Primăria Cristian, Brașov

Primăria Cristian, Brașov Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Primăria Cristian, Brașov, City Hall, Strada Libertății nr. 1, Cristian.

Astăzi, de marea sărbătoare a Înălțării Domnului, îi cinstim cu recunoștință și respect pe eroii neamului românesc, pe c...
21/05/2026

Astăzi, de marea sărbătoare a Înălțării Domnului, îi cinstim cu recunoștință și respect pe eroii neamului românesc, pe cei care și-au jertfit viața pentru credință, libertate și demnitatea poporului nostru.

În aceeași zi îi sărbătorim și pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, modele de credință și statornicie creștină, ocrotitori ai valorilor care ne unesc ca comunitate.

Cu acest prilej, Primăria Comunei Cristian invită cetățenii să participe, de la ora 12:00, la ceremonia de depunere de coroane și flori în cinstea eroilor, care va avea loc în Parcul Eroilor din Cristian.

Să păstrăm vie memoria celor care au făcut posibil prezentul nostru și să întâmpinăm această zi cu liniște, credință și recunoștință.

Hristos S-a Înălțat!

INFORMARELa SPCLEP Cristian, din luna iunie 2025, cetățenii indiferent de locul de domiciliu, pot depune cereri pentru e...
18/05/2026

INFORMARE
La SPCLEP Cristian, din luna iunie 2025, cetățenii indiferent de locul de domiciliu, pot depune cereri pentru eliberarea noilor modele de cărți de identitate.

Pentru îndeplinirea jaloanelor din cadrul acestui proiect, la nivelul SPCLEP Cristian s-a luat decizia ca prioritate la depunerea cererilor pentru eliberarea cărții electronice de identitate să o aibă persoanele eligibile, respectiv persoanele care:
– au domiciliul în comuna Cristian, județul Brașov;
– au împlinit vârsta de 14 ani și nu posedă un act de identitate;
– au actul de identitate expirat sau urmează să expire până la 31.12.2026.

Vă prezentăm beneficiile Cărții Electronice de Identitate (CEI): https://primariacristian.ro/servicii-publice/evidenta-persoanelor/

Ministerul Afacerilor Interne are calitatea de coordonator de investiție pentru “Componenta 7 Transformare digitală / Investiția 8. Cartea de identitate electronică și semnătură digitală” din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Lucrările de repoziționare a trecerilor de pietoni fac parte din proiectul „Modernizare DN 73 Pitești – Câmpulung – Braș...
14/05/2026

Lucrările de repoziționare a trecerilor de pietoni fac parte din proiectul „Modernizare DN 73 Pitești – Câmpulung – Brașov km 13+800 - km 42+850, km 54+050 - km 128+250”, aflat în administrarea CNAIR prin DRDP Brașov. Această măsură a fost prevăzută pentru a crește siguranța rutieră prin mutarea trecerilor din zonele de risc unde traversarea pietonilor se suprapunea cu intrările auto ale proprietăților. Siguranța cetățenilor este prioritatea noastră principală, motiv pentru care am urmărit constant modul de execuție încă de la începutul lucrărilor desfășurate de constructorii externi.

Am menținut o comunicare permanentă, prin adrese oficiale și intervenții telefonice, pentru a impune corectarea deficiențelor pe care le-am identificat pe teren sau care ne-au fost semnalate de către locuitori. Am cerut ferm constructorului remedierea diferențelor de nivel la intrările spre proprietăți, montarea rigolelor carosabile pentru ape pluviale și finalizarea trotuarului la intrarea dinspre Râșnov, pe partea dreaptă, de la intersecția cu strada Brazilor până la conexiunea cu trotuarul din zona stației de autobuz.

În acest moment, trasarea noilor marcaje permanente a fost realizată fără a fi urmată imediat de ștergerea celor provizorii galbene și fără amenajarea acceselor pietonale către trotuare. Pentru a proteja pietonii și a elimina riscul de confuzie, am intervenit prin securizarea cu garduri de protecție a trecerilor scoase din uz, având în vedere că vechea semnalizare verticală a fost deja demontată. Am cerut responsabililor de proiect să intervină urgent pentru ștergerea marcajelor vechi și pentru crearea acceselor definitive.

