PSD Fărău

PSD Fărău Pagina organizației comunale PSD Fărău

Sună clopoțelul, iar administrația județeană condusă de domnul Ion Dumitrel începe noul an școlar cu aceleași restanțe l...
07/09/2026

Sună clopoțelul, iar administrația județeană condusă de domnul Ion Dumitrel începe noul an școlar cu aceleași restanțe la capitolul strategii și proiecte pentru educație. Consiliul Județean Alba nu înțelege sau nu vrea să înțeleagă că viitorul acestui județ stă în educație și în modul în care avem grijă de copiii și tinerii de astăzi. Sunt o multitudine de probleme în educația din județ pe care CJ Alba le-ar putea aborda și chiar ar putea avea soluții. Fără o analiză prea amplă, am găsit 5 probleme pe care conducerea PNL a Consiliului Județean Alba le-ar putea rezolva dacă i-ar păsa cu adevărat, probleme la care eu și colegii mei social-democrați am și propus soluții:

1. Zeci de localități din Alba sunt practic izolate de centrele urbane, neavând transport județean. Elevii navetiști trebuie să se descurce cm pot, deoarece Consiliul Județean Alba s-a spălat pe mâini de această problemă – a alocat o sumă forfetară de 77 de bani/km, care nu acoperă costurile reale pentru navetă. Administrația județeană e atât de „performantă” încât aproape jumătate din județ nu are transport public. Am propus creșterea plafonului pentru suma forfetară sau chiar acordarea unor burse speciale pentru transport copiilor din localitățile izolate, dar majoritatea PNL a refuzat.

2. Consiliul Județean Alba a cumpărat microbuze școlare la prețuri de Lamborghini (aproximativ un sfert de milion de euro microbuzul). Multe dintre microbuze stau pe dreapta pentru că primăriile sunt obligate să plătească costurile de întreținere, asigurările RCA și CASCO, sume care ajung la 7 – 10.000 de euro pe an.

3. 148 de unități școlare din Alba nu au autorizație de securitate la incendiu. Sunt școli în localități rurale mici, gestionate de primării care nu au resurse financiare. Consiliul Județean Alba ar fi putut gândi un program de sprijin pentru aceste administrații locale alocând bani din excedentul bugetar enorm pe care îl are anul (adică din banii de la cetățeni, pe care nu e în stare să îi consume pentru proiecte necesare în județ).

4. Consiliul Județean Alba este repetent la capitolul proiecte strategice pentru educație. Administrația județeană nu are nici măcar un proiect coerent pentru educația copiilor și tinerilor din județ, pentru combaterea abandonului școlar sau pentru stimularea calității în educație. Lucrează la o strategie pentru următorii 5 ani, dar cu siguranță va fi, așa cm s-a întâmplat și cu celelalte strategii județene, un dosar cu șină uitat într-un sertar.

5. Consiliul Județean Alba se lăfăiește de câțiva ani buni într-un adevărat palat, o clădire istorică din Cetatea Alba Carolina. Alături de colegii mei i-am propus domnului Ion Dumitrel să facă schimb de sedii cu Școala de Arte și Meșteșuguri, structură care are peste 600 de tineri cursanți și care funcționează în spații improprii și insuficiente. Clădirea ar fi devenit un centru județean al educației, culturii și artelor. Domnul Dumitrel a ales să ignore această solicitare, să o catalogheze drept glumă și în prezent continuă să stea ca un voievod în inima Cetății.

În prima zi de școală, mai-marii județului vor fi din nou prezenți în școli sau pe rețelele de socializare cu discursuri populiste și demagogice. Când îi vedeți sau când îi citiți, să vă amintiți că sunt repetenți la susținerea educației din Alba și nu le pasă de viitorul copiilor sau nepoților dumneavoastră.

