Într-o zi m-am ales pe mine

Într-o zi m-am ales pe mine Ce-ar fi să nu te mai judeci azi? Să nu mai alergi după „unde ar trebui să fii”. Fără mască. Cu tine.

Aici nu e despre răspunsuri perfecte, ci despre sinceritate, pași mici și oameni care învață să fie. Partidul Democrat Liberal se situeaza in zona de centru-dreapta a esichierului politic romanesc. PDL este partidul angajat in lupta impotriva coruptiei si in promovarea reformelor necesare pentru crearea unui stat modern, eficient, competitiv. PDL militeaza pentru consolidarea statului de drept si

pentru o Românie europeană, complet integrată în UE. Partidul Democrat Liberal face parte din Internationala Centrist-Democrata, forul mondial ce reuneste cele mai importante partide populare si crestin-democrate din lume. La nivelul Uniunii Europene, PDL este membru al Partidului Popular European, cel mai influent partid european. Atat presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, cat si presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, apartin familiei politice a popularilor europeni. În Parlamentul European PPE are cel mai mare Grup Parlamentar, cu 271 parlamentari europeni, prezidat de europarlamentarul francez Joseph Daul. Din PPE fac parte si 16 dintre cei 27 de sefi de stat sau de guvern care participa la Consiliul European.

21/02/2018
17/04/2016

PROIECT
TERMELE ROMANE – DEZGROPAREA, CONOLIDAREA , INGRADIREA, DESCRIEREA SI INFORMAREA POPULATIEI DESPE ACESTEA!!!!!!!!!!!!
Este inadmisibil ca d**a atatia ani de la revolutie, in care democratia a triumfat, la fel ca si valorile si istoria Romaniei, nici o autoritate din Constanta sa nu ia aceasta masura.
Se trece pe langa o mina de aur in fiecare zi fara sa stim ce este acolo, ce a fost acolo, fara sa stim ca stam pe un tezaur. Ca acolo ne sunt informatiile despre originile noastre.
Este inadmisisbil ca d**a atatia ani in care orasul nostru arata mizerabil, in care prospriatatea cetateanului nu a fost niciodata o prioritate a administratiei, sa nu profitam de sumele uriase pe care le-am putea aduce la bugetul orasului din exploatarea acestor terme romane.
Stie cineva unde sunt ruinele portii de intrare in cetatea Tomisului?
Va spun eu, care am aflat de curand . Intre 3 blocuri este o groapa, are un gardut de fier ce-ti face impresia prima oara cand il vezi ca este o parcare neamenajata. Mai sus de hotel Ibis. Nu exista nici o placuta, o descriere, o sageata in orasul nostru care sa indice acest lucru.
Ce ne pasa? Avem baruri, avem cluburi, avem gunoaie, avem cea mai scumpa gicacalorie, avem kich uri....pentru ce sa ne stim istoria, pentru ce sa ne stim originile, pentru ce sa aratam si acest lucru miilor de turisti romani si straini care vor sa plateasca pentru aceste informatii?
Aduce avanataje directorilor de muzee???NU!!! Aduce avantaje angajatilor autoritatilor??? Nu!!!
Nu, intr-adevar! Insa hraneste sufletele constantenilor, ne face viata mai frumoasa, ne face sa zambim ca stim, stim cat de important a fost orasul nostru, stim cate lupte s-au dat pentru el, stim valoarea lui si ne facem sa ne simtim si noi mai valorosi. Mai mult de atat din aceasta valoare a lui putem face bani!!! Bani ce ar veni la bugetul jud Cta.
Bani ce ar putea merge in proiecte de dezvoltare a jud Constanta. Un oras cu potentialul Judetului nostru, trebuia sa lase in urma si Viena.
Intr-un interviu acordat de cel mai mare expert de aur din Europa Barbara Lippitza declarat: „Sunteti singura tara din Europa care isi are scrisa istoria in propriul aur. Civilizatia dacica este magnifica iar eu sunt mandra ca ma lupt pentru daci, aici, in tara dvs”
Ce iroine, ce rusine!! Sa vina un strain sa lupte pentru daci, in timp ce autoritatile romane Il ingroapa, lasand in paragina cetatile dacilor!!
„Voi sunteti cu siguranta urmasii dacilor, Romanii au venit, au luat aurul, au stat o perioada si au plecat. Este adevarat ca au lasat si cateva urme prin aceasta trecere temporara pe teritoriul dac. Au lasat putina latina, pentru ca latina este limba oficiala, au lasat ceva monumete si foarte putine obiceiuri, dar eu NU AU PUTUT SA SCHIMBE STRUCTURA POPORULUI DAC, pana la plecarea lor si nici d**a aceea. Poporul roman care desigur a suferit si alte influente, se deosebeste radical de cel italian.
Este mult mai ospitalier, mai jovial, mai comunicativ. Legatura romanilor cu natura este mult mai profunda decat a celorlalte popoare europene. Si aceasta este cea mai importanta mostenire pastrata de la daci. Dacii erau una cu natura. Natura era viata lor, iar viata lor este natura.
Aveti peste 6000 de ani de istorie a aurului. Este istoria voastra si numai cine nu vrea nu o priveste la adevarata ei valoare. D**a parerea mea, sunteti singura tara din Europa care are istoria scrisa in propriul aur”
Ganditi-va ce ar insemna un turism de 6-7 luni in jud Cta, in loc de 2 luni cat este acum. Ganditi-va ca somajul ar putea ajunge la zero!! Ce are Sibiul si noi nu??? Din contra noi avem mai mult ca el.
Cu ce am gresit noi constanteni sa ajungem in halul asta? Sa ne fie rusine sa-L aratam PRIETENILOR, RUDELOR care ne viziteaza??
Anul asta pe 5 iunie este sansa noastra, unica. Orasul nostru va arata si se va dezvolta asa cm merita!
Va imbratisez cu drag,
Mihaela Andrei