Vă recomandăm să manifestați prudență sporită în această perioadă până la soluționarea completă a problemelor existențe, de către CNAIR prin constructorul Viarom. Folosim toate pârghiile administrative pentru a accelera finalizarea acestor lucrări, astfel încât circulația în Cristian să se desfășoare în condiții de siguranță maximă.

Conform Dispoziției Primarului comunei Cristian nr. 64 din data de 07.05.2026 Consiliul Local Cristian a fost convocat p...
07/05/2026

Conform Dispoziției Primarului comunei Cristian nr. 64 din data de 07.05.2026 Consiliul Local Cristian a fost convocat pentru ședința ordinară, în data de 12.05.2026, ora 10.00. Sedinta va avea loc la Primaria comunei Cristian, str. Piața Libertății, nr. 1.

PROIECTUL ORDINII DE ZI

1. Proiect de hotărâre inițiat de primarul comunei Cristian, Gicu COJOCARU, privind înscrierea dreptului de proprietatea, în favoarea comunei Cristian pentru imobilul teren proprietate Statul Român (parte din strada Gheorghe Doja), situat în intravilanul comunei Cristian, având categoria de folosință drum și atestarea apartenenței la domeniul public al comunei Cristian.

2. Proiect de hotărâre inițiat de primarul comunei Cristian, Gicu COJOCARU, privind aprobarea bugetului local al comunei Cristian, jud. Brașov, pentru anul 2026.

3. Proiect de hotărâre inițiat de primarul comunei Cristian, Gicu COJOCARU, privind aprobarea bugetului instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii și subvenții pentru anul 2026.

4. Proiect de hotărâre inițiat de primarul comunei Cristian, Gicu COJOCARU, privind constituirea Fondului de rezervă bugetară la dispoziția Consiliului local al comunei Cristian pentru anul 2026.

5. Proiect de hotărâre inițiat de primarul comunei Cristian, Gicu COJOCARU, privind aprobarea rectificării repartizării sumei din excedentul bugetului local al comunei Cristian al anului 2025, pentru anul 2026.

6. Proiect de hotărâre inițiat de primarul comunei Cristian, Gicu COJOCARU, privind însușirea Raportului informării și consultării publicului asupra propunerilor pentru „Actualizarea documentație de Urbanism - Plan Urbanistic General (PUG) al comunei Cristian, județul Brașov”

7. Proiect de hotărâre inițiat de primarul comunei Cristian, Gicu COJOCARU, privind aprobarea participării comunei Cristian la realizarea proiectului Via Transilvanica (Calea Transilvaniei)

8. Proiect de hotărâre inițiat de primarul comunei Cristian, Gicu COJOCARU, privind aprobarea tarifului lunar al chiriei (lei / mp) pentru spațiile locative aflate în proprietatea comunei Cristian.

9. Proiect de hotărâre inițiat de primarul comunei Cristian, Gicu COJOCARU, privind aprobarea tarifelor de bază / mp la chiriile pentru spațiile cu altă destinație decât cea de locuință, din fondul locativ al comunei Cristian.

10. Proiect de hotărâre inițiat de primarul comunei Cristian privind aprobarea procesului verbal al ședinței ordinare din data de 24.04.2026.

11. Proiect de hotărâre inițiat de primarul comunei Cristian pentru modificarea și completarea H.C.L. nr.18/2024, astfel cm a fost modificată și completată prin H.C.L nr.63/2025 si H.C.L 43/2026, pentru acordarea unor facilități anumitor categorii de persoane, pe traseele operate de RATBV SA, în cadrul serviciului public de transport local prin curse regulate efectuat în UAT-urile membre ale ATBv.

12. Proiect de hotărâre inițiat de primarul comunei Cristian privind aprobarea Contractului de asociere privind implementarea sistemului de management Integrat al Deșeurilor din județul Brașov și acordarea unui mandat special reprezentantului UAT comuna Cristian la Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară” ISO MEDIU” în domeniul salubrizării localităților din județul Brașov.