Un an cu mult succes tuturor elevilor și cadrelor didactice! Felicitări și mulțumiri părinților, dascălilor și primarilor din județul Alba care se implică în susținerea educației!

https://www.facebook.com/share/p/19TxaAnXNL/

Cumpără din Alba! Susține producătorii locali!Am participat astăzi la deschiderea Târgului Apulum Agraria, un eveniment ...
05/09/2026

Cumpără din Alba! Susține producătorii locali!

Am participat astăzi la deschiderea Târgului Apulum Agraria, un eveniment care ne arată, încă o dată, câtă muncă, pricepere și cât de multe produse bune avem aici, în județul Alba.

Vorbim des despre cât de important este să îi susținem pe producătorii locali. Dar cel mai bun sprijin rămâne unul foarte simplu: să cumpărăm de la ei.

Atunci când alegem un produs făcut în Alba, susținem un om care muncește aici, o familie care trăiește din această muncă, locuri de muncă și bani care rămân în economia județului nostru.

PSD Alba a lansat în trecut campania „Cumpără din Alba! Cumpără românește” și vreau să continuăm această inițiativă și în perioada următoare.

Producătorii noștri nu au nevoie doar să le spunem că îi apreciem. Au nevoie să îi alegem atunci când ajungem la piață, la târg sau la magazin.

Cumpără din Alba ori de câte ori ai această posibilitate. E unul dintre cele mai simple moduri prin care putem să ne susținem comunitatea.



https://www.facebook.com/share/p/19NpghmeRx/

Ni s-a spus că exagerăm când am ridicat problema Acordului Mercosur. Uite că nu exageram deloc.De mâine, Uniunea Europea...
02/09/2026

Ni s-a spus că exagerăm când am ridicat problema Acordului Mercosur. Uite că nu exageram deloc.

De mâine, Uniunea Europeană oprește importurile din Brazilia de carne de vită și pasăre, ouă și miere, pentru că nu există suficiente garanții privind respectarea regulilor europene în utilizarea antimicrobienelor.

În această vară au fost respinse la frontierele UE și loturi de carne de pasăre din Brazilia în care a fost depistată Salmonella.

Exact despre asta am vorbit atunci când am criticat modul în care USR și Ministerul Afacerilor Externe au tratat îngrijorările fermierilor români față de Mercosur.

Nu poți să-i ceri fermierului român să respecte reguli tot mai stricte, să suporte costuri tot mai mari, iar apoi să-l pui să concureze cu produse mai ieftine, obținute în alte condiții.

Nu era alarmism. Era bun-simț.

România are nevoie de fermierii și producătorii ei. Are nevoie de oameni care să continue să muncească pământul, să crească animale și să producă hrană aici, acasă.

Comerț liber, da. Dar nu cu prețul falimentului fermierului român. Și niciodată printr-o concurență în care numai producătorului nostru îi cerem să respecte toate regulile.

https://www.facebook.com/share/p/19AFzVrndo/

Uzina Mecanică Cugir se apropie de finalizarea celui mai important proiect din ultimii 30 de ani, în valoare de peste ju...
01/09/2026

Uzina Mecanică Cugir se apropie de finalizarea celui mai important proiect din ultimii 30 de ani, în valoare de peste jumătate de miliard de lei.

Sunt investiții strategice aprobate în urmă cu peste 2 ani de Guvernul condus la acea vreme de Marcel Ciolacu și susținute ulterior, pe parcursul implementării, de miniștrii social-democrați ai Economiei, Stefan Radu Oprea și Bogdan Ivan.

Mă bucur că, alături de colegii mei social-democrați din Alba, am reușit să convingem Guvernul să acorde încredere Uzinei Mecanice Cugir și să trateze această companie nu doar ca pe una importantă pentru județul Alba, ci ca pe un obiectiv strategic pentru întreaga industrie românească de apărare.

Astfel, UM Cugir a ajuns să deruleze un proiect strategic care presupune investiții de 552,9 milioane de lei pentru modernizarea și dezvoltarea producției de muniție la standarde NATO.

