ISU Cluj

ISU Cluj Pagina oficială de Facebook a Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Avram Iancu" al Județului Cluj

Dorim să promovăm misiunile, activitățile și oamenii din spatele uniformelor, să abordăm o deschidere mai mare pentru oamenii care ne luptăm zi de zi

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj anunță demararea recrutării candidaților pentru...
16/09/2026

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj anunță demararea recrutării candidaților pentru admiterea la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești — sesiunea septembrie-decembrie 2026!

Pentru această sesiune sunt disponibile 264 de locuri pentru subofițeri de pompieri și protecție civilă și 13 locuri pentru subofițeri administrativi.

Perioada de înscriere: 15 septembrie – 4 octombrie 2026!

Toate detaliile privind condițiile de înscriere, calendarul de examene și lista documentelor necesare (cerere de înscriere, CV, model autobiografie și celelalte anexe) sunt disponibile pe site-ul nostru oficial, la secțiunea Admitere în învățământul militar:

https://isucj.igsu.ro/admitere-in-invatamantul-militar/anunt-632

Informații suplimentare se pot solicita prin Serviciul Resurse Umane al ISU Cluj, situat pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, nr. 69-71, Cluj-Napoca

Telefon: 0264 591 255, interior 27129/27128

Dacă vrei să faci parte dintr-o echipă care salvează vieți în fiecare zi, acum este momentul!

14/09/2026
𝟏𝟑 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 - 𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐏𝐨𝐦𝐩𝐢𝐞𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 În urmă cu 178 de ani, în timpul luptei din Dealul Spirii, compania de pompieri din Buc...
13/09/2026

𝟏𝟑 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 - 𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐏𝐨𝐦𝐩𝐢𝐞𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫

În urmă cu 178 de ani, în timpul luptei din Dealul Spirii, compania de pompieri din Bucureşti, condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu, a ținut piept numeroasei oştiri otomane, venită să înfrângă mișcarea revoluţionară de la 1848. Astfel, anual este sărbătorită pe 13 septembrie ziua salvatorilor!

Dragi colegi, prin misiunile voastre, devotamentul arătat și fiecare viață salvată, demonstrați că sunteți demni de trecutul glorios al înaintașilor noștri! La mulți ani tuturor pompierilor!

Vă așteptăm să celebrăm împreună această zi în Parcul Central „Simion Bărnuțiu” din Cluj-Napoca! Ne găsiți acolo până la ora 20.00!

Cei care au trăit acele momente, spun că lumea s-a schimbat definitiv odată cu atentatele de la New York, din 11 septemb...
12/09/2026

Cei care au trăit acele momente, spun că lumea s-a schimbat definitiv odată cu atentatele de la New York, din 11 septembrie 2001. Au trecut 25 de ani de atunci, iar copiii acelor vremuri sunt acum adulți. Alții s-au născut după tragedia din Statele Unite, formând noi generații.

Pentru a-i comemora pe salvatorii care au pierit în misiune, pompierii clujeni au urcat treptele Cetățuii, într-un traseu simbolic, ce echivala 110 etaje, cât au avut Turnurile Gemene. La emoționanta activitate a ținut să fie prezentă și colega lor, Ana Gîrbău. Ea s-a născut chiar pe data de 11 septembrie 2001.

A aflat de atentate de la tatăl său, care a fost tot pompier. El i-a povestit cm a trăit acea zi rămasă în istorie și câtă emoție a simțit atunci când fiica sa cea mare a venit pe lume. Tânăra e convinsă că nimic nu e întâmplător în viață. Tocmai de aceea a ajuns să calce pe urmele tatălui său. Și-a dorit mult, a muncit în acea direcție și mărturisește că ziua în care a purtat prima dată uniforma militară îi va rămâne întotdeauna în suflet. Mai mult, crede că tinerii din prezent, în special cei născuți după 11 septembrie 2001, ar trebui să petreacă mai mult timp alături de bunici, părinți și oameni care au fost martorii unor transformări profunde ale societății. Să le asculte poveștile, să le înțeleagă trăirile și să ducă mai departe lecțiile învățate.

