Instituția Prefectului - Județul Giurgiu

Instituția Prefectului - Județul Giurgiu Bine ați venit pe pagina oficială de Facebook a Instituției Prefectului - județul Giurgiu. Vă mulțumim! Cu deosebită considerație,
PREFECT,
Ion GHIMPEȚEANU

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le postați pe această pagină. MESAJUL PREFECTULUI:
Învestirea în funcția de prefect al județului Giurgiu reprezintă pentru mine un angajament ferm față de comunitatea noastră, față de valorile legalității, transparenței și bunei guvernări. Sunt conștient de responsabilitatea pe care o presupune această funcție și vă asigur că voi depune toate eforturile pentru a onora această misiune cu demnitate, integritate și respect față de lege și față de oameni.
Îmi asum această misiune cu determinare, având convingerea că împreună – instituții, autorități locale, mediul privat și societatea civilă – putem contribui la dezvoltarea și modernizarea județului nostru.
Într-o perioadă plină de provocări, dar și de oportunități, îmi propun să acționez cu responsabilitate, profesionalism și echilibru, având ca obiectiv principal buna funcționare a instituțiilor și respectarea legii. Un județ bine administrat este rezultatul unui efort comun, al unui dialog deschis și al unei colaborări eficiente între toate părțile implicate. În acest sens, voi promova transparența decizională, apropierea administrației de cetățeni și soluționarea eficientă a problemelor care afectează comunitatea noastră.
Îmi doresc ca Instituția Prefectului să fie un partener de încredere pentru toate structurile administrative, pentru mediul de afaceri și pentru cetățenii care aspiră la un județ prosper și stabil.
Împreună, prin muncă și dedicare, putem construi un viitor mai bun pentru județul nostru.

Astăzi, 13 septembrie, sărbătorim Ziua Pompierilor din România, un moment de profundă recunoștință pentru curajul, devot...
13/09/2026

Astăzi, 13 septembrie, sărbătorim Ziua Pompierilor din România, un moment de profundă recunoștință pentru curajul, devotamentul și spiritul de sacrificiu al celor care își riscă viața în fiecare zi pentru siguranța comunității noastre.

Cu această ocazie, prefectul județului Giurgiu, Ion Ghimpeteanu, transmite un mesaj de apreciere pentru salvatorii noștri:

“Adresez cele mai sincere felicitări și mulțumiri cadrelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vlașca” al județului Giurgiu. Fie că vorbim despre stingerea incendiilor, misiuni de descarcerare sau intervenții medicale SMURD, sunteți mereu în prima linie, demonstrând un profesionalism exemplar și o solidaritate profundă față de semeni.Vă mulțumim pentru că ne oferiți zi de zi cel mai prețios sentiment: cel de siguranță. Vă urez multă sănătate, putere de muncă, misiuni ușoare și să vă întoarceți întotdeauna cu bine acasă, alături de cei dragi!La mulți ani, pompierilor giurgiuveni!”

ANUNȚ Începând cu data de 15.09.2026, tarifele pentru emiterea permisului de conducere, a certificatului de înmatricular...
11/09/2026

ANUNȚ

Începând cu data de 15.09.2026, tarifele pentru emiterea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare şi autorizaţiei de circulaţie provizorie se modifică, astfel:

 permis de conducere – 139 lei
 certificat de înmatriculare – 76 lei
 autorizaţie de circulaţie provizorie – 25 lei

Taxele achitate pentru eliberarea permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare şi autorizaţiilor de circulaţie provizorie neutilizate până la data intrării în vigoare a noilor tarife, nu vor mai putea fi utilizate începând cu data de 15.09.2026, putând fi restituite de către R.A.-A.P.P.S, în baza cererilor formulate şi transmise de solicitanţi către această instituţie.

Prin excepţie, taxele achitate anterior datei de 15.09.2026, aferente dosarelor de examinare, rămân valabile pe întreaga perioadă de valabilitate a dosarului de examinare.

Schimbare radicală a vremii. De la caniculă de 35°C, direct la vijelii și ploi torențiale în weekendGiurgiuvenii se conf...
10/09/2026

Schimbare radicală a vremii. De la caniculă de 35°C, direct la vijelii și ploi torențiale în weekend

Giurgiuvenii se confruntă cu un weekend marcat de extreme meteorologice. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o succesiune de alerte, transmise publicului prin intermediul Prefecturii Giurgiu, care vizează mai întâi un val de căldură intensă, urmat de o instabilitate atmosferică accentuată.

