Forța Dreptei - Corbeanca

Forța Dreptei - Corbeanca Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Forța Dreptei - Corbeanca, Political Party, Corbeanca.

1 Martie – un nou început.Un simbol al speranței, al curajului și al lucrurilor făcute cu responsabilitate.Vă dorim tutu...
01/03/2026

1 Martie – un nou început.
Un simbol al speranței, al curajului și al lucrurilor făcute cu responsabilitate.
Vă dorim tuturor o primăvară senină și puterea de a construi, împreună, un Ilfov mai bun.
La mulți ani! 🌸

Forța Dreptei Corbeanca

Ionel Dancă, președinte Forța Dreptei - Ilfov: „ , alături de colegii din Forța Dreptei București și în calitate de preș...
05/12/2025

Ionel Dancă, președinte Forța Dreptei - Ilfov: „ , alături de colegii din Forța Dreptei București și în calitate de președinte Forța Dreptei - Ilfov. Rămân un liberal consecvent.

Cu Ciprian Ciucu, ne cunoaștem de mulți ani și am încredere în capacitatea lui administrativă și politică de a rezolva multe dintre problemele Bucureștiului așa cm a făcut-o și la Sectorul 6.

Îi îndemn pe toți colegii, prietenii și cunoscuții din Ilfov cu buletin de București să meargă la vot și să aleagă Experiența, nu e timp de Experimente la Capitală.”

Dorel Caravană, consilier local Forța Dreptei - Corbeanca: „Invitație la întâlnirea cu cetățenii din comuna Corbeanca!Dr...
17/10/2025

Dorel Caravană, consilier local Forța Dreptei - Corbeanca: „Invitație la întâlnirea cu cetățenii din comuna Corbeanca!

Dragi corbeneni,

Vă invit cu drag la întâlnirea trimestrială cu cetățenii (conform art. 225 alin. (1) din Codul administrativ), o întâlnire deschisă cu cetățenii din comuna Corbeanca.
Este o ocazie bună să discutăm direct despre proiectele locale, problemele comunității și ideile pe care le aveți pentru a face Corbeanca un loc și mai bun pentru toți.

📅 Când: duminică, 19.10.2025
🕓 Ora: 15:00
📍 Unde: Casa Tineretului, Ostratu, str. Primăverii nr. 32

Pe agenda întâlnirii:
✅ noutăți și proiecte locale;
✅ planuri pentru perioada următoare;
✅ discuții libere și propuneri din partea cetățenilor.

Vă aștept cu drag și cu deschidere — vocea voastră contează!

Pentru întrebări sau confirmarea participării, îmi puteți scrie pe Facebook.

Ne vedem acolo!

Dorel Caravană,
Consilier local”

Liviu-Gavril Roșu-Moldoveanu, președinte Forța Dreptei - Corbeanca: „«Lupul își schimbă părul, dar năravul, ba!»O vorbă ...
12/07/2025

Liviu-Gavril Roșu-Moldoveanu, președinte Forța Dreptei - Corbeanca: „«Lupul își schimbă părul, dar năravul, ba!»

O vorbă pe care, cu siguranță, fiecare dintre noi a rostit-o la un moment dat. Rareori ne gândim, însă, că ea se poate aplica în viața de zi cu zi. Personal, cred că odată trecuți de 40 de ani, „ingredientele” care ne definesc caracterul sunt suficient de conturate încât să putem fi și noi „protagoniștii” acestui proverb.

Nu am început întâmplător postarea cu acest gând.

Vă invit să urmăriț, cu mare atenție, Ședința Consiliului Local Corbeanca din 21 mai 2024 în care a fost respinsă propunerea de prelungire a Planului Urbanistic General (PUG), din motive de legalitate, nu de oportunitate (link-ul se regăsește mai jos).

Acest aspect a fost semnalat chiar de domnul consilier Sebastian Bălăiță la minutul 29:00, când afirmă că nu este convins de legalitatea prelungirii și susține că autorizațiile de construire pot fi emise în baza legislației în vigoare – Legea 50/1991 și Legea 350/2001.

Afirmațiile sale au fost susținute și întărite de majoritatea consilierilor din opoziție (USR, la acea vreme), cu câteva excepții în rândul consilierilor PSD și PNL (unde au existat inclusiv abțineri).

