie a României, expoziția ,,Epidemii în istoria Țărilor Române. Mărturii documentare’’.
Documentele expuse surprind modul în care instituțiile vremii au răspuns provocărilor determinate de numeroasele epidemii care au afectat diferite zone ale actualului teritoriu al României, care au fost metodele de stopare a răspândirii acestora și urmele pe care le-au lăsat în societate.