Păta lu’ Soră, adică Petru al Sorei Bârză, aşa se cunosc oamenii pe aici… după apartenenţa la familie. Şi astăzi e încă valabil. “Petru Bârză, fiul lui Pavel şi Sora Bârză s-a născut (1887) şi a copilărit în Gura Râului, mai exact în Austro Ungaria la acea vreme. Pleacă în 1912 în România şi lucrează pentru o vreme în Bucureşti, apoi ajunge ca angajat la Arsenalul Armatei în Iaşi. După terminarea
războiului şi realizarea României Mari, revine acasă, unde împreună cu soţia, Cătălina, îşi ridică o frumoasă gospodărie. Lucrau pământul pe care îl aveau, creşteau animale, aveau un joagăr, o piuă de haine şi o piuă de ulei (unde prelucrau seminţe şi făceau ulei de bostan şi de floarea soarelui). Pe vremea aceea transportul era aproape exclusiv cu tracţiune animală, oamenii rămânând mai multe zile pentru a îşi rezolva treburile. Pentru aceştia au amenajat o cameră de dormit şi un grajd pentru animale, care mai sunt şi astăzi. În perioada interbelică au fost premiaţi de autorităţi ca Gospodari de Frunte. Apoi, la venirea comuniştilor li s-a interzis funcţionarea instalaţiilor industriale şi au fost încadraţi chiaburi. A murit in 1972” – povesteşte într-o istorie a familiei nepotul, Ion I. Piua de ulei a lui Păta lu’ Soră este astăzi pusă în valoare cu drag de nepotul său, Petru Bârză III. “Petrică al nost” are 47 de ani, o familie frumoasă, trei copii minunaţi (Radu, Marius şi Miruna) şi împreună cu soţia sa, Gabriela, pastrează tradiţia familiei. Piua de ulei este un punct de atracţie pentru turişti. Ea este funcţională şi uneori cei ce îi calcă pragul pot participa la facerea uleiului. Iar cei doi fii, Radu şi Marius au învăţat la rândul lor, să ducă mai departe meşteşugul prelucrării uleiului.
