28/11/2024
Dragi cetățeni ai comunei Lelești
Vreau să vă mulțumesc încă o dată pentru susținerea pe care mi-ați oferit-o de-a lungul timpului și, în special, pentru participarea într-un numar atât de mare la alegerile din acest an, unde locuitorii comunei Lelești au votat Partidul Social Democrat (PSD), menținând pe prima poziție partidul care prin parlamentarii săi ne-a susținut toate proiectele pentru dezvoltarea comunității noastre.
Doar cu susținerea dumneavoastră putem continua dezvoltarea comunei noastre, si am încredere că cetățenii comunei Lelești nu vor lăsa de izbeliște șantierele începute prin programe de finanțare națională și fonduri europene.
Împreună cu colegii mei din primărie mă străduiesc în fiecare zi să aducem un plus de valoare localității noastre și să răspundem așteptărilor și nevoilor dumneavoastră.
Toate realizările din comuna noastră au fost posibile cu sprijinul reprezentanților noștri din Guvernul României și Parlament, având în permanență sprijinul președintelui PSD GORJ, deputatul MIHAI WEBER și al președintelui Consiliului Județean Gorj, COSMIN POPESCU.
🇷🇴 Duminică, 1 decembrie 2024, de Ziua Națională a României, vor avea loc alegerile parlamentare, care au o importanță deosebită pentru comunitatea noastră. Haideți să alegem din nou calea dezvoltării și să votăm candidații PSD la Camera Deputaților și Senat.
Viitorul este în mâinile noastre!
🤝Vă mulțumesc încă o dată pentru încrederea acordată și pentru susținerea acordată candidaților PSD!
Cu respect și recunoștință,
Primar,
Turcilă Vasile Laurențiu
*Comandat de Partidul Social Democrat-Organizatia PSD Gorj
Executat de Teodamar Art srl,cod unic de identificare mandatar financiar coordonator:11240017
Tiraj 5000