Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți Instituție publică aflată în subordinea Consiliului Județean Mehedinți și a MMFPS.

📌 8 Mai – Ziua Egalității de Șanse între Femei și BărbațiAstăzi celebrăm dreptul fiecărei persoane la respect, demnitate...
08/05/2026

📌 8 Mai – Ziua Egalității de Șanse între Femei și Bărbați

Astăzi celebrăm dreptul fiecărei persoane la respect, demnitate, oportunități egale și participare echitabilă în toate domeniile vieții.

Egalitatea de șanse înseamnă mai mult decât un principiu legal — înseamnă o societate în care femeile și bărbații sunt apreciați pentru ceea ce sunt, fără discriminare, prejudecăți sau limitări impuse de stereotipuri.

Cu ocazia acestei zile, reafirmăm importanța promovării respectului reciproc, incluziunii și accesului egal la educație, muncă, dezvoltare profesională și protecție socială.

Prin activitățile desfășurate în cadrul DGASPC Mehedinți și al COJES Mehedinți, susținem construirea unei comunități bazate pe echitate, solidaritate și șanse egale pentru toți.

„Egalitatea de șanse trebuie să fie o realitate de zi cu zi, nu doar un obiectiv declarat. Respectul, sprijinul reciproc și accesul echitabil la oportunități reprezintă baza unei comunități sănătoase și unite. Prin activitatea noastră, ne dorim să contribuim activ la construirea unui mediu în care fiecare persoană să se simtă valorizată, protejată și respectată.”, a transmis directorul DGASPC Mehedinți, domnul Valentin Popescu.

🤝 Egalitatea începe prin atitudine, continuă prin educație și se construiește zi de zi, împreună.

💫 Lumina Sfântă a Învierii să pătrundă în sufletele noastre, aducându-ne liniște, speranță și puterea de a fi mai buni u...
11/04/2026

💫 Lumina Sfântă a Învierii să pătrundă în sufletele noastre, aducându-ne liniște, speranță și puterea de a fi mai buni unii cu ceilalți.

🙏 În aceste momente de sărbătoare, gândurile mele se îndreaptă cu precădere către copiii și persoanele vulnerabile pe care le ocrotim, dorindu-le o viață binecuvântată și plină de dragoste.

⭐️ Miracolul Învierii Domnului să vă dăruiască sănătate, încredere și armonie alături de cei dragi.

🤍 Sărbători cu bine tuturor!

Valentin Popescu
Director Executiv,
DGASPC Mehedinți

💙 Activități dedicate Zilei Internaționale de Conștientizare a AutismuluiDirecția Generală de Asistență Socială și Prote...
02/04/2026

💙 Activități dedicate Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți în colaborare cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Mehedinți a marcat, astăzi, Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului prin activități dedicate copiilor, desfășurate la biblioteca din municipiul Drobeta Turnu Severin și în fața Palatului Culturii „Teodor Costescu”.

Cei mici au participat cu entuziasm la ateliere de pictură, au primit dulciuri și s-au bucurat de baloane albastre, simbol al solidarității cu persoanele cu tulburări din spectrul autist.

„Mulțumim tuturor copiilor și colegilor implicați pentru participare și sprijin. Prin astfel de activități simple, dar pline de bucurie, continuăm să promovăm acceptarea și sprijinul pentru copiii cu autism.”, a transmis directorul DGASPC Mehedinți, Valentin Popescu.


💙 Palatul Culturii „Teodor Costescu” se luminează în albastru pe 2 aprilie, în cadrul Campaniei „Împreună pentru autism”...
01/04/2026

💙 Palatul Culturii „Teodor Costescu” se luminează în albastru pe 2 aprilie, în cadrul Campaniei „Împreună pentru autism”

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți marchează Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, celebrată anual în data de 2 aprilie, prin organizarea campaniei „Împreună în albastru, împreună pentru autism”.

Vă invităm să fiți alături de noi în fața Palatului Culturii „Teodor Costescu”, joi, 2 aprilie, începând cu ora 19.00, unde vom transforma seara într-un moment de solidaritate și conștientizare dedicat copiilor cu tulburări din spectrul autist și familiilor acestora.

Campania este susținută de Centrul de Consiliere și Asistență a Copiilor cu Tulburări din Spectrul Autist și Centrul de zi pentru copilul cu dizabilități (autism) din cadrul DGASPC Mehedinți, în colaborare cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Mehedinți.

În cadrul activităților vor avea loc ateliere tematice, iar participanții vor primi baloane albastre și materiale informative.

Evenimentul se va încheia prin iluminarea în albastru a Palatului Culturii „Teodor Costescu” și proiecții cu imagini din activitatea centrelor.

„Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului reprezintă un prilej important de a reafirma angajamentul nostru față de copiii și familiile care se confruntă cu tulburări din spectrul autist.

Prin această campanie, ne dorim să promovăm acceptarea, înțelegerea și incluziunea socială. Împreună putem construi o comunitate mai empatică și mai deschisă pentru fiecare copil", a transmis directorul DGASPC Mehedinți, VALENTIN POPESCU.


👏 Astăzi celebrăm oamenii care fac binele în liniște, cu empatie, răbdare și profesionalism: asistenții sociali."Cu pril...
17/03/2026

👏 Astăzi celebrăm oamenii care fac binele în liniște, cu empatie, răbdare și profesionalism: asistenții sociali.

"Cu prilejul Zilei Mondiale a Asistenței Sociale, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți transmite recunoștința și aprecierea noastră tuturor celor care, zi de zi, sunt alături de persoanele aflate în dificultate, oferind sprijin, speranță și șansa la o viață mai bună. Munca voastră înseamnă mai mult decât o profesie, înseamnă vocație, implicare și responsabilitate față de comunitate." a transmis directorul DGASPC Mehedinți, domnul VALENTIN POPESCU.

La mulți ani tuturor asistenților sociali!

📌 Avizarea Planului de Dezinstituționalizare – un pas important pentru protecția persoanelor vulnerabile din județul Meh...
19/02/2026

📌 Avizarea Planului de Dezinstituționalizare – un pas important pentru protecția persoanelor vulnerabile din județul Mehedinți

Astăzi a avut loc ședința de avizare a Planului de Dezinstituționalizare, un document strategic esențial pentru dezvoltarea serviciilor sociale la nivelul județului Mehedinți și pentru tranziția către servicii moderne, centrate pe nevoile beneficiarilor.

Întâlnirea s-a desfășurat la Muzeul Regiunii Porților de Fier și a reunit reprezentanți ai instituțiilor partenere: Consiliul Județean Mehedinți, Instituția Prefectului – Județul Mehedinți, Direcția Județeană pentru Cultură Mehedinți, Direcția Județeană de Sport Mehedinți, Direcția de Asistență Socială Drobeta-Turnu Severin, Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin, DGASPC Mehedinți.

Au participat, de asemenea, domnul Secretar al județului Mehedinți, Ștefan Ladislau Mednyanszky, domnul Nicolae Drăghiea, consilier județean și manager al Muzeului Regiunii Porților de Fier, precum și conducerea DGASPC Mehedinți: domnul Valentin Popescu, director executiv și domnul Valentin Croitoru, director adjunct.

📌 "Avizarea Planului de Dezinstituționalizare reprezintă un moment de referință pentru sistemul de asistență socială din județul Mehedinți. Ne asumăm responsabilitatea de a transforma serviciile sociale astfel încât fiecare persoană vulnerabilă să beneficieze de sprijin personalizat, într-un mediu cât mai apropiat de cel familial și comunitar. Mulțumesc tuturor instituțiilor partenere pentru implicare și pentru sprijinul acordat în acest proces complex.”, a transmis directorul DGASPC Mehedinți, domnul VALANTIN POPESCU.

Planul de Dezinstituționalizare are ca obiectiv dezvoltarea serviciilor alternative la îngrijirea instituționalizată și creșterea calității vieții beneficiarilor, prin soluții integrate și colaborare interinstituțională.

DGASPC Mehedinți rămâne un partener activ în construirea unui sistem social modern, eficient și centrat pe oameni.


📌 DGASPC Mehedinți – Gazda workshopului din cadrul Proiectului HABITDirecția Generală de Asistență Socială și Protecția ...
12/02/2026

📌 DGASPC Mehedinți – Gazda workshopului din cadrul Proiectului HABIT

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți a fost astăzi gazda unui workshop organizat în cadrul proiectului HABIT – Crearea, formarea și implementarea unei abordări integrate de îngrijire în comunitate, bazată pe implicarea în activități semnificative.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai DGASPC Mehedinți, precum și specialiști din cadrul sistemului de sănătate și asistență socială din municipiu și județ.

Temele abordate în cadrul atelierului:
• Identificarea resurselor existente la nivel comunitar
• Analiza nevoilor beneficiarilor
• Stabilirea unor soluții concrete pentru îngrijirea integrată la nivel comunitar
• Îmbunătățirea coordonării între sistemul de sănătate, serviciile sociale și resursele comunității

Un punct central al întâlnirii l-a constituit prezentarea a patru cazuri ale unor beneficiari din cadrul Centrului de Îngrijire și Asistență Ilovăț. Pornind de la situația acestora, atât în raport cu familia, cât și cu comunitatea, participanții au analizat provocările existente și au formulat propuneri de soluții adaptate contextului real.