Ana nu face parte dintr-o structură operativă, dar a vrut cu toată convingerea să urce scările alături de pompieri. Nu s-a gândit în nicio clipă la dificultate, deși fiecare treaptă venea cu o respirație tot mai grea. Încurajările celor din jur au făcut-o să meargă mai departe. Pentru ea, urcarea acelor scări a însemnat mai mult decât recunoștință.

Alături de familia salvatorilor clujeni, Ana a trăit un moment unic, de aducere aminte. Pe de altă parte, colegii nu au uitat de ziua ei și i-au oferit, la final, un mic tort. Astfel, într-o dimineață de septembrie, pompierii clujeni au adus un omagiu unor adevărați eroi, însă s-au bucurat că au putut celebra împreună, în același timp, viața!

Vineri a avut loc, în curtea unității noastre, ceremonia dedicată Zilei de 13 Septembrie, o zi cu profundă semnificație ...
12/09/2026

Vineri a avut loc, în curtea unității noastre, ceremonia dedicată Zilei de 13 Septembrie, o zi cu profundă semnificație pentru toți salvatorii. Astfel, ne-au onorat cu prezența oficialități județene, locale, cadre militare active, dar și în rezervă.

Totodată, personalul care s-a distins prin modul de îndeplinire a atribuțiilor, pregătire profesională și comportare demnă, a fost recompensat prin înaintarea în grad, înaintea expirării stagiului minim, după cm urmează:

În gradul militar de Maior
Căpitan Danovici Cristian
Căpitan Mihălțan Mihai
Căpitan Vancea Bogdan

În gradul militar de Plutonier Adjutant Șef
Plutonier Adjutant Bențan Constantin
Plutonier Adjutant Bud Marian
Plutonier Adjutant Târnovan Dumitru
Plutonier Adjutant Țintian Adrian

În gradul militar de Plutonier Adjutant
Plutonier Major Borlea Vasile

De asemenea, au fost acordate diplome de merit pentru militarii care s-au evidențiat în numeroasele misiuni sau concursuri sportive desfășurate pe parcursul anului.

Ziua de 13 Septembrie marchează, an de an, un simbol al curajului, onoarei și sacrificiului. Ne gândim cu respect de Bătălia din Dealul Spirii, dar și la fiecare intervenție în care pompierii români demonstrează loialitate față de misiunea lor și solidaritate față de comunitate.

Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi! Vom continua să fim în slujba cetățeanului, pregătiți să intervenim, oricând și oriunde este nevoie de noi!

11/09/2026

Se împlinesc 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie 2001. În acele clipe fatidice, pompierii s-au aflat, ca întotdeauna, în prima linie.

Din păcate, pentru 343 dintre ei, intervenția de la World Trade Center a fost ultima. Demonstrând un curaj nemaiîntâlnit, salvatorii Departamentului de Pompieri din New York au făcut tot ce le-a stat în putință să își ajute semenii, iar sacrificiul lor suprem va rămâne în istorie.

Tocmai de aceea, colegii noștri au ținut să le aducă un omagiu și au parcurs împreună un traseu simbolic. Echipați în costumele de intervenție, pompierii, paramedicii și voluntarii programului „Salvator din Pasiune” au urcat treptele Cetățuii din Cluj-Napoca, ținând în mâini portretele salvatorilor FDNY care nu s-au mai întors acasă, la cei dragi.

Traseul, provocator din punct de vedere fizic, a fost gândit astfel încât pompierii să urce echivalentul a 110 etaje, cât au avut Turnurile Gemene. Pentru noi, a fost un antrenament de suflet și nu ne putem închipui prin ce au trecut pompierii americani la Ground Zero. Putem însă, atunci când ne confruntăm cu misiuni dificile, să ne gândim la eroismul și camaraderia lor!

