11/09/2022
CATOLICII DIN TÂRGU TROTUȘ:
Satul Târgu Trotuș face parte din comuna omonimă și se situează în partea de sud-est a judeţului Bacău, fiind dezvoltat de-a lungul râului Trotuş, în Depresiunea Trotuşului. Comuna Târgu Trotuş se compune din trei localităţi: Târgu Trotuş - reşedinţa de comună, Tuta şi Viişoara. Limita nordică a localităţii Târgu Trotuş şi împrejurimi, corespunde unei linii, care este situată la nord de culmile dealurilor Docman, Deasa, Straja, Sărătura, Bercaru şi Cocoara, ce o desparte de comuna Bârsăneşti. Limita estică este formată de cursul meandrat a pârâului Caraclău, o linie ce intersectează lunca râului Trotuş, dealul Furcii cu pădurea Rusi, o delimitează de teritoriul actualului oraş Oneşti. La sud, dealul Tutei şi Furcii, Mateeasa o desparte teritorial de comuna Pârgărești. Limita vestică o formează pârâul Găleana, dealurile Arcaci şi Deasa, ce o delimitează de actualul oraş Târgu Ocna.
Condiţiile fizico-geografice au fost deosebit de favorabile formării acestui centru urban de pe Valea Trotuşului; la fel de importante sunt şi dovezile aduse asupra existenţei de-a lungul vremurilor a numeroaselor aşezări umane, încă din epoca paleolitică şi până la apariţia târgului, în secolul al XlV-lea. Este cunoscut faptul că în istoria social-economică a Moldovei din secolele XIV-XVII un rol important l-a avut aşezarea urbană de la Trotuş. Acest lucru se explică prin aceea că oraşul era situat în apropierea unei vechi şi însemnate ocne de sare şi totodata în locul de unde începea importantul drum comercial, încă din antichitate.
De unde vine numele „Târgu Trotuş”? După cm se ştie, Trotuşul a luat numele apei lângă care era aşezat. Forma veche a numelui, aşa cm apare în actele slave ale secolului al XV-lea, este „Totruș”, iar în actele ungurești găsim forma „Tathros”. Din această formă a rezultat, prin metateza, forma actuală „Trotuș”. Istoricul Nicolae Iorga arată ca Totruş, Tatroş, pare să însemne „râul tătăresc”, de la tătarii cărora le aparţinea Moldova la un moment dat. Unii cercetători arată că Trotuşul (râu, cu izvorul în Transilvania) ar fi sinonim cu Bistriţa (Radu Rosetti), dar Al. Philipide nu găseşte în limba maghiară decât adjectivul „tartos” - durabil, perseverent, ceea ce l-a determinat pe Iorgu Iordan să arate că acesta a suferit uşor metateza lui „r” spre a deveni „tatros”, iar mai târziu la români, „tratos” (trotuş). Al. Philippide emite şi ipoteza derivării numelui de la „tataros - tătărăsc. Istoricul ieşean Ştefan S. Gorovei menţiona că de pe urma tătarilor au rămas vreo 15 toponime, ce au la origine numele acestor cuceritori, printre care şi Trotuşul, al cărui nume este iniţial „Totruș”, care e pronunţia ungurească pentru „tataros”. În concluzie, din punct de vedere etimologic „Trotuşul” este un oiconim minor, simplu ce caracterizează natura locului (hidrografia), provenit dintr-un hidronim (râul Trotuş), iar Târgu Trotuş este un oiconim minor, compus ce caracterizează aşezarea însăşi.