Această ședință conține numeroase momente relevante, inclusiv confuzii privind modul de convocare, fundamentarea proiectului, și dileme legate de ce se vota de fapt – o prelungire a PUG-ului sau un amendament al hotărârii anterioare care prelungise deja valabilitatea documentului?

De remarcat este și intervenția domnului Ștefan Apăteanu, cetățean și consilier local la vremea respectivă, care la minutul 48:30 afirmă că atribuția de a decide asupra prelungirii PUG-ului aparține viitorului primar. O declarație care, în context, pare să confirme un joc politic al amânărilor și transferului de responsabilitate.
Întrebarea firească este:

❓ A fost nevoie ca, prin oportunismul și egoismul unora, să sufere întreaga comunitate mai bine de un an?

❓ Dacă neprelungirea PUG-ului a fost un act de abuz comis de către aleșii locali, nu ar fi firesc ca instituțiile statului să intervină și să sancționeze acest abuz de putere?

ATUNCI ȘI ACUM!

Nu vreau să vă influențez opinia, așadar vă invit să vizionați cu atenție și răbdare întreaga ședință din 21 mai 2024: https://youtu.be/4JsxnkWtGNY?si=I2oYmSAh6I_KKohL.

Consider necesar să aduc în atenția comunității demersul oficial înaintat doamnei prefect al județului Ilfov, Simona Niculae, cu privire la temeiul legal de prelungire al valabilității Planului Urbanistic General (PUG) al comunei Corbeanca.

Documentul este atașat spre consultare publică, alături de răspunsul oficial al Direcției Generale Arhitect Șef din cadrul Consiliului Județean Ilfov.

Documentele pot fi consultate aici:
https://drive.google.com/drive/folders/1ucRPEXwEvTtbX_tANeWPLxJ-MCFkEYlC?usp=sharing.

Personal trag câteva concluzii:

✅ PUG-ul este valabil 10 ani și poate fi prelungit cu maximum 5 ani – termen deja epuizat prin două prelungiri anterioare (de 3 și 2 ani).

✅ În lipsa unui PUG actualizat, conform Legii 50/1991, Legii 350/2001 și Regulamentului General de Urbanism (publicat în M.O. nr. 856/2002), autorizațiile de construire pot fi în continuare emise.

Corbeanca are nevoie de un PUG nou, clar, bine fundamentat, care să asigure stabilitate, dezvoltare durabilă și predictibilitate, nu de artificii administrative și prelungiri discutabile.

În fapt, poate că această situație va fi un semnal de alarmă pentru noi toți.

În cazul în care aveți sugestii, probleme, reclamații, vă stau la dispoziție:

Liviu-Gavril Roșu-Moldoveanu
Forța Dreptei - Corbeanca
E-mail: [email protected].
Tel: 0770 416 096

Cu deosebită considerație,
Liviu-Gavril Roșu-Moldoveanu
Președinte Forța Dreptei - Corbeanca
Consilier Județean Forța Dreptei - Ilfov”

Liviu-Gavril Roșu-Moldoveanu, președinte Forța Dreptei - Corbeanca: „Astăzi, 17 aprilie, a avut loc ședința Consiliului ...
17/04/2025

Liviu-Gavril Roșu-Moldoveanu, președinte Forța Dreptei - Corbeanca: „Astăzi, 17 aprilie, a avut loc ședința Consiliului Local al UAT Corbeanca, convocată prin Dispoziția nr. 194/10309 din 11 aprilie a.c.

Uite că se poate!

Este de salutat și apreciat faptul că, după o perioadă lungă în care cu toții am așteptat pași concreți spre transparență, a fost realizat un demers important: transmiterea online a ședinței de Consiliu Local. Cu greu, dar s-a întâmplat – și e un început. Sperăm ca acest gest să devină o consecvență, nu o excepție.

📺 Vă invit să urmăriți cu răbdare și atenție întreaga ședință, accesând linkul de mai jos:
https://www.facebook.com/share/v/18v9epQCLP/

📄 Documentele ședinței pot fi consultate pe site-ul oficial al Primăriei Corbeanca:
👉 https://primariacorbeanca.ro/?direct_file=eyJpZCI6IjF1WUFYaEN4cUJ1RS1USjhXcWpfY18wVkQtdmRKekVubiIsImFjY291bnRJZCI6IjA2NTcwOTczNDI4OTQ0MzI2MjYxIn0=.