Diverse :
1. – Referatul nr. 7540 / 17.04.2026 al Compartimentului Juridic privind avizarea Raportului de evaluare nr. 6815/03.04.2026 întocmit de expert evaluator Ioan Ardeleanu, privind evaluarea amenajărilor efectuate de concesionara Nan Jenița asupra spațiului concesionat, situat în str. Lungă nr. 103 , Cristian Jud. Brașov și solicitarea de desemnare a trei membri ai Consiliului Local ai comunei Cristian și trei membri supleanți în vederea constituirii Comisiei de negociere pentru stabilirea sumei care va fi acordată concesionarei cu titlu de despăgubire în cadrul procedurii de denunțare unilaterală a contractului de concesiune nr. 541/09.05.2007 încheiat între Primăria comunei Cristian în calitate de concedent și doamna Nan Jenița în calitate de concesionar.

Informare :
1. – Informaea nr. 8822 / 06.05.2026 a Compartimentului Juridic privind cadrul juridic incident activităților de organizare și exploatare a jocurilor de noroc, precum și asupra solicitării formulate de Compania Națională ”Loteria Română” S.A.

Educația pentru responsabilitate civică și protecția mediului începe din copilărie, iar școala are un rol esențial în fo...
05/05/2026

Educația pentru responsabilitate civică și protecția mediului începe din copilărie, iar școala are un rol esențial în formarea acestor valori. Prin astfel de inițiative, copiii învață, încă de mici, ce înseamnă implicarea, respectul față de comunitate și grija pentru mediul înconjurător, iar aceste obiceiuri îi vor însoți toată viața.
Felicitări!

UPDATE: Cei doi copii au fost găsiți. Mulțumim tuturor celor din Cristian care s-au implicat în actiunea desfașurată. Că...
01/05/2026

UPDATE: Cei doi copii au fost găsiți. Mulțumim tuturor celor din Cristian care s-au implicat în actiunea desfașurată.

Căutările și identificarea celor 2 minori sunt în curs de desfășurare la nivelul localității Râșnov.
Rugăm cetățenii comunei Cristian să fie vigilenți și să nu ezite sa apeleze numărul de urgență 112, dacă au informații relevante. Mulțumim!

𝗥𝗘𝗩𝗘𝗡𝗜𝗥𝗘 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗗𝗜𝗦𝗣𝗔𝗥𝗜𝗧̦𝗜𝗘 𝗠𝗜𝗡𝗢𝗥𝗜

Vă informăm că cei doi minori din statiunea Râșnov, a căror plecare voluntară de la domiciliu a fost semnalată în cursul serii de ieri, 30 aprilie, au fost identificați cu puțin timp în urmă într-o locuință în care nu se mai aflau alte persoane, din stațiunea Râșnov.

Cei doi copii au fost găsiți nevătămați și nu au fost expuși temperaturilor scăzute, întrucât și-au petrecut noaptea în respectivul imobil.
În acest moment, minorii beneficiază de suport psihologic și medical de specialitate, urmând a fi redați familiei.

La activitățile de căutare și identificare au fost angrenate peste 260 de forțe ale structurilor de ordine publică, cu peste 80 de autospeciale, respectiv polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi – Brașov, Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, precum și echipe Salvamont, alături de echipe voluntari, care au oferit sprijin în teren.

Mulțumim tuturor celor care s-au mobilizat, celor care au preluat și au distribuit apelul public de căutare și au sprijinit demersurile de identificare a celor doi minori, având cu toții un rol important în această acțiune.

Vă mulțumim!

Mesajul initial:

Vă solicităm sprijinul pentru identificarea a doi minori care, în cursul zilei de astăzi – 30 aprilie, în jurul orei 12:00, ar fi plecat de la domiciliul situat în localitatea Râșnov, fără a se cunoaște destinația acestora și fără a mai reveni până în prezent.

Cei doi frați, ambii din orașul Râșnov, județul Brașov, sunt:

–𝗭𝗲𝗰𝗵𝗲𝗿𝘂 𝗠𝗶𝗵𝗮𝗶, de 11 ani.
Semnalmente: înălțime 1.30 m, greutate 25 kg, păr șaten, ochi căprui, ten deschis, constituție atletică, încălțat cu pantofi sport de culoare negru/verde și îmbrăcat cu pantaloni de culoare albastră.

