25/06/2026
Într-o atmosferă caldă, plină de voie bună și emoții constructive, viitorii elevi ai claselor pregătitoare participă începând de azi, la activitățile organizate în cadrul Școlii de Vară, un prilej minunat de a face cunoștință cu școala care îi va primi în toamnă.
Doamnele învățătoare i-au întâmpinat pe cei mici cu multă iubire, grijă și mai ales, cu zâmbete sincere, transformând fiecare moment, într-o experiență plăcută și memorabilă. Prin jocuri interactive, activități creative, momente de socializare și numeroase surprize pregătite cu atenție, copiii au ocazia să descopere, pas cu pas, universul școlar într-un mod relaxat și prietenos.
Scopul acestor activități este acela de a-i ajuta pe viitorii școlari să se familiarizeze cu mediul educațional, să își facă noi prieteni și să capete încredere în propriile forțe. Fiecare zâmbet, fiecare reușită și fiecare încurajare contribuie la diminuarea emoțiilor și a temerilor firești care însoțesc începutul unei noi etape din viață.
Școala de Vară – ,,PregătitOARE pentru zâmbet și culoare" reprezentă de asemenea, un sprijin important și pentru familiile copiilor. Părinții au ocazia să cunoască mai bine cadrele didactice, să descopere mediul în care cei mici își vor petrece o parte importantă a copilăriei și să privească cu mai multă încredere spre debutul școlarității.
Prin răbdare, dedicare și profesionalism, doamnele învățătoare reușesc să creeze un cadru sigur și primitor, în care fiecare copil se simte apreciat, ascultat și încurajat să își exprime personalitatea. Astfel, pașii către clasa pregătitoare devin mai siguri, iar emoțiile începutului se transformă în entuziasm și curiozitate.
Ne bucurăm că și în acest an proiectul e unul de succes și că avem oportunitatea de a fi alături de viitorii noștri elevi în această etapă atât de importantă. Le dorim tuturor zile de neuitat împreună cu noi și apoi, o vacanță frumoasă, plină de joc, descoperiri și momente fericite. În toamnă, îi așteptăm cu drag să începem împreună cea mai frumoasă aventură: aventura cunoașterii!