Având în vedere apropierea sărbătorilor pascale, voi evita comentariile de fond, dar îmi iau angajamentul că vom reveni cu explicații și clarificări punctuale acolo unde este cazul.

Până atunci, vă doresc tuturor:
✨ Sărbători luminate, liniștite și binecuvântate! 🙏

În cazul în care aveți sugestii, probleme, reclamații, vă stau la dispoziție:

Liviu-Gavril Roșu-Moldoveanu
Forța Dreptei - Corbeanca
E-mail: [email protected].

Cu deosebită considerație,
Liviu-Gavril Roșu-Moldoveanu
Președinte Forța Dreptei - Corbeanca
Consilier Județean Forța Dreptei - Ilfov”

Liviu-Gavril Roșu-Moldoveanu, președinte Forța Dreptei - Corbeanca: „Participă activ la viața comunității!În conformitat...
15/04/2025

Liviu-Gavril Roșu-Moldoveanu, președinte Forța Dreptei - Corbeanca: „Participă activ la viața comunității!

În conformitate cu prevederile Legii administrației publice locale nr. 57/2019 și Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului Local, se convoacă:

Ședința ordinară a Consiliului Local Comuna Corbeanca
Data: 17 aprilie 2025 (joi)
Ora: 09:00
Locul: Casa Tineretului din satul Ostratu (after school Ostratu)

Ordinea de zi propusă și documentația aferente sunt disponibile accesând link-ul: https://primariacorbeanca.ro/?direct_file=eyJpZCI6IjF1WUFYaEN4cUJ1RS1USjhXcWpfY18wVkQtdmRKekVubiIsImFjY291bnRJZCI6IjA2NTcwOTczNDI4OTQ0MzI2MjYxIn0=

🔸 De ce să participi?

Pentru a fi informat corect și direct;
Pentru a-ți face auzită vocea;
Pentru a propune idei și soluții;
Pentru a contribui la o administrație deschisă și transparentă.
Implicarea ta contează!

Doar împreună putem construi o comunitate mai unită, mai responsabilă și mai bine administrată.

În cazul în care aveți sugestii, probleme, reclamații, vă stau la dispoziție:

Liviu-Gavril Roșu-Moldoveanu
Forța Dreptei - Corbeanca
E-mail: [email protected].

Cu deosebită considerație,
Liviu-Gavril Roșu-Moldoveanu
Președinte Forța Dreptei - Corbeanca
Consilier Județean Forța Dreptei - Ilfov”

Liviu-Gavril Roșu-Moldoveanu, președinte Forța Dreptei - Corbeanca: „📍 Bugetul Ilfov 2025 – Corbeanca, din nou pe margin...
28/03/2025

Liviu-Gavril Roșu-Moldoveanu, președinte Forța Dreptei - Corbeanca: „📍 Bugetul Ilfov 2025 – Corbeanca, din nou pe margine?

Ieri, 27 Martie, a avut loc ședința Consiliului Județean Ilfov, în cadrul căreia s-a aprobat bugetul pentru anul 2025. Din păcate, Corbeanca nu pare să fie printre priorități. Nu există nicio alocare suplimentară clară pentru proiectele noastre urgente.

Documentația o puteți accesa aici: https://cjilfov.ro/transparenta/proiecte-supuse-dezbateri-publice.

Proiecte supuse dezbaterii publice - Consiliul Județean Ilfov

✅ Vestea bună:

– S-a aprobat suma de 636.531 lei pentru actualizarea Planului Urbanistic General (PUG) pe baza notei întocmite de arhitectul șef al CJ Ilfov prin care UAT-urile primesc finanțarea prin programul multianual de actualizare și/sau elaborarea a planurilor de urbanism generale;

– Proiectul „Ilfov fără țânțari” a primit undă verde – sperăm să vedem și rezultate;

– Se modernizează DJ101 Buftea–Tamași (piste de biciclete, trotuare, iluminat etc) – ne va ajuta și pe noi, măcar parțial;

– Pe lista generală apar și finanțări pentru infrastructura stațiilor de încărcare electrică.

