USR Lunca Muresului

USR Lunca Muresului Organizația locală USR Lunca Mureșului

Respect și recunoștință pentru sacrificiul eroilor noștri!Celebrată în fiecare an în România, în ziua sărbătorii creștin...
21/05/2026

Respect și recunoștință pentru sacrificiul eroilor noștri!

Celebrată în fiecare an în România, în ziua sărbătorii creștine a Înălțării Domnului, Ziua Eroilor ni-i aduce în gând pe cei care și-au dat viața pentru apărarea țării, libertate și unitate națională.

Reprezentanții USR Alba au participat la manifestările comemorative organizate la Cimitirul Eroilor din Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru înaintașii care au definit, prin jertfa lor supremă, destinul acestei națiuni.

La ora 12:00, clopotele tuturor lăcașelor de cult au răsunat omagial, delegația noastră alăturându-se comunității, autorităților locale și asociațiilor de veterani, cu un mesaj clar de prețuire pentru trecut, dar și de responsabilitate pentru viitor. După alocuțiunile privind semnificația acestei zile, am participat la ceremonialul depunerii de coroane, păstrând, alături de cei prezenți, un moment solemn de reculegere. Ceremonia din prima parte a zilei s-a incheiat cu defilarea Gărzii de Onoare.

Manifestările dedicate Zilei Eroilor vor continua pe parcursul întregii zile și se vor incheia în această seară, cu activitatea „Un erou, o candelă aprinsă”, moment ce va cuprinde apelul solemn al eroilor, aprinderea de candele și un recital de cântece patriotice.

Glorie eternă eroilor neamului!

Ruxandra Cibu Deaconu, senatoare USR:Femeile însărcinate ar trebui să aibă garantat, prin lege, dreptul la intimitate și...
08/05/2026

Ruxandra Cibu Deaconu, senatoare USR:

Femeile însărcinate ar trebui să aibă garantat, prin lege, dreptul la intimitate și la o persoană de sprijin în timpul nașterii.

Am depus în Parlament un proiect de lege care completează Legea drepturilor pacientului și introduce explicit aceste drepturi pentru perioada travaliului și a nașterii.

Propunerea pornește de la o realitate despre care am discutat mult în ultimele luni, inclusiv în cadrul dezbaterii despre violența obstetrică organizată în Parlament: în România, lucruri care ar trebui să fie drepturi clare depind încă, de multe ori, de regulamente interne sau de bunăvoință.

Am întâlnit femei care au povestit că au trecut prin travaliu în saloane comune, fără intimitate, sau că nu au putut avea alături persoana aleasă într-unul dintre cele mai vulnerabile momente din viața lor.

Cred că este momentul să tratăm aceste lucruri ca parte firească a respectului datorat fiecărei paciente.

Proiectul prevede explicit dreptul femeii însărcinate la respectarea demnității, vieții private și intimității pe toată perioada internării, precum și dreptul de a fi însoțită, la cerere, de o persoană aleasă în timpul travaliului și al nașterii, cu respectarea normelor medicale și epidemiologice.

Nu vorbim despre privilegii și nici despre măsuri spectaculoase. Vorbim despre standarde minime de respect și despre aducerea legislației din România mai aproape de practicile europene și de recomandările Organizației Mondiale a Sănătății.

Pentru mine, acest proiect este un pas concret într-un demers care nu se va opri aici.

04/05/2026

Diana Buzoianu explică la ce ar trebui să se gândească toți parlamentarii României, mâine, înainte de votul moțiunii PSD-AUR.

Dominic Fritz, Președinte USR:Vești bune de la cine a rămas să guverneze țara: Diana Buzoianu  a câștigat în primă insta...
29/04/2026

Dominic Fritz, Președinte USR:

Vești bune de la cine a rămas să guverneze țara:

Diana Buzoianu a câștigat în primă instanță: reforma Romsilva nu va fi suspendată. Asta înseamnă mai puține tăieri în păduri. Și mai puțini directori.

Radu Miruţă, în a doua zi de ministru interimar al transporturilor, a amânat scumpirea de la metrou dispusă în ultima zi de ministrul PSD. Radu a cerut conducerii Metrorex să vină cu un plan clar de reducere a cheltuielilor. A trimis Corpul de control să întrerupă modul în care sindicatul încasează bani pentru bunuri ale Metrorex. Întâi se taie risipa, apoi putem discuta de prețul biletelor.

Oana Țoiu a oprit utilizarea ilegală a clădirilor României din străinătate. Nu mai poate nimeni să stea 10 ani fără să plătească un leu, lista clientilor și a chiriilor datorate și încasate va fi publicată anual și datoriile recuperate în instanță.

Irineu Darău a deblocat zilele astea programul femeia antreprenor care va susține 1.000 de afaceri conduse de femei.

