18/05/2026
Așa cm remarca Dionisie Pop Marțian (n. 1829, Ponor, judeţul Alba – d. 2 iulie 1865, München), primul conducător al statisticii din România, datele statistice constituie „simțurile” prin care guvernarea și acțiunea publică se pot orienta în mod rațional. În acest sens, datele statistice nu sunt simple agregări numerice, ci reflectă procese sociale complexe: structura și dinamica populației, cererea și oferta pieței muncii, performanțele economice, nivelul de trai, accesul la educație, calitatea locuirii, starea infrastructurii. Un aspect esențial al funcționării sistemului statistic național îl constituie diseminarea eficientă și transparentă a datelor statistice, rezultate din procesarea datelor brute culese de la furnizori (persoane fizice și juridice). Diseminarea statisticilor oficiale reprezintă o etapă cu implicații directe asupra calității guvernării, funcționării economiei și consolidării democrației.
Accesul liber la date statistice (open source data) de calitate contribuie la creșterea transparenței instituționale și la responsabilizarea autorităților publice. Prin furnizarea de date obiective, comparabile și actualizate, statisticile oficiale permit evaluarea rezultatelor politicilor publice, facilitând astfel controlul democratic exercitat de cetățeni, mass-media și organizațiile societății civile. Diseminarea statisticilor oficiale susține fundamentarea politicilor publice atât la nivel macro, cât și micro. De curând, a fost trimis la tipărit Anuarul Statistic al Județului pe anul 2025, care reprezintă o radiografie statistică a societății și economiei ieșene, din care voi prezenta o serie de aspecte în emisiunea de la postul BZI Live.