Colecții Speciale, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași

23/04/2026

11/04/2026

𝐍𝐢𝐜𝐨𝐥𝐚𝐞 𝐓𝐨𝐧𝐢𝐭𝐳𝐚 (𝟏𝟑 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞 𝟏𝟖𝟖𝟔 - 𝟐𝟕 𝐟𝐞𝐛𝐫𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟒𝟎) – 𝟏𝟒𝟎 𝐝𝐞 𝐚𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐚𝐬̧𝐭𝐞𝐫𝐞

𝑉𝑟𝑒𝑎𝑢 𝑠𝑎̆ 𝑡𝑟𝑎̆𝑖𝑒𝑠𝑐 𝑐𝑎 𝑢𝑛 𝑠𝑎̆𝑙𝑏𝑎𝑡𝑖𝑐 𝑠̧𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑚𝑢𝑛𝑐𝑒𝑠𝑐 𝑐𝑎 𝑢𝑛 ℎ𝑎𝑙𝑢𝑐𝑖𝑛𝑎𝑡. 𝑉𝑟𝑒𝑎𝑢 𝑙𝑖𝑛𝑖𝑠̧𝑡𝑒, 𝑐𝑎̂𝑡 𝑚𝑎𝑖 𝑚𝑢𝑙𝑡𝑎̆ 𝑙𝑖𝑛𝑖𝑠̧𝑡𝑒. 𝐿𝑖𝑛𝑖𝑠̧𝑡𝑒 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑚 𝑑𝑜𝑟𝑖𝑡-𝑜 𝑡𝑜𝑎𝑡𝑎̆ 𝑣𝑖𝑎𝑡̧𝑎 𝑠̧𝑖 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑓𝑜𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑝𝑢𝑡̧𝑖𝑛𝑖 𝑜𝑎𝑚𝑒𝑛𝑖 𝑎𝑢 𝑖̂𝑛𝑡̧𝑒𝑙𝑒𝑠 𝑠𝑎̆ 𝑚𝑖-𝑜 𝑑𝑒𝑎...

Născut la Bârlad, ca primul dintre cei cinci copii ai unui negustor, Nicolae Tonitza este astăzi unul dintre marii pictori români din prima jumătate a secolului XX. Din copilărie dovedeşte calităţi excepţionale de caricaturist şi desenator, fiind impresionat de caricaturile lui Constantin Jiquidi. După studii se dedică o perioadă picturii murale, îmbogăţind, cu talentul său artistic, pictura bisericii din Grozeşti (Grozăvești) - Bacău, pe cea a capelei Palatului Mitropoliei din Iaşi, a mănăstirii Durău şi decorează numeroase capele mortuare. În acelaşi timp, desenează caricaturi, execută picturi şi olărie, scrie cronici plastice și de teatru, ilustrează diverse romane, participă la expoziţii colective şi organizează expoziţii personale în ţară şi peste hotare. Călătoreşte la Paris, München, Roma și Genova, unde se desăvârșește ca artist și este atras de experiența impresioniștilor, de secretul lumii și de farmecul atmosferei. Este influențat și de arta lui Toulouse Lautrec, de pictorii nobiști, de Bonard sau de foviștii lui Matisse. Preocuparea sa a fost nu imitația sterilă, ci obținerea unei sinteze în care să cuprindă sensul lumii și al existenței.

Opera lui Tonitza poate fi definită ca realistă, dar în același timp liberă, evocatoare, plină de forța inspirației autentice și de spontaneitate. Tonitza credea că în această lume poate descoperi nu numai semnele tragice ale existenței umane, dar și desăvârșita puritate spre care aspira arta sa. Supranumit „pictorul copiilor”, Nicolae Tonitza rămâne în peisajul picturii românești ca cel mai reprezentativ pictor al portretelor de copii, pe care le-a realizat avându-i drept inspirație pe cei trei copii ai săi (Irina, Catrina și Petru). Aceste portrete dovedesc aspirația de a păstra încrederea în valoarea nealterată a purității sufletești. Peisajele sale, de un irezistibil pitoresc, exaltă lirism și poezie, rafinament și farmec și încântă privitorul prin forme și „bucurii cromatice” originale. Preocuparea majoră a artistului devine „exprimarea plastică a luminii, a culorii, a valorii pe care le capătă lucrurile scăldate în binecuvântata lumină”. În lucrările sale, culoarea este mai presus de linie, fiecare culoare captează o emoție, un sentiment, aducând în prim-plan un limbaj plastic unic, care-l definește pe Tonitza ca unul dintre marii artiști ai epocii.

