14/09/2026
Primăria Comunei Hărman informează cetățenii că, începând de mâine, 15 septembrie, pe Aleea 14 vor fi instituite restricții temporare de circulație, ca urmare a unor lucrări necesare pentru protejarea rețelei de transport gaze naturale administrate de Transgaz, care traversează o porțiune a drumului.
Intervenția se desfășoară în zona în care carosabilul nu este încă asfaltat și este necesară înainte de continuarea etapelor de execuție a drumului.
Pe durata lucrărilor, estimată la câteva zile, circulația va fi restricționată temporar pe ambele sensuri: ➡️ sensul de deplasare către DN11;
⬅️ sensul de intrare în localitate dinspre DN11.
Rugăm conducătorii auto să respecte semnalizarea temporară și indicațiile personalului aflat în teren și să manifeste atenție și răbdare pe durata intervenției.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere.
Aceste lucrări sunt necesare pentru protejarea infrastructurii existente și pentru continuarea în condiții de siguranță a investiției de pe Aleea 14.
Vă vom informa cu privire la reluarea normală a circulației imediat ce lucrările vor fi finalizate.
Primăria Comunei Hărman