Institutul de Fizica Atomica

Institutul de Fizica Atomica IFA între legendă şi speranţă

IFA nu este un simplu acronim, IFA este simbolul fizicii româneşti. Trecut. Prezent. IFA se află astăzi în plină reconstrucţie.

Institutul de Fizică Atomică (IFA) de la Măgurele a fost înfiinţat în anul 1956 din Institutul de Fizică al Academiei, fondat în 1949 sub conducerea savantului Horia Hulubei care a fost şi primul director IFA. IFA marchează formarea unei comunităţi de elită şi a unei şcoli de renume pentru ştiinţa românească: IFA este leagănul fizicii româneşti. Dezvoltarea Platformei de Fizică de la Măgurele şi-a atins apogeul în anii '70 prin concentrarea unui potenţial uman şi a unei infrastructuri de cercetare, învăţământ şi chiar sociale, impresionante pentru vremea aceea. ştiinţa care se făcea la Măgurele a devenit cunoscută în comunitatea internaţională şi a impus un standard întregii cercetări româneşti. În 1973 IFA a fost înglobată, alături de alte unităţi de cercetare şi învăţământ de profil din ţară, în Institutul Central de Fizică (ICEFIZ) din componenţa Comitetului de Stat pentru Energie Nucleară (CSEN). În 1977 ICEFIZ a fost reorganizat prin apariţia principalelor institute de cercetare de fizică şi unităţi tehnologice din ţară, specializate pe domenii: Platforma Măgurele - fizică şi inginerie nucleară, laseri şi plasmă, materiale, fizica pământului, ştiinţe spaţiale, aparatură nucleară; Cluj-Napoca - tehnologii izotopice şi moleculare; Iaşi - fizică tehnică; Râmnicu Vâlcea - apă grea. IFA a reapărut ca instituţie publică cu personalitate juridică în ianuarie 1990, în subordinea directă a guvernului, prin preluarea unităţilor de cercetare din ICEFIZ odată cu desfinţarea CSEN. În 1996 IFA a fost practic dezmembrată prin apariţia institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare de astăzi, pe Platforma Măgurele existând în prezent cinci astfel de institute naţionale (fizică şi inginerie nucleară; laseri, plasmă şi radiaţie, plus ştiinţe spaţiale; fizica materialelor; fizica pământului; optoelectronică). Începând cu anul 1999, prin semnarea Contractului de Asociere la EURATOM, IFA asigură coordonarea participării cercetării româneşti la Programul European de Fuziune Termonucleară Controlată pentru Energie (prin proiecte câştigate anual prin competiţie internaţională), parte a Programelor Cadru ale Uniunii Europene. În perioada 2001-2006 IFA a asigurat conducerea Programului "Cercetare fundamentală de interes socio-economic" CERES din Planul Naţional pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare iar în intervalul 2005-2008 a asigurat conducerea Modulului "Proiecte complexe de C-D, ariile tematice socio-economic şi umanist, fizică nucleara şi stiinţe de bază" din Programul CEEX. Noua misiune a institutului, conform Hotărârii Guvernului nr. 1608/2008 privind reorganizarea IFA şi a Deciziei Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cercetare ştiinţifică nr. 9642/2009, este de a contribui la elaborarea şi implementarea unei politici coerente şi stimulative a cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice în fizica atomică şi subatomică, de întărire a potenţialului românesc, în vederea creşterii impactului ştiinţific şi socio-economic precum şi a vizibilităţii internaţionale. În acest sens, IFA are ca obiective principale:

- evaluarea potenţialului ştiinţific naţional în domeniu şi elaborarea unei strategii de dezvoltare adecvate;
- promovarea parteneriatului ştiinţific şi reprezentarea internaţională a domeniului (EURATOM, CERN, proiecte de mari infrastructuri de cercetare precum ITER, ELI, etc.);
- iniţiere şi conducere de programe de cercetare-dezvoltare naţionale şi internaţionale;
- facilitarea transferului de cunoştinţe pentru creşterea şi valorificarea potenţialului naţional de cercetare în domeniul fizicii. Viitor. IFA reprezintă un NUME, un SIMBOL care merită păstrat şi întărit. IFA poate asigura consistenţă şi coerenţă cercetării de fizică din România. Legenda IFA poate continua dându-ne speranţa unui viitor cel puţin pe măsura trecutului. Succesul reconstrucţiei depinde de noi toţi. Director-General Dr. Florin-Dorian BUZATU