Vechimea localităţii Târgu Trotuș coboară în timp până în evul mediu, atunci când, fiind un important centru vamal, avea şi caracteristicile unei aşezări de tip urban. Prima mențiune documentară a târgului Trotuș se află în privilegiul comercial acordat de domnul Moldovei, Alexandru cel Bun negustorilor lioveni la 6 octombrie 1408, stabilind taxele vamale pentru diferite feluri de mărfuri, precum şi locurile unde aceşti negustori urmau să plătească respectivele taxe. În acest document se arată că negustorii lioveni care transportau postav la Braşov trebuiau să plătească „la vama principală în Suceava, de grivnă trei groşi, în Bacău de grivnă un gros şi jumătate, iar în Trotuş de grivnă un gros şi jumătate. Iar când se vor întoarce, de fiecare povară, la Trotuş, câte doi groşi...”. Conform cercetărilor arheologice localitatea era mult mai veche. Vatra veche a târgului, conform descrierii vizitatorului apostolic Marcu Bandini, care a vizitat Moldova în anul 1646, se afla situată mai spre răsărit cu o milă ungurească, unde „a văzut fragmente din zidurile bisericii catolice”. Studiile arheologice și documentele istorice ne prezintă mai multe reconstruiri sau renovări a târgului în urma incendierilor sau devastărilor din 1467, 1600, 1637 și alți ani.
Trotușul a avut o economie înfloritoare fiind un important centru comercial, punct vamal al Moldovei și jucând un rol important în exploatarea sării. Toți călătorii străini care au trecut prin Târgu Trotuș amintesc de ocnele bogate în sare de aici. Pietro Diodato, în anul 1641, scria că sarea de aici este dusă în tot cuprinsul Moldovei, în Rusia, Turcia și alte țări. Pecetea Târgu Trotuș reprezintă la sfârșitul secolului al XVI-lea un braț încordat ținând ciocanul ridicat, cu care se scoteau bulgări de sare. La începutul acelui secol, ocna de la Târgu Trotuș dădea, pe lângă necesarul de sare din această ocnă, și 150 drobi mănăstirii Putna, ctitoria lui tefan cel Mare. Bogăția de bază a Trotușului a fost sarea, aurul alb al pământului. În orașul Trotuș se aflau numeroase branșe de meșteșugari ca: morari, berari, măcelari, postăvari, curelari, blănari, croitori, fierari, zugravi etc. Olăritul era reprezentat printr-o gamă variată și bogată de produse ceramice ca: oale, străchini, borcane, cahle etc.
Pe teren cultural merită de reținut faptul că prima traducere a Bibliei în limba maghiară nu s-a făcut în Ungaria, ci la Trotuș, de către pastorii husiți Valentin Milaky și Toma Peczy, refugiați aici din Ungaria și Boemia de unde au fost expulzați de inchizitorul general Iacob de Marchia, în anul 1437. Originalul traducerii nu s-a păstrat, ci se cunosc numai câteva copii, toate din secolul al XV-lea, făcute în Moldova. Pentru a ne da seama de viaţa catolică şi de nivelul de cultură al catolicilor din târgul Trotuş, menționăm că în registrul studenţilor de la Universitatea din Cracovia, în anul 1470 a fost înscris studentul Johan Stanislau, din Trotuşul Moldovei.
Din punct de vedere al organizării eclesiastice, Târgu Trotuş se numără printre cele mai vechi aşezări catolice din Moldova, menţionată ca atare (începând din veacul al XV-lea) în numeroase izvoare istorice. La Trotuș a fost una din bisericile de zid construite de Margareta Mușata, bunica domnului Alexandru cel Bun, în anul 1375, așa cm susține tradiția catolică, dar consemnată și în scris de preotul Ioan Botezătorul Bărcuță din Cotnari. Într-o relatare trimisă Sfintei Congregații „De Propaganda Fide”, în anul 1676, menționează că din cauza degradărilor determinate de condițiile meteo și de pustiirile care au trecut prin partea locului, biserica s-a dărâmat și nu se mai cunoaște nici locul unde a fost amplasată. Târgu Trotuș a fost jefuit și transformat în flăcări și cenușă de armatele invadatoare ale lui Matei Corvin, în dimineața zilei de 19 noiembrie 1467. Biserica arsă a fost renovată, dar unele izvoare scrise menționează o nouă biserică catolică, în cinstea Sfântului Nicolae, ridicată în anul 1557. Ea a fost menționată în relațiile misionarilor Bernardin Quirini (1589), Francisc Pastis din Candia (1595-1596), Andrei Bogoslavic (1623), Paul Bonnici (1630), Nicolae Barsi (1633-1639), Bartolomeu Bassetti (1640) și Petru Bogdan Baksic (1641), raport din care am selectat câteva rânduri.