Joi și Vineri: Cod Galben de caniculă

Pentru zilele de joi (10 septembrie) și vineri (11 septembrie), meteorologii au instituit un Cod Galben valabil în intervalul orar 12:00 - 18:00. În aceste perioade, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, cu maxime termice care vor atinge valori cuprinde între 30 și 35 de grade Celsius. Autoritățile recomandă evitarea expunerii prelungite la soare în orele amiezii și hidratarea corespunzătoare.

Sâmbătă și Duminică: Schimbare radicală, vijelii și grindină

Vremea se va strica brusc începând de sâmbătă, 12 septembrie. ANM a emis o informare meteo valabilă până duminică, 13 septembrie, ce anunță fenomene de instabilitate severă.
Sunt prognozate:
• Averse torențiale cu acumulări de apă de 15...25 l/mp.
• Descărcări electrice frecvente.
• Intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, viteza la rafală atingând 50...60 km/h.
• Izolat, căderi de grindină.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență le recomandă giurgiuvenilor prudență maximă în deplasări și adăpostirea în siguranță în timpul rafalelor puternice de vânt.

Accident grav la Daia: Prefectul Ion Ghimpeteanu, președintele CJSU, prezent alături de salvatori la locul evenimentului...
09/09/2026

Accident grav la Daia: Prefectul Ion Ghimpeteanu, președintele CJSU, prezent alături de salvatori la locul evenimentului de pe DN5

Un grav accident rutier s-a produs astăzi, 9 septembrie 2026, pe DN5, în apropierea localității Plopșoru,, pe sensul de mers spre Giurgiu, fiind implicate o autoutilitară și un tractor cu două remorci încărcate cu cereale.
La fața locului au intervenit de urgență echipajele de descarcerare ale ISU, Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) și echipajele Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).
Aproape simultan cu primele echipaje de salvatori, la locul evenimentului a sosit și prefectul județului, Ion Ghimpeteanu, în calitatea sa de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), pentru a coordona acțiunea și a se asigura că toate resursele sunt mobilizate contra cronometru.
În urma impactului, o persoană a rămas încarcerată, fiind extrasă în siguranță de echipajele specializate. Victima, un bărbat în vârstă de 34 de ani, a fost preluată de urgență de un elicopter SMURD. Din primele informații medicale, bărbatul este conștient și are un puls bun.
Prefectul Ion Ghimpeteanu, mesaj de mulțumire și felicitări tuturor structurilor care au acționat exemplar:

„Felicit echipajele de intervenție SMURD, pompierii de la descarcerare, colectivul IPJ și, nu în ultimul rând, cadrele medicale de la SAJ pentru profesionalismul desăvârșit de care au dat dovadă astăzi. Fiecare cetățean contează. De fiecare om sunt legate alte destine, iar pentru fiecare persoană aflată într-o situație de urgență, undeva, o familie suferă.
În calitatea meaa de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) vă asigur că grija mea față de fiecare cetățean din acest județ primează și voi face tot posibilul ca instituțiile statului să răspundă mereu cu aceeași promptitudine pentru a salva vieți.”
Traficul pe DN5 în zona localității Plopșoru a fost restricționat temporar pe durata intervenției elicopterului și a curățării carosabilului de cerealele împrăștiate.

Prefectul Județului Giurgiu, Ion Ghimpețeanu, apel la atenție maximă în trafic

''Și pe această cale fac apel la toți paticipanții la trafic să acorde o atenție sporită circulației și indiferent de cât de grăbiți suntem, sâ nu uitâm că este mai important să ne intoarcem sănatoși, în siguranță, acasă la cei dragi.''

Din primele date, se pare că, dintr-un moment de neatenție, șoferul camionetei a intrat în coliziune cu tractorul care transporta cereale și care circula în fața sa. Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii evenimentului rutier.

Focar de Pestă Porcină Africană confirmat în localitatea Bălanu din județul GiurgiuGIURGIU Astăzi, 8 septembrie 2026 , I...
08/09/2026

Focar de Pestă Porcină Africană confirmat în localitatea Bălanu din județul Giurgiu
GIURGIU

Astăzi, 8 septembrie 2026 , Instituția Prefectului și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Giurgiu acționează în regim de urgență în urma confirmării unui focar de Pestă Porcină Africană (PPA) în localitatea Bălanu (comuna Stănești). Planul de măsuri a intrat în vigoare prin Ordinul Prefectului, ca urmare a buletinului de analiză nr. 10932 emis de Laboratorul Sanitar Veterinar Județean.