Rămânem pe baricade și continuăm munca pentru România și români.

📢 "Unde vin, dom'le, rușii?! Ce curs la euro a crescut?! Hai că nu se-ntâmplă nimic rău dacă se schimbă guvernul!". 👇Sun...
28/04/2026

📢 "Unde vin, dom'le, rușii?! Ce curs la euro a crescut?! Hai că nu se-ntâmplă nimic rău dacă se schimbă guvernul!". 👇

Sunt formulele clasice cu care AUR și PSD deja au inundat spațiul public. Cu toate astea, instabilitatea politică costă. Întotdeauna. Iar costul îl plătesc tot românii. ‼️ Un semnal de alarmă trage azi Confederaţia Patronală Concordia*.

Cum te afectează concret criza politică:

📌 𝗦𝘁𝗮𝘁𝘂𝗹 𝘀𝗲 𝗶̂𝗺𝗽𝗿𝘂𝗺𝘂𝘁𝗮̆ 𝗺𝗮𝗶 𝘀𝗰𝘂𝗺𝗽
Când apare instabilitate (moțiuni, crize politice), investitorii cer dobânzi mai mari ca să împrumute România. Deja au crescut: de la 6,4% la 7,3%.

📌 𝗕𝗮̆𝗻𝗰𝗶𝗹𝗲 𝗰𝗿𝗲𝘀𝗰 𝗰𝗼𝘀𝘁𝘂𝗿𝗶𝗹𝗲 𝗰𝗿𝗲𝗱𝗶𝘁𝗲𝗹𝗼𝗿
Dacă statul se împrumută mai scump, cresc și dobânzile din piață:
– rate mai mari la creditele cu dobândă variabilă
– credite noi mai scumpe pentru familii și firme

📌 𝗘𝘂𝗿𝗼 𝗰𝗿𝗲𝘀̦𝘁𝗲 → 𝗽𝗿𝗲𝘁̦𝘂𝗿𝗶 𝗺𝗮𝗶 𝗺𝗮𝗿𝗶
Un leu mai slab înseamnă:
– importuri mai scumpe
– presiune pe inflație
– costuri mai mari în economie

📌 Și nu în ultimul rând, 𝗣𝗡𝗥𝗥 → 𝗥𝗶𝘀𝗰𝗮̆𝗺 𝘀𝗮̆ 𝗽𝗶𝗲𝗿𝗱𝗲𝗺 𝗶̂𝗻𝘁𝗿𝗲 𝟯,𝟱 𝘀̦𝗶 𝟴 𝗺𝗶𝗹𝗶𝗮𝗿𝗱𝗲 𝗱𝗲 𝗲𝘂𝗿𝗼.
Nu sunt doar investiții pierdute. Fără acești bani, deficitul riscă să ajungă la 7,8% din PIB și să fim retrogradați la statutul de junk (statul s-ar împrumuta și mai scump și investitorii români s-ar feri de România). 🗑️
___

*𝗖𝗼𝗻𝗳𝗲𝗱𝗲𝗿𝗮𝘁̧𝗶𝗮 𝗣𝗮𝘁𝗿𝗼𝗻𝗮𝗹𝗮̆ 𝗖𝗼𝗻𝗰𝗼𝗿𝗱𝗶𝗮 reprezintă 20 dintre cele mai importante sectoare ale economiei româneşti, cu o contribuţie de 30% din PIB şi aproape jumătate de milion de angajaţi în peste 4.200 de companii mari şi mici, cu capital românesc şi străin.

Haideți să mai dărâmăm un fake news marca AUR. Diana Buzoianu, ministra Mediului:      De câteva zile e ordin pe unitate...
25/04/2026

Haideți să mai dărâmăm un fake news marca AUR.

Diana Buzoianu, ministra Mediului:
De câteva zile e ordin pe unitate la AUR (și nu numai) să se facă postări cu mine cu informații false prin care zic că aș interzice eu pășunatul și activitățile tradiționale pe pășunile României.
Sute de conturi au postat coordonat zilele acestea poze modificate cu mine cu AI și au împins acest delir că zonele prioritare pentru biodiversitate vor însemna o opreliște pentru fermierii români.
Mi-e mie rușine de nerușinea lor. Dar aici nu mai vorbim de obraz sau de bun simț. Ci de campanii coordonate cu minciuni, lansate doar, doar poate să păteze credibilitatea unui om care deranjează mult prin reformele pe care le-am făcut.

Pe scurt, nu doar că în zonele prioritare pentru biodiversitate nu vor fi oprite activitățile tradiționale, pășunatul sau cositul, dar am și introdus expres în lege definirea zonelor cu management activ unde am trecut negru pe alb că se vor putea desfășura aceste activități.