𝐼̂𝑛 𝑎𝑟𝑡𝑎̆, 𝑓𝑜𝑟𝑚𝑎 𝑛𝑢 𝑒 𝑛𝑖𝑐𝑖𝑜𝑑𝑎𝑡𝑎̆ 𝑝𝑒𝑟𝑓𝑒𝑐𝑡𝑎̆ 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑒𝑎 𝑖̂𝑛𝑠𝑎̆𝑠̧𝑖, 𝑐𝑖 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑐𝑒𝑒𝑎 𝑐𝑒 𝑖𝑧𝑏𝑢𝑡𝑒𝑠̧𝑡𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑒𝑥𝑝𝑟𝑖𝑚𝑒.

**
𝐓𝐡𝐞𝐨𝐝𝐨𝐫 𝐏𝐚𝐥𝐥𝐚𝐝𝐲 (𝟏𝟏 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞 𝟏𝟖𝟕𝟏 - 𝟏𝟔 𝐚𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭 𝟏𝟗𝟓𝟔) – 𝟏𝟓𝟓 𝐝𝐞 𝐚𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐚𝐬̦𝐭𝐞𝐫𝐞

𝑁𝑢 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑚𝑜𝑑𝑒𝑟𝑛, 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑑𝑖𝑛 𝑡𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑡𝑖𝑚𝑝𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒.

Născut la Iași, într-o familie de boieri moldoveni, Pallady își trăiește întreaga viață sub semnul aristocrației. Studiază ingineria la Dresda, apoi pleacă la Paris, unde se înscrie la Académie des Beaux-Arts. În această perioadă de formare frecventează atelierul lui Puvis de Chavannes şi pe cel al lui Gustave Moreau. Apoi intră în cercurile artistice postromantice și simboliste, se împrietenește cu Matisse și își face debutul artistic la Salonul din Paris. Amiciţia cu Matisse va dăinui de-a lungul unei jumătăţi de secol, până la moartea pictorului francez. Este binecunoscută împrejurarea că numeroasele variante ale tabloului lui Matisse, La Blouse Roumaine, s-au desăvârşit în urma unui schimb de scrisori dintre cei doi prieteni.

În pofida faptului că a fost martor la toate mişcările artistice ale primei jumătăţi a veacului XX, artistul nu a aderat din punct de vedere estetic la niciuna dintre acestea. Izvoarele creaţiei sale sunt mult mai complexe, asociind vechea pictură murală a monumentelor din nordul Moldovei şi aspiraţia spre rigoare logică, ce coboară în arta modernă. Pictura lui este o pictură a armoniilor subtile, desprinsă parcă din versul lui Baudelaire: „Urăsc tot ce e zbucium tulburător de linii...”.

Spirit critic, introspect și lucid, Pallady caută, prin arta sa, răspunsuri legate de ponderea materialității în balanță cu spiritualitatea. Din petalele fragile ale unei flori, din conturul unui trup, din silueta unor copaci sau din lucrurile vieții cotidiene se desprinde ideea de spiritualitate, pe care o include, la el, orice înfățișare concretă, materială, a acestei lumi. De aceea, tablourile și desenele lui Pallady sunt tot atâtea autoportrete spirituale.

