11/09/2026
Astăzi ar fi trebuit să participăm la discuțiile inițiate de primarul orașului Cisnădie, programate pentru ora 12. Tot la ora 12 acesta a convocat și ședința Consiliului Local, astfel că discuția nu mai are loc.
Considerăm corect ca oamenii care ne-au dat votul să afle direct de la noi ce poziție am fi dus acolo. Este aceeași pe care o susținem public și pe care o vom susține în orice discuție, indiferent când va avea loc.
USR Cisnădie a fost ani de zile în opoziție față de administrația PNL condusă de fostul primar. Am fost aleși pentru a reprezenta o alternativă și pentru a apăra principiile și valorile în care oamenii au crezut atunci când ne-au acordat votul.
➡️ Aceste principii nu sunt negociabile. Consilierii locali USR Cisnădie nu vor face, sub nicio formă, alianțe sau înțelegeri politice cu fosta putere locală împotriva căreia au candidat.
Poziția noastră e aceeași din prima zi de mandat: respect pentru cetățeni, transparență în deciziile despre oraș, integritate și competență în primărie, grijă pentru patrimoniul Cisnădiei și dezvoltare echilibrată pentru toate cele trei zone ale orașului.
✅ În Consiliul Local există deja o majoritate care funcționează. Funcționează pentru că oameni din partide diferite discută și votează împreună proiectele orașului. Nu a lipsit niciun vot pentru niciun proiect benefic pentru Cisnădie și nu vedem de ce ar lipsi de acum înainte.
Nu am cerut votul oamenilor pentru a ne schimba principiile după alegeri. Votul primit de USR Cisnădie este un mandat de reprezentare, nu un cec în alb pentru alianțe politice.
🤝 Le mulțumim tuturor celor care ne-au acordat încrederea și vom continua să susținem orice proiect bun pentru Cisnădie.