❗În comparație cu alte localități din județ, pentru Corbeanca, din păcate, lipsesc proiecte de finanțare directă pentru:

– Asfaltarea drumurilor comunale;
– Infrastructură școlară modulară;
– Un centru medical permanent;
– O piață agroalimentară.

Și lista ar putea continua.

Nu e o surpriză, dar dezamăgirea e mare. Corbeanca merită mai mult și nu ar trebui să sufere din cauza jocurilor politice. Personal, nu voi renunța să susțin comunitatea noastră și să cer sprijin acolo unde se decide cu adevărat.

📌 Rămâne un strop de speranță în programul de finanțări nerambursabile din bugetul CJ Ilfov pentru activități nonprofit. Poate putem face ceva și de jos în sus.

Mulțumesc celor care își fac timp să citească. Împreună putem ține vocea comunei noastre activă!

În cazul în care aveți sugestii, probleme, reclamații, vă stau la dispoziție:
Liviu-Gavril Roșu-Moldoveanu
Forța Dreptei - Corbeanca
E-mail: [email protected].

Cu deosebită considerație,
Liviu-Gavril Roșu-Moldoveanu
Președinte Forța Dreptei - Corbeanca
Consilier Județean Forța Dreptei - Ilfov”

Liviu-Gavril Roșu-Moldoveanu, președinte Forța Dreptei - Corbeanca: „Corbeanca se schimbă! Împreună putem decide direcți...
27/03/2025

Liviu-Gavril Roșu-Moldoveanu, președinte Forța Dreptei - Corbeanca: „Corbeanca se schimbă! Împreună putem decide direcția!

Așa cm mulți dintre voi ați observat, comunitatea noastră trece printr-o perioadă de transformări. Proiectul în care am intrat cu toții presupunea să construim, să fim parte activă din această schimbare, însă în mod responsabil și transparent.

În ultima vreme, însă, simt nevoia să trag un semnal de alarmă. Se conturează un climat în care dialogul deschis este tot mai greu, iar deciziile importante par să fie luate în lipsa unei consultări reale cu cetățenii.

Ce se întâmplă acum în învățământ… este un exemplu de așa nu!
După episodul legat de colectatul crengilor, avem acum incertitudini legate de înscrierile școlare și posibile schimbări în conducerea școlii și a grădiniței. Părinții sunt bulversați, profesorii îngrijorați. Copiii noștri nu ar trebui să simtă efectele unor jocuri administrative și/sau politice.

Domnule primar Apăteanu, vă cer public să comunicați deschis motivele care stau la baza oricăror schimbări. Dacă există probleme reale, ele trebuie asumate și explicate. Dacă este vorba doar de o preferință managerială, fiți sincer și asumat! Transparența nu costă milioane de euro, ci doar puțină încredere.

Unele probleme semnalate la Inspectorat sunt cunoscute de ani de zile, iar cei care au fost consilieri locali sau membri în Consiliile de Administrație ale școlii aveau pârghii să intervină și să evităm supraaglomerarea claselor. Dacă se dorea cu adevărat o schimbare, ea putea începe din timpul mandatului trecut.

Vreau să o felicit public pe doamna Irina Glodeanu pentru curajul și transparența cu care a susținut drepturile copiilor noștri. O atitudine demnă, de respectat, în contrast cu multă pasivitate pe care o vedem în jur. Îi mulțumesc public pentru acest demers.

Copiii noștri au nevoie de stabilitate, nu de haos decizional. Au nevoie de școli funcționale, nu de promisiuni și tensiuni. Tânăra generație merită un sistem educațional curat și echilibrat, nu doar în campanie, ci în fiecare zi.

Nu voi tăcea când vine vorba de viitorul lor. Și sper că nici voi

În cazul în care aveți sugestii, probleme, reclamații, vă stau la dispoziție:
Liviu-Gavril Roșu-Moldoveanu
Forța Dreptei - Corbeanca
E-mail: [email protected].