Instituirea zonelor de restricție din jurul focarului

Pentru a limita răspândirea virusului, au fost stabilite și delimitate două arii de siguranță:
* Zona de protecție: Cuprinde localitatea Bălanu, pe o rază de minimum 3 kilometri în jurul exploatației afectate.
* Zona de supraveghere: Se extinde pe o rază de 10 kilometri și include localitățile Ghizdarul, Cetatea, Giurgiu, Remuș, Oncești, Slobozia, Stănești, Frătești, Oinacu, Daia și Vieru.

Măsuri obligatorii de biosecuritate și control

Planul de intervenție aprobat de Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) impune reguli stricte:
* Izolarea animalelor: Toți porcii din zonele afectate sunt ținuți închiși în adăposturi pentru a evita contactul cu animale sălbatice sau vectori externi.
* Restricții de mișcare: Circulația porcilor, precum și a produselor sau furajelor provenite din exploatațiile aflate în zonele de restricție este strict interzisă fără acordul DSVSA.
* Dezinfecție: Utilizarea dezinfectantelor la intrările și ieșirile din ferme este obligatorie pentru toate persoanele și vehiculele autorizate să tranziteze zona.

Decizie de urgență privind neutralizarea cadavrelor

Din cauza lipsei temporare a unui contract funcțional cu o firmă de ecarisare și a imposibilității incinerării, Unitatea Locală de Decizie a aprobat o măsură excepțională. Animalele afectate sunt neutralizate prin îngropare, respectând standarde stricte de protecție a mediului și a pânzei freatice.

Recomandări de maximă importanță pentru cetățeni

Pesta Porcină Africană nu se transmite la om și nu prezintă risc pentru sănătatea publică, însă are consecințe economice grave pentru comunitate. Cetățenii au obligația legală de a anunța imediat medicul veterinar sau DSVSA Giurgiu despre orice caz de îmbolnăvire sau mortalitate în rândul porcinelor.

Un nou început de an școlar în Giurgiu: Prefectul Ion Ghimpețeanu, alături de copii, părinți și profesoriÎn prima zi a a...
07/09/2026

Un nou început de an școlar în Giurgiu: Prefectul Ion Ghimpețeanu, alături de copii, părinți și profesori

În prima zi a anului școlar 2026-2027, Reprezentantul Guvernului în teritoriu a ales să fie aproape de comunitățile locale, vizitând două grădinițe din municipiul Giurgiu, precum și Școala Gimnazială din comuna Frătești.
Astăzi, 7 septembrie 2026, bucuria revederii și emoția zâmbetelor unui nou început au încercat să se ascundă după buchetele de flori pregătite pentru cadrele didactice.
Prefectul județului Giurgiu, Ion Ghimpețeanu, s-a adresat direct celor prezenți în curțile grădinițelor „Prichindeii” și „Căsuța Fermecată”, subliniind importanța sprijinului familial și recunoașterea eforturilor depuse de cei mici.

„Dragi părinți, dragi dascăli, în mare măsură, copiii sunt ceea ce credeți dumneavoastră despre ei. Încurajați eforturile lor, oricât de mici ar fi acestea, și nu uitați că o persoană este importantă, indiferent cât de mică este”, a declarat prefectul județului Giurgiu.

Și la Școala Gimnazială din Frătești, atmosfera a fost plină de energie și entuziasm specific vârstei: elevii mai mari s-au reîntâlnit cu bucurie în curtea școlii, împărtășind impresii din vacanța de vară. Fost inspector școlar general, cu o carieră dedicată sistemului educațional, Ion Ghimpețeanu a transmis mesaje puternice de susținere.

Prefectul a amintit că parteneriatul dintre școală și familie reprezintă cheia succesului pentru noua generație și a evidențiat rolul crucial pe care îl au cadrele didactice în formarea caracterelor de mâine.
„Investiția în educație ne returnează tuturor cea mai mare dobândă. Dacă ne uităm în spatele fiecărei persoane pe care o considerăm excepțională, veți observa că există întotdeauna cel puțin un profesor excepțional. Altfel spus, lângă elevul care răspunde „prezent” la oră, se va simți mereu prezența profesorului implicat”, a mai adăugat reprezentantul Executivului în județul Giurgiu.

