07/02/2026
“𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐮𝐧𝐞, 𝐟𝐢𝐢 𝐝𝐞𝐬̦𝐭𝐞𝐚𝐩𝐭𝐚̆!”
Îndemnul îi aparține celui care a fost dramaturg, pamfletar, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român, fiind trăitor al vremurilor zbuciumate de final de secol al XIX-lea și început de secol al XX-lea, nimeni altul decât - Ion Luca Caragiale.
Cu privire la tot acest scepticism și (uneori) chiar resentiment, ce transpare relativ la proiectul european, vă invit să ne reamintim împreună despre un pasaj din comedia “O scrisoare pierdută”, aparținându-i, de asemenea, marelui Caragiale (la fel de actual și acum), prin vocea personajului Nae Cațavencu:
„- 𝑵𝒖 𝒗𝒐𝒊, 𝒔𝒕𝒊𝒎𝒂𝒃𝒊𝒍𝒆, 𝒔𝒂̆ 𝒔̦𝒕𝒊𝒖 𝒅𝒆 𝑬𝒖𝒓𝒐𝒑𝒂 𝒅-𝒕𝒂𝒍𝒆, 𝒆𝒖 𝒗𝒐𝒊 𝒔𝒂̆ 𝒔̦𝒕𝒊𝒖 𝒅𝒆 𝑹𝒐𝒎𝒂̂𝒏𝒊𝒂 𝒎𝒆𝒂 𝑠̦𝑖 𝑛𝑢𝑚𝑎𝑖 𝑑𝑒 𝑅𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑖𝑎..... ... ...
- 𝑺𝒂̆-𝒔̦𝒊 𝒗𝒂𝒛𝒂̆ 𝒅𝒆 𝒕𝒓𝒆𝒃𝒊𝒍𝒆 𝒆𝒊 𝑬𝒖𝒓𝒐𝒑𝒂. 𝑁𝑜𝑖 𝑛𝑒 𝑎𝑚𝑒𝑠𝑡𝑒𝑐𝑎̆𝑚 𝑖̂𝑛 𝑡𝑟𝑒𝑏𝑖𝑙𝑒 𝑒𝑖? 𝑁𝑢... 𝑁-𝑎𝑟𝑒 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑢𝑟𝑚𝑎𝑟𝑒 𝑑𝑟𝑒𝑝𝑡𝑢𝑙 𝑠𝑎̆ 𝑠𝑒 𝑎𝑚𝑒𝑠𝑡𝑒𝑐𝑒 𝑖̂𝑛𝑡𝑟-𝑎𝑙𝑒 𝑛𝑜𝑎𝑠𝑡𝑟𝑒...”
Sigur, orice similaritate/suprapunere cu planul actual a personajului Nae Cațavencu, poate fi percepută (sau nu) ca fiind pur întâmplătoare.
Analiza vă aparține dumneavoastră.
Trăim vremuri în care cinismul, fățărnicia și chiar șantajul, poartă masca eleganței, iar insuficienta informare (ca să păstrăm o notă de eufemism) se livrează inocent.
Extrasul de mai sus (din Caragiale) ne poate releva (și revela) aceea că ceea ce trăim actualmente a fost specific și altor perioade istorice, de pe la noi și de pretutindeni.
Fiecare epocă are (de gestionat) proprii ei detractori.
Noi, însă, avem datoria de a ne păstra vigilenți și responsabili.
Nu ne (mai) putem permite comoditatea de a ne lăsa distrași de zgomot și dezinformare, chiar dacă motive de furie putem identifica cu toții, atât cu privire la politica din România, cât și cu privire la politica desfășurată la Bruxelles.
În loc de aceasta, ne putem propune să (ne) așezăm mințile laolaltă, în planurile naționale, dar și în plan european, astfel încât să identificăm modalități complementare pentru a păstra cât mai mulți oameni (cu adevărat) liberi, din punct de vedere al deciziilor, sub aspect economic, financiar, cultural etc., cu privire la propriul lor parcurs existențial.
Mă refer la acel tip de decizii, adoptate în mod neviciat de factori externi, într-o cât mai bună cunoștință de cauză, acestea fiind, în opinia mea, atribute esențiale a ceea ce în sens generic denumim și înțelegem ca fiind: libertate.
Și nu ne putem permite, cred eu, să ne lăsăm dominați de furie, pentru simplul fapt că furia (ne) întunecă judecata.
În mod evident și eu sunt preocupat de România noastră (𝑅𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑖𝑎 𝑚𝑒𝑎 pare o formulă, mai degrabă, demagogică), dar sunt preocupat și despre Europa, așa cm am convingerea că se cuvine să fim preocupați cu toții,
pentru că destinul Europei este indisolubil de destinul nostru.
În mod paradoxal, cei care contestă astăzi ideea de unitate europeană în numele suveranității absolute, (pare că) uită că istoria continentului este, poate, istoria eșecurilor suveranităților izolate.
Europa dezbinată nu a produs nici libertate, nici prosperitate, ci (doar) războaie. A insista, din nou, pe această cale nu reprezintă un gest de curaj politic, ci un act deloc dezinteresat, meschin sau, din păcate, un elan generat de o insuficientă/adecvată informare, ca să nu scriu ignoranță.
𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐝𝐞𝐫 𝐜𝐚̆ 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐞𝐬𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐚𝐥 𝐬𝐚̆ 𝐧𝐞 𝐫𝐞𝐚𝐦𝐢𝐧𝐭𝐢𝐦 𝐬̦𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐜𝐨𝐧𝐬̦𝐭𝐢𝐞𝐧𝐭𝐢𝐳𝐚̆𝐦 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐚𝐧𝐞𝐧𝐭, 𝐟𝐚𝐩𝐭𝐮𝐥 𝐩𝐨𝐭𝐫𝐢𝐯𝐢𝐭 𝐜𝐚̆𝐫𝐮𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐞𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐚𝐭𝐚̆ 𝐜𝐚̂𝐧𝐝 𝐯𝐨𝐫𝐛𝐢𝐦/𝐬𝐜𝐫𝐢𝐞𝐦 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐚,
𝐢̂𝐧 𝐭𝐞𝐫𝐦𝐞𝐧𝐢 𝐝𝐞 - 𝒆𝒊, 𝒄𝒆𝒊 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒏𝒆 𝒅𝒊𝒄𝒕𝒆𝒂𝒛𝒂̆ - , 𝐢̂𝐧 𝐭𝐞𝐫𝐦𝐞𝐧𝐢 𝐝𝐞 - 𝒃𝒊𝒓𝒐𝒄𝒓𝒂𝒕̦𝒊𝒂 𝒕𝒓𝒂𝒏𝒔𝒏𝒂𝒕̦𝒊𝒐𝒏𝒂𝒍𝒂̆ 𝒅𝒆 𝒍𝒂 𝑩𝒓𝒖𝒙𝒆𝒍𝒍𝒆𝒔 - ,
𝐧𝐞 𝐫𝐞𝐟𝐞𝐫𝐢𝐦 𝐬̦𝐢 𝐥𝐚 𝐧𝐨𝐢, 𝐥𝐚 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚, 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐜𝐞𝐥𝐞 𝟐𝟕 𝐝𝐞 𝐬𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐦𝐞𝐦𝐛𝐫𝐞 𝐚𝐥𝐞 𝐔𝐧𝐢𝐮𝐧𝐢𝐢 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐧𝐞, 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐫𝐞𝐩𝐫𝐞𝐳𝐢𝐧𝐭𝐚̆ 𝐚 𝟔-𝐚 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐫𝐞 𝐢̂𝐧 𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐮𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐧𝐮𝐦𝐚̆𝐫 𝐝𝐞 𝐯𝐨𝐭𝐮𝐫𝐢, 𝐝𝐢𝐧 𝐏𝐚𝐫𝐥𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧.
În termeni plastici, mai mult putem decide și legifera, noi, ca țară, pentru un număr de 21 de state, în timp ce doar un număr de 5 state pot decide și legifera mai mult pentru noi.
Am scris, 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑚, pentru că ceea ce putem face, la nivel european, prin comparație cu ceea ce facem în realitate, pot fi două aspecte diferite,
însă pentru aceasta nu poate fi învinuită Uniunea Europeană, ci europarlamentarii români (fără a generaliza), care ne-au reprezentat interesele la Bruxelles, în decursul anilor.
Avem voturi, avem funcții, avem pârghii.
Nu ne bucurăm, însă, (cel puțin, nu în mod constant), ca țară, de competență, de strategie, de continuitate instituțională.
Iar pentru toate acestea nu trebuie să căutăm vinovați imaginari, în altă parte.
Putem scrie că Uniunea Europeană este și România, iar România este și Uniunea Europeană!
Avem nu mai puțin decât 33 de europarlamentari, iar la acest moment avem și un vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, cea mai înaltă funcție pe care a ocupat-o vreodată un român în Uniunea Europeană (cu toate că au mai fost și alte funcții relevante), avem doi vicepreședinți la nivelul Parlamentului European, avem reprezentant în Consiliul European, asigurăm președinția Consiliului Uniunii Europene, prin rotație, atunci când ne vine rândul, pentru o perioadă de 6 luni și exemplele pot continua.
Este adevărat că toate aceste beneficii/stimulente financiare din partea Uniunii Europene sunt distribuite inechitabil pe teritoriul României, în mod distinct pe regiuni, (având ca principal criteriu) culoarea politică a autorităților locale,
însă pentru toate aceste neajunsuri nu sunt de vină autoritățile de la Bruxelles, ci clasa politică din România, care, de (cele mai) multe ori, acționează în funcție de interesele de partid.
Începând din 2007 - data aderării - am beneficiat (net) de peste 71 miliarde de euro, bani pe care i-am primit de la Uniunea Europeană, însă cm am gestionat aceste fonduri a depins de noi, nu de autoritățile de la Bruxelles.
Nu suntem, câtuși de puțin, excluși de la procesul de decizie.
Este doar o falsă impresie, indusă în mod insidios de către anumiți factori, în spațiul public.
Furia produce iluzia libertății, nu libertate,
iar dezinformarea produce și întreține doar sentimentul de suveranitate, nu suveranitate.
În alte cuvinte, o Românie în afara Uniunii Europene, ar însemna o mai mare suveranitate formală și o putere efectivă diminuată,
în timp ce România în interiorul Uniunii Europene, presupune suveranitate parțial partajată, dar cu o putere reală multiplicată.
Cu aceste idei (poate chiar concluzii) în minte, în tot acest evantai complex de conexiuni și interdependențe, în demersul legitim de a căuta și, dacă vreți, prezerva propriile noastre interese, închei, revenind la îndemnul din titlu:
Națiune, fii deșteaptă!