28/08/2026

❗️ANC lansează competiția 2026 pentru dezvoltarea ecosistemului național de tehnologii cuantice

Autoritatea Națională pentru Cercetare (ANC), prin Institutul de Fizica Atomica (IFA), în calitate de conducător al Subprogramului 5.9.7 – Tehnologii Cuantice din cadrul Programului 5.9 – Cercetare în domenii de interes strategic al IV, lansează la 28 august 2026 competiția pentru atribuirea contractului de finanțare a proiectului “Creșterea gradului de conștientizare a tehnologiilor cuantice în România” ( ). ✔️ Competiția urmărește dezvoltarea unui ecosistem cuantic la nivel național, prin reunirea comunității academice și de cercetare, a mediului industrial, a instituțiilor publice și a publicului interesat, precum și prin crearea unor resurse și facilități pentru educație, cercetare, colaborare și diseminare în domeniul tehnologiilor cuantice.

Finanțarea totală alocată competiției este de 16 milioane de lei, iar proiectul va fi realizat de un singur contractor, selectat prin procedură de licitație restrânsă. ❗️Pot participa consorții alcătuite din unități de drept public sau privat care desfășoară activități de cercetare-dezvoltare și îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute în Termenii de referință. Proiectul va include, între altele, amenajarea și echiparea unor spații dedicate tehnologiilor cuantice, dezvoltarea de resurse digitale și demonstratoare, facilitarea accesului la echipamente și infrastructuri pentru activități educaționale și de cercetare, organizarea de evenimente în mai multe regiuni ale țării, colaborări cu comunități academice și industriale din 🇷🇴 România și din străinătate și elaborarea unui plan pentru un viitor centru național de tehnologii cuantice. ✔️ Durata de realizare se întinde de la semnarea contractului până la 31 decembrie 2028.

„Prin această competiție, punem în aceeași construcție cercetarea, educația, industria și infrastructura de care domeniul cuantic are nevoie pentru a se dezvolta în România. Rezultatele urmărite sunt concrete: acces la resurse, facilități pentru formare și cercetare, colaborări între organizații și o comunitate capabilă să susțină proiecte și investiții ulterioare”, spune Andrei Alexandru, președintele Autorității Naționale pentru Cercetare. Competiția este în acord cu Strategia națională în domeniul tehnologiilor cuantice 2024–2029, care stabilește dezvoltarea unui ecosistem cuantic drept primă prioritate, și are în vedere domenii precum calculul cuantic, comunicarea cuantică, detecția cuantică și criptografia post-cuantică.

Prima etapă a procedurii este transmiterea Expresiei de interes ( ) și a declarațiilor privind eligibilitatea de către consorțiile interesate, în perioada 29 august – 7 septembrie 2026, ora 16:00, la sediul Institutului de Fizică Atomică din Măgurele. După verificarea eligibilității, contractorii selectați vor primi, la 14 septembrie, Termenii de referință specifici și invitația de participare; ofertele tehnice și financiare vor putea fi depuse până la 25 septembrie 2026, ora 14:00. Evaluarea este programată în perioada 30 septembrie – 2 octombrie, de către cei cinci experți independenți ai International Scientific Advisory Board QT-RO (ISAB QT-RO), iar rezultatele finale ale competiției sunt prevăzute pentru 15 octombrie 2026. ❗️Termenii de referință, formularele și documentele aferente competiției sunt disponibile prin IFA, la secțiunea dedicată Subprogramului 5.9.7 – Tehnologii Cuantice 👉🏻 https://www.ifa-mg.ro/

✔️

07/08/2026

Radiation is everywhere. Here we briefly discuss about detecting so...