Unitatea noastră desfășoară o serie de evenimente, în contextul aniversării Zilei Pompierilor din România. Astfel, vom f...
10/09/2026

Unitatea noastră desfășoară o serie de evenimente, în contextul aniversării Zilei Pompierilor din România. Astfel, vom fi prezenți duminică, 13 septembrie 2026, în intervalul orar 10.00-20.00, în Parcul Central „Simion Bărnuțiu” din municipiul Cluj-Napoca. Cu această ocazie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj va organiza o expoziție cu tehnica modernă de intervenție, precum și numeroase ateliere destinate celor mici.

Totodată, vă anunțăm că o nouă ediție a Maratonului Resuscitării va avea loc, simultan, în Parcul Central „Simion Bărnuțiu” din municipiul Cluj-Napoca. Maratonul Resuscitării este un proiect inițiat de către medicii și paramedicii voluntari SMURD Cluj, cu sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj și al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj – Unitatea de Primire Urgențe.

Vă așteptăm alături de noi!

09/09/2026

Pompierii au finalizat misiunea de stingere a incendiului izbucnit la blocul situat pe strada Eroilor din comuna Florești.

Apelul de urgență a fost primit la ora 13.33, anunțând un incendiu izbucnit în interiorul unui apartament. Primul echipaj a ajuns la locul solicitării la ora 13.40, constatând faptul că flăcările erau deja extinse la mai multe apartamente, inclusiv la acoperișul blocului. Astfel, au fost trimise imediat în sprijin alte 5 autospeciale cu apă și spumă, 2 autoscări, 2 ambulanțe SMURD și un echipaj SAJ.

Incendiul a cuprins 4 apartamente și acoperișul blocului, pe o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați. Pompierii au evacuat o persoană din interiorul blocului, în vreme ce alți aproximativ 20 de locatari s-au autoevacuat. Totodată, pompierii au salvat o pisică din interiorul unui apartament.

Exista riscul ca focul să se extindă și la celelalte blocuri din imediata apropiere, dar forțele noastre au reușit să localizeze flăcările cu promptitudine, în pofida numeroaselor dificultăți, cm ar fi accesul dificil în zonă sau materialele combustibile depozitate în mansarda blocului.

Din fericire, în urma incendiului nu au existat victime, deși 7 persoane s-au prezentat la echipajele medicale acuzând simptome specifice atacului de panică. Ulterior, o femeie de aproximativ 60 de ani a necesitat investigații suplimentare și a fost transportată la spital de către echipajul SAJ.

Cauza probabilă de izbucnire a focului este în curs de stabilire.

Arderea vegetației uscate, a resturilor vegetale și a deșeurilor este interzisă și poate avea consecințe grave.În perioa...
08/09/2026

Arderea vegetației uscate, a resturilor vegetale și a deșeurilor este interzisă și poate avea consecințe grave.

În perioadele cu temperaturi ridicate, vegetația uscată se aprinde foarte ușor, iar flăcările se pot extinde rapid, mai ales atunci când bate vântul.

Un foc lăsat nesupravegheat, o țigară aruncată la întâmplare sau arderea resturilor vegetale pot pune în pericol locuințe, culturi agricole, păduri, animale și chiar vieți omenești.

Prevenirea acestor incendii este o responsabilitate comună. Fiecare gest contează.

🔥 Nu aprindeți focul în zone cu vegetație uscată sau împădurite;

🚬 Nu aruncați resturi de țigară la întâmplare;

🍂 Nu ardeți vegetația uscată, resturi vegetale sau deșeuri;

🏕️ Dacă mergeți la picnic, folosiți doar spațiile special amenajate și stingeți complet focul înainte de plecare;

👀 Nu lăsați focul nesupravegheat, nici măcar pentru câteva minute.

Dacă observați un incendiu, sunați imediat la 112!

Address

Bulevardul 21 Decembrie 1989 No 69-71
Cluj-Napoca
400124

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when ISU Cluj posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to ISU Cluj:

Share