06/09/2025
‼️ Având în vedere situația extrem de serioasă creată de oprirea finanțării investiției Drumul expres Arad–Oradea, am decis să solicit colegilor parlamentari de Arad să fie de acord să transmitem o scrisoare deschisă premierului României, Ilie Bolojan.
Personal, mâine voi ruga fiecare coleg parlamentar de Arad să semneze această scrisoare, pentru ca documentul să poată fi transmis oficial către premier.
📜 SCRISOARE DESCHISĂ
adresată domnului Ilie Bolojan, Prim-ministrul României
Domnule Prim-ministru,
În numele comunității arădene, vă solicităm să nu opriți finanțarea investiției în Drumul expres Arad–Oradea.
Această investiție nu este doar un proiect local sau regional. Ea face parte din culoarul strategic european Via Carpathia, care conectează Nordul și Sudul Europei prin coridorul estic. Dincolo de dimensiunea economică, acest drum are o valoare strategică de securitate pentru România, constituind un element esențial al mobilității militare pe flancul estic al NATO.
Oprirea sau blocarea proiectului ar însemna nu doar un regres pentru dezvoltarea economică a județelor Arad și Bihor, ci și un semnal negativ transmis partenerilor noștri strategici. Vestul României are nevoie de infrastructură modernă, care să asigure atât dezvoltarea comunităților locale, cât și integrarea în rețelele europene de transport și securitate.
Înțelegem constrângerile bugetare și nevoia de echilibru fiscal, dar considerăm că investițiile strategice nu pot fi sacrificate. Aradul și întreaga regiune de vest a României merită continuitate în implementarea acestui proiect, iar România are obligația să își respecte angajamentele asumate în fața cetățenilor și a partenerilor europeni și euro-atlantici.
Cu respect,
Parlamentarii de Arad