IFA@70!Eveniment cu dublă semnificație pentru Institutul de Fizică Atomică (IFA): aniversarea a 70 de ani de la înființa...
18/05/2026

IFA@70!
Eveniment cu dublă semnificație pentru Institutul de Fizică Atomică (IFA): aniversarea a 70 de ani de la înființare instituției și semnarea unui nou acord-cadru cu Comisariatul pentru Energie Nucleară și Energii Alternative (CEA) din Franța.
Organizat la sediul IFA din orașul Măgurele, evenimentul a fost onorat de prezența consilierului prezidențial Valentin-Sorin Costreie, a Ambasadorului Franței în România, Excelența Sa Nicolas Warnery, de participarea conducerii Autorității Naționale pentru Cercetare: președintele Andrei Alexandru și vicepreședintele Tudor Prisecaru. CEA a fost reprezentată de Philippe Chapelot, director adjunct al Diviziei Afaceri Internaționale și de Alexandre Barret, ofițer pentru afaceri europene. Din delegația franceză a făcut parte și Isabelle Perot, directoarea Institutului Francez din România.
Este al treilea acord-cadru de colaborare științifică încheiat între IFA și CEA, după cele semnate în 2009 și 2015. Noul acord-cadru întărește relațiile de cooperare dintre oamenii de știință români și francezi și susține misiunea IFA de coordonare a participării României la programe și colaborări majore la nivel european din domeniul fizicii: la CERN (Organizația Europeană pentru Cercetări Nucleare, Geneva), la FAIR (Facility for Antiproton and Ion Research, Darmstadt), la Programul EURATOM (Fuziune nucleară; Fisiune nucleară și Radioprotecție) al Comisiei Europene și la ELI-NP (Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics, Măgurele).
Cu ocazia acestui eveniment, Mihnea Cosmin Costoiu, Rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București (UPB), și Tudor Prisecaru, în calitatea sa de Președinte al Senatului UPB, i-au prezentat Directorului General IFA, Florin-Dorian Buzatu, Diploma de Excelență și Placheta Aniversară, acordate Institutului de Fizică Atomică din Măgurele cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la înființare.
Programul evenimentului a inclus și prezentări ale jaloanelor istorice din activitatea IFA, a realizărilor recente și perspectivelor de dezvoltare, dar și o imagine de ansamblu asupra misiunii și impactului pe care îl are CEA în Franța și la nivel european. Au fost detaliate, de asemenea, principalele repere ale colaborării dintre IFA și CEA în virtutea acordurilor-cadru anterioare.
Cu ocazia sărbătoririi a 70 de ani de la înființarea IFA, studenții de la Universitatea Națională de Arte București (UNArte), Facultatea de Arte Plastice – Departamentul Pictură, au contribuit cu lucrările lor la o expoziție de pictură care pune în valoare diversitatea expresiilor artistice prin care poate fi văzută și interpretată realitatea înconjurătoare. Este un demers care pune bazele unui limbaj conversațional plin de imaginație, o oportunitate de a aduce mai aproape domenii care sunt de fapt mult mai conectate decât par la prima vedere.
Evenimentul a prilejuit acordarea de către Directorul General IFA, Florin-Dorian Buzatu, a unor distincții speciale: Trofeul IFA Excelsior pentru CEA, în semn de recunoaștere a contribuției deosebite a organizației franceze în afirmarea rolului IFA ca ambasador și integrator al cercetării românești de fizică; Diploma și Medalia IFA pentru UNArte, Facultatea de Arte Plastice – Departamentul Pictură, ca simbol al înaltei aprecieri pentru susținerea dialogului imaginativ dintre spațiul artistic și mediul cercetării științifice.

CARAVANA DE ȘTIINȚĂ ReCoNnect a făcut încă un popas în două instituții de învățământ, organizând întâlniri cu elevi la Ș...
19/02/2026

CARAVANA DE ȘTIINȚĂ ReCoNnect a făcut încă un popas în două instituții de învățământ, organizând întâlniri cu elevi la Școala Gimnazială ,,I. D. Sîrbu” din Petrila în data de 12 februarie 2026 și la Liceul Teoretic Azuga în data de 13 februarie 2026.

Alături de echipa IFA, la evenimentul de la Petrila au participat cercetători de la Institutul de Științe Spațiale - Filiala INFLPR, Institutul Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației și Comunitatea Educație pentru Științe.

Instituțiile participante la întâlnirea din Azuga au fost: Facultatea de Geologie și Geofizică - Universitatea din București, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, Institutul Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației, Institutul de Științe Spațiale - Filiala INFLPR, Institutul de Fizică Atomică, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Comunitatea Educație pentru Științe.

Evenimentele fac parte din misiunea proiectului Noaptea Cercetătorilor Europeni „ReCoNnect 3: Building a Community”, proiect derulat în cadrul Horizon Europe (MSCA), Grant Agreement 101162613, HORIZON-MSCA-2023-CITIZENS-01, care aduce știința mai aproape de societate și stimulează interesul tinerilor pentru cercetare.