Cu deosebită considerație,
Liviu-Gavril Roșu-Moldoveanu
Președinte Forța Dreptei - Corbeanca
Consilier Județean Forța Dreptei - Ilfov”

Liviu-Gavril Roșu-Moldoveanu, președinte Forța Dreptei - Corbeanca: „InventariereaAstăzi vă aduc în atenție subiectul in...
20/03/2025

Liviu-Gavril Roșu-Moldoveanu, președinte Forța Dreptei - Corbeanca: „Inventarierea

Astăzi vă aduc în atenție subiectul inventarierii, care lipsește cu desăvârșire administrației din Corbeanca. Mulțumesc colegilor care fac parte din actuala administrație, rămân consecvenți principiilor și luptă pentru un proces real de transparentizare, nu de pedepsire.

Vă invit să studiați documentele accesând link-ul de mai jos și să trageți concluziile aferente: https://drive.google.com/drive/folders/1XhR6OT86zrS_Jdlh5FpS4rsCFK2SOmXI?usp=drive_link.

Inventarierea este un proces complex care vizează stabilirea exactă a tuturor bunurilor, obligațiilor și resurselor pe care le deține și gestionează o instituție publică. Aceasta se realizează conform prevederilor legale și normelor financiare în vigoare. Inventarierea este esențială pentru asigurarea transparenței și eficienței administrației publice, contribuind la o mai bună gestionare a resurselor și la evitarea fraudelor sau a pierderilor financiare.

Pentru mai multă documentare am structurat rândurile de mai jos.
Inventarierea unei administrații publice cuprinde următoarele elemente principale:

1. Inventarierea bunurilor materiale și imobilelor;

• Clădiri și terenuri aflate în proprietatea administrației (clădiri administrative, școli, spitale, spații publice, drumuri, poduri, terenuri etc).

2. Inventarierea activelor financiare și a conturilor;

3. Inventarierea obligațiilor financiare (datorii și angajamente);

4. Inventarierea resurselor umane;

5. Inventarierea contractelor și obligațiilor juridice;

6. Inventarierea patrimoniului cultural și al bunurilor de interes public;

7. Inventarierea proiectelor și strategiilor în derulare;

8. Inventarierea veniturilor și a surselor de finanțare;

Cum se realizează inventarierea?

• Se constituie o comisie de inventariere, desemnată prin dispoziția primarului sau a conducătorului instituției;

• Se întocmesc liste de inventariere, unde sunt consemnate toate bunurile și obligațiile;

• Se verifică documentele contabile și se compară cu realitatea din teren;

• Se înregistrează diferențele și se stabilesc măsuri pentru actualizarea evidențelor;

• Se redactează un raport final, care este transmis către conducerea instituției și Curtea de Conturi, dacă este cazul.

Cadrul Legal:

1. Legea contabilității nr. 82/1991 (republicată);

• Stabilește obligația instituțiilor publice de a efectua inventarierea anuală a elementelor de activ și pasiv;

• Prevede modul de evaluare și reflectare a bunurilor în evidențele contabile;

• Art. 28 prevede că „toate elementele de activ și de pasiv trebuie inventariate cel puțin o dată pe an, pe baza situației reale de la finele exercițiului financiar”;

2. Ordinul nr. 2861/2009 al Ministerului Finanțelor Publice (MFP) privind normele de inventariere a elementelor de activ și de pasiv;

3. Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale;

4. Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;

5. Hotărârea Guvernului nr. 966/2020 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2006;

6. Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia;

7. Reglementări specifice ale Curții de Conturi a României;

• Conform legislației privind auditul și controlul financiar al Curții de Conturi, instituțiile publice sunt obligate să efectueze inventarierea pentru a asigura o gestionare corectă și eficientă a patrimoniului;

• Lipsa inventarierii corecte poate atrage sancțiuni pentru conducerea instituției.

În cazul în care aveți sugestii, probleme, reclamații, vă stau la dispoziție:
Liviu-Gavril Roșu-Moldoveanu
Forța Dreptei - Corbeanca
E-mail: [email protected].

Cu deosebită considerație,
Liviu-Gavril Roșu-Moldoveanu
Președinte Forța Dreptei - Corbeanca
Consilier Județean Forța Dreptei - Ilfov”

Liviu-Gavril Roșu-Moldoveanu, președinte Forța Dreptei - Corbeanca: „Corbeanca - Între frumusețea anotimpului și setea d...
19/03/2025

Liviu-Gavril Roșu-Moldoveanu, președinte Forța Dreptei - Corbeanca: „Corbeanca - Între frumusețea anotimpului și setea de răzbunare! Episodul al II-lea

Revin cu scopul de a aduce mai multă transparență. Fiecare locuitor are dreptul să analizeze și să înțeleagă.