Toate festivitățile specifice acestei zile s-au desfășurat într-o zi cu vreme bună, cu speranța la vremuri mult mai bune, posibile doar cu girul responsabilității și al respectului pentru actul de învățământ.

ALERTĂ METEO: Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat în data de 5 septembrieDupă ploaia de aseară vine un v...
04/09/2026

ALERTĂ METEO: Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat în data de 5 septembrie
După ploaia de aseară vine un val de căldură.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de caniculă valabilă sâmbătă, 5 septembrie 2026, în intervalul orar 10:00 - 21:00.

Județul Giurgiu va avea parte de un val de căldură persistent, și un disconfort termic ridicat. În intervalul menționat, temperaturile maxime se vor situa în general între 30 și 36 de grade Celsius. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși local pragul critic de 80 de unități.
Recomandări principale pentru populație:
Evitați expunerea prelungită la soare
în intervalul prânzului și al după-amiezii.
Consumați suficente lichide (apă, sucuri naturale, ceaiuri) și evitați băuturile alcoolice sau cele cu un conținut ridicat de cofeină ori zahăr.
Purtați haine lejere, din fibre naturale, de culori deschise, pălării de soare și ochelari de protecție.
Protejați categoriile vulnerabile, în special copiii, vârstnicii și persoanele cu afecțiuni cronice.

Informare ANM: Vreme severă cu averse torențiale, vijelii și grindină în următoarele oreAdministrația Națională de Meteo...
02/09/2026

Informare ANM: Vreme severă cu averse torențiale, vijelii și grindină în următoarele ore

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică, valabilă joi, 3 septembrie 2026, între orele 00:00 și 21:00
Conform meteorologilor, fenomenele vizate includ:

-Averse torențiale cu acumulări de apă de 10...30 l/mp.
-Descărcări electrice frecvente
-Intensificări ale vântului cu rafale de până la 50 km/h.
-Grindină pe arii izolate.

Populația este sfătuită să ia măsuri de precauție, în special în timpul vijeliilor, și să evite adăpostirea în apropierea copacilor sau a panourilor publicitare.

Coordonare la nivel înalt pentru noul an școlar: Videoconferința națională privind siguranța în școliConducerea Instituț...
02/09/2026

Coordonare la nivel înalt pentru noul an școlar: Videoconferința națională privind siguranța în școli

Conducerea Instituției Prefectului Județului Giurgiu a participat astăzi, 2 septembrie 2026, la videoconferința națională de urgență dedicată măsurilor de deschidere în deplină siguranță a anului școlar 2026-2027. Reuniunea a fost coordonată direct, de la nivel central, de viceprim-ministrul și ministrul afacerilor interne, Ionel-Cătălin Predoiu, împreună cu ministrul educației, Mihai Dimian.
La nivel local, în sala de ședințe a Prefecturii Giurgiu, au fost prezenți prefectul Ion Ghimpețeanu, subprefectul Ciprian Alexandru și secretarul general al instituției prefectului, Ana Maria Voevozeanu, alături de vicepreședintele Consiliului Județean Giurgiu, George Dobre, și inspectorul școlar general, prof. Alina Meclea.

Au participat, de asemenea, conducătorii și reprezentanții structurilor deconcentrate și ai serviciilor publice comunitare.
La nivel național, videoconferința, inițiată de MAI, a mobilizat structurile de conducere centrale ale I.G.S.U., I.G.P.R. (inclusiv poliția canină), I.G.J.R., structurile de protecție internă și reprezentanții Agenției Naționale de Integritate (A.N.I.).
Conducerea guvernamentală a impus toleranță zero față de întârzieri la punerea în siguranță a unităților de învățământ, urmând ca aplicarea avizelor să fie realizată cu precizie, fără amânări sau scuze, clădirile școlare având prioritate absolută la fel ca toate spațiile din țară care adună efective mari de oameni.