**
Expoziția dedicată lui Nicolae Tonitza și lui Theodor Pallady este deschisă în Palatul Fundației, la etajul II.

(Din colecțiile speciale ale BCU Iași)

09/03/2026

25/02/2026

𝐑𝐞𝐧𝐨𝐢𝐫 (𝟏𝟖𝟒𝟏-𝟏𝟗𝟏𝟗) – 𝟏𝟖𝟓 𝐝𝐞 𝐚𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐚𝐬̦𝐭𝐞𝐫𝐞

Pierre-Auguste Renoir, născut la 25 februarie 1841, este maestrul care a transformat lumina, culoarea și bucuria de a trăi în artă, fiind supranumit „pictorul bucuriilor vieții”.
Picturile lui, pline de căldură și vitalitate, surprind frumusețea momentelor simple și farmecul vieții de zi cu zi. Este unul dintre fondatorii impresionismului, realizând peste 4.000 de lucrări, incluzând capodopere precum „Bal du Moulin de la Galette” (1876) – o scenă dinamică a vieții sociale.
Deși a suferit de artrită în ultimii ani, a continuat să picteze cu pasiune până la sfârșitul vieții, fiind o figură fundamentală a picturii moderne. Creația lui Renoir ne amintește că arta nu este doar despre perfecțiune, ci despre emoție, lumină și umanitate.

„Cred că n-a trecut nicio zi în viața mea în care să nu fi pictat”.

Câteva dintre albumele care reproduc picturile lui Renoir sunt expuse la etajul II al Palatului Fundației.

(Din colecțiile speciale ale BCU Iași)

20/02/2026

𝐄𝐱𝐩𝐨𝐳𝐢𝐭̦𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐭𝐞 „𝑪𝒖 𝒎𝒂̂𝒏𝒂 𝒔𝒕𝒓𝒆𝒂𝒔̦𝒊𝒏𝒂̆ 𝒍𝒂 𝒊𝒏𝒊𝒎𝒂̆: 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐧 𝐒𝐨𝐫𝐞𝐬𝐜𝐮 (𝟏𝟗𝟑𝟔-𝟏𝟗𝟗𝟔)”

Anul acesta Marin Sorescu ar fi împlinit 90 de ani. Soarta i-a hotărât data naşterii la 29 februarie, zi care nu se arată în calendar decât o dată la patru ani. Ca şi cm timpul ar fi vrut, discret, să-l ferească de curgerea lui.

Născut la Bulzeşti, în judeţul Dolj, într-o familie de ţărani, Marin Sorescu învaţă la Colegiul Naţional din Craiova, apoi la Şcoala medie militară din Predeal, pe care o abandonează. Este student la Facultatea de Filologie, Istorie şi Pedagogie a Universităţii din Iaşi, la secţia Limba şi literatura rusă, de unde se transferă, în anul III, la Limba şi literatura română. La Iaşi debutează ca poet şi publicist în revistele studenţeşti şi tot aici îşi cunoaşte viitoare soţie, studentă la chimie. În 1992 obţine doctoratul în Filologie la Universitatea din Bucureşti, cu teza „Insolitul ca energie creatoare, cu exemple din literatura română”. A fost pe rând redactor la revistele „Viaţa romanească”, „Viaţa studenţească”, „Luceafărul”, apoi redactor-şef la Studioul Cinematografic „Animafilm” (1965-1972), redactor-şef la revista „Ramuri” (1978-1989), director al Editurii Scrisul Romanesc (1990). Între 1993-1995 a fost ministru al Culturii, funcţie din care este nevoit să demisioneze din cauza bolii. Se stinge din viaţă la 6 decembrie 1996, la Bucureşti.