Punctual:

Avem o Hotărâre de Consiliu Local cu modificări ce prevăd taxele pentru salubritate, precum și un ghid despre cm să solicităm ridicarea acestora. Le puteți vizualiza accesând site-ul Primăriei sau Trans Auto, dar le pun la dispoziție, așadar le puteți consulta și aici: https://drive.google.com/drive/folders/1yw_LAg4hqhe2SnuZodTezjEgCKfsain-?usp=drive_link.

Așa cm am semnalat în postarea precedentă, problema este legată de modul de aplicare (care lasă de dorit!).

Avem o administrație care a refuzat să aplice propriile decizii, din neștiință sau nepăsare , însă acest lucru ține de trecut. În schimb, administrația actuală dorește aplicarea imediată, ceea ce generează reacții, după care tot ea se supără, adoptând principiul „nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu-mi miroase”. Mare parte a administrației care, timp de patru ani, a girat și a fost martoră la ce se întâmpla.
Nu trebuie să uităm că Administrația Publică nu este o simplă corporație sau un SRL! Ea implică oameni și este despre oameni, despre cm le afectează viața orice decizie luată.

Personal constat două perspective:

1. Bugetară

Aceasta este firească, deoarece este nevoie de finanțare pentru activitățile curente și pentru cofinanțarea proiectelor de dezvoltare.
O analiză personală a taxelor de salubritate evidențiază următoarea structură anuală:

Tip taă: 2024 - 2025
Alte venituri/Taxă gunoi menajer: 312,00 Lei - 504,00 Lei
IBAN: RO65TREZ42221360250###XX
Alte venituri/Taxă specială de salubrizare (domeniul public): 36,36 Lei - 63,00 Lei
IBAN: RO65TREZ42221360250###XX
TOTAL: 348,36 Lei - 567,00 Lei

Constat o creștere substanțială de 218,64 Lei față de 2024, dar o accept deoarece sunt conștient că aceste servicii publice trebuie plătite și nu, nu le vreau gratis.

2. Repartizare și utilizare

Aici apar mai multe întrebări la care administrația actuală va trebui să răspundă și să ofere transparență, probabil după finalizarea auditului. Nu știm când va fi gata, pentru că auditul se desfășoară în mare taină, inclusiv față de actualii consilieri locali.

• De ce sumele sunt încasate de Primărie și nu de operator?

• Care este gradul de colectare al acestor taxe?

• Care este raportul dintre numărul de gospodării existente, rolurile fiscale și contribuabilii reali?

• Există o politică de protecție socială pentru persoanele și grupurile vulnerabile?

• Așa cm menționam anterior, vrem să ținem cont de specificul rural și considerăm necesar să existe două perioade anuale de colectare gratuită?

• Avem capacitatea de a dezvolta o politică de mediu constructivă pe acest segment? Putem implementa un sistem de colectare, sortare și valorificare sau reintroducere în circuitul economic local?

Sau…

Se dorește doar o colectare menită să acopere niște găuri într-un sac fără fund, cauzate de lipsa unei viziuni administrative?

Problemele nasc întrebări și necesită răspunsuri care să conducă la soluții adecvate și în rezonanță cu pacea socială.

În cazul în care aveți sugestii, probleme, reclamații, vă stau la dispoziție:
Liviu-Gavril Roșu-Moldoveanu
Forța Dreptei - Corbeanca
E-mail: [email protected].

Cu deosebită considerație,
Liviu-Gavril Roșu-Moldoveanu
Președinte Forța Dreptei - Corbeanca
Consilier Județean Forța Dreptei - Ilfov”

Liviu-Gavril Roșu-Moldoveanu, președinte Forța Dreptei - Corbeanca: „Corbeanca - Între frumusețea anotimpului și setea d...
18/03/2025

Liviu-Gavril Roșu-Moldoveanu, președinte Forța Dreptei - Corbeanca: „Corbeanca - Între frumusețea anotimpului și setea de răzbunare!