Digitalizarea siguranței școlare: Sistemul SIRCm al MAI

În cadrul reuniunii transmise la nivel național, pe ecranele operative a fost prezentată interfața oficială de raportare în timp real a Ministerului Afacerilor Interne. Sub deviza „Anul 2025 - digitalizarea activităților de siguranță școlară”, MAI utilizează platforma SIRCm (Sistemul Informatic de Raportare și Gestionare a Cazurilor de Securitate Școlară) pentru monitorizarea instantanee a incidentelor și a planurilor de acțiune din județe.
Prin acest formular digital centralizat (exemplificat operațional în cadrul ședinței pe cazuri specifice din teritoriu, structurile teritoriale completează în timp real indicatorii critici: numărul de forțe implicate , liniile de muncă active și orele exacte ale intervențiilor.

Cifre comparative la nivel național (Situația statistică de la care se pornește)

Analizele și discuțiile pe cifre prezentate în cadrul ședinței au vizat exclusiv situația de la nivel național, nu cazuri particulare pe județe, scopul fiind obținerea unei imagini de ansamblu clare asupra pregătirii sistemului de învățământ românesc:
* Urgență națională pe linia I.G.S.U.: S-a atras atenția că, la nivel național, aproximativ 20% din totalul unităților vizate nu dețin în prezent autorizația de securitate la incendiu, beneficiarii avizelor fiind somați să colaboreze strâns cu pompierii. Restul de 80% sunt complet autorizate sau nu necesită autorizare conform legii.
* Infracționalitatea în școli: Statisticile operative arată că 65% din faptele violente înregistrate în anul școlar precedent au avut loc în interiorul școlilor (în special în pauze), în timp ce 35% s-au petrecut în perimetrul exterior imediat (curtea școlii, aleile adiacente).
* Siguranța rutieră și a transportului școlar: Istoricul verificărilor indică faptul că 1 din 5 microbuze școlare verificate în trecut a prezentat deficiențe tehnice sau lipsa atestatelor obligatorii pentru șoferi. Ținta actuală a Poliției Rutiere este de 100% verificări efective în teren în cele 48 de ore rămase.

Directivele Planului Național

Principalele directive stabilite în cadrul planului național de acțiune vizează măsuri ferme pe palierele critice:
* Toleranță zero la violență: Agresiunile din școli nu vor mai fi tratate ca simple conflicte, ci vor fi abordate direct de structurile de ordine ca fapte de natură penală sau contravențională.
* Combaterea drogurilor și extinderea poliției canine: Planul pune accent pe prevenire și efort comun. În mod special, la nivel național se va dezvolta proiectul de utilizare a poliției canine pentru a interveni punctual și a descuraja consumul sau rețelele din perimetrul școlilor.
* Siguranța rutieră și a transportului școlar: Se va insista masiv pe verificarea tehnică strictă a microbuzelor școlare, polițiștii rutieri colaborând strâns cu profesorii de serviciu pentru monitorizarea transportului elevilor.
* Prevenirea victimizării minorilor și combaterea traficului: Reducerea timpilor de reacție în cazurile de răpiri sau trafic de minori prin utilizarea unei aplicații digitale moderne de culegere și analiză a datelor din teren.

Cătălin Predoiu (Viceprim-ministru și Ministrul Afacerilor Interne) – Privind digitalizarea și managementul operativ:

„Aplicația digitală SIRCm, implementată pe linia digitalizării MAI, nu este un simplu instrument de statistică, ci o armă de control operativ. Fiecare prefect, fiecare inspector școlar general și fiecare comandant de poliție are obligația să completeze rapoartele din teren cu precizie matematică. Vreau să văd exact numărul de forțe implicate la fiecare liceu și școală, timpii de reacție și stadiul real al avizelor. Digitalizarea înseamnă că nicio neregulă nu mai poate fi ascunsă în dosare uitate prin sertare!”

Viceprim-ministrul Cătălin Predoiu a închis ședința cu o dispoziție fermă de coordonare adresată structurilor din teritoriu:

„Trebuie să menținem o comunicare permanentă cu teritoriul, cu toate structurile din teritoriu și să înțelegem ce se întâmplă în teren ca să ne calibrăm cu toții acțiunile de etapă. Mă adresez direct prefecților și comandanților de inspectorate: nu mai accept rapoarte triumfaliste pe hârtie când știm bine că în perimetrul școlilor încă se vând substanțe interzise. Nu așteptați să se întâmple o tragedie ca să aplicați legea!”