Discuțiile au contribuit la conturarea unor direcții clare pentru ca instrumentele și îndrumările dezvoltate prin proiectul HABIT să fie practice, aplicabile și aliniate nevoilor reale ale comunității.

„DGASPC Mehedinți își reafirmă angajamentul pentru dezvoltarea unor servicii integrate, centrate pe beneficiar și pe valorificarea resurselor comunitare, în sprijinul unei îngrijiri coordonate și eficiente. Prin colaborarea strânsă dintre specialiștii din domeniul social și medical, ne dorim să construim soluții sustenabile, adaptate nevoilor reale ale persoanelor vulnerabile din județul Mehedinți.”, a precizat directorul DGASPC Mehedinți, domnul Valentin Popescu.





🔴 Întâlnire de lucru privind accelerarea procesului de dezinstituționalizareAstăzi, la sediul Muzeului Regiunii Porțile ...
22/01/2026

🔴 Întâlnire de lucru privind accelerarea procesului de dezinstituționalizare

Astăzi, la sediul Muzeului Regiunii Porțile de Fier, a avut loc o întâlnire de lucru a reprezentanților Comitetului local al județului pentru accelerarea procesului de dezinstituționalizare și prevenirea instituționalizării persoanelor cu dizabilități din Mehedinți.

Din comitet fac parte reprezentanți ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți, Consiliului Județean Mehedinți, Direcției de Asistență Socială Drobeta-Turnu Severin, Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Mehedinți, Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți, AJOFM Mehedinți, Direcției de Sănătate Publică Mehedinți, Spitalului Județean, Direcției pentru Cultură și Direcției Județene pentru Sport.

În cadrul întâlnirii, la care a participat și secretarul județului Mehedinți, Ștefan Ladislau Mednyanszky împreună cu managerul Muzeului și consilier județean, Nicolae Drăghiea, a fost prezentată situația actuală, la nivel județean, a procesului de dezinstituționalizare, fiind analizat stadiul măsurilor implementate până în prezent, dificultățile întâmpinate, precum și soluțiile identificate pentru accelerarea acestui demers.

Totodată, au fost discutate obiectivele asumate de instituțiile responsabile, în contextul termenului-limită stabilit la nivel național, respectiv 30 iunie 2026, pentru finalizarea procesului de dezinstituționalizare.

„Procesul de dezinstituționalizare reprezintă o obligație legală și strategică pentru toate instituțiile implicate. De aceea, transmit către toate serviciile de asistență socială din cadrul primăriilor din Mehedinți să ofere sprijin în acest proces, să se implice activ și constant, astfel încât să conlucrăm cu toții în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite”, a declarat Valentin Popescu, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți și președintele Comitetului local.

În perioada următoare, va fi stabilit un calendar clar al etapelor următoare ale procesului, urmând să fie organizată și o întâlnire de lucru cu primăriile din județ și cu serviciile de asistență socială din subordinea acestora, pentru o mai bună coordonare a acțiunilor la nivel local.

🕊️ "Sfântul Ioan Botezătorul ne amintește de credință, adevăr și grijă față de semeni. Această sărbătoare este un prilej...
07/01/2026

🕊️ "Sfântul Ioan Botezătorul ne amintește de credință, adevăr și grijă față de semeni. Această sărbătoare este un prilej de reflecție asupra valorilor umane, a solidarității și a responsabilității față de cei din jur.

✨ La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfântului Ioan!"

Valentin Popescu
Director Executiv
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți

⛪️ "Cu prilejul sărbătorii Botezului Domnului – Boboteaza, vă transmit cele mai sincere urări de sănătate, liniște sufle...
06/01/2026

⛪️ "Cu prilejul sărbătorii Botezului Domnului – Boboteaza, vă transmit cele mai sincere urări de sănătate, liniște sufletească și împliniri alături de cei dragi.

Apa sfințită în această zi de mare însemnătate creștină să vă aducă pace în suflet, speranță și puterea de a merge înainte cu încredere.

Să avem cu toții un an mai bun, cu mai multă grijă față de semenii noștri și cu deschidere spre solidaritate și sprijin reciproc."

Valentin Popescu
Director Executiv
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți

✨
31/12/2025

Address

Maresal Averescu 14
Drobeta-Turnu Severin
220131

Opening Hours

Monday 08:00 - 16:30
Tuesday 08:00 - 16:30
Wednesday 08:00 - 16:30
Thursday 08:00 - 16:30
Friday 08:00 - 14:00

Telephone

0252/324460

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți:

Share