17/09/2018
📌 Maricel Popa: PSD Iași susține conducerea PSD și programul de guvernare!
✅ În cadrul Biroului Permanent Județean, întrunit astăzi, s-a stabilit, în unanimitate, să i se acorde mandat președintelui PSD Iași, Maricel Popa, pentru susținerea actualei conduceri PSD, dar și continuării programului de guvernare.
🔈 “Dincolo de opțiunile sau opiniile mele personale am discutat, astăzi, cu colegii din BPJ pentru a stabili un punct de vedere comun în ceea ce privește situația internă din PSD. Le-am cerut să fie deschiși și sinceri. La rândul lor, aceștia au discutat în această perioadă cu membrii și simpatizanții social-democrați din teritoriu. Oamenii sunt multumiți de programul de guvernare și de măsurile adoptate de PSD într-un an și jumătate de la câștigarea alegerilor parlamentare.
Motivat de acest fapt, mandatul primit a fost de susținere a conducerii PSD și bineînțeles a guvernării. În comunitățile rurale sunt în lucru proiectele din cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL), etapa a II-a. Primarii din județ vor liniște și continuitate pentru a putea finaliza aceste proiecte, așa cm s-au angajat în fața locuitorilor pe care îi reprezintă.
Era normal să avem o astfel de discuție în interiorul partidului. Aș fi acceptat orice decizie și orice părere a colegilor mei. S-a terminat perioada în care deciziile erau luate de o singură persoană. Așa cm făcea Mihai Chirica, în scurtul mandat, în care a fost președinte al organizației.” a declarat Maricel Popa, președintele PSD Iași.