Mobilizarea imediată în Județul Giurgiu

La nivelul jude'ului Giurgiu, activitațile de verificare s-au desfășurat în perioada 31.08.2026-02.09.2026.
Prin Ordin de Prefect, au fost constituite comisii mixte în scopul verificarii condițiilor igienico-sanitare a sistemelor de siguranță și a mijloacelor de prevenire și stingere a incendiilor din unitățile de învățământ, având în componență reprezentanți ai Instituției prefectului-județul Giurgiu, ai ISU, IPJ IȘJ și ai Direc'iei de Sănătate Publică .
În cazul în care, în urma verificărilor se vor constata unități de învățământ care nu au finalizat procesul de igienizare, comisiile se vor deplasa în teren pentru reverificare în zilele de 03-04.09 2026.

Măsuri urgente de intervenție în urma confirmării unui focar de Pestă Porcină Africană în localitatea Hulubești, comuna ...
31/08/2026

Măsuri urgente de intervenție în urma confirmării unui focar de Pestă Porcină Africană în localitatea Hulubești, comuna Călugăreni

Astăzi, 31 august 2026, Prefectul Ion Ghimpețeanu a convocat în ședință de urgență Centrul Local de Combatere a Bolilor Giurgiu. Decizia a fost luată în urma confirmării oficiale a unui focar de Pestă Porcină Africană într-o exploatație din localitatea Hulubești, comuna Călugăreni.
Pentru a preveni răspândirea virusului și a proteja sectorul zootehnic din județ, au fost adoptate de urgență următoarele măsuri obligatorii:
1. Uciderea preventivă și neutralizarea animalelor: Echipele operative ale Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu vor proceda la euthanasierea porcinelor din exploatația afectată , în cel mai scurt timp posibil .
Din cauza lipsei logistice temporare a unităților industriale de ecarisaj, comisia a aprobat, conform regulamentelor europene, măsura alternativă de neutralizare prin îngropare în gropi special amenajate și autorizate sanitar, protejate ecologic.
2. Instituirea zonelor de restricție: S-a stabilit o zonă de protecție de 3 km în jurul focarului și o zonă extinsă de supraveghere de 10 km. Aceasta din urmă cuprinde localitățile: Hulubești, Călugăreni, Ianculești, Crucea de Piatră, Stănești, Brăgutu, Mirău, Bila, Singureni, Schitu, Brăniștari, Mihai Bravu, Stejaru și Vlașin.
3. Restricții severe de circulație: Se interzice complet transportul, vânzarea sau mișcarea suinelor și a produselor din carne de porc provenite din aceste localități, fără avizul prealabil scris al medicilor veterinari oficiali. Târgurile de animale rămân suspendate în zona afectată.
4. Obligații de biosecuritate pentru cetățeni: Toți proprietarii de porcine, bovine și caprine din zonele menționate au obligația legală de a menține animalele izolate în adăposturi, separate de fauna sălbatică. Este obligatorie utilizarea dezinfectantelor la intrarea și ieșirea din adăposturi. Gospodăriile aflate la marginea localităților vor fi verificate cu prioritate de inspectorii direcției veterinare.
5. Evaluarea și despăgubirea proprietarilor: Prin Ordinul Prefectului nr. 297/31.08.2026, s-a constituit Comisia oficială de evaluare formată din reprezentanți ai direcției veterinare, Direcției pentru Agricultură, Oficiului de Zootehnie și Primăriei Călugăreni. Aceasta a început deja activitatea pe teren pentru a garanta acordarea rapidă a despăgubirilor financiare către proprietarul afectat, în conformitate cu legislația națională în vigoare.
Prefectura Giurgiu face un apel ferm către toți cetățenii și fermierii din județ să colaboreze integral cu medicii veterinari oficiali și să raporteze imediat orice semn de boală sau mortalitate la animale. Nerespectarea măsurilor de biosecuritate atrage sancțiuni contravenționale severe și pierderea dreptului la despăgubire.

Address

Strada Bucureşti Nr. 10, Județul Giurgiu
Giurgiu

Opening Hours

Monday 08:00 - 16:00
Tuesday 08:00 - 16:00
Wednesday 08:00 - 16:00
Thursday 08:00 - 16:00
Friday 08:00 - 16:00

Telephone

+40246213999

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Instituția Prefectului - Județul Giurgiu posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Instituția Prefectului - Județul Giurgiu:

Shortcuts

Share