–𝗭𝗲𝗰𝗵𝗲𝗿𝘂 𝗠𝗮𝗿𝗶𝘀-𝗖𝗮𝘀𝗶𝗮𝗻 de 9 ani.
Semnalmente: înălțime 1,35 m, greutate 30 kg, păr șaten, ochi căprui, ten deschis, constituție atletică, îmbrăcat cu pantaloni de trening de culoare gri cu negru, geacă de culoare verde cu negru și încălțat cu pantofi sport de culoare negru-galben.

Persoanele care pot oferi informații ce pot conduce la identificarea celor doi copii sunt rugate să apeleze de urgență numărul unic 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție.

Mulțumim!

Poliția Brașov
Poliția Română
Ministerul Afacerilor Interne, Romania .

⛔️ Lucrările pentru regularizarea pârăului Ghimbășel, desfășurate prin Compania Națională de Investiții, au ajuns în zon...
29/04/2026

⛔️ Lucrările pentru regularizarea pârăului Ghimbășel, desfășurate prin Compania Națională de Investiții, au ajuns în zona podețului care face legătura dintre strada Râului și strada Lungă, motiv pentru care pentru o perioadă determinată de timp traversarea acestuia este interzisă.
Mulțumim pentru înțelegere!

🌿 Cristianul investește în energie verde pentru viitor! Primăria Cristian a demarat procedura de achiziție pentru constr...
28/04/2026

🌿 Cristianul investește în energie verde pentru viitor!

Primăria Cristian a demarat procedura de achiziție pentru construirea unei centrale electrice fotovoltaice, proiect finanțat prin Fondul de Modernizare al Uniunii Europene.

✅ Valoarea investiției: 2.228.764 RON (fără TVA)
✅ Sursa de finanțare: Fondul de Modernizare – Contract nr. 1401/04.12.2025
✅ Termen limită pentru depunerea ofertelor: 14 mai 2026
✅ Anunț de participare: SCN1174746
https://e-licitatie.ro/pub/notices/simplified-notice/v2/view/100239137

Prin această investiție, facem un nou pas important către o comunitate mai eficientă energetic, mai modernă și mai prietenoasă cu mediul

📌 Operatorii economici interesați pot consulta documentația completă pe platforma SICAP.

Astăzi a avut loc dezbaterea publică privind proiectul de buget, un moment important de dialog și transparență în proces...
27/04/2026

Astăzi a avut loc dezbaterea publică privind proiectul de buget, un moment important de dialog și transparență în procesul decizional local.

Le mulțumim tuturor celor prezenți pentru participare, pentru implicare și pentru contribuțiile aduse în cadrul discuțiilor. Opiniile și sugestiile venite din partea comunității sunt esențiale pentru construirea unor decizii cât mai apropiate de nevoile reale ale cetățenilor.

Informăm cetățenii comunei că proiectul de buget, împreună cu anexele aferente, poate fi consultat aici:

https://primariacristian.ro/anunturi-categorie/proiectele-bugetelor-supuse-consultarii-publice-inclusiv-anexele-acestora/

Toate propunerile vor fi analizate de Consiliul Local, bugetul comunei urmând să fie aprobat în următoarea ședință ordinară.

Rămânem deschiși dialogului și implicării comunității în toate etapele importante pentru dezvoltarea comunei.

‼️ Anunț privind dezinsecția parcurilor din localitate.
27/04/2026

‼️ Anunț privind dezinsecția parcurilor din localitate.

Address

Strada Libertății Nr. 1
Cristian
507055

Opening Hours

Monday 08:30 - 12:00
13:00 - 16:00
Tuesday 08:30 - 12:00
13:00 - 16:00
Wednesday 08:30 - 12:00
13:00 - 16:00
Thursday 08:30 - 12:00
13:00 - 16:00
Friday 08:30 - 11:00
12:00 - 14:00

Telephone

+40268257376

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Primăria Cristian, Brașov posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Primăria Cristian, Brașov:

Share

Category