Investițiile aflate în implementare au ca scop creșterea capacității de producție și diversificarea gamei de fabricație a muniției de tip NATO, calibrele 5,56 x 45 mm și 12,7 x 99 mm. Prin aceste lucrări de modernizare și retehnologizare, uzina devine competitivă și își consolidează locul de pilon important în industria românească, dar și europeană de apărare.

Pentru cei care nu știu, uzina de armament și muniție din Cugir are o istorie de peste două secole, iar numeroase generații de cugireni au lucrat aici. Investițiile actuale au însemnat atât retehnologizarea și modernizarea liniilor de producție, cât și creșterea numărului de angajați.

Felicitări colegului meu Mircea Trifan și echipei sale pentru modul în care au reușit să transforme Uzina Mecanică Cugir într-o companie eficientă și competitivă!

https://www.facebook.com/share/p/1ERDju3cYv/

România are nevoie urgent de un guvern legitim, cu puteri depline, dar și de seriozitate și eficiență în actul de guvern...
31/08/2026

România are nevoie urgent de un guvern legitim, cu puteri depline, dar și de seriozitate și eficiență în actul de guvernare. În aceste momente nu sunt prioritare funcțiile sau orgoliile politice, ci asumarea unui program de guvernare care să repornească România și să pună interesul românilor pe primul plan.

Alături de colegii mei din conducerea națională, am adoptat astăzi un acord național cu 10 puncte strategice pe care îl propunem pentru a crea o nouă coaliție de guvernare.

Parlamentul revine în sesiune de lucru și sper ca noul Guvern să fie votat cât mai repede pentru ca România să fie readusă pe drumul cel bun.

Cele 10 priorități asumate și propuse de PSD pentru viitoarea guvernare:

1. ENERGIE PENTRU ROMÂNIA. Investiții prioritare în producție, rețele și stocare, pentru o energie sigură și prețuri mai predictibile.
2. ROMÂNIA SIGURĂ. Banii pentru apărare trebuie să aducă țării noastre fabrici, tehnologie, locuri de muncă și capacitate de reacție.
3. ROMÂNIA CARE PRODUCE. Susținerea investițiilor și a industriilor care creează valoare, locuri de muncă și produse competitive. Trebuie să producem mai mult și mai bine, nu doar să consumăm.
4. TAXE CORECTE, BANI BINE CHELTUIȚI. Fiecare leu public trebuie să aibă o justificare și un rezultat. Mai întâi colectăm corect. Apoi cheltuim responsabil. Nu cerem mereu mai mult de la aceiași oameni.
5. UN STAT CARE LUCREAZĂ PENTRU CETĂȚEAN. Simplificarea administrației, eliminarea birocrației inutile, servicii publice la un click distanță, ori de câte ori este posibil. Statul trebuie să lucreze pentru cetățean, nu cetățeanul să alerge după stat.
6. MUNCA ȘI FAMILIA PE PRIMUL LOC. Oamenii trebuie să poată munci, câștiga, crește o familie și avea un viitor în România. Vom lega creșterea veniturilor de productivitate și vom reduce acele bariere care îi împiedică pe oameni să aibă copii și să rămână în țară.
7. EDUCAȚIE ȘI SĂNĂTATE. Educația trebuie să dea competențe, sănătatea trebuie să ofere servicii, iar cercetarea trebuie să producă tehnologie și valoare economică. Nu clădirile contează, ci ceea ce primesc oamenii în ele. Costurile cu educația, sănătatea și cercetarea sunt în fapt investiții în viitorul României.
8. AGRICULTURĂ CARE ADUCE VALOARE. România trebuie să producă, să proceseze și să vândă mai mult din ceea ce produce. Agricultura are nevoie de apă, irigații, depozitare, procesare și acces la piață.
9. INVESTIȚII CARE SE TERMINĂ. Vom prioritiza autostrăzile, căile ferate, spitalele, școlile, energia și infrastructura digitală care au impact real. Nu mai măsurăm succesul prin câte proiecte am anunțat, ci prin câte am terminat.
10. ROMÂNIA ÎN EUROPA, CU INTERESUL NAȚIONAL BINE APĂRAT. România își consolidează locul în Uniunea Europeană și NATO și își apără ferm interesele. O Românie serioasă acasă este o Românie respectată în exterior.