Poet, prozator, dramaturg, eseist, traducător, Marin Sorescu a abordat mai toate genurile literare. A excelat însă în poezie şi în teatru. Împreună cu Nichita Stănescu, el a fost un deschizător de drumuri, punând bazele postmodernismului liric românesc. Faţă de alţi colegi de generaţie, Marin Sorescu a debutat relativ târziu, cu un volum de parodii („Singur printre poeţi”, 1964). Spiritul ludic cu accentele sale parodice sau ironice este cel care caracterizează cel mai bine opera soresciană. Odată cu trecerea anilor, ludicul va face loc adesea unui spirit grav, „metafizic”, care populează poemele cu „singurătăţi şi melancolii ce se opresc la marginea disperării” (Eugen Simion). Această dualitate a stilului se poate lesne observa parcurgând numeroasele sale volume de poezii, precum „Poeme”, „Tuşiţi”, „Suflete bun la toate”, „Sărbători itinerante”, ciclul „La Lilieci”, „Traversarea”, „Apă vie, apă moartă”.

Cu prilejul împlinirii a 90 de ani de la naştere şi 30 de ani de la moarte, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi organizează expoziţia intitulată „𝐶𝑢 𝑚𝑎̂𝑛𝑎 𝑠𝑡𝑟𝑒𝑎𝑠̧𝑖𝑛𝑎̆ 𝑙𝑎 𝑖𝑛𝑖𝑚𝑎̆: Marin Sorescu (1936-1996)”, invitând publicul la o (re)întalnire cu personalitatea şi opera acestuia în întreaga ei diversitate: volume de poezii (antume şi postume), piese de teatru, romane, proză scurtă, publicistică, jurnale (majoritatea de călătorie) şi corespondenţă. Nu lipseşte integrala operei soresciene apărută sub auspiciile Academiei Române între 2002-2007, ediţie îngrijită de Mihaela Constantinescu Podocea şi prefaţată de Eugen Simion. Au fost selectate şi câteva dintre numeroasele traduceri de care s-au bucurat poeziile lui Marin Sorescu peste hotare: a fost tradus în mai toate limbile europene şi în peste 20 de ţări. Expoziţia este deschisă la etajul I al sediului central şi poate fi vizitată în perioada 18 februarie – 9 martie 2026.

**

Trăim din amintiri, hibernăm în vizuina
Unei frumoase întâmplări, care se-ndepărtează.
Între vinovăţie şi – aşteptare.
Cam acesta e cadrul. Nu se poate schimba nimic.
𝐴𝑠̧𝑡𝑒𝑝𝑡𝑎̆𝑚 𝑐𝑢 𝑚𝑎̂𝑛𝑎 𝑠𝑡𝑟𝑒𝑎𝑠̧𝑖𝑛𝑎̆ 𝑙𝑎 𝑖𝑛𝑖𝑚𝑎̆.
Şi ce rar se vede ceva în zare.

(𝐻𝑖𝑏𝑒𝑟𝑛𝑎̆𝑚, Marin Sorescu)

19/02/2026

2026 – Anul Brâncuși

19/02/2026

2026 – Anul Brâncuși

Unul dintre românii „care au schimbat lumea” - Constantin Brâncuși
A contribuit „la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană”, fiind considerat „unul din cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor”. Constantin Brâncuși se stinge din viaţă pe 16 martie 1957, la 81 de ani şi este înmormântat în cimitirul Montparnasee din Paris.
„Arta nu este o întâmplare, arta nu este o minciună, arta este adevărul absolut! Arta este o oglindă în care fiecare vede ceea ce gândește.” (Constantin Brâncuși)

11/02/2026

𝐃𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐮𝐧 𝐃𝐀𝐑 𝐃𝐄 𝐂𝐀𝐑𝐓𝐄! 𝐅𝐈𝐈 𝐃𝐄 𝐀𝐉𝐔𝐓𝐎𝐑! 💚📚

Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași te invită să susții, printr-o donație, achiziția de cărți noi și dezvoltarea fondului de carte dedicat studenților, profesorilor, cercetătorilor și tuturor pasionaților de lectură.
Prin implicarea Fundației umanitare care coordonează platforma 𝐅𝐈𝐈 𝐃𝐄 𝐀𝐉𝐔𝐓𝐎𝐑, au fost amplasate 4 aparate de donații pentru susținerea campaniei. Acestea sunt disponibile în 𝐬𝐞𝐝𝐢𝐮𝐥 𝐜𝐞𝐧𝐭𝐫𝐚𝐥, precum și în 𝐅𝐢𝐥𝐢𝐚𝐥𝐚 𝐝𝐞 𝐃𝐫𝐞𝐩𝐭 și 𝐅𝐢𝐥𝐢𝐚𝐥𝐚 𝐝𝐞 𝐏𝐬𝐢𝐡𝐨-𝐏𝐞𝐝𝐚𝐠𝐨𝐠𝐢𝐞, 𝐄𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐞 𝐅𝐢𝐳𝐢𝐜𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐒𝐩𝐨𝐫𝐭. Contribuțiile colectate vor sprijini înnoirea colecțiilor și modernizarea serviciilor de lectură.
Mulțumim echipei Fiideajutor.ro pentru implicare și generozitate!💚
Dacă dorești să contribui online, o poți face în conturile:
💳 𝐂𝐨𝐧𝐭 𝐥𝐞𝐢: RO09TREZ40620E370100###X
💳 𝐂𝐨𝐧𝐭 𝐞𝐮𝐫𝐨: RO73BTRLEURCRT0251791401
Un gest simplu poate aduce o carte nouă pe raft.📚🌱
Susține educația. Susține BCU Iași.

28/01/2026

Ion H. Ciubotaru - 86 de ani de la naștere (28 ianuarie 1940-31 decembrie 2025)

Etnolog, folclorist și istoric literar, membru de onoare al Academiei Române, profesorul universitar Ion H. Ciubotaru s-a născut în satul Arborea, comuna George Enescu, Botoșani. După absolvirea Facultății de Filologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași își începe cariera la Muzeul Etnografic ieșean din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova”. Din 1968 este cercetător la Centrul de Lingvistică, Istorie Literară și Folclor al Academiei Române - Filiala Iași, în prezent Institutul de Filologie Română „A. Philippide”. Obține titlul de doctor în etnologie la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj (1978), cu teza „Cântecul funerar şi contextul său etnografic pe Valea Someşului Mare”. În calitate de profesor asociat și titular la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, predă cursuri de etnologie și folclor literar românesc.

Discipol al etnologului Petru Caraman, Ion H. Ciubotaru și-a dedicat întreaga viață cercetării sistematice a universului culturii populare românești (cu precădere în zona Moldovei) prin metode de investigație complexe, precum: anchete de teren, realizare de chestionare, parcurgerea diverselor fonduri de documente (adunate și publicate în monografii, colecții și studii de folclor sau de etnografie, documente ecleziastice, documente inedite tezaurizate în arhive ș.a.).

Remarcabila sa activitate științifică este reflectată de numeroasele volume publicate în domeniul patrimoniului etno-cultural român, printre care se numără: „Chestionar folcloric şi etnografic general” (Iaşi, 1970), „Folclorul obiceiurilor familiale din Moldova (Marea trecere)” (Iaşi, 1986), „Ornamente populare tradiţionale din Moldova” (Iaşi-Chişinău, 1992), „Catolicii din Moldova. Universul culturii populare” (3 vol., Iaşi, 1998-2005), „Portul popular din Moldova” (împreună cu Silvia Ciubotaru, Iași, 2023). Una dintre cele mai mari realizări a lui Ion H. Ciubotaru este înființarea Arhivei de Folclor a Moldovei și Bucovinei, găzduită de Academia Română - Filiala Iași, ce însumează peste 300.000 de documente rezultate în urma anchetelor din satele românești. De asemenea, a editat opera postumă a folcloristului Petru Caraman, constând în numeroase și consistente studii cu caracter monografic. Prin rezultatele considerabile ale muncii sale, Ion H. Ciubotaru a adus la lumină spiritul arhaic românesc pentru generațiile viitoare.
**
”[...] Ruralul tradițional continuă să păstreze valorile arhaice și chiar dacă nu le mai conștientizează atât de frecvent, se simte ocrotit la adăpostul acestui univers, structurat după rânduielile tainice, statornicite de înaintași. Se verifică din nou spusele profesorului Petru Caraman, potrivit căruia tradiția proiectează la răstimpuri, în câmpul conștiinței noastre, sclipiri din imaginea eternului, a infinitului.” („Catolicii din Moldova”, vol. 1)