În cadrul evenimentelor, la standul Institutului de Fizică Atomică elevii au avut ocazia să cânte la instrumente muzicale realizate din obiecte neobișnuite și să facă măsurători cu detectorul dezvoltat de Dr. Mihai Cuciuc în cadrul proiectului „Radiațiile Ionizante: Sesiune Experimentală” derulat cu sprijinul Ministerului Educației și Cercetării - UEFISCDI, proiect nr. PN-IV-P10-SS-SC-2024-0189, finanțat prin PNCDI IV.

10/02/2026

Prin proiectul , cercetătorii și-au propus să apropie de și explorând împreună un domeniu mai puțin cunoscut 🎆 .

Lipsa unei înțelegeri clare a acestui subiect duce adesea la decizii iraționale, fie când vorbim despre proceduri medicale, fie în discuțiile despre energia nucleară. Tocmai de aceea, în cadrul proiectului, ajunge direct în sala de clasă, elevii învață să măsoare fondul natural de radiații și să analizeze mostre de sol, transformând noțiuni abstracte în experiențe concrete.

---
Proiectul ”𝑅𝑎𝑑𝑖𝑎𝑡𝑖𝑖𝑙𝑒 𝐼𝑜𝑛𝑖𝑧𝑎𝑛𝑡𝑒: 𝑆𝑒𝑠𝑖𝑢𝑛𝑒 𝐸𝑥𝑝𝑒𝑟𝑖𝑚𝑒𝑛𝑡𝑎𝑙𝑎” este finanțat în cadrul Programului 5.10 ”Știință și Societate”, și este coordonat de Institutul de Fizica Atomica.

 Un citat atribuit lui Niels Bohr spune că „fizicianul este doar modul în care atomul se privește pe sine”. La simpozion...
27/01/2026


Un citat atribuit lui Niels Bohr spune că „fizicianul este doar modul în care atomul se privește pe sine”. La simpozionul „Realizări și perspective ale participării României la programul științific FAIR”, am descoperit ce înseamnă când fizicianul este modul în care FAIR se privește pe sine. 🙂
Altfel, simpozionul a inclus și un scurt eveniment experimental care a implicat refracția, reflexia și dispersia luminii solare. Unii îi spun „curcubeu”. 🌈

Moment de bilanț pentru proiectele echipelor românești de cercetare participante la programul științific FAIR (Facility ...
27/01/2026

Moment de bilanț pentru proiectele echipelor românești de cercetare participante la programul științific FAIR (Facility for Antiproton and Ion Research), centrul european de cercetare edificat la Darmstadt (Germania)
Luni, 26 ianuarie, a avut loc simpozionul deschis „Realizări și perspective ale participării României la programul științific FAIR”, prilejuit de întrunirea Comitetului Științific Internațional Consultativ FAIR-RO, care sprijină IFA și Autoritatea Națională pentru Cercetare în procesul decizional privind proiectele românești implicate în experimentele FAIR.
În cadrul simpozionului au fost prezentate rezultatele obținute în perioada 2024-2025 de echipele implicate în activitățile FAIR, reprezentând instituții de prestigiu din România: Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH), Facultatea de Fizica, Universitatea din Bucuresti, Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice - ICSI Râmnicu Vâlcea, Institute of Space Science - Inflpr Subsidiary.

Cu ocazia evenimentului „Caravana pentru Știință ReCoNnect” organizat la Moreni, liceenii au avut, de asemenea, ocazia s...
17/12/2025

Cu ocazia evenimentului „Caravana pentru Știință ReCoNnect” organizat la Moreni, liceenii au avut, de asemenea, ocazia să facă măsurători și experimente cu detectorul dezvoltat de Dr. Mihai Cuciuc în cadrul proiectului „Radiațiile Ionizante: Sesiune Experimentală” derulat cu sprijinul Ministerului Educației și Cercetării - UEFISCDI, proiect nr. PN-IV-P10-SS-SC-2024-0189, finanțat prin PNCDI IV.

Address

Strada Atomistilor 407
Magurele
077125

Opening Hours

Monday 08:00 - 16:30
Tuesday 08:00 - 16:30
Wednesday 08:00 - 16:30
Thursday 08:00 - 16:30
Friday 08:00 - 14:00

Telephone

+40214574493

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Institutul de Fizica Atomica posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Institutul de Fizica Atomica:

Share