https://www.facebook.com/Muresan.pentru.Alba/posts/pfbid035M7rZapVVb3LczZEwRXGxBwGtdtPVya9T4ntDYxdHi1ELng9n9LAufSnxGa8Qfiil

27/08/2026

Cât valorează drumul unui copil până la școală?

Astăzi, în Consiliul Județean Alba, pentru elevii care nu au transport public a fost propus un sprijin de 0,77 lei/km.

Noi, cei de la PSD Alba, am propus ca suma să ajungă la 1 leu/km, pentru că atunci când administrația nu poate asigura autobuzul, nu este normal ca diferența să fie plătită din buzunarul părinților.

Amendamentul nostru a fost respins.

PNL și AUR au votat împotrivă.

O fi bine, o fi rău? Vă invit să-mi spuneți în comentarii ce credeți.



https://www.facebook.com/reel/1102347592218184

Tradițiile nu se păstrează doar în fotografii sau în muzee. Se păstrează atunci când oamenii continuă să le trăiască.Am ...
22/08/2026

Tradițiile nu se păstrează doar în fotografii sau în muzee. Se păstrează atunci când oamenii continuă să le trăiască.

Am revenit și în acest an cu mare drag la Claca de coasă de la Bârlești, comuna Mogoș, un eveniment care ne ține aproape de rădăcinile noastre și de identitatea locurilor din Apuseni.

Anul acesta, cu ia și șerparul la purtător, parcă și coasa a mers mai cu spor. 😄

Felicitări Primăriei și Consiliului Local Mogoș, organizatorilor și tuturor participanților care au făcut ca acest eveniment să crească frumos de la an la an.

Claca de coasă de la Bârlești este astăzi un exemplu frumos de tradiție vie și de păstrare a patrimoniului cultural al județului Alba.



https://www.facebook.com/share/p/1KfK3rTFGW/

Când partidul se suprapune peste stat, democrația moareÎn 2024 am renunțat la funcția de subprefect al județului Alba și...
19/08/2026

Când partidul se suprapune peste stat, democrația moare

În 2024 am renunțat la funcția de subprefect al județului Alba și am ales să candidez la președinția Consiliului Județean.

Nu a fost o decizie comodă. Am făcut-o pentru că, din interiorul unei instituții importante a statului, am înțeles cât de greu mai pot funcționa normal mecanismele democratice într-un județ în care aceeași structură politică deține puterea de peste 25 de ani.

Am ales atunci să ies din sistem și să merg în fața oamenilor.

Iar votul primit în 2024, cel mai mare număr de voturi obținut vreodată de PSD la Consiliului Județean Alba, mi-a confirmat ceva important: sunt foarte mulți oameni care simt că Alba are nevoie de o schimbare profundă în felul în care este exercitată puterea.

Nu vorbesc doar despre alegeri și nici doar despre PNL ca partid.

Vorbesc despre ceva mult mai grav: suprapunerea partidului peste instituțiile statului.

După mai bine de un sfert de secol de dominație PDL-PNL în județul Alba, riscul este ca instituțiile care ar trebui să se controleze reciproc, să vegheze la respectarea legii și să protejeze cetățeanul să ajungă să funcționeze în interesul aceleiași logici politice.

Cazul prezentat acum de Ziarul Unirea, în contextul crizei transportului public din Alba Iulia, este un exemplu care merită privit cu foarte mare atenție.

