03/03/2026
🔵 "Educația pentru patrimoniu începe devreme. Și începe prin a privi altfel locurile pe lângă care trecem zilnic."
Mâine începem atelierele de inițiere în arhitectură „Micul Arhitect” realizate de arhitect Noémi Simó.
În cadrul proiectului Heritage HUB – Restaurarea, conservarea, punerea în valoare și refuncționalizarea Casei Șerbu, dăm startul unei serii de 26 de ateliere de inițiere în arhitectură dedicate elevilor din ciclul primar ai Liceul Teoretic Joseph Haltrich.
„Micul Arhitect” înseamnă conversații despre spațiu, despre cm ne influențează locurile în care trăim și despre cm arată orașul nostru atunci când îl privim cu atenție.
Programul are două direcții:
– „Un loc doar pentru mine” – unde copiii explorează relația personală cu spațiul, confortul, lumina, proporțiile și își imaginează propriul loc ideal.
– „Arhitectura locală a Sighișoarei” – unde ieșim în oraș, observăm clădiri, detalii, materiale și înțelegem de ce patrimoniul construit contează.
La final, toate ideile se vor întâlni într-o expoziție comună.
Educația pentru patrimoniu începe devreme.
Și începe prin a privi altfel locurile pe lângă care trecem zilnic.
Un proiect al Fundației Mihai Eminescu Trust, sprijinit de Institutul Național al Patrimoniului prin Programul Timbrul Monumentelor Istorice și se desfășoară între 2025 și 2027.