Apropiat al Bibliotecii și prieten devotat al Colecțiilor Speciale, Ion H. Ciubotaru a contribuit activ la îmbogățirea patrimoniului BCU Iași prin donații de prestigiu. Între acestea se remarcă donația Petru Caraman, care cuprinde 4000 de volume deosebit de importante pentru cercetători, precum și numeroase piese de arhivă (manuscrise, corespondență ș.a.).

21/01/2026

Expoziția „Ipostazele Luceafărului” poate fi vizitată la sediul central al Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iași până pe 15 februarie 2026.

🔗 Detalii: https://www.bcu-iasi.ro/evenimente_noutati/eminescu-176/

15/01/2026

„Pe Mihail Eminescu, admiţând că opera sa literară ar fi un continent peste care un moment inundă apele, acoperind văi şi munţi, nu-l putem concepe fără acest pisc lansat spre cer, deasupra oricăror talazuri, care este poemul Luceafărul. Pe această culme, admiţând un absurd diluviu al uitării, n-au s-o înece valurile şi totdeauna, ca pe un Ararat mitic, vor putea poposi păsările visului cititorilor şi corăbiile de cugetare ale cercetătorilor.” (Mihai Beniuc)

Ziua Culturii Naţionale marchează în acest an 176 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. Ca un omagiu adus poetului, al cărui destin s-a intersectat cu cel al bibliotecii din Iaşi și al cărui nume instituția îl poartă cu mândrie și demnitate, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” organizează expoziția „Ipostazele Luceafărului”, dedicată „poemului-culme” al literaturii române.

Deschisă publicului în spaţiul expoziţional de la etajul I al sediului central, în perioada 15 ianuarie – 15 februarie, expoziţia aduce în prim plan Marele Text eminescian, în diferite ipostaze editoriale: primele apariţii din 1883 (Almanahul Societăţii Academice Social-Literare „România Jună”, ediţia princeps Maiorescu), ediţii critice, tălmăciri în limbile altor popoare (nu numai în limbi de circulaţie internaţională, ci şi în armeană, turcă, sanscrită, ebraică etc.). Nu lipsesc ediţiile pentru copii şi tineret sau cele moderne, mai putin convenţionale, precum reinterpretarea grafică a lui Alexandru Ciubotariu, care îşi găseşte inspiraţia în benzile desenate (Casa Radio, 2018). Un loc aparte îl ocupă ediţiile bibliofile: volumele liliput şi volumele superb ilustrate de Ştefan Bouşcă şi Mişu Teişanu. Tabloul editorial este completat de studii critice semnate de D.R. Mazilu, Marin Mincu, Alex. Ştefănescu, Virgil Cuţitaru, Mihai Cimpoi, Petru Ursache, Rodica Marian, Marco Cugno, Gisèle Vanhese etc., câţiva dintre exegeţii care s-au aplecat asupra Luceafărului, încercând să pătrundă în laboratorul de creaţie al poemului şi să decripteze sensurile lui profunde. Poem iniţiatic sau poem al destinului, dramă simfonică sau dramă a existenţei, Luceafărul scapă însă circumscrierii definitive, rămânând până la sfârşit „o impenetrabilă himeră” (Mihai Cimpoi).

„Eminescu trăia la un apus de secol. Lumina poemului său, a Luceafărului, este crepusculară, dar nu e crepusculul dinaintea nopţii, ci dinaintea unei eterne dimineţi, de care el a vorbit în alt poem al său, dimineaţă ce lui nu-i mai era dat s-o apuce.” (Mihai Beniuc)