Cristian Fara - Între oameni

Cristian Fara - Între oameni Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Cristian Fara - Între oameni, Political organisation, Deva.

Oamenii își amintesc că au văzut Sfinxul de fiecare dată când văd fotografia lui. De aceea s-au scris mii de texte despr...
01/06/2026

Oamenii își amintesc că au văzut Sfinxul de fiecare dată când văd fotografia lui. De aceea s-au scris mii de texte despre simbolul suprem din Bucegi și foarte puține despre drumul până la el.

Continuarea o vedeți aici👉

Textul după poză

Oamenii întreabă dacă avem o statuie a poetului Octavian Goga în Deva.Nu. Nu avem o statuie a lui Octavian Goga. Nu avem...
28/05/2026

Oamenii întreabă dacă avem o statuie a poetului Octavian Goga în Deva.

Nu. Nu avem o statuie a lui Octavian Goga. Nu avem nici o statuie a lui Mihail Kogălniceanu și nici ale multor altor oameni de cultură români. Și, poate mai grav, riscăm să ajungem într-o țară în care numele lor vor dispărea încet din spațiul public, dacă oamenii nu mai au curajul să spună că această cultură le aparține.

Dar nu este vorba doar despre statui.

Este vorba despre numele lui Octavian Goga, Nicolae Iorga, Mihail Kogălniceanu, Mircea Eliade și ale altor personalități care au făcut parte din cultura română — nume aflate astăzi în centrul unor dispute politice și ideologice.

Este vorba despre biblioteci, școli și străzi:
Strada Octavian Goga,
Bulevardul Mihail Kogălniceanu,
Strada Nicolae Iorga,
Strada Vasile Alecsandri —
din Deva și din toată România.

Și nu, nu este vorba despre schimbarea adresei dumneavoastră.

Este vorba despre numele dumneavoastră pe o listă de semnături. Despre dreptul de a spune că patrimoniul cultural românesc nu trebuie șters, ascuns sau abandonat din frică.

Pentru că o cultură nu dispare atunci când este criticată.
Dispare atunci când oamenii încetează să o mai apere.

Ei și noiCeilalți nu sunt inamici, ci concurenți. Și asta e departe de un joc de cuvinte. Pentru că, inconștient sau nu,...
27/05/2026

Ei și noi

Ceilalți nu sunt inamici, ci concurenți. Și asta e departe de un joc de cuvinte. Pentru că, inconștient sau nu, toată lumea fuge în aceeași direcție.

Dacă vorbim de partide, ei bine, ceea ce diferă la doctrine e partea artistică, aportul creatorului. Indiferent de partid, scopul este același, iar oamenii sunt aceiași în fiecare partid: unii vor mai bine pentru ei, alții vor mai bine pentru copiii lor, pentru generația următoare. Primii sunt definiți negativ — vor funcții, bani, au interese personale — iar ceilalți sunt definiți pozitiv — vor bine pentru alte generații. Iar cei care spun că vor doar binele celorlalți sfârșesc adesea urmând, fără să recunoască, una dintre celelalte două direcții.

Dar partea interesantă și mereu în atenția publicului este care dintre partide are mai mulți sau mai puțini răi, corupți, vânduți sau cumpărați. Sigur că această falsă problemă este întreținută de media, de analiști și de consumatorii de bere.

Adevărul e că partidele — din naștere sau prin absorbție — depășesc la noi acel prag fatal de indivizi care vor totul pentru ei. Și de aici nu mai contează clasamentul: care e mai rău decât celălalt, cu cât au depășit limita, când toți au depășit-o deja.

Dar asta nu s-a întâmplat ieri. E o soluție veche pe care cei dinaintea noastră au experimentat-o deja: anarhia — acel moment în care toți au renunțat la regulă în același timp și au descoperit că haosul nu eliberează, ci obligă. Și da, a ieșit mereu prost. Am fost obligați să ne întoarcem la democrație, la reprezentanți, la partide.

Cea mai stranie soluție pe care am auzit-o însă e „breșa” — acea mică crăpătură pe care pietrarul o face cu dalta lui știrbă în mijlocul stâncii. Unii ar spune că e imposibil. Alții au început deja, singuri, nebunește, să lovească stânca — fiecare în parte, fiecare cu dalta lui: fie că e cuvântul, fie că e onoarea sau cinstea, fie că e credința, omenia sau gândul.

Și fac asta oriunde: la muncă, acasă, la birou, într-o instituție, în administrație poate, în partide.

Însă răul, personificat într-o stâncă, rămâne neclintit.

Pentru că noi, ceilalți, nu le spunem că linia subțire și dreaptă pe care trebuie să o urmeze cu dălțile lor — fiecare în parte — este deja desenată, discret, în cărțile pe care ei nu le-au citit încă.

Cristian Fara

Ceilalți nu sunt inamici, ci concurenți.

A gresitÎl poți opri doar distrăgându-i atenția.Brutal spus, nu îi poți schimba gândurile decât prin educație. Iar educa...
23/05/2026

A gresit

Îl poți opri doar distrăgându-i atenția.

Brutal spus, nu îi poți schimba gândurile decât prin educație. Iar educația cere timp, răbdare și libertatea de a greși. Așa că, atunci când cineva greșește, soluția rapidă este alta: îl oprești.

