Metode de cercetare în psihoterapie

05/01/2016

https://www.facebook.com/Psiholog-ENCIU-JENEL-590980114318230/?fref=nf

Cabinet de psihologie Enciu Jenel

22/05/2015

Ghid de proiectare a unei cercetări

Nivelul selectiv
Ce mă interesează?
Care este subiectul de cercetat?
- formularea temei de cercetare
- identificarea particularităţilor su-biectului supus investigaţiei
- documentarea preliminară
De ce mă interesează?
- formularea obiectivelor cercetării
- motivaţia privind alegerea temei
Ce ştiu despre subiectul ales?
- formularea ipotezelor
- selectarea surselor de informare
Nivelul proiectiv
Cum voi găsi răspunsul la întrebări?
- operaţionalizarea conceptelor
- alegerea metodelor
Cu cine mă voi consulta?
Pe cine voi întreba?
- universul populaţiei
- eşantionarea
Ce anume voi întreba?
Ce anume voi urmări?
- construirea instrumentului de lucru
Nivelul constructiv
Ce am constatat pe teren?
- culegerea şi validarea datelor
Cum folosesc informaţiile obţinute?
Ce am obţinut?
- prelucrarea şi analiza datelor
Ce am aflat?
Cum pot optimiza procesul?
Ce propuneri voi face?
- întocmirea raportului de cercetare

22/05/2015

Nivelul constructiv
a) Colectarea şi verificarea datelor – în funcţie de natura surselor de informare şi a procedeelor de lucru elaborează un program de culegere a datelor, de măsurare sau înregistrare a modalităţilor de manifestare a faptelor sociale, cu alte cuvinte, aplicarea instrumentelor de lucru. Verificarea datelor este obligatorie şi constă în a urmări:
Completitudinea – înregistrarea răspunsurilor sau compor-tamentelor pe fiecare instrument de lucru sau pe protocoalele anexe. De cele mai multe ori, nonrăspunsurile pot fi semnificative, oferind indicii privind existenţa unor cazuri speciale sau particularităţi.
Exactitatea – modalitate esenţială de verificare a datelor ce presupune parcurgerea tuturor comportamentelor înregistrate, în scopul stabilirii coerenţei sau a sincerităţii acestora.
Uniformitatea – are în vedere maniera unitară de înregistrare a datelor.

b) Prelucrarea şi analiza datelor – impune alegerea unei metode de prelucrare şi analiză în funcţie de profunzimea investi-gaţiei, a gradului său de complexitate. Distingem aici:
Prelucrarea şi analiza sumară oferă cercetătorului informaţii generale care îi vor ghida viitorul demers investigativ şi constă în clasificarea cazurilor ce formează obiectul de cercetare în funcţie de anumite criterii, validarea sau invalidarea unor ipoteze, stabilirea frecvenţei de producere a unor fenomene sau a distribuţiei acestora la nivelul populaţiei, validarea eşantionului sau studiul gradului de reprezentativitate, validarea instrumentului de lucru şi consistenţa datelor obţinute.
Prelucrarea avansată a datelor presupune continuarea demersului pe trei posibile direcţii: construcţia de tipologii; construcţia de scale complexe sau indici capabili să stabilească diferite ierarhii; elaborarea de modele deterministe, adică de relaţii cauzale între diverse variabile. Aceste tehnici de analiză intră în sfera de preocupare a specialiştilor, motiv pentru care nu vom insista asupra lor.

c) Întocmirea raportului de cercetare – elaborat sub forma unui text clar şi uşor de parcurs, presărat cu cifre sau exemple absolut necesare pentru înţelegerea ideilor prezentate. În interiorul său pot fi inserate şi câteva tabele sau grafice sugestive care rezumă, într-o manieră mai clară, informaţia prezentată. Pe lângă prezentarea fenomenului sau a faptelor studiate, se pot formula şi propuneri de rezolvare a diferitelor situaţii, de sporire a eficienţei activităţii etc.

22/05/2015

Trei metode de culegere a datelor

Ancheta este principala metodă cantitativă de culegere sistematică de fapte despre un grup social definit şi se utilizează pentru a furniza statistici descriptive despre populaţii locale, regionale sau naţionale, pentru a examina gruparea diferitelor fenomene sociale, pentru a identifica situaţia socială şi caracteristicile grupurilor sau pentru a analiza diverse procese cauzale (testarea unor ipoteze). Diversitatea manierelor de aplicare a acestei metode ne obligă să prezentăm câteva tehnici de anchetă, dintre cele mai des utilizate sunt:
– ancheta orală (faţă în faţă), pe stradă, la domiciliu etc.;
– ancheta orală, prin telefon;
– ancheta în scris, prin serviciile poştale;
– ancheta în scris, prin completarea chestionarului, în prezenţa operatorului (individual sau în grup).
Alegerea tehnicii de anchetă se face în funcţie de considerente ştiinţifice, dar şi de elemente de constrângere, de natură practică (buget, timp la dispoziţie, mijloace etc.).

Studiul de caz este o metodă calitativă prin care sunt integrate diverse fapte, fenomene sau procese sociale, dintr-o entitate socială (indivizi, comunităţi sau organizaţii), cu scopul de a ajunge la o imagine cât mai completă despre acea entitate. Cazurile din practica juridică, medicală, economică sau socială se constituie ca bază empirică pentru elaborarea sau ilustrarea unor teorii. Principala observaţie care trebuie făcută aici vizează relevanţa cazului ales sau reprezentativitatea lui pentru domeniul respectiv.

Analiza de conţinut reprezintă o metodă de intersecţie între cantitativ şi calitativ ce presupune scoaterea în evidenţă a unor teme, tendinţe, atitudini şi valori, cuprinse în conţinutul unei comunicări. Se urmăreşte, în fapt, identificarea sensurilor denotative şi conotative ale unui mesaj (oral sau scris). Dezvoltarea tehnicii analizei de conţinut oferă în prezent un larg evantai de procedee, iar alegerea unui procedeu sau a altuia se face în funcţie de tema de cercetare, de materialul de analiză şi de obiectivele urmărite. Cele mai des utilizate procedee de analiză sunt:
– analiza frecvenţelor – determinarea numărului de apariţii ale unităţilor de înregistrare în sistemul categoriilor de analiză;
– analiza tendinţei – pune în evidenţă orientarea (atitudinea) emiţătorului în raport cu o idee, fapt sau fenomen social;
– analiza contingenţei – evidenţierea structurilor de asociere a termenilor (conceptelor) dintr-un text.

c) Elaborarea instrumentelor de lucru – servesc nemijlocit la culegerea datelor şi reprezintă concretizarea activităţilor descrise până acum. Construirea instrumentelor presupune rezolvarea a două tipuri de probleme: de conţinut şi de formă. Prima categorie de probleme vizează convertirea indicatorilor (indicilor), rezultaţi în urma operaţionalizării conceptelor, în itemi de chestionar, întrebări din ghidul de interviu, comportamente din protocoalele de observaţie, categorii din schemele de categorii etc. A doua categorie de probleme presupune aranjarea, într-o ordine logică şi psihologică, a itemilor, precum şi stabilirea manierei de înregistrare a răspunsurilor.

22/05/2015

Nivelul proiectiv

a) Operaționalizarea conceptelor – definiţia operaţională are o mare importanţă în proiectarea cercetărilor deoarece, prin acest tip de definiţie, stabilim o relaţie între „simbolurile“ ce apar la nivel teoretic şi „elementele“ direct observabile, relative la orice concept. Altfel spus o definiţie operaţională reprezintă un procedeu eficient de a decide dacă o calitate observabilă şi măsurabilă poate fi atribuită unui fenomen social.
b) Alegerea metodelor de cercetare – presupune realizarea unei corelaţii între toate etapele amintite la primul nivel (selectiv) astfel încât să se atingă, în mod eficient, obiectivele propuse.

22/05/2015

Proiectarea cercetării ştiinţifice

Proiectarea cercetării ştiinţifice se realizează pe trei niveluri (selectiv, proiectiv şi constructiv), iar fiecărui nivel îi sunt specifice anumite etape. Aceste etape pot fi diferite, în funcţie de tipul cercetării şi de metodologia adoptată.

Nivelul selectiv
Acestui nivel îi sunt specifice următoarele etape:
a) Stabilirea/selecţia temei de cercetare – în toate ipostazele este recomandat ca cercetătorul să se orienteze după semnificaţia socială a temei, să urmărească să „răspundă“ unei comenzi sociale, să contribuie la rezolvarea diferitelor probleme sociale.
b) Documentarea preliminară – nici o cercetare empirică nu poate fi imaginată fără prezenţa unui fundal teoretic pe care se sprijină şi din care îşi trage seva ideatică.
c) Elaborarea obiectivelor cercetării – în funcţie de tema de cercetare, se pot formula următoarele categorii de obiective: evidenţierea particularităţilor unui fenomen (descrierea); formularea unor explicaţii privind relaţiile dintre fenomene/fapte; elaborarea unor prognoze referitoare la evoluţia fenomenului; identificarea unor soluţii pentru fundamentarea unor decizii; evaluarea efectelor unor decizii etc.
d) Formularea ipotezelor – în practică, ipoteza este o propoziţie cauzală şi ia forma unui model ipotetic care încearcă să surprindă relaţia dintre două sau mai multe fenomene (variabile).
e) Selectarea surselor de informare – luând în calcul rezultatele documentării preliminare, a posibilităţilor efective de informare, precum şi a cerinţelor care decurg din etapele menţionate mai sus, urmează să fie precizate sursele de informare care vor fi utilizate (bibliografia).
f) Stabilirea universului populaţiei şi tipului de eşantionare – în funcţie de obiectivele cercetării şi resursele diplomatice se stabilesc natura, caracterul şi volumul populaţiei care va intra în atenţia cercetătorului, pentru a fi investigată.

22/05/2015

Evaluarea gradului de validitate şi fidelitate

a) analiza validităţii stabileşte dacă modul de lucru şi instrumentele utilizate surprind ceea ce ne-am propus. Există următoarele tipuri de validitate:
- validitate de conţinut (internă) – vizează gradul în care indicatorii măsoară ceea ce se presupune că se măsoară;
- validitate predictivă (externă) – urmăreşte gradul în care măsurătorile efectuate permit observarea relaţiilor cu alte măsu-rători, cât şi posibilitatea de prognoză a fenomenelor studiate;
- validitate de construct – se referă la factorii explicativi ai unui anumit rezultat obţinut prin măsurare. Măsura acestui tip de validitate este dată de maniera de corelaţie între variabilele studiate.

b) analiza fidelităţii vizează gradul de încredere şi de stabilitate ale instrumentelor de lucru. Gradul de fidelitate este dat de măsura în care, prin măsurătorile efectuate, reuşim să obţinem valorile adevărate ce caracterizează manifestarea unui fenomen sau fapt social

22/05/2015

Evaluarea cadrului teoretic şi metodologic se realizează pe baza următorilor indicatori (primii patru vizează cadrul teoretic, iar următorii, cel metodologic):

a) definirea corespunzătoare a conceptelor sau fundamentarea ştiinţifică a acestora;
b) operaționalizarea conceptelor să aducă în prim-plan indicatori măsurabili şi relevanţi;
c) formularea ipotezelor să constituie un model explicativ convingător şi să poată fi testabile;
d) determinarea importanţei şi activităţii temei de cercetare;
e) alegerea metodelor şi a tehnicilor de cercetare în acord cu specificul domeniului studiat şi cu obiectivele urmărite;
f) elaborarea instrumentelor de lucru în acord cu conţinutul temei şi cu definirea operaţională a conceptelor;
g) adecvarea instrumentelor de cercetare la caracteristicile populaţiei studiate;
h) evaluarea măsurătorilor făcute.

22/05/2015

Evaluarea cercetărilor ştiinţifice

Sarcina evaluării cercetărilor ştiinţifice revine, în primul rând, celor care le realizează. Activitatea de evaluare a cercetării are rolul de a se constitui într-o atitudine critică în receptarea rezultatelor, prevenindu-se improvizaţia, cât şi denaturarea adevărului, prin intermediul unor elaborări teoretice sofisticate, în scopul susţinerii sau promovării unor interese partizane.
Deşi literatura destinată evaluării cercetărilor ştiinţifice nu este prea bogată, s-au elaborat totuşi criterii care vizează, în principal:
corectitudinea cadrului teoretic al cercetării;
calitatea analizei conceptuale şi definirea domeniului cercetat;
adecvarea metodelor, tehnicilor şi instrumentelor de lucru la specificul obiectului studiat şi la caracteristicile populaţiei investigate;
validitatea şi fidelitatea instrumentelor de măsurare;
gradul de reprezentativitate a populaţiei studiate;
gradul de favorabilitate a condiţiilor de desfăşurare a cercetărilor pentru asigurarea obiectivităţii;
calitatea prelucrării, analizei şi interpretării informaţiilor;
maniera de construcţie teoretică.

22/05/2015

PRINCIPII METODOLOGICE ALE CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

Desfăşurarea cercetărilor ştiinţifice din domeniul sociouman presupune respectarea următoarelor principii:

Principiul unităţii dintre teoretic şi empiric. Prezenţa teoreticului în cercetarea empirică, indiferent de ponderea lui, este de multe ori implicită, sub forma unor presupoziţii, care trebuie să fie conştientizate şi explicitate, înaintea demarării cercetării. Necesitatea ancorării în teorie poate fi argumentată astfel:
a) Teoreticul, sub forma unor concepte sau ipoteze, va organiza şi ghida demersul empiric, micşorând astfel costurile cercetării.
b) Explicarea şi comunicarea arsenalului teoretic face posibilă evaluarea de către comunitatea ştiinţifică a validităţii instrumentelor şi a acurateţei rezultatelor.

Principiul unităţii dintre înţelegere (comprehensiune) şi explicaţie pune în discuţie relaţia dintre obiectul şi subiectul cunoaşterii. În cadrul explicativ se utilizează principiile pozitiviste şi se operează cu scheme cauzale care evidenţiază legături statistice, influenţe şi determinări între fenomene şi procese sociale, iar în cel comprehensiv se face apel la intuiţie, empatie şi la experienţa trăirilor proprii.

Principiul unităţii dintre cantitativ şi calitativ impune utilizarea convergentă a metodelor cantitative şi calitative în scopul obţinerii unor complementarităţi şi interferenţe atât la nivelul general epistemologic, cât şi la alte niveluri particulare. Pentru o mai bună înţelegere, propunem mai jos un tabel comparativ între abordările de tip cantitativ şi calitativ.

22/05/2015

Tehnica de cercetare este subsumată unei metode şi reprezintă maniera de utilizare a diferitelor instrumente de investigare, cu ajutorul cărora se culeg sau se prelucrează datele, iar instrumentul este materializarea unei metode (exemplu: chestionarul este instrumentul anchetei, ghidul de interviu este instrumentul interviului structurat sau semistructurat, ghidul de observaţie este instrumentul pentru metoda observaţiei etc.).

22/05/2015

Metodologie, metodă, tehnică, instrument de cercetare – delimitări conceptuale

În sens larg prin metodologie se înţelege ansamblul unor metode folosite în cercetarea ştiinţifică sau, pur şi simplu, ştiinţa efectuării cercetării. Etimologia cuvântului ne conduce către cuvintele greceşti metodos (drum, cale) şi logos (ştiinţă).
Prin metodă, în ştiinţele socioumane, înţelegem modul de cercetare, sistemul de reguli şi principii de cunoaştere a realităţii sociale. Se vorbeşte astfel de metode cantitative, metode calitative, metoda statistică, metoda inductivă sau deductivă etc. La prima vedere, utilizarea termenului poate crea anumite dificultăţi, de aceea ne propunem să oferim o clasificare, în scopul unei mai bune înţelegeri:
a) după criteriul temporal:
- metode transversale – analiza fenomenelor sau faptelor sociale, la un moment dat (ancheta, sondajul de opinie, testele psihologice şi sociometrice etc.).
- metode longitudinale – analiza fenomenelor sau faptelor sociale în evoluţia lor (studiul de caz, analiza biografică, studiul panel etc.).
b) după tipul demersului investigativ:
- metode cantitative – cu orientare de tip pozitivist-explicativă (ancheta, experimentul, interviul structurat).
- metode calitative – cu orientare de tip fenomenologică, comprehensivă (observaţia participativă, interviul nestructurat sau intensiv, studiul de caz etc.).
- metode de intersecţie – îmbinarea între abordarea cantitativă şi calitativă (analiza reţelelor sociale, analiza documentelor).
c) după locul ocupat în procesul investigativ:
- metode de culegere a datelor (ancheta, experimentul, observaţia etc.).
- metode de prelucrare a datelor (statistico-matematice, metode comprehensive de analiză).
- metode de interpretare a datelor (inductivă, deductivă, comparativă, explicaţia cauzală).