15/06/2023
𝐈̂𝐧𝐦𝐨𝐫𝐦𝐚̂𝐧𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐌𝐢𝐡𝐚𝐢 𝐄𝐦𝐢𝐧𝐞𝐬𝐜𝐮, 𝐢̂𝐧 𝐩𝐫𝐞𝐬𝐚 𝐯𝐫𝐞𝐦𝐢𝐢
- „Gazeta Transilvaniei”, Anul 52, nr. 139, 21 iunie 1889, p. 81-82: fragmente
(disponibilă în D𝐢g𝐢t𝐞c𝐚 𝐀R𝐂A𝐍U𝐌, o𝐟e𝐫i𝐭ă d𝐞 𝐁C𝐔 „M. 𝐄m𝐢n𝐞s𝐜u” 𝐈a𝐬̦i ttps://adt.arcanum.com/ro/view/GazetaTransilvaniei_1889_06/?pg=80&layout=s)
Inmormêntarea lui Eminescu
Despre înmormêntarea poetului Eminescu „Românulŭ“ dă următórele aměrunte:
Driculŭ era simplu şi trasŭ numai de doi cai.
Lumea începuse a se aduna; pe la órele 5 şi jum., erau deja mulţĭ. Erau prietenii sěi, admiratorii sěi, cunoscuţĭ şi necunoscuţĭ, totŭ tineretulŭ, care se înflăcăra şi îndumneᶁeia pe nenorocitulŭ şi marele poetŭ. Intr’unŭ cuvêntŭ era de faţă acelŭ stratŭ alŭ societăţei, care citesce şi care va citi pe Eminescu. Presa mai cu sémă şi-a făcutŭ datoria ei pe deplinŭ.
Stetea întinsŭ, în mijloculŭ bisericei, pe unŭ catafalcŭ, era acoperitŭ de florĭ, de frunᶁe şi de ramurĭ, întocmai cm dorea sěrmanalŭ poetŭ:
Nu-’mĭ trebue flamurĭ,
Nu voiu sicriu bogatŭ,
Ci ’mi împletiţĭ unŭ patŭ
Din tinere ramurĭ
De abia se zărea afară din frunᶁe şi coróne, carĭ îlŭ acopereau. Intre altele am věᶁutŭ următórele, după cm îmĭ aducŭ aminte:
a Academiei române; a Presei; a societăţei „Tinerimea Română“; a ᶁiarului „Constituţionalulŭ“ ; a ᶁiarului„Naţionalulŭ“ ; a societăţei studenţilorŭ universitarĭ, „Unirea“; a ᶁiarului „Fontâna Blanduziei“, unde poetulŭ scrisese câte ceva în ultimulŭ timpŭ etc., etc.
(...)
La órele 5 începe serviciulŭ funebru. Bărcănescu, şefulŭ corului dela biserica Domniţa Bălaşa, Bărcănescu, unulŭ din cei mai bunĭ prietinĭ ai defunctului, a venitŭ însoţitŭ de corulŭ sěu la acésta înmormêntare.
(...)
După ce se isprăvi serviciulŭ religiosŭ, d-lŭ Gr. Ventura, primŭ redactorŭ alŭ ᶁiarului „Adevěrulŭ“, ţinù o cuvêntare scurtă căutândŭ a arăta meritele poetului; apoi cadavrulŭ poetului Eminescu fù ridicatŭ de mai mulţĭ prietinĭ ai sěi şi dusŭ pe umere pănă la carulŭ mortuarŭ.
La órele 6 şi jum. cortegiulŭ porni. In urma lui veniau mai întâiu: d-nii Lascarŭ Catargiu, M. Cogălniceanŭ, Maiorescu, d-na Maiorescu, Th. Rosetti, Ştefanŭ Mihălescu, Laurianŭ, etc.; apoi veniau toţĭ ᶁiariştii şi ceilalţĭ prietenĭ ai sěi, la urmă, unŭ convoiu lungŭ de studenţĭ universitarĭ, tinerimea de prin şcólele secundare, precum şi o mulţime mare de alte persóane.
Cortegiulŭ traversà stradele: Sf. Gheorghe, Colţea, Bulevardulŭ Academiei. Aci în faţa universităţii, d-lŭ D. A. Laurianŭ, în numele presei ţinù unŭ discursŭ bine simţitŭ.
Terminândă d-lŭ Laurianŭ, ᶁice: „Sĕ ne descoperimŭ înaintea lui Eminescu, căcĭ elŭ ca poetŭ a fostŭ unŭ titanŭ, ér ca ᶁiaristŭ unŭ atletŭ“.
(...)
Ajunsŭ la cimiterŭ, patru elevĭ ai şcólei normale de institutorĭ îlŭ luară pe umeri şi-lŭ duseră pănă la mormêntŭ. Aci după ce religia îşĭ mai făcù ultima ei datoriă, d-rulŭ Neagoe, bunŭ prietenŭ cu Eminescu, rosti o cuvêntare, care stórse lacrěmele, celorŭ de față.
(...)
- 26 iunie 1889, săptămînalul „Universul literar“ dă, pe prima pagină, un desen: „Înmormîntarea lui Eminescu” , singura imagine tipărită rămasă de la dureroasa solemnitate.
SURSA: „România literară”, Anul 12, nr. 24, 14 iunie 1979, p. 14 (disponibilă în D𝐢g𝐢t𝐞c𝐚 𝐀R𝐂A𝐍U𝐌, o𝐟e𝐫i𝐭ă d𝐞 𝐁C𝐔 „M. 𝐄m𝐢n𝐞s𝐜u” 𝐈a𝐬̦i https://adt.arcanum.com/ro/view/RomaniaLiterara_1979_04-06/?pg=252&layout=s)