Dacă faci asta repetat, nu îi schimbi felul de a gândi. Îl dresezi.

Problema acestui tip de protecție este că funcționează doar pentru situațiile deja cunoscute. Ori de câte ori apare ceva nou, procedura trebuie reluată de la început. Un om care nu înțelege de ce face un lucru nu devine mai liber executând corect o comandă. Devine doar mai eficient.

Poate de aceea expresia „analfabetism funcțional” sună atât de elegant. Este o formulare aproape tandră pentru o societate care produce oameni capabili să execute, dar incapabili să înțeleagă în profunzime ceea ce execută.

Desigur, noi nu mai numim asta dresaj. Îi spunem „calificare”.

Societatea modernă pare să aibă un apetit uriaș pentru oameni calificați. În aceeași măsură însă, începe să se teamă de inteligența artificială și mai ales de erorile ei de dresaj. Au început să se scrie doctorate despre asta.

Partea cu adevărat fascinantă este alta: există oameni calificați să califice alți oameni.

Adică există școli de dresat dresori.

Îl poți opri doar distrăgându-i atenția.

NuPrima întrebare pe care trebuie să ți-o pui când intri într-un partid este:„Cum o să ieși?”Cu fruntea sus, cu ardelene...
18/05/2026

Nu

Prima întrebare pe care trebuie să ți-o pui când intri într-un partid este:
„Cum o să ieși?”

Cu fruntea sus, cu ardelenescul „no, gata”, sau târându-te sub povara minciunilor, căutând cu disperare următorul partid.

Pentru că nu idealurile, programul, doctrina sau patriotismul lipsesc din politică, ci oamenii onești, a căror bun-simț sau educație le modelează caracterul.

Social-democrații, de exemplu, au o doctrină impecabilă și potrivită pentru noi, dar oamenii care s-au înghesuit acolo au călcat în picioare idealurile pentru o pâine, pentru o bucată de pământ, apoi pentru o slujbă și, mai târziu, pentru avere, faimă și putere.

Naționaliștii… Ei bine, naționaliștii îmi amintesc mereu de comuniști, de istoria anilor ’50, când bunicii noștri fluturau steaguri tricolore și aplaudau înlocuirea ciocoilor cu tractoriști. Ca și acum: politicienii, funcționarii, profesorii sunt toți corupți și trebuie înlocuiți cu cei care strigă pe stradă.

Și da, ei își iubesc țara. Ar putea muri pentru țară, „cu piepturile dezgolite”, dar sunt gata să se vândă unii pe alții, să negocieze cu ceilalți, că doar au experiență politică și bani. Mai ales bani.

Liberalii? Da, ultimul partid istoric: progresiști, cu stat minimal, inițiativă privată și piață liberă… dar au adunat în jur o mulțime de muște, șerpi și alte lighioane. Adevărații liberali au murit în închisorile comuniste.

Ca în toate partidele, rătăcesc și aici oameni care încă mai știu ce înseamnă politica, dar e „democrație”; ei sunt condamnați la tăcere de majoritatea celor pentru care „bunul-simț” este doar o expresie de propagandă.

Conservatorii, plini de idealuri, dreptate și frăție, nu mai contenesc să își strângă căpușele care îi devorează lent:
„Și ceilalți mint, dar noi mințim patriotic.”
„Exagerăm puțin, dar pentru țară.”
„Spamăm pe rețelele de socializare, dar pentru popor.”
„Îl apărăm pe Eminescu! Dar facem și puțină campanie electorală, că așa e politica: înșeli ca să trăiești.”

Până la urmă, „ciudații cu #” sunt cei mai cinstiți politicieni, în sensul că spun ce gândesc:
„Suntem prea mulți pe planetă. Ceilalți ar trebui să moară, unii chiar înainte de a se naște.”

Șocant, nu? Dar într-o lume în care credința este temă de campanie, iar mersul la biserică motiv pentru a doua postare pe zi — „poză cu sfinții închisorilor” (de distribuit de fiecare membru de partid de două ori) — care mai este diferența?

Da, știu, și ceilalți fac la fel, iar libertatea e o figură de stil, iar adevărul… ei bine, adevărul este singurul dușman al politicii. De aceea nu va fi luat niciodată în calcul.

Prima întrebare pe care trebuie să ți-o pui când intri într-un partid este:

Avea o privire nobilă și iscoditoare. Se vedea că era singur, se născuse cu singurătatea asta. Îi exploda în cuvinte, în...
15/05/2026

Avea o privire nobilă și iscoditoare. Se vedea că era singur, se născuse cu singurătatea asta. Îi exploda în cuvinte, în sinceritatea absurdă cu care se lupta, mai ales când era înconjurat de oameni. Mușchii feței nu mai tresăreau în fața mulțimii de admiratori inutili; vedea cm fețele necunoscute, atrase de numele lui, deveneau gratii umane pentru cușca celebrității înaintașilor lui.

Vedeți continuarea aici 👉

Avea o privire nobilă și iscoditoare.

14/05/2026

Unii folosesc AI ca să pară mai tineri, alții ca să fie mai frumoși… eu l-am folosit să-mi citească cuvintele. Sper că mi-a ieșit

13/05/2026
13/05/2026

Completează, semnează și depune formularul 230 online.

Address

Deva

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Cristian Fara - Între oameni posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share