Va invit pe toti dragii mei sa ne urmariti si sa mergeti la vot pe 5 iunie. Fie ca cine va doriti, sa castige! Cu drag,
10/04/2016

Va invit pe toti dragii mei sa ne urmariti si sa mergeti la vot pe 5 iunie. Fie ca cine va doriti, sa castige! Cu drag,

la ziua senatorului
06/02/2016

la ziua senatorului

In vizita la Palatul Parlamentului
01/02/2015

In vizita la Palatul Parlamentului

01/01/2015

Va doresc tuturor un sincer La Multi Ani!!! Sper ca starea de spirit pe care o avem de sarbatori, bunatatea, intelegerea, sa o avem tot anul, in fiecare zi, indiferent de grijile sau pr ce ne apasa.

23/11/2014

Sunt Mihaela Andrei, sunt presedinta Colegiului 10 al fostului PDL noului PNL sunt consilier judetean in Consilul Judetean Constanta si tin sa multumesc din suflet, tuturor oamenilor care au dat LIKE acestei pagini, acelor persoane care au sugerat prietenilor lor sa placa aceasta pagina. Ma onoreaza si sper ca in curand acesta pagina sa fie mult mai activa, sa puteti lua de aici ultimele informatii din politica. S-a ajuns la cifra de 961 like-uri!!!

Mitingul pentru sustinerea presedintelui Klaus de la Constanta
23/11/2014

Mitingul pentru sustinerea presedintelui Klaus de la Constanta

๑۩۞۩๑O noua zi de campanie๑۩۞۩๑๑۩۞۩๑PDL Constanţa Colegiul 10!!!๑۩۞۩๑๑۩۞۩๑Da LIKE Pe๑۩۞۩๑ https://www.facebook.com/PDLCo...
22/05/2014

๑۩۞۩๑O noua zi de campanie๑۩۞۩๑

๑۩۞۩๑PDL Constanţa Colegiul 10!!!๑۩۞۩๑

๑۩۞۩๑Da LIKE Pe๑۩۞۩๑ https://www.facebook.com/PDLConstantaColegiul10

PDL Constanţa Colegiul 10 !!!

PDL Constanta a inceput campania electorala printr-un mars pe cele mai importante artere din orasul Constanta. Campania "Europa in fiecare in casa" ajunge si la tine.

Address

Constanta

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Într-o zi m-am ales pe mine posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Într-o zi m-am ales pe mine:

Share