Mai mult, în târgul Trotuș viața catolică a avut de suferit din cauza influenței celor care veneau de peste munți, infectați de husitism și protestantism. La 20 august 1571, Gheorghe Vasari secretarul episcopului din Camenița, scria nunțiului din Polonia că preotul Mihai Thabuk din Szegedin, preot la Târgu Trotuș, a convertit de la husiți pe cei din Trotuș, Huși și Roman și încă din cinci sate din jurul Romanului, toți în număr de 2000, după ce stătuseră 150 de ani sub husiți. El cerea 12 preoți misionari pentru pastorația lor.
La câteva deceni distanță, în anul 1640, Bartolomeu Bassetti arata despre Trotuș că avea 22 de case de catolici și 45 de case cu ortodocși; se mai menționează existența unei biserici catolice și a două biserici ale românilor, iar la o depărtare de două mile era o altă biserică la care nu mai rămăseseră decât zidurile. Un an mai târziu, Moldova este străbătută de vizitatorul apostolic Petru Bogdan Bakšić, care, în „Descrierea Țării Românești și a Moldovei”, consemnează: „27 octombie 1641. Am vizitat târgul Trotuș... Sunt 94 de catolici pentru împărtășanie, 28 de copii, de neam sunt unguri. Au biserică de zid, frumoasă și înaltă, lungă de 33 de pași și lată de 10 pași... a fost ridicată în 1557. În jurul bisericii este un cimitir închis cu gard. Sacristia... în ea se află lucrurile de trebuință pentru slujbă, potir și crice de argint. În acest oraș sunt 30 de case de români, cu 160 de suflete. Primul sat de lângă Trotuș este Stănești, unde sunt 87 de catolici pentru împărtășanie și 19 copii, de neam sunt unguri. Au o biserică mică de lemn... Mai sunt sunt alte trei sate numite, unul Borzești, altul Mănești și al treielea Bahna. În aceste trei sate sunt puțini catolici, cu totul 90 pentru împărtășanie și 20 de copii, de neam sunt unguri. Toate trei satele au o biserică de zid.”
Cum am precizat, episcopul Marcu Bandini arată prezența catolicilor în târgul Trotuș, unde erau 30 de case, cu 125 suflete. În catalogul preoților, dascălilor și tuturor famiilor catolice din Târgu Trotuș, acesta notează: „B. Iohannes Polian, paroh, dascălul Georgius, Michael Szöcs, Thomas Czompo, Bartolomeus Kovacs, Stephanus Bakai, Martinus Bakai, Stephanus Bartos, Martinus Sima, Martinus Sima, Georgius Sima, Georgius Pap, Syilvester Iakab, Martinus Tazlai, Petrus Fülep, Matthaeus Tazlai, Martinus Fazakas, Ioannes Szekely, Stephanus Fazakas, Martinus Fazakas”. În această perioadă, printre misionarii care s-au evidențiat la Târgu Trotuș a fost preotul Bernardin Valentini, din Perugia, care, la 27 iunie 1650, a luând în grijă târgul Trotuș și satele Stănești, Mănești și Solonț. Peste câteva zile a trebuit să fugă din calea tătarilor și s a ascuns timp de 38 de zile prin pădurile din zonă. În anul 1651 a fost trimis de prefectul apostolic Bonaventura de Campofranco pentru a vesti jubileul în rândul secuimii. Acest misionar a atestat minunea de la biserica „Sfinții Cosma și Damian”, din satul Stănești, prima dată la 26 martie 1651 și a doua oară la 10 octombrie 1652, minune confirmată și de către preotul ortodox Mihalache. Când prefectul Anton de Sociis (numit la 9 decembrie 1652) a lipsit din misiune, din 1654 și până în 1657, pr. Bernardin de Valentini, care era tot la Trotuș, a condus misiunea în calitate de viceprefect. Părintele Valentini a lucrat la Trotuș aproximativ șapte ani.
Același vizitator apostolic, în „Codex Bandinus” precizează: „După ce am vizitat localităţile din estul Moldovei, am ajuns în localitatea Stăneşti şi de aici am fost condus de stăneşteni în satul Hilip (aşezat la circa patru km către vest), la poalele unui deal. Sus, pe vârful dealului, era sanctuarul pe care l-am vizitat în ziua de 28 noiembrie 1646. Satul Hilip este aşezat la poalele unui deal pe al cărui vârf este o capelă clădită din lemn, fără multă artă. Capela este sub îngrijirea stăneştenilor şi este dedicată sfinţilor Cosma şi Damian. Este foarte renumită din pricina numeroaselor minuni, vindecări miraculoase şi loc de pelerinaje”. Informații similare am găsit și într-o relaţie trimisă de misionari Congregaţiei „De Propaganda Fide”, în anul 1623, unde se menţiona: „Pe un deal singuratic din vecinătatea unei localităţi există o biserică din lemn, distrusă, închinată sfinţilor Cosma şi Damian. La această biserică, şi la cea din localitatea de la poalele dealului, după cm afirmă catolicii şi ortodocşii, apare o lumină periodică, mai ales în Vinerea Mare”. Cu ocazia vizitării bisericilor catolice din Moldova, în anul 1643, pr. Bartolomeu Basseti relata: „La o depărtare de două mile de Târgu Trotuş este o altă biserică, unde n-au mai rămas acum decât zidurile (biserica din Hilip), iar pe un deal din vecinătatea acestei biserici este alta distrusă, tot din lemn, închinată sfinţilor Cosma şi Damian”. Despre atestările minunilor din biserica „Sfinţii Cosma şi Damian”, la 20 martie 1651, călugărul Bernardin, misionar apostolic al celor două Valahii, a scris: „Despre minunile din biserica Sfinţii Cosma şi Damian au declarat, aşa cm au văzut, doi oameni: unul saş şi celălalt ungur. Ei au povestit despre cântări îngereşti şi o lumină ca o faclă care a ocolit biserica de câteva ori şi apoi a dispărut”. La 10 octombrie 1652, protopopul ortodox din Târgu Trotuş declara: „Pe lângă faptul că nu credeam în aceste minuni, îl mai şi certam pe misionar. Dar, în noaptea de 9/10 octombrie 1652, am văzut şi eu şi alţii care au fost cu mine aceste minuni”. La acest sfânt lăcaş de cult, de sărbătoarea Rusaliilor se aduna în pelerinaje o mare mulţime de credincioşi veniţi din diferite părţi ale Moldovei şi Ardealului. Pelerinajul la această biserică a fost unic în Moldova secolului al XVII-lea. De exemplu, în anul 1647 au participat peste 3.000 de pelerini. Atât satul cât şi bisericuţa au fost distruse de multe ori de către invaziile turceşti, dar de fiecare dată s-au refăcut. Din anul 1682, după marea invazie tătară, nu se mai pomeneşte nimic de acest lăcaş de cult. Aceeaşi situaţie o întâlnim şi în cazul satelor Hilip, Stăneşti şi Hăneşti, care au dispărut o dată cu acestea.
În secolele care au urmat, localitatea Târgu Trotuş a fost menționată aproape în toate rapoartele şi relaţiile care descriu situaţia bisericilor catolice din Moldova. Ca reşedinţă parohială, în secolele XV-XVII a avut în subordine toate comunităţile catolice din zona Trotuş, Oituz şi Caşin, însumând un număr mare de filiale. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, mutarea populaţiei către Târgu Ocna şi contopirea ţinutului Trotuşului cu cel al Bacăului au determinat scăderea numărului catolicilor. În această situaţie Trotuşul va rămâne o comunitate mică şi va fi o filială a Parohiei Grozeşti (azi Oituz), timp de aproape 150 de ani, până în anul 1831, când a devenit iarăşi un centru parohial puternic şi reşedinţa Protopopiatului de Trotuş. Dintre misionarii care au lucrat cu elan apostolic în acea perioadă, amintim pe câțiva: pr. Simon Misercich, din Sebenico; pr. Ioan Battista del Monte Santa Maria; pr. Francisc Antonio Manzi de Longiano¸ pr. Ludovic Bella, care a fost găsit în apa râului Trotuș, când se întorcea de la un bolnav și a fost salvat ca prin minune; pr. Iosif Giorgini, din Marcianoduno, care a condus parohia aproape 20 de ani și alții.