Timp de aproape două luni, oamenii au suportat consecințele unei crize a transportului. Oameni care trebuiau să ajungă la serviciu, copii, vârstnici, familii întregi au fost puși într-o situație pe care administrația avea obligația să o prevină sau să o rezolve.

În asemenea momente se vede adevărata forță a instituțiilor.

Prefectura ar trebui să reprezinte una dintre garanțiile legalității în teritoriu.

Ziarul Unirea arată însă că, în cazul unei hotărâri a Consiliului Local Alba Iulia privind transportul public, proiectul ar fi fost adoptat fără avizele consultative ale comisiilor de specialitate, iar Instituția Prefectului a considerat totuși că hotărârea este legală, tratând lipsa acestor avize drept o simplă neregularitate procedurală.

Iar aici nu mai discutăm despre simpatii politice.

Codul administrativ spune foarte clar care sunt condițiile în care un proiect poate fi supus dezbaterii Consiliului Local.

Voi publica alături de această postare chiar textul legii, pentru ca fiecare să poată citi și să judece singur.

Cu atât mai relevant este faptul că hotărârea respectivă a fost ulterior revocată.

Și atunci apare întrebarea pe care nicio instituție serioasă nu ar trebui să o evite:

Dacă legea este clară, de ce trebuie ea interpretată diferit atunci când decizia aparține puterii?

Aici este problema despre care vorbesc de ani de zile.

Într-o democrație sănătoasă, Primăria administrează, Consiliul Local deliberează, secretarul general veghează asupra procedurilor, Prefectura controlează legalitatea, iar instituțiile se verifică reciproc.

Aceste mecanisme au fost create tocmai pentru ca puterea să nu fie niciodată concentrată într-o singură mână.

Dar dacă, după 25 de ani, toate aceste instituții ajung să graviteze în jurul aceleiași puteri politice, atunci mecanismele democratice există formal, însă devin tot mai slabe în realitate.

Asta înseamnă capturarea instituțională.

Și tocmai de aceea salut curajul celor care continuă să pună întrebări, să publice documente și să vorbească despre lucrurile incomode din județul Alba. Presa liberă nu trebuie lăudată pentru că spune lucruri frumoase despre un partid sau despre altul. Trebuie apărată pentru că are curajul să pună întrebări atunci când puterea ar prefera liniște.

Eu nu am plecat din Prefectură în 2024 pentru că îmi doream o altă funcție.

Am plecat pentru că am ajuns la convingerea că Alba are nevoie de o luptă mult mai mare decât pentru o funcție: lupta pentru recâștigarea instituțiilor de către cetățeni.

Nu trebuie să înlocuim oamenii unui partid cu oamenii altui partid.

Trebuie să reconstruim instituții care să nu aparțină nici PNL, nici PSD, nici vreunui alt partid.

Instituții care să aparțină oamenilor din Alba.

Instituții în care legea să nu devină elastică în funcție de cine este la putere.

Instituții în care funcționarul să nu se întrebe ce dorește partidul, ci ce spune legea.

Știu că sunt mulți oameni în acest județ care gândesc la fel. Unii vorbesc. Alții, poate, încă nu au curajul să o facă. Alții s-au resemnat după atâția ani în care li s-a spus că lucrurile nu se pot schimba.

Lor vreau să le spun un singur lucru:

nu trebuie să acceptăm ca normal un județ în care partidul și statul ajung să se confunde.

Lupta mea din 2024 nu s-a terminat odată cu alegerile.

Pentru mine, ea continuă.

Este lupta pentru un județ în care instituțiile să fie mai puternice decât partidele și legea mai puternică decât oamenii vremelnic aflați la putere.

https://www.facebook.com/Muresan.pentru.Alba/posts/pfbid0e1ajVBQmCBNoTLdoyn74JtVMPPUm1CZsyKNNnHKbBFxYjxqyyKvGojGdmrCo8Bfgl

Address

Alba
Farau
517280

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when PSD Fărău posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to PSD Fărău:

Shortcuts

Share