Articolul 40^6 din Ordonanța de Urgență nr. 25/2026 spune clar: În zonele prioritare pentru biodiversitate cu regim de management activ sunt permise activități de pășunat, cosit și activități tradiționale desfășurate pe acele pășuni și pajiști. Informația e la un click distanță pentru oricine vrea. Mă întreb uneori cm cred cei care lansează astfel de fake news-uri că românii nu pot citi singuri informația aflată la dispoziția lor.

Mesajul e simplu. Când vedeți campanii de denigrare pe social media, cu sute de conturi care încep să scrie același lucru într-o zi- două, să știți că e foarte posibil să fie campanie coordonată comandată de niște grupuri de interese.

Eu nu am o mașină de campanie. Dar vă am pe voi. Haideți să ducem împreună informația corectă să fie auzită, nu îngropată de minciunile unor oameni deranjați tare de reformele de la minister.

Vă dorim o primăvară minunată! 🌷
01/03/2026

Vă dorim o primăvară minunată! 🌷

Ieri, în Parlament s-a întâmplat un lucru simplu, dar important 👉 a fost adoptată legea care oferă o protecție mai efici...
26/02/2026

Ieri, în Parlament s-a întâmplat un lucru simplu, dar important 👉 a fost adoptată legea care oferă o protecție mai eficientă victimelor violenței domestice. Uite ce se schimbă, concret 👇

➡️ Autoritățile locale vor contacta victima imediat după emiterea ordinului de protecție și cu cel puțin 14 zile înainte de expirare, pentru a o informa că poate cere prelungirea. Fără goluri de protecție. Fără surprize periculoase.
➡️ Agresorii vor fi obligați să urmeze consiliere psihologică și, dacă e cazul, programe de reabilitare a dependenților de alcool și droguri. Vor trebui să informeze lunar poliția că participă la ședințe, iar nerespectarea obligațiilor va fi sancționată. Protejăm victima, dar lucrăm și la prevenirea recidivei.
➡️ În caz de recidivă, instanța poate emite ordin de protecție de până la 24 de luni, indiferent cine este victima. Violența repetată nu mai beneficiază de portițe.
➡️ Victima poate alege instanța unde depune cererea – la domiciliu sau unde s-a produs fapta. Acces mai simplu la justiție, fără drumuri inutile.
➡️ Decizia de emitere a ordinului va fi comunicată în maximum 5 ore și autorităților locale, pentru intervenție rapidă și coordonată.

Pe scurt: victimele violenței domestice nu mai sunt lăsate să se descurce singure într-un sistem plin de birocrație.

Proiectul legislativ care conține aceste măsuri a fost inițiat de parlamentarele USR Cynthia Păun, Simona Spătaru, Oana Țoiu, Monica Berescu și Diana Buzoianu, împreună cu alți deputați și senatori din coaliția de guvernare.

Știm că o lege nu o să oprească violența. Dar e important să facem tot ce ține de noi ca să facem legea mai coerentă, mai funcțională, mai adaptată la nevoile victimelor.

26/10/2025

E mai rău - E Miruța ( ministru USR al economiei) băiat tânăr care vrea să facă treabă si să nu mai fie risipă in administrația locală.

Săptămâna asta s-au împlinit 3 luni de când Diana Buzoianu și-a preluat mandatul de ministră a Mediului. Nu vrem să te r...
26/09/2025

Săptămâna asta s-au împlinit 3 luni de când Diana Buzoianu și-a preluat mandatul de ministră a Mediului. Nu vrem să te reținem prea mult, așa că-ți prezentăm doar 10 lucruri importante pe care Diana a reușit să le facă pentru Mediu în ultima lună. 👇

✅ A pus în transparență publică măsurile legislative privind intervenția pentru urși.
✅ A înlocuit directorul Apele Române care a pierdut 300 mil. euro din PNRR pentru infrastructură care să ne protejeze de inundații.
✅ A lansat Rabla pentru persoane fizice.
✅ OUG adoptat: filmările realizate de Garda Națională de Mediu vor deveni probe în instanță.
✅ A deblocat proiectul de ecologizare pentru iazul de la Tăușii de Sus (Maramureș), care otrăvește cu metale grele mii de oameni.
✅ A lucrat la OUG pentru blocarea deșeurilor care intră în țară fals marcate drept produse second-hand.
✅ A organizat prima dezbatere publică pentru transformarea Pădurii Băneasa în arie naturală protejată de interes național.
✅ A inaugurat primul centru de aport voluntar pentru deșeuri construit prin PNRR, la Dumbrăvița (Timiș).
✅ A lansat un apel public de înscriere la concursul pentru inspectori șefi în gărzile forestiere teritoriale.
✅ A publicat interviurile candidaților pentru director general interimar Romsilva.

Address

Lunca Muresului

Telephone

+40751768617

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when USR Lunca Muresului posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to USR Lunca Muresului:

Share