Începând din anul 1696 se aminteşte de o altă biserică din lemn, care a fost plasată alături de biserica actuală. Despre o altă biserică se vorbește în statisticile din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când se menţiona că „biserica din lemn din Târgu Trotuş a fost construită în anul 1816 şi apoi refăcută din cărămidă în anul 1844”. Această biserică s-a ridicat pe un teren cumpărat de preotul Alexandru Papp, originar din Cluj, care a venit misionar în Moldova pe la 1800, fiind mai întâi paroh la Grozești și apoi la Trotuș. În anul 1828 a cumpărat, cu bani de la familie, o grădină la Târgu Trotuș, împreună cu o moară. Pe acest loc, pe care la moartea sa l a lăsat Misiunii, s a format s a clădit biserica pentru cele câteva familii care mai erau în localitate. Părintele Alexandru Papp a jucat un rol nefast în antagonismele lingvistice din Moldova: era corifeul preoților unguri, care voiau ca în pastorația credincioșilor catolici din Moldova să se folosească exclusiv limba maghiară. Conflictul a fost deosebit de acut pe vremea episcopului Rafael Arduini și în acest scop pr. Alexandru Papp era sprijinit de superiorul provincial al Franciscanilor Conventuali din Transilvania. Părintele Papp a murit la Târgu Trotuș.
Alte documente consemnează că, la 6 martie 1814, obştea locuitorilor catolici şi ortodocşi din târgul Trotuş donează parohiei catolice din localitate, casa, construcţiile din jur, terenul aferent, moara cu două pietre şi gârla prin care vine apa din Trotuş la moară, toate cumpărate de Iordache Şeptilici şi soţia sa Marghioala, cu 2100 lire turceşti. Hotarele posesiunii sunt indicate următoarele: Drumul Câmpului, Valea Podului, temelia bisericii catolice vechi, stricate, cimitirul bisericii ortodoxe şi Drumul cel Mare al Ocnei. Din poziţia descrisă a hotarelor, se poate desprinde că biserica veche a fost în spatele bisericii actuale, pe mica terasă inferioară, spre Trotuş, nu departe de biserica actuală, loc ocupat compact de case, cu greu de cercetat pentru că temeliile de piatră – în decurs de peste 150 de ani de la data actului au fost scoase de oameni şi folosite la construcţii, iar terenul cultivat şi apoi umplut de construcţii.
În locul bisericii vechi, care avea ca patron „Preasfântul Sacrament”, parohul Domenic della Posta, în anul 1885, a terminat construirea bisericii actuale cu ajutoare băneşti primite de la Sfântul Scaun. Acest preot italian, născut în anul 1824, la Monterotondo, a studiat în seminariile franciscane din Italia și a fost sfințit preot în anul 1864. La 18 octombrie 1869 a venit misionar în Moldova și, după câțiva ani petrecuți ca paroh la Adjudeni, a fost numit la Parohia Târgu Trotuș, unde a rămas aproape 30 de ani. În acești ani s-a implicat mult în desăvărșirea bisericii de piatră și cărămidă, care dăinuie până astăzi.
Inițial, biserica a fost zidită fără turn, dar în anul 1920, din cauza unor avarii, ea a fost renovată și reparată. Biserica nouă din Târgu Trotuș a fost „restaurată prin îngrijirea harnicului paroh V. Vella, care a știut să adune frumoasa sumă de 60.000 lei trebuincioși pentru restaurare”, cm s-a notat în cronica zilei de 13 septembrie 1920. Și părintele Vicențiu Vella era originar din Italia, fiind născut în anul 1878. După ce a studiat în seminariile franciscane din Italia, a fost sfințit preot în anul 1900, iar după un an a venit misionar în Moldova. Aici a lucrat în Parohiile Hălăucești, Bacău, Grozești și Târgu Trotuș, unde s-a implicat în reparațiile de la biserică și a dus-o în faza de a fi sfințită „cu mare pompă” de episcopul Alexandru-Theodor Cisar în ziua de „13 (26) septembrie 1920”. După intrarea în noul lăcaș de cult, a urmat „leturghia pontificală, cu asistarea preoților”: Mihai Robu – secretar episcopal, Emil Svirski – paroh la Dărmănești, Ioan Poglut – paroh la Cleja, Ioan Bogleș - paroh la Gherăești și protopop al Districtului Roman, Andrei Florea – paroh la Grozești-Oituz și Ioan Ferenț - viitorul paroh de Răchiteni. Predica „a fost ținută de însuși Î.P.S. Sa despre tema: Biserica, casa lui Dumnezeu e lăcaș sfânt”. Așa cm am găsit și despre alte evenimente importante care s-au celebrat în comunitățile în care slujeau preoți franciscani, revista „Viața” a prezentat un amplu articol despre sfințirea bisericii din Târgu Trotuș, număr pe care încă nu l-am descoperit.
În urmă cu 100 de ani, bucuria celor din Trotuș a fost amplificată și de celebrarea Sfântului Mir. După așteptarea lungă a terminării războiului, iată că un episcop a putut ajunge în satul lor și după o pregătire rapidă au fost miruite „226 persoane”. Aceștia nu erau toți din sediul parohial, dar și din unele filiale mai mici ale parohiei, unde episcopul Cisar nu putea ajunge în acele zile. Terminându-se cele trei momente liturgice (sfințirea bisericii, Sfânta Liturghie și conferirea Mirului), după ce a mai zăbovit câteva minute cu preoții și credincioșii prezenți, episcopul Cisar a luat prânzul în casa parohială din Târgu Trotuș.
Din perioada acestei păstoriri, Parohia Târgu Trotuș se evidențiază prin introducerea cultului către Madona de Lourdes, fiind printre primele din Dieceza de Iași, după Galaţi, Butea și Răchiteni. După o lungă perioadă de pregătire pe care a desfăşurat-o parohul acestei comunităţi Domenico Della Posta, a sosit şi fericita zi de 25 septembrie 1888, atunci când s-a sfinţit noua statuie a Maicii Domnului de la Lourdes şi în mod oficial se instaura cultul Madonei de Lourdes în Târgu Trotuș. La această sărbătoare au fost prezenţi credincioşi din parohie, dar şi din satele învecinate: Tuta, Oneşti, Slănic Moldova, Grozeşti, Satu Nou, Tiseşti, Pustiana etc. Cu fast somptuos, la ora 10.30, episcopul Nicolae Iosif Camilli şi-a făcut intrarea în biserică printre două şiruri de credincioşi îngenuncheaţi, unde a început celebrarea şi, însoţit de preoţi, s-a aşezat în faţa statuii Madonei de Lourdes. În momentul dezvelirii acesteia, a răsunat ca un tunet cântecul „Fecioara la munte”. După terminarea sfintei Liturghii, s-a făcut o procesiune solemnă prin localitate. Procesiunea s-a sfârşit cu recitarea rugăciunii de consfinţire către sfânta Fecioară Maria, s-a dat binecuvântarea cu preasfântul sacrament şi astfel la ora 14.20 s-a încheiat această sărbătoare despre care necatolicii spuneau că niciodată nu au mai văzut în aceste locuri ceva mai frumos şi mai evlavios.
Dacă în secolele XVI-XVIII, numărul credincioșilor era mic, în „Schematismul Misiunii din Moldova”, din anul 1850, comunitatea din Târgu Trotuș este menționată cu 372 de suflete. Apoi, în anul 1885, la terminarea construcției bisericii, erau aproximativ 400 de suflete. Peste 50 de ani, când s-a ridicat turnul bisericii, comunitatea însuma aproximativ 700 de credincioşi.
După înființarea Episcopiei Romano-Catolice de Iași (27 iunie 1884) și constituirea Provinciei Franciscane din Moldova (26 iulie 1895), clerului diecezan i-au fost acordate 16 parohii, iar clerului franciscan 10 parohii, printre care și Parohia Trotuş, cu 11 filiale: Slănic, Gura Slănicului, Slănic-Băi, Târgu Ocna, Viişoara, Tuta, Glodosu, Oneşti, Păcura, Caraclău şi Slobozia. Atunci s-a constituit și Custodia de Trotuş, care avea numai conventul din Târgu Trotuş.
Așa cm ne prezintă documentele păstrate în Arhiva Episcopiei Catolice de Iași (dosar 1/1864, „Corespondență de la parohiile Târgu Trotuș, Răducăneni, Oțeleni, Talpa și Bârgăoani”), în perioada 1915-1956, Târgu Trotuş a fost și sediul Decanatului de Trotuş, având în subordine parohiile de pe Valea Oituzului, Trotuşului şi Tazlăului. Ca preoţi parohi şi decani au activat preoţii Iosif Giorgini, Vincentiu Vella, Nazaren Cipolloni (1924-1932), Alois Herciu, Petru Lucaci, Felix Raffaelli, Anton Tălmăcel (1942-1946), Petru Băcăoanu (1947 1948), Mihai Ghiuzan (1948-1963) și Gheorghe Patrașcu (1967 1983). Parohia și conventul din Târgu Trotuș au fost vizitate de mai multe ori de episcopii de la Iași, unele dintre acestea fiind consemnae în multe file de arhive. Amintim doar că în cursul lunii octombrie 1948, Parohia Târgu Trotuș a fost vizitată de episcopul Anton Durcovici, în cadrul vizitei canonice prin Dieceza de Iași. Securitatea comunistă a fost alarmată de această vizită, dar i-a fost frică să acţioneze. Episcopul de Iaşi era urmărit pas cu pas şi se căuta ocazia propice pentru a-l aresta.
Bisericii sfințite de episcopul Cisar, în anii 1936 și 1937, i s-a clădit și un turn, prin grija preoților Petru Lucaci și Neculai Ivanciuc, luând înfățișarea actuală, având lungimea de 30 m și lățimea de 14 m.
În urma participării localnicilor la confruntările militare care au avut loc de-a lungul istoriei, în Târgu Trotuş s-au ridicat două monumente în cinstea eroilor localnici. Primul este dedicat eroilor din Războiul de Independenţă şi din Primul Război Mondial și s-a inaugurat la 28 mai 1925, fiind amplasat în curtea bisericii ortodoxe. Monumentul a fost ridicat din piatră, în formă de obelisc, având în vârf un vultur din bronz, cu aripile desfăcute, stând cu ghearele pe două suliţe încrucişate, iar lângă monument a fost aşezat un soldat din ipsos. Pe latura din faţă, în partea superioară a monumentului, a fost aplicat un crucifix, iar dedesubt inscripţia: „În amintirea eroilor din Târgu Trotuş”. În partea medie au fost inscripţionate numele a 17 eroi din Primul Război Mondial: Ion Ercuţă, Th. Miron, P. Frenţuşca, V.V. Lungu, Gh. Macsin, D. Crăciun, Gh.I. Cernia, Gh.N. Cernia, I. Stănilă, P.V. Doltu, N. Macsin, V. Soponaru, I.Şt. Bucur, Gh. Doltu, P.F. Gabor, I.P. Fabian, D. Cernia. În partea inferioară a fost inscripţionată data inaugurării monumentului: „1925 maiu 28”. Pe latura din dreapta monumentului au fost inscripţionate alte 13 nume aparţinând eroilor din Primul Război Mondial: V.N. Ciobanu, I.M. Pană, A. Andăr, M. Socaciu, Gh. Mişca, Şt. I. Şimon, P.A. Coman, P.P. Mititelu, Gh. Clopotaru, Gh. Onia, I. Meşterca, Gh. Mogopăţ, A. Pană.