Urbea zumzăie, dar nu de bucurie anotimpului, ci de abuzul și abordarea punitivă (pedeapsa aplicată, fără milă, întregii comunități). Plătiți sau rămâneți cu resturile vegetale la poartă!

Ceea ce se întâmplă în Corbeanca atinge un punct sensibil în echilibrul dintre autenticitatea rurală și reglementările impuse de administrație. Pe de-o parte e firesc ca autoritățile să-și dorească ordine și curățenie, dar pe de altă parte, măsurile punitive, fără consultare și soluții adaptate comunității, pot face mai mult rău decât bine. Decizia nu este nouă, a fost aplicată și în anii precedenți (pe vremea fostei administrații). Le-am atras atenția că nu așa trebuie procedat, dar erau ocupați cu declarațiile și sifonările. Acum, rămâne de văzut dacă această abordare continuă sau nu, sub atenta oblăduire și coordonare a noilor conducători de la „Trans Auto”, unși în mare taină și cărora li se cam termină mandatul de reprezentare.

În rândurile ce urmează voi prezenta câteva aspecte esențiale, de luat în calcul:

Colectarea gratuită sezonieră: Un sistem de colectare gratuită a resturilor vegetale, primăvara și toamna, ar putea fi o soluție de compromis. Dacă locuitorii știu că au 15 zile în care pot scăpa de aceste deșeuri fără costuri suplimentare, s-ar reduce riscul depozitării haotice sau al arderii ilegale.

Taxe și amenzi echitabile: Nu este logic să se pedepsească aspru o grămadă de crengi, dar să se treacă cu vederea probleme mai mari (cum ar fi deșeurile din construcții). O politică echilibrată ar însemna nu doar sancționarea, ci și oferirea unor soluții alternative viabile.

Consultarea comunității: Orice măsură care afectează viața oamenilor ar trebui discutată înainte de a fi impusă. O administrație care își ascultă cetățenii va avea parte de un sprijin mai mare și, totodată, va evita conflictele inutile.

Respectul pentru specificul local: Corbeanca nu e oraș, iar acest lucru trebuie luat în calcul în orice strategie de gestionare a deșeurilor, cât și de dezvoltare. Autenticitatea rurală, cu bune și rele, este parte din identitatea comunității și trebuie protejată, nu distrusă prin reglementări rigide. În concluzie, administrația trebuie să vină cu soluții adaptate și să fie deschisă la dialog. Dacă scopul este menținerea ordinii și curățeniei, atunci soluțiile trebuie să fie nu doar punitive, ci și constructive. Adevărat! Ne dorim ordine și respect, dar respectul se câștigă, nu se impune!

Nu distrugeți ultimul gram de autenticitate rurală!

ps: Grămada de crengi este a mea, doar că sunt pe proprietate privată , nu publică, și în fiecare an am plătit pentru a fi ridicată.

În cazul în care aveți sugestii, probleme, reclamații, vă stau la dispoziție:
Liviu-Gavril Roșu-Moldoveanu
Forța Dreptei - Corbeanca
E-mail: [email protected].

Cu deosebită considerație,
Liviu-Gavril Roșu-Moldoveanu
Președinte Forța Dreptei - Corbeanca
Consilier Județean Forța Dreptei - Ilfov”

Liviu-Gavril Roșu-Moldoveanu, președinte Forța Dreptei - Corbeanca: „Astăzi, 8 Martie, celebrăm puterea, curajul și cont...
08/03/2025

Liviu-Gavril Roșu-Moldoveanu, președinte Forța Dreptei - Corbeanca: „Astăzi, 8 Martie, celebrăm puterea, curajul și contribuția extraordinară a femeilor în toate domeniile vieții. Fie că sunt mame, fiice, profesioniste, antreprenoare sau lideri, femeile sunt pilonii de bază ai unei societăți prospere și echilibrate.

Ne reafirmăm angajamentul de a susține egalitatea de șanse, respectul și drepturile femeilor, contribuind la o societate în care fiecare femeie poate atinge succesul și împlinirea pe care și-o dorește.

La mulți ani tuturor femeilor! Să aveți parte de sănătate, fericire și recunoaștere pentru tot ceea ce faceți!”

📷 (c) Pinterest

Address

Corbeanca

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Forța Dreptei - Corbeanca posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Forța Dreptei - Corbeanca:

Share