12/06/2026
Am avut bucuria și privilegiul de a participa, alături de seniorii Centrului de Zi pentru Seniori nr. 1, la festivitatea de absolvire a Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai, un moment cu adevărat special, care ne-a emoționat pe toți.
Doamna Amalia Susana Bîrză Lupaș, una dintre membrele dragi ale Centrului nostru, și-a văzut împlinit, la vârsta de 90 de ani, un vis pe care l-a purtat în suflet încă din tinerețe. Prin muncă, perseverență și credință, a demonstrat că niciodată nu este prea târziu să îți urmezi chemarea și să îți împlinești visurile.
Cuvintele rostite de unul dintre preoții profesori prezenți la eveniment ne-au atins profund: prin această absolvire s-a reușit, poate, repararea unei nedreptăți a istoriei, trăită de această minunată doamnă. Astăzi, însă, nu vorbim despre obstacolele trecutului, ci despre victoria unui om care nu a încetat niciodată să spere.
Am privit-o cu admirație și emoție primind recunoașterea pe care o merită din plin și ne-am bucurat să fim martori la una dintre cele mai frumoase zile din viața sa. Povestea Doamnei Amalia ne amintește tuturor că, vârsta nu poate pune limite dorinței de a învăța, de a crește și de a transforma un vis în realitate.
Din inimă, îi adresăm cele mai sincere felicitări pentru această extraordinară reușită❣
Suntem mândri că face parte din familia Centrului nostru și îi dorim multă sănătate, bucurii și puterea de a inspira, în continuare, generații întregi prin exemplul său de curaj, demnitate și perseverență.
FELICITĂRI, Doamnă Amalia❣💐👏
Povestea dumneavoastră, este o lecție de viață și o sursă de speranță pentru noi toți. ❤️🎓🌷