Prin grija Parohiei Romano-Catolice, în anul 1937 s-a construit un alt monument al eroilor în Târgu Trotuş, amplasat fiind în curtea bisericii romano-catolice. Dedicat memoriei eroilor catolici din Târgu Trotuş, căzuţi în Războiul Întregirii Naţionale, acest monument a fost construit din piatră, sub forma unui obelisc, având în vârf o cruce. Pe latura din faţă a fost inscripţionat textul: „Eroilor rom. catolici Tg. Trotuş. Pe veci memoria lor. / Ridicat de Parohia Catolică. 1937”. Pe latura din stânga monumentului a fost inscripţionat textul: „Eroi catolici din Războiul pentru Întregirea Neamului. 1916-1919: Petre Frenţuşca, Ghe. Mogupăţ, Petre P. Mititelu, Petre Fr. Gabor, Anton I. Andăr, Ioan M. Pană, Ştefan I. Şimon, Andrei M. Pană, Iosif P. Fabian, Ghe. Clopotaru, Petre A. Coman, Iosif Meşterca, Mihai M. Socaciu, Gheorghe Mişca, Petre I. Imbrea”. Pe latura din dreapta monumentului au fost inscripţionate, ulterior, numele a opt eroi catolici (din Târgu Trotuş) căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial. Deasupra inscripţiilor, în partea superioară a monumentului, pe fiecare dintre cele patru laturi ale sale, au fost aplicate ornamente vegetale stilizate, iar dedesubtul acestora a fost aplicat câte un alt ornament reprezentând două ramuri înfrunzite de stejar (cu vârfurile atingându-se, legate fiind la bază cu o panglică), pe care se află două baionete încrucişate şi, deasupra acestora, o cască militară. Astăzi, acest ornament se mai păstrează doar pe trei dintre laturile monumentului, fiind martelat de pe latura din faţă. Comparând numele eroilor catolici din Primul Război Mondial, trecute pe cele două monumente, am putut observa faptul că dintre cele 15 nume trecute pe Monumentul eroilor catolici din anul 1937, un număr de 14 se regăsesc şi pe Monumentul eroilor din anul 1925.
Din cele 11 filiale pe care le avea Parohia Târgu Trotuș, din 1955 şi până în anul 1987 s-au dezmembrat un număr de opt filiale din care cinci au devenit centre parohiale. Astfel, Parohia Târgu Trotuş a rămas cu trei filiale: Caraclău, Glodosu şi Viişoara. După noile aranjări teritoriale, Parohia Târgu Trotuș aparține Decanatului de Trotuş, cu sediul la Oneşti, având următoarele parohii: Bahna, Berzunţi, Cireşoaia, Ferăstrău, Nicoreşti, Oituz, Oneşti I, Oneşti II, Pârgăreşti, Pralea, Sănduleni, Satu Nou, Slănic Moldova, Ştefan cel Mare, Stufu, Târgu Ocna, Târgu Trotuş și Tuta.
După reorganizarea Provinciei Franciscane, în anul 1990 s-a constituit și conventul de la Târgu Trotuș, în care au activat mulți preoți și călugări. La acea, dată în parohie erau 383 de familii, cu 1361 de credincioşi. Parohii care au coordonat activitatea pastorală a comunității au fost: pr. Anton Sociu (1983-2000), pr. Damian Pişta (2000-2004), pr. Daniel-Anton Lucaci (2004- 2005), pr. Anton Mărăndescu (2005-2013), pr. Cristian-George Cherecheş (2013-2016) și pr. Benoni Solomon (de la 1 iunie 2016).
Astăzi, după prima decadă din luna octombrie 2020, Parohia „Trupul și Sângele Domnului” din Târgu Trotuș are tot trei filiale: Caraclău – cu hramul „Preasfânta Treime”, Glodosu cu hramul „Sfânta Elena, Mama împăratului Constantin” și Viișoara – cu hramul „Sfântul Anton de Padova”. Comunitatea din Târgu Trotuș are 407 familii, din care 118 sunt jumătăți, cu un total de 1142 de suflete; în Caraclău sunt 17 famili, cu 39 de suflete; în Glodosu sunt 8 familii, cu 24 de suflete; iar în Viișoara sunt 4 familii, cu 9 suflete. În Caraclău s-a construit o biserică dedicată „Preasfintei Treimi”, care a fost sfințită de Preasfințitul Aurel Percă, în ziua de sâmbătă, 13 octombrie 2018. Lăcașul de cult a fost ridicat încă din anul 1994, are 11,40 m lungime, 6,30 m lăţime şi 12 m înălţime, dar din cauza degradărilor a fost renovat şi înfrumuseţat în anii 2017 și 2018. În anul 2019, în aceste comunități s-au celebrat 12 botezuri, 5 căsătorii și 20 de înmormântări.
Pr. Alois Moraru
