08/04/2026
Pe 8 aprilie 1911, s-a născut Emil Cioran.
„Nu mai puțin disperat, și el în căutarea unei patrii ideale, este românul Cioran. Și el privea numai spre trecut, încercând să distingă un posibil viitor; doar că, spre deosebire de Pessoa, el nu găsea motive nici de stimă, nici de mândrie în istoria patriei sale reale. Și Cioran trece în revistă mărirea și decăderea unor foste imperii (temă devenită obsesivă în preajma Primului Război Mondial), însă doar pentru a constata absența românilor din marile momente ale istoriei. El își acuză, cu o rară furie, conaționalii că ar fi străbătut o mie de ani de „neant valah”, „boicotând” istoria, pe parcursul acelui„adamism românesc”, termen ce desemnează un amestec de ingenuitate și apatie. În virulentul eseu „Schimbarea la față a României” (1936)[1], un întreg capitol glosează despre „sub-istoria” românilor, absenți, pur și simplu, din Istoria cu majusculă[2].
Nu e de mirare că tonul pamfletar al acestei scrieri, furia contestatară și persiflările aruncate în jeturi, intenționat exagerate pentru a provoca, și nu totdeauna bine argumentate, au stârnit cele mai contrariante comentarii. Evident că Cioran își asuma rolul unui lucid intransigent care vrea să provoace trezirea conștiințelor, ba chiar și o „transfigurare”, începutul unei „adevărate” istorii naționale. Vehemența acestui ton era, însă, fără precedent, de un subiectivism suspect. Energia pamfletară și paradoxurile provocatoare trădau, de fapt, drama identitară personală a autorului, explicată ca atare chiar de Cioran, în deceniile ulterioare, când și-a regretat acest eseu. Rareori din această scriere hibridă se desprindea conturul unei patrii pe care și-ar fi dorit-o autorul, deși ardoarea mesianică era prezentă în subtext.” (Dinu Flămând, „Pessoa – Cioran, în căutarea patriei ideale”)
https://www.litero-mania.com/fernando-pessoa-emil-cioran-in-